Aş vrea să stabilim clar de la început că această postare nu este un atac la adresa persoanelor care au adoptat o dietă crud-vegană sau vegetariană. Îi admir foarte mult pe aceşti oameni pentru că au o trăsătură de caracter care mie îmi lipseşte cu desăvârşire: sunt foarte puternici. Au tăria să renunţe la aşa-zisele tentaţii (friptură, dulciuri etc), să se confrunte cu restul lumii care îi judecă, să dea argumente etc. Eu n-aş putea, cred că mi s-ar face lehamite. Şi în plus, sunt extrem de pofticioasă, iar organismul meu funcţionează la putere maximă doar dacă primeşte echilibrat alimente din toată piramida alimentară. Dacă nu mănânc lactate sau carne câteva zile, deja intru pe stand-by, sunt foarte ameţită, nu mă pot concentra, sunt somnolentă şi mi-e foame non-stop. Dar nu despre mine e vorba aici. La polul opus se află şi un lucru pe care nu-l admir deloc la unii dintre aceşti oameni: în timp, devin ca o sectă şi încearcă să te convingă că modul lor e unicul mod şi că ce faci tu e rău, rău, rău şi te va omorî (ceva gen “vei arde în focurile iadului, dacă nu crezi în Dumnezeul nostru”). În acest scop folosesc unele argumente, care de care mai fanteziste. Unele sunt pertinente, altele nu par deloc pertinente. Ce vreau să înşir mai jos sunt argumentele care pe mine nu mă conving.
1. Omul este, în esenţă, un erbivor.
Greşit. Omul primitiv era carnivor, bine mersi, la început mânca animalul crud şi apoi, după apariţia focului, a inventat friptura. Nu cred că omul primitiv era atât de fraier încât să mănânce diverse rădăcini şi fructe fără să ştie dacă sunt otrăvitoare sau nu. Şi la fel replica: dacă ai fi lăsat singur în junglă, ai consuma ceva cules, nu ceva ucis, la mine nu merge. Nu sunt o foarte bună cunoscătoare de botanică, aşa că eu aş ucide ceva sau aş pescui un peşte şi aş mânca, chiar şi crud (deşi să zicem că ştiu, totuşi să fac foc) decât să mor în chinuri groaznice mâncând un fruct otrăvitor. În plus, popoarele primitive erau migratoare, iar singura hrană care migra cu ei era cea de origine animală. Nu cultivau şi nu cred că se încumetau să consume orice chestie găsită peste tot. Să nu uităm că în Evul Mediu roşiile erau considerate otrăvitoare şi abia după o mare foamete, oamenii s-au încumetat să le mănânce. Simţul care a dominat mereu omul a fost cel de conservare.
2. De secole, oamenii mănâncă dietă crud-vegană.
Greşit. În antichitate şi evul mediu, se considera că mâncarea crudă putrezeşte în stomac la fel cum putrezeşte la gunoi, aşa că nobilimea mânca numai mâncare gătită (o prostie, evident, dar aşa sunt şi multe alte concepţii din vremea aia). Numai săracii mâncau legumele crude. Dieta bazată pe vegetale crude este de natură mai recentă şi este o dietă învăţată, nu instinctuală.
3. Lactatele ne fac rău. Ele sunt introduse în alimentaţia omenirii doar de câteva secole.
Greşit iarăşi. Doar de la daci încoace dacă ne orientăm şi ştim că mâncăm lactate de peste două mii de ani. Brânză e un cuvânt de origine dacă. Mi se pare logic ca omul primitiv mort de foame să vadă că viţelul suge de la ţâţa vacii şi să încerce să extragă acel lichid să vadă dacă supravieţuieşte şi el cu aşa ceva. Şi la fel de logic mi se pare ca laptele să se fi brânzit în ulcică şi astfel să descopere derivatele. Probabil din curiozitate o fi încercat şi ouăle şi a descoperit că sunt comestibile. Omul funcţionează cu lactate de mii de ani, refuz să cred că tocmai acum lactatele dau cancer. Poate că supra-procesarea lactatelor dă cancer, dar nu lactatele în sine.
4. A ucide un animal pentru hrană e crimă. Nu sunt de acord. Aşa funcţionează natura, ăsta e lanţul trofic. Tigrii ucid pentru hrană, vulturii ucid pentru hrană, pisicile ucid pentru hrană. Deci nu-mi spuneţi voi mie că suntem singurii ucigaşi de animale de pe planetă. Indiferent că animalele au sau n-au o conştiinţă, aşa e construită natura. A, că tu nu suporţi să fie omorât un animal, da, sunt de acord, dar nu generaliza la toată omenirea.
5. Mă simt mai bine, sunt mai energic, mai plin de viaţă cu dieta vegană. Foarte bine, bravo ţie. Nu înseamnă că şi organismul meu va funcţiona la fel. Din fericire, oamenii sunt diferiţi şi fiecare îşi cunoaşte (sau ar trebui să-şi cunoască) propriul organism şi să ştie mai bine cu ce funcţionează.
6. Te-ai îmbolnăvit, ai cancer, ai nu ştiu ce boală, gata, e de la alimentaţie. Mersi, dacă tot m-am îmbolnăvit, nu mă ajută să-mi scoţi ochii cu argumente de acest gen. Cele mai multe boli sunt genetice sau au alte cauze. Gastrita e o boala care ţine de alimentaţie, colecistita, hepatita, ulcerul, problemele cu inima în anumite cazuri, dar nu cancerul la sân sau tumoarea pe creier.
7. Dacă nu mănânc eu carne, vor fi mai puţine animale omorâte, mai puţin pui crescuţi în baterii, mai puţine vaci îndopate cu hormoni. Hm, nu. Asemenea practici trebuie contracarate altfel, nu stând comod în fotoliul tău de acasă şi ronţăind chipsuri din dovleac.
8. Argumente religioase. Aici e o întreagă poveste. Există versete în Biblie în care Dumnezeu încurajează consumul de fructe, legume, cereale (“Şi Dumnezeu a zis: Iată că v-am dat orice iarbă care face sămânţă şi care este pe faţa întregului pământ, şi orice pom, care are în el rod cu sămânţă: aceasta să fie hrana voastră.” – Geneza 1:29) dar există şi versete în care Dumnezeu stabileşte clar care animale pot fi mâncate şi care nu. Şi există şi o mulţime de sfaturi în învăţăturile apostolilor despre ce putem mânca şi ce nu. (Nu găsesc exact versetul despre animalele curate şi cele murdare, dacă îl găsiţi voi, vă rog să mi-l spuneţi şi mie)
Alte două versete care îmi plac:
Nu ceea ce intră în gură spurcă pe om, ci ceea ce iese din gură, aceea spurcă pe om (Matei 15:11, şi se referea la cuvinte şi fapte, nu la alte prostii)
Cine mănâncă să nu dispreţuiască pe cine nu mănâncă (Romani 14:3)
În concluzie, trăiţi şi lăsaţi-i şi pe alţii să trăiască. Fiecare face propriile alegeri şi nu trebuie să ne facem un stindard din a-i converti pe alţii.
Acest articol reprezintă părerea mea personală coroborată cu câteva chestii pe care le-am reţinut de prin manualele de istorie. Dacă simţiţi nevoia să mă contraziceţi, vă rog să păstraţi un ton decent, altfel comentariul va fi şters.
) care şi-a făcut treaba excelent. Adică şi-ar fi făcut-o dacă citeam instrucţiunile să văd exact cum se lipesc pereţii. Am sfârşit până la urmă prin a folosi o cantitate dublă de glazură pentru că prima dată am pus “tencuiala” aiurea. Evident am stricat şi câţiva pereţi pentru că am apăsat prea tare pe ei şi am desfăcut repede şi al doilea set. Hornul n-a mai ajuns pe casă pentru că nu am potrivit părţile acoperişului în unghiul potrivit. Eliza s-a distrat copios pe seama mea pe tot procesul (mai ales când mai stricam câte un perete) şi a ronţăit la bombonelele decorative. Nu mi-a dat prin cap sa decorez cu creioanele cu glazură (gen dr Oetker, numai că aveam şi unele sclipicioase aduse de la Londra), aşa că m-am limitat la jeleuri floricele şi Skittles. Şi un bănuţ de ciocolată trântit foarte aiurea.
(experienţa Adei 
