Feeds:
Posts
Comments

Dacă tot am scris joi despre cărţi care tratează subiectul bullying-ului, aş vrea să aduc în atenţia voastră un caz real care mi-a fost relatat de o mamă (neimplicată direct în această situaţie, să zicem că ea este “martorul”):

Context: o şcoală urbană, copii de aproximativ 9-10 ani. La ora de sport, profesoara îi pune pe toţi laolaltă, fete şi băieţi (că doar e bătălia pentru egalitatea între fete, nu există activităţi separate pe fete şi băieţi etc etc) să joace fotbal. Între ei, un băiat care face fotbal de performanţă, un copil agresiv, cu probleme de comportament, şi o fetiţă cu retard (diagnosticat).

Înainte de ora de sport la care s-a întâmplat ce s-a întâmplat, aceşti copii, pe care îi voi numi agresor şi victimă, pentru a defini clar situaţia, au mai avut diferite conflicte. Agresorul a împins victima pe scări sau a numit-o “împuţită”. Comportamentul de bully este repetitiv şi “exersat”, în special, pe această fetiţă cu retard.

La ora de educaţie fizică la care aceşti copii jucau fotbal, agresorul a împins-o pe victimă. Aceasta a căzut şi şi-a rupt mâna destul de rău, momentan este absentă de la şcoală.

Sunt foarte tentată să vă las pe voi să vă daţi cu presupusul care sunt consecinţele acestei acţiuni, dar o să vi le spun eu: niciuna.

Agresorul are, desigur, nişte părinţi cu un comportament la fel de agresiv, care au făcut, în repetate rânduri scandal la şcoală, în special învăţătoarei care, s-ar părea, nu îl “cocoloşeşte” suficient pe micul domn Goe (dacă vă deranjează eticheta, regret, dar copilul acesta este, cu adevărat produsul mediului din care provine). Învăţătoarea nu are nicio modalitate prin care să-l “pedepsească”, se pare că nu poate nici măcar să-i scadă nota la purtare (din punctul meu de vedere, sancţiune egală cu zero) – se pare că e o adevărată obsesie nota asta la purtare, părinţii sunt în stare să se arunce de la balcon numai să nu le scazi copiilor nota la purtare.

Cel mai probabil, situaţia va fi muşamalizată, ca atâtea altele. Agresorul va merge mai departe considerând că aşa se cuvine să te porţi şi că părinţii îl vor scoate mereu din încurcătură. În plus, va şti că şcoala nu poate lua nicio acţiune împotriva lui. Victima va merge mai departe ştiind că şcoala nu o protejează în niciun fel pentru că e mai preocupată de notele la purtare ale unui copil dintr-o “familie bună” şi de muşamalizarea incidentelor de acest gen, ca nu cumva să afle părinţii şi să nu-şi mai înscrie copiii la şcoala respectivă.

Şi vă întreb pe voi acum: ce e de făcut? Ce poţi face, ca părinte de “victimă”, ca să-ţi protejezi copilul, în special când e vorba de un copil cu nevoi speciale, în condiţiile în care şcoala nu te ajută deloc? Cum e posibil ca în societatea în care trăim să nu existe sancţiuni reale pentru astfel de copii agresori – şi nu mă refer la exmatriculat sau mutat disciplinar, că aşa nu se rezolvă nimic, ci consiliere psihologică obligatorie pentru copil şi părinţi, de exemplu, scăzut nota la purtare instantaneu, fără consilii şi şedinţe şi referate şi alte chestii care să justifice ce? Că agresorul “n-a vrut” s-o lovească? Asta după ce a împins-o pe scări şi a agresat-o verbal în repetate rânduri?

De asemenea, aş mai fi interesată să îmi spuneţi ce părere aveţi voi de orele de sport de la şcoală (pe care eu, recunosc, le detest din tot sufletul, mi se par absolut inutile, în contextul în care nu se fac cum trebuie, există puţin profesori cu adevărat pregătiţi, puţine dotări, condiţii decente de desfăşurare la fel de puţine şi nu e decât o oră de alergat şi zbenguit aiurea ca să stea după aia copiii transpiraţi la ore. A, şi oră de agresat colegii, evident, multe dintre cazurile pe care ni le-a prezentat doamna de la Telefonul Copilului la evenimentul cu bullyingul se petreceau, ghici unde, la ora de sport şi la vestiare) şi ce părere aveţi de faptul că profesoara îi pune pe toţi grămadă să joace fotbal? Oare nu ducem obsesia asta pentru “egalitatea între sexe” un pic prea departe? Oare nu era mai ok ca fetele să joace handbal, sau orice altceva, separat, şi băieţii să joace fotbal separat? (Am folosit handbal şi fotbal, doar ca exemple, nu consider handbalul sport de fete şi fotbalul sport de baieţi etc etc, pricepeţi voi, ca să nu stârnim o discuţie inutilă despre jucăriile de fete şi jucăriile de băieţi, altă obsesie mai nouă şi asta).

P.S. Dacă vi se pare că, în articol, sunt părtinitoare faţă de victimă, vă mărturisesc că aşa şi este. Chiar sunt. Vreau să nu mai trăiesc ziua aia în care îţi trimiţi copilul la şcoală întreg şi îl primeşti înapoi acasă pe targă. Cunosc şi situaţia agresorului, ştiu ce l-a făcut să devină aşa şi cu toate acestea nu pot simţi empatie faţă de el. Nu am ajuns încă la starea aia de zen iertător care să se pună în pielea unui agresor. Las asta la latitudinea psihologilor care ar trebui să intervină în cazul acesta. Şi care nu intervin pentru că sistemul nostru şcolar nu e de aşa natură încât să permită această abordare.

Am găsit ieri la bibliotecă o carte care se numeşte “Nu-i necăji pe ceilalţi” dintr-o colecţie Barbie mai veche de la Egmont. Mi-a plăcut mult cuvântul “a necăji” şi m-am gândit imediat că redă foarte bine în limba română termenul “bullying” (chiar dacă, în original, cartea se numeşte No teasing allowed – adică nu tachina). Spre deosebire de “a hărţui, a supăra, a sâcâi”, toate cu profunde conotaţii negative, “a necăji” sugerează şi o repetitivitate a unui comportamentului intenţionat. E mai apropiat de bully decât alte cuvinte româneşti, chiar dacă e mai domol şi nu cuprinde şi încărcătura agresivă a fenomenului de bullying.

nu necaji pe ceilalti

În carte, Barbie intervine atunci când sora ei, Stacie, îi povesteşte că fetele populare de la şcoală o sâcâie pe eleva nou-venită din cauza hainelor şi a faptului că nu e la fel ca ceilalţi. Barbie o îndeamnă să se împrietenească cu Amanda dar, ca urmare a acestui fapt şi Stacie ajunge să fie necăjită de cele două fete populare. Amanda, o foarte bună sportivă, intră în echipa de baschet în care jucau şi popularele dar hărţuiala continuă. În urma unui episod nefericit din cadrul unui meci, una din fetele populare ajunge, la rândul ei, ţinta batjocurii celorlalţi. Amanda îi oferă compasiunea ei şi, astfel, fata îşi dă seama că s-a purtat urât şi îşi cere scuze.

Cartea expune foarte bine fenomenul de bullying însă finalul prea puţin moralizator mă nemulţumeşte. Nu cred că fetele populare şi-au dat, cu adevărat seama cât au greşit iar convertirea lor la sentimente mai bune a venit abia după ce una dintre ele a trăit pe pielea ei batjocura celorlalţi. Din nefericire, în viaţa reală nu-i putem pune pe cei care necăjesc în situaţii similare ca să simtă empatie faţă de cei pe care îi chinuie, astfel că soluţia oferită de carte e prea simplistă pentru gustul meu. Însă datorită felului clar şi concis în care este expus fenomenul, cartea e un punct de pornire excelent pentru o discuţie pe tema asta (acasă dar îndeosebi la şcoală). În plus, subliniază un aspect important: prietenia lui Stacie a ajutat-o pe Amanda să treacă mai uşor peste faptul că era necăjită la şcoală. Este important pentru copii să aibă prieteni cu care să discute despre asta şi să nu se închidă în ei. În plus, intervenţia lui Barbie (să zicem adultul din poveste) a venit la timp tocmai datorită faptului că a fost atentă la ce se petrece cu sora ei mai mică, a ascultat-o, a sfătuit-o şi şi-a ţinut ochii pe situaţie mai tot timpul.

O altă carte pe tema bullying-ului este Trandafirii englezeşti de Madonna, una mult mai reuşită aş zice eu pentru că prezintă situaţia din perspectiva hărţuitorilor şi nu a victimei. Aflăm care sunt motivele ascunse ale celor care necăjesc şi de unde porneşte această nevoie de a-i izola sau umili pe ceilalţi. Trandafirii englezeşti sunt un grup de patru fetiţe, foarte bune prietene, care fac totul împreună. Ele sunt nişte fetiţe obişnuite doar că au ceva mai mult în comun decât pasiunea pentru dans, patinaj şi mers la picnic: toate patru o antipatizează pe Binah, o fetiţă frumoasă şi silitoare de la şcoală. Pentru că toată lumea o laudă pe Binah pentru cât de frumoasă, de harnică şi de deşteaptă e, cele patru fetiţe sunt atât de geloase pe ea că se fac “verzi” de invidie. Ele remarcă faptul că Binah e mereu singură, fără prieteni şi că pare tristă dar nu merg mai departe de atât, nu le interesează să afle de ce. Nu o includ în grupul lor, deşi stă pe aceeaşi stradă cu ele, şi nici nu o invită la activităţile lor. Într-o seară, cele patru fete adorm împreună în cadrul unei petreceri în pijamale şi au acelaşi vis: o zână le întreabă dacă nu vor să fie în locul lui Binah, dacă tot o invidiază atât. Numai că înainte de a le îndeplini dorinţa, le duce acasă la Binah ca să vadă cum trăieşte fata şi să fie sigure că vor să îi ia locul. Acasă la Binah descoperă că fata era orfană de mamă şi trebuia să îndeplinească în gospodărie toate atribuţiile unei mame (să gătească, să spele, să calce, să facă curat) şi, în plus, ducea o viaţă foarte modestă şi avea o singură  jucărie. În sufletul fetelor se trezeşte compasiunea şi, începând de a doua zi, fetele o includ pe Binah în cercul lor şi devin toate cinci cele mai bune prietene. Demn de menţionat este faptul că mama uneia dintre fete încearcă să discute cu ele pe tema asta, chiar dacă fără succes.

trandafirii-englezesti_1_fullsize

În ciuda faptului că soluţia oferită de carte este din domeniul fantasticului (ceva gen Poveste de Crăciun de Dickens), finalul poate fi interpretat altfel: un adult intervine, le explică fetelor care e situaţia lui Binah şi fetele înţeleg cât de greu o duce cea pe care o invidiază atât. Este o concluzie care îmi place mai mult decât cea în care hărţuitorul este pedepsit pentru a simţi pe pielea lui cum e.

Două cărţi diferite, două perspective diferite, însă două lecţii asemănătoare:

Una pentru copii

Fii empatic – nu ştii niciodată ce îl face pe celălalt să se poarte aşa (şi mă refer şi la agresor şi la victimă)

Una pentru adulţi

Fii atent şi gata să intervii când remarci sau “miroşi” o situaţie similară cu cele expuse mai sus.

Cartea Trandafirii englezeşti s-ar putea să se mai găsească prin librăriile online, însă cea cu Barbie nu e nicăieri, poate doar în anticariate. Eu am împrumutat-o de la Biblioteca Ion Creangă, Bucureşti. Recomand cărţile atât părinţilor dar mai ales cadrelor didactice.

V-aţi gândit ce faceţi de 1 mai? Vă recomand să mergeţi la munte, va fi la fel de aglomerat ca la mare, dar măcar vă puteţi bucura de liniştea şi frumuseţea de pe trasee. Dacă aveţi copii, vă recomand traseul Timişu de Sus – cascada Tamina (masivul Piatra Mare), noi am fost anul trecut, în octombrie şi a fost splendid.

tamina1

Copiii au parcurs acest drum fără probleme (copii de 5, 6 şi 7 ani) , cu rucsac uşor în spate, dus-întors, cam 3 ore am făcut, cred, cu tot cu pauză de masă.

tamina5

Aveţi două variante de ajuns acolo din Bucureşti: cu maşina, spre Braşov, până în Timişu de sus, lăsat maşina la intrarea pe drumul forestier şi urcat, fie pe drumul forestier, fie pe traseul marcat cu bandă albastră. Noi am alternat, era ceva mai uşor pe drumul forestier, dar am vrut să urcăm şi prin pădure, efectiv, să facem un pic mai mult efort.

tamina4

Altă variantă: cu trenul CFR până în Timişu de Sus şi apoi, din gară, urmăriţi banda albastră pentru a intra pe traseul spre Tamina.

Partea proastă e că nu există indicatoare clare spre cascadă de la un anumit moment încolo, când am ajuns pe un platou (unde găsiţi o masă şi scaune din buşteni), la un moment dat, a trebuit să ne separăm să căutăm drumul care duce spre Tamina. E la dreapta indicatorului de pe platou, coborâţi pe o pantă cam abruptă şi apoi urcaţi pe nişte scări din lemn şi metal spre baza cascadei.

tamina2

tamina6

Cascada este superbă, însă este accesibilă cu totul doar copiilor mai mari şi adulţilor pentru că aveţi de urcat nişte scări cam periculoase. Ultima oară când am urcat eu nu mi s-au părut bine fixate în stâncă.

tamina3

Însă traseul merită şi doar pentru a admira muntele şi flora spontană foarte variată. Astă-toamnă erau foarte multe persoane care culegeau bureţi (nu am reţinut soiul), semn că zona respectivă e foarte căutată de culegătorii de ciuperci (dacă vă pasionează subiectul, vă recomand cartea Ghidul culegătorului de ciuperci).

tamina7

Echipament: rucsac cu gustări şi apă, şepci sau pălăriuţe, încălţăminte waterproof, mănuşi (dacă vreţi să urcaţi scările, sunt reci şi veţi aprecia mănuşile), şosete de schimb. Mai multe detalii despre echipamentul de munte pentru copii aici.

Alte sugestii pentru week-endul 1 mai:

Bucureşti

Parc Comana (şi aici un articol mai recent)

Tărâmul Zmeilor

Ferma animalelor

Terra Park

Iaşi

Arca lui Noe

Hamak

Menţiune: informaţiile din articole sunt valabile la data scrierii lor. Dacă descoperiţi neconcordanţe sau modificări, vă rog să mi le semnalaţi. Verificaţi, în prealabil, tarifele de acces în parcuri şi la servicii, prin telefon sau consultând site-urile locurilor recomandate.

Am primit azi cadou de la reprezentanţii brandului Persil o rochie neagră, scurtă, creată de designerul Kinga Varga şi pe care scria Handmade & #laleleroşii. Prima oară m-a izbit coincidenţa: azi scriu despre lalele şi tot azi primesc şi rochia. M-am bucurat şi am fost puţin nedumerită dar cam atât. Însă abia după ce a postat Bogdana Dobre pe Facebook poza cu tricoul primit de ea, pe care scria Fuste & generaţii (cu o poveste foarte frumoasă în spate, pe care, poate, o va spune chiar ea), mi-am dat seama: rochiţa mă reprezintă pe mine, nu e un cadou general trimis la fel tuturor. Abia atunci m-am emoţionat şi am fost cu adevărat impresionată, când am realizat care e povestea din spatele rochiţei.

lalele

Mi-am bătut capul să încerc să aflu ce-i cu hashtagul lalele roşii, am crezut că e ceva legat de noul produs, Persil Power Mix, dar ceva nu se lega, hashtagul îmi suna mult mai aproape. Şi apoi am avut o revelaţie: asta sunt eu, ăsta e blogul meu: handmade (lucru manual, artizanat) şi #laleleroşii (mă implic în campanii, promovez frumosul şi natura). Lalelele roşii vin de la o poză de-a mea de pe Facebook când a fost campania de conştientizare a bolii Parkinson şi au fost cele câteva mii de lalele de pe Lipscani. Mai exact asta:

1907624_1108168975875715_2409789400635099848_n

Cum eu nu prea pun poze publice cu Eliza şi, în general, îmi fac des şi curăţenie pe wall, am puţine poze acolo care să mă reprezinte. Asta e o lecţie – să-mi las pozele pentru ca prietenii mai noi să mă cunoască, dar şi un semn că sunt oameni care ştiu să ia acel puţin pe care îl arăţi tu şi să facă ceva fenomenal cu el! Mulţumesc, Dana Matei şi Kinga Varga, pentru rochiţă, abia aştept s-o îmbrac!

În urma unei propuneri spontane am ajuns duminică la Simfonia Lalelelor de la Piteşti. Mihaelei îi plac mult lalelele, aşa că şi-a dorit să ajungă anul acesta la faimoasa sărbătoare. După o oră pe autostradă, iată-ne în însoritul Piteşti, jucându-ne de-a “câte chestii în formă de lalea poţi găsi în oraş” :)

Ca această ţâşnitoare, de exemplu:

photo

Dacă avea o fustă verde, o confundam şi pe ea cu o lalea :)

Sau această fântână:

DSCN6017

Nu mai zic de multitudinea răzoarelor de lalele din parcuri şi grădini, care de care mai frumoase şi mai atent îngrijite (şi mai îngrădite):

Foto: Mihaela Alexandrescu

Foto: Mihaela Alexandrescu

Simfonia Lalelelor constă într-o expoziţie florală, cu diferite aranjamente şi care alegorice, precum şi într-un târg de flori de unde poţi cumpăra ghivece cu flori, bulbi şi răsaduri la preţuri foarte bune.

10669287_1122717327754213_1421603999344961776_o

Car alegoric cu flori

Nu puteau să lipsească distracţiile pentru copii, personaje tematice (Mickey, Minnie, Hello Kitty, Goofy – în costume foarte ok, cu baloane de vânzare şi poze contra-cost), pe lângă tarabele cu îngheţată, vată de zahăr, covrigi, alviţa, acadele şi alte zaharicale. Mi-a plăcut, în mod deosebit, o căsuţă unde se vindeau produse apicole şi unde vânzătorul expusese o secţiune dintr-un stup, cu albine vii (într-o cutie de sticlă, atât albinele, cât şi privitorii erau în siguranţă). Foarte mult m-a încântat şi standul acestui sculptor în lemn, de unde am cumpărat câte o lalea din lemn suvenir (singurele suveniruri ne-kitchoase care meritau atenţia).

DSCN6020

După ce am vizitat târgul şi expoziţia, am făcut o vizită şi la frumoasa grădină zoologică din Piteşti la care am apreciat curăţenia, verdeaţa (pajişti frumoase cu multe flori de câmp colorate), animalele aparent bine îngrijite şi preţul decent de intrare (5 lei adult, 3 lei copil şi un loc de joacă destul de bine dotat). O grădină mult mai frumoasă decât cea din Bucureşti de acum câţiva ani când am fost eu ultima oară. Animalul meu preferat a fost un urs asiatic care şedea în fund într-un cauciuc, cu capul ridicat spre cer şi mâinile în poală şi arăta exact ca un mic Buddha. Pot să jur că animalul acela medita, îţi venea să stai acolo minute întregi să-l priveşti.

urs

După zoo trebuia să facem picnic, numai că a început să picure. Nouă, însă, ne era foarte foame, în maşină nu puteam mânca, aşa că am făcut picnic în ploaie pe coasta unui părculeţ de la intrarea în Piteşti (nu ştiu cum se numeşte zona, un parc foarte drăguţ, cu un monument la capătul unor scări). După picnic am plecat spre casă, am făcut încă o oră până la intrarea în Bucureşti şi am admirat lanurile de rapiţă înflorită de o parte şi de alta a autostrăzii :)

Piteştiul pare un oraş frumos, primitor şi merită să faceţi un drum de o oră pentru a ieşi din Bucureşti într-un week-end. Cu siguranţă, în afară de zoo, parcul de la ieşire şi zona centrală, mai sunt multe locuri care merită admirate. O selectie frumoasă de fotografii de la Simfonia Lalelelor găsiţi pe blogul Joy Acoustics.

Informaţii despre Simfonia Lalelelor găsiţi pe site-ul creat în acest scop. Acolo puteţi afla când va avea loc următoarea ediţie şi vă recomand, din inimă, să mergeţi. Dacă vă plac lalelele şi n-aveţi cum ajunge în Olanda, merge şi Piteştiul :)

Am ales această carte de la În minunata lume a cărţilor când Eliza a primit o invitaţie la o petrecere aniversară la Orăşelul cunoaşterii. Ne-am gândit, evident, că băieţelul respectiv e pasionat de cunoaştere şi de experimente, aşa că după ce iniţial am vrut cartea cu experimentele, am ales Lift the flap – questions and answers.

lift the flap questions and answers

Mi-a plăcut foarte mult, în special formatul: mare, cartonată integral, cu întrebări şi ferestre sub care se află răspunsurile.

DSCN5620

Întrebările sunt grupate pe categorii (câte două pagini pentru fiecare): when, why, how, where, who, what, which, ocazie cu care puteţi nu numai să aflaţi răspunsurile la peste 75 de întrebări din domenii variate (astronomie, zoologie, corpul uman, istorie, fizică, botanică, chimie), dar şi să exersaţi întrebările wh- din limba engleză şi să aflaţi răspunsurile la nişte întrebări haioase pe care poate vi le-a adresat deja copilul.

DSCN5624

La final aveţi şi un joc – câteva întrebări al căror răspuns trebuie să-l găsiţi în carte.

DSCN5622

E o carte distractivă pentru toată familia şi potrivită, în special, copilaşilor care pun multe, multe întrebări! Pentru comenzi, puteţi accesa pagina de Facebook În minunata lume a cărţilor (sunt şi ceva reduceri pe acolo în perioada asta, mai ales că ieri a fost Ziua internaţională a cărţilor) sau o puteţi contacta pe Anca la inminunatalumeacartilor@gmail.com.

P.S. Anca are acum în stoc nişte cărţi superbe cu activităţi de vacanţă (inclusiv una tip scrie&şterge foarte faină). Eu zic să vă pregătiţi deja că nu mai e mult şi vine vacanţa cu trenul din Franţa! :) Pe noi ne ajută mult de tot cărţile cu activităţi în vacanţe şi concedii, mai mult decât tableta!

Şi acum o întrebare, pentru liniştea sufletului meu: când primesc copiii voştri o invitaţie la o zi de naştere, care e prima idee de cadou care vă vine în minte? Sau măcar, e şi o carte pe acolo pe listă?

În urma unei întâmplări foarte hazlii de acum destul de multă vreme – am fost confundată cu altă Laura Frunză – am primit de la Farmec pentru testare trei produse din gama Gerovital Happiness, o cremă CC, o loţiune de corp cu efect de strălucire şi o mască hidratantă răcoritoare.

gerovital happiness

Dintre cele trei, produsul meu preferat este loţiunea de corp – drept dovadă că sticla e deja aproape goală. O folosesc mai tot timpul (în special pe mâini) pentru că îmi place mult mirosul discret de zmeură. Nu se compară nici pe departe cu alte produse cu aromă de fructe de pădure pe care le-am mai încercat şi care îţi mută nasul din cauza mirosului. Parfumul de zmeură este atât de plăcut încât, oricât de desuetă ar fi comparaţia, chiar ai impresia că ai un bol de zmeură în faţă. Loţiunea este potrivită pentru piele uscată moderat şi normală, nu ştiu dacă aş recomanda-o pentru o piele foarte uscată. De exemplu, iarna mie nu ştiu dacă mi-ar folosi, mie iarna îmi trebuie o cremă foarte grasă, pe bază de unturi sau uleiuri, pentru că mi se descuamează mult pielea din cauza hainelor groase. Însă primăvara, pielea mea revine la normal şi atunci îmi trebuie o cremă uşoară, care intră repede în piele şi nu lasă urme grase. Un plus la această cremă îl reprezintă particulele care conferă strălucire pielii. Sunt discrete, cât să lumineze pielea şi nu să te facă să arăţi ca Edward vampirul la lumina soarelui :D În plus, preţul e foarte atrăgător, loţiunea costând în jur de 13 lei.

Crema CC este şi ea uimitoare. Rar mi s-a întâmplat să fiu aşa impresionată de un produs cosmetic. Intră rapid în piele şi se face una cu tenul, spre deosebire de crema BB de la Bioderma pe care o aveam înainte şi pe care trebuia s-o masez cinci minute ca să se întindă pe piele într-un strat uniform şi tot aiurea arăta. Are o textură plăcută, se întinde uşor şi e nevoie de puţin produs la o singură aplicare. Singurul dezavantaj e că nu are factor de protecţie solară şi, după anumite tratamente faciale, am nevoie de cremă cu factor de protecţie şi atunci o prefer pe cealaltă. Însă dacă aveţi cremă hidratantă de faţă cu protecţie solară, puteţi pune şi această crema CC peste.

Masca răcoritoare am pus-o pe faţă doar o dată. Nu prea am răbdare pentru genul acesta de tratamente cosmetice acasă, chiar dacă asta se pune pe faţă, se lasă câteva minute şi apoi se spală (prefer produsele cu acţiune rapidă, gen creme de gomaj). Mi se pare prea mult timp pentru demachiat, curăţat ten, aplicat mască, îndepărtat mască, aplicat cremă hidratantă, nu prea deţin timpul necesar, aşa că o fac destul de rar. Nu am nişte concluzii formate despre ea, cred că e destul de greu să îţi faci nişte impresii clare despre un produs cosmetic care nu acţionează rapid şi în mod vizibil.

Dacă aţi încercat vreun produs din Gama Happiness, cei de la Farmec au acum un concurs foarte fain: puteţi câştiga un loc la Atelierul de Selfie din data de 23 mai (Bucureşti, Hotel Intercontinental), dacă vă faceţi un selfie cu un produs şi îl trimiteţi pe pagina de Facebook Farmec sau la adresa de email: concurs@farmec.ro (Regulament de participare aici, perioadă de participare 15 aprilie – 15 mai, 25 de locuri disponibile)

11074132_10152898743503763_8390940288957583464_n

Profesorii de la atelier:

Dorian Popa, Ambasadorul gamei Gerovital Happiness: vă vor învăța secretele selfie-urilor de vedetă
– Fotograful Dragoș Asaftei: cum să folosiţi cea mai bună lumină și să adoptați o poziție naturală
– Specialistul Farmec Teodora Tătaru: cum să vă îngrijiţi tenul pentru a arăta minunat în selfie-uri (sursă: site Farmec)

Cei care mă urmăresc pe FB ştiu că am postat la un moment dat un selfie nereuşit (postat doar pentru că era cu o vedetă pe care o apreciez pentru parcursul ei profesional şi personal) şi am întrebat, în glumă, dacă nu se organizează cursuri de “cum să-ţi faci selfie”: ) Ei, iată că se fac! Vă urez succes dacă participaţi şi poate, dacă ajungeţi, îmi spuneţi şi mie secretele aflate acolo!

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 925 other followers