Orice dezbatere pe tema siguranţa copiilor va fi cu siguranţă nesfârşită. Sunt atâtea de spus, încât nu ştii unde să începi şi unde să termini. Nu ştii cum să începi să le povesteşti despre pericolele care îi pândesc la fiecare colţ de stradă, cum să le evite, cum să le facă faţă dacă apar şi nu vrei decât să-i închizi în casă şi să nu le mai dai drumul niciodată. A, stai, nici în casă, că şi acolo sunt pericole, gaze, apă, geamuri deschise, scaune înalte etc.
La rugămintea Olguţei Iordache de la Colţul Copiilor, voi aborda azi un singur aspect din toată această tematică vastă, şi anume cea legată de rătăcirea neintenţionată a copilului – de momentul acela în care e cu tine şi se pierde pentru că ai întors o clipă capul în altă parte sau pentru că n-ai remarcat că s-a oprit să se uite la o buburuză şi te-a luat valul în aglomeraţie la o manifestaţie publică sau la hipermarket sau oriunde în altă parte. Şi sigur, o să-mi spuneţi că vouă nu vi se poate întâmpla aşa ceva, caz în care vă felicit dar poate citiţi totuşi mai departe.
În primul rând e vorba de reacţia de moment – ce faceţi dacă vi s-a rătăcit copilul? Ştiţi şi voi, îl căutaţi, sunaţi la poliţie etc. Ce vreau eu să subliniez este pregătirea prealabilă a copilului pentru astfel de incidente – ideal ar fi ca cel mic să vă ştie numele şi numărul de telefon şi cui să se adreseze. Eu i-am spus de mai multe ori Elizei că dacă se rătăceşte, trebuie să rămână pe loc, să caute o mamă cu un copil şi să le spună că s-a rătăcit şi să mă caute doar cu ajutorul lor. Am încercat să o învăţ numărul de telefon dar nu îl reţine încă, aşa că în locuri aglomerate îi pun la mână o brăţară pe care e trecut numele ei şi numărul meu de telefon (e specială pentru asta, am cumpărat-o mai demult de la Baby Expo). Brăţara arată cam aşa:
Şi cu ea la mânuţă (am şters numărul meu şi numele ei complet, evident 
În al doilea rând, dacă, din nefericire, s-a întâmplat aşa ceva, cu siguranţă copilul va rămâne traumatizat şi va trebuie să reparaţi cumva această traumă dacă nu vreţi să-l afecteze pe viaţă. Vorbiţi cu el despre asta, nu vă prefaceţi că nu s-a întâmplat şi asiguraţi-l că nu l-aţi lăsat acolo intenţionat şi că vă pare rău că s-a întâmplat aşa ceva. NICIODATĂ, dar NICIODATĂ nu vă ameninţati copilul că îl lăsaţi acolo dacă nu face ce vreţi voi. Nimic nu e mai traumatizant pentru un copil decât să ştie că aţi renunţa la el dacă nu e “cuminte”, iar dacă se va întâmpla şi să se rătăcească, gândiţi-vă ce va fi în sufletul lui: “mami m-a abandonat pentru că n-am fost cuminte, aşa că n-o să mă caute”. Şansele voastre să-l găsiţi scad dramatic în asemenea situaţii, aşa că mai gândiţi-vă o dată înainte să vă ameninţaţi copilul cu aşa ceva.
Există o carte foarte bună pentru acest subiect, din colecţia Hai să vorbim despre asta, din păcate netradusă la noi, o găsiţi pe Amazon dacă o vreţi în format fizic, dar eu o am în format electronic – la un moment dat a fost distribuită gratuit pe site-ul editurii Gemser (se mai găseşte şi acum, dar doar parţial) şi am descărcat-o atunci alături de alte cărţi din această serie. N-ar fi rău s-o citiţi şi ca o carte de prevenire, nu numai de vindecare. Pentru că e foarte mare şi nu pot s-o urc aici pe blog, am pus-o pe contul meu de scribd, daţi click pe coperta cărţii şi o veţi putea descărca.
Olguţa Iordache organizează ateliere de siguranţa copiilor şi intenţionează să se certifice Kidpower International şi să deschidă un centru autorizat Kidpower în România. Atelierele ei au avut ca scop predarea deprinderilor de siguranţă personală potrivite vârstei, fiind organizate pe grupe de vârstă (5-8 şi 12-14 ani). Pe site-ul ei, Colţul copiilor, veţi găsi multe informaţii utile legate de siguranţa copiilor.
N-am reuşit s-o conving să-şi ia mâna de pe faţă deşi era 8.30 dimineaţa şi indiferent spre ce punct cardinal o orientam, ea se plângea că îi vine soarele în ochi. Dar a fost distractiv şi chiar m-am îndrăgostit de poza asta care ne arată şi nu ne arată pe amândouă.
