Feeds:
Posts
Comments

Anul trecut am stricat vreo zece foiţe de origami chinuindu-mă la iepuraşul ăsta. Nu ştiu, pe undeva, o îndoitură îmi ieşea prost şi nu reuşeam să ajung până la final. Anul ăsta mi-am luat iar foiţele (de proastă calitate, din păcate, se rup repede, şi sunt colorate şi pe ambele părţi) şi am reuşit să fac unul. S-a rupt pe ici pe colo, dar mi-a ieşit, sunt fericită :) Gata, mâine facem cozonacii şi trecem la alte tipuri de activităţi de Paşti, unele comestibile :)

Şi al meu, cam nereuşit la urechi pentru că se rupea hârtia şi nu reuşeam să le desfac aşa cum trebuia:

iepuras origami

Mâine dacă mai am timp, mai încerc o dată, dar cu hârtie simplă de scris, poate e mai rezistentă. Şi îi lipesc şi un pom-pom în coadă. Dacă îmi iese, vă arăt. Între timp, spor la împăturit hârtie şi la treburile pe care le mai aveţi de făcut!

Pentru a realiza această broască ţestoasă aveţi nevoie de: o sticlă de jumătate de Lipton Ice Tea verde cu lămâie (sticla e verde şi e frumos făcută la bază, evident că oricare altă sticlă e bună), hârtie gumată verde (în ideea originală e o lavetă de vase, eu am folosit hârtie gumată pentru ca Eliza să se joace cu ea în cadă), aţă, ac, un nasture.

broasca

Se taie sticla de plastic pentru a forma carapacea broaştei. Se decupează silueta din hârtie gumată. Se trasează detaliile cu un marker permanent sau cu un pix negru. Carapacea se coase de siluetă cu aţa verde, introducând firele printr-un nasture în partea de sus pentru ca aţa să nu alunece de pe sticlă.

În funcţie de sticlele pe care le aveţi, puteţi face broaşte de diferite culori. Rezultatul final e foarte haios şi cei mici vor fi încântaţi, cu siguranţă, să se joace cu ele la baie, afară în piscina gonflabilă sau într-o cădiţă de plastic (vara) sau la alte surse de apă. Nu lăsaţi copiii nesupravegheaţi lângă iazuri şi pâraie şi nu uitaţi broaştele în natură când plecaţi acasă. Chiar dacă sunt drăguţe, tot sursă de poluare sunt.

Sursa: Krokotak

Morișca asta e pe lista mea de astă-vară de când am cumpărat din Lidl cartea din care m-am inspirat, Cele mai bune sfaturi pentru exploratori, o carte foarte frumoasă, plină cu idei de activităţi pentru aer liber (şi nu numai), lecţii de ştiinţe naturale (despre copaci, despre animale, despre noi, despre vreme şi multe altele), o carte numai bună de luat la ţară sau într-o drumeţie.

DSCN8976[1]

Din păcate, cartea nu se găseşte în oferta permanentă la Lidl, eu am luat-o anul trecut prin august, nici nu mai ştiu cât a costat, în jur de 15-20 de lei, cred. Dacă mai găsiţi la vară, v-o recomand din toată inima, iar dacă sunteţi interesaţi, poate reuşesc s-o scanez, să o pun pe undeva să o puteţi vizualiza.

carte Lidl

Materiale pentru morişcă: o farfurie din carton, un băţ/o şipcă de lemn, un cuişor, o foarfecă, un raportor.

Farfuria de carton se împarte în opt secţiuni egale cu ajutorul raportorului (eu n-am avut, am numărat adânciturile din carton) şi se taie, spre interior, până aproape de partea mai tare. Fiecare dintre aceste opt “limbi” formate se taie pe jumătate, de la bază spre interior, apoi se îndoaie pentru a forma elicele moriştii. Sper să vă daţi seama din diagrama preluată din carte şi din poze cum se procedează, că nu reuşesc să exprim prea bine în cuvinte. În carte se menţionează să pictaţi farfuria înainte de a o decupa, dar noi am folosit-o aşa, fără s-o mai pictăm. Fixaţi morişca de băţ cu ajutorul unui cuişor, având grijă să îi lăsaţi suficient spaţiu de manevră. Noi am folosit o piuneză şi nu prea se învârtea aşa cum ne-am fi dorit.

morisca pagina carte

Morişca noastră de aproape:

DSCN8981

Zambilele văzute la Sakura – n-avem hârtie colorată şi nici ace de quilling, ne-am descurcat cu ce am avut. Hârtia creponată nu merge, cea normală de scris ţine destul de bine.

DSCN8923

DSCN8933

Puişorii văzuţi la Adriana. Ne-am descurcat cu cele trei ouă Kinder pe care le-am avut, nu erau suficiente pentru o coroniţă. Noroc de bulinele şi pătrăţelele adezive de la ouăle de ieri.

puisor

Nu prea seamănă copiile cu originalele dar fetiţele s-au distrat. Am mai făcut şi o mulţime de planşe origami azi, din cartea Alte peisaje origami de la ed Aramis – conţine planşe pe care se lipesc diverse elemente detaşabile, foi colorate pentru origami şi instrucţiuni detaliate pentru realizarea animăluţelor. Fetele au lipit elementele, au colorat peisajele iar eu am realizat îndoiturile. Cartea e primită mai demult cadou de Eliza dar am regăsit-o recent când i-am făcut ordine şi i-am mutat cărţile de activităţi pe birou. Mai există o carte care se cheamă Peisaje origami, tot de la Aramis, şi Eliza m-a rugat să i-o cumpăr şi pe aceea pentru că i-a plăcut mult să le facă pe acestea.

peisaje origami

Sper să stea ploaia pentru că avem pregătite şi câteva activităţi pentru afară dar momentan e noroiul până la glezne aşa că trebuie să le amânăm.

În a doua zi de vacanță am făcut cu fetițele mele (Eliza şi finuţa) o activitate găsită pe blogul Happy Home Fairy – o felicitare-ou care se transformă în iepuraş.

Materiale: carton alb, carioci, creioane colorate, diverse elemente de decor (noi am folosit pătrăţele de spumă rămase de la un joc mozaic).

Mod de realizare: cartonul se pliază în două, se desenează conturul unui ou, astfel ca îndoitura să fie în partea de sus. Când decupaţi, nu decupaţi de tot, pentru ca în partea de sus cele două părţi să rămână prinse una de alta. Partea din faţă se taie pe jumătate, pe verticală. Se decorează oul.

DSCN8907

Se desface felicitarea. Pe interior se desenează trăsăturile iepuraşului, urechile (urechile vor fi cele două jumătăţi de ou) şi se scrie urarea. Oul meu e cel mai mic, cele mari sunt făcute exclusiv de fetiţe, doar că Eliza a scris urarea pe amândouă.

DSCN8910

DSCN8913

Săptămâna asta Eliza e în vacanţă, aşa că am pregătit pentru fiecare zi câte o activitate creativă, ca să nu se plictisească. Evident, că accentul e pus pe cât mai mult timp petrecut în aer liber, plimbări şi întâlniri cu prietenii, dar în momentele în care suntem în casă, facem şi câte ceva creativ împreună. În principiu, am un plan bine stabilit dar asta nu înseamnă că nu vom deraia de la plan dacă avem chef. Azi am făcut iepuraşi din ouă de polistiren. Iniţial trebuiau să fie doar nişte figurine (o mamă şi un bebe, chiar aveam în cutia cu diverse şi o mică suzetă din plastic), dar până la urmă am decis să facem şi nişte urechi şi să-i transformăm în iepuri.

iepurasi din oua

Materiale folosite de noi: două ouă de polistiren, ochişori mobili, carioci, un pom-pom pentru nas, două pălărioare, carton pentru urechi, hârtie gumată pentru rochie (e rămasă de când am făcut un tablou cu Bobiţă şi Buburuză mai demult), hârtie galbenă, o perlă pentru funda iepuraşului fetiţă şi o agrafă de păr pentru funda iepuraşului băiat.

Se lipeşte pălăria de ou, cu o foarfecă de unghii se fac două găuri prin pălărie, în polistiren, şi se înfig urechile decupate. Se lipesc ochişorii şi nasul, se desenează detaliile. Se adaugă alte accesorii, fundiţă la gât sau rochie. Un ou e înfipt într-o spatulă mică de cafea, altul e înfipt într-un creion. Cel fetiţă e al Elizei, ea a desenat detaliile faciale şi, evident, că se laudă că e mai reuşit decât al meu. Şi chiar e, pentru că al meu are un secret :-D Pe spate mai are nişte mustăţi desenate, a fost prima încercare şi mi-a ieşit prost, aşa că i-am dezlipit repede ochii şi nasul şi am încercat din nou pe verso :-)

Bănuiesc că n-am inventat eu roata, dar nu m-am inspirat de undeva anume, mi-a venit ideea cu iepurii pe loc. Pălărioarele sunt cumpărate mai demult, la set, de la Casa Retro, dar bănuiesc că le puteţi înlocui cu resturi de material, de fetru, mici şoseţele sau chiar mini-coifuri improvizate din hârtie.

Nostalgia servantei

Nu ştiu dacă ştiţi ce e aia “servantă”. La noi în Moldova, servantă se spune la un fel de dulap elegant, cu uşi, care se pune, de obicei, în sufragerie şi în care se ţine vesela “bună”. Când eram copil, servanta mamei adăpostea vesela pe care o scotea doar de sărbători sau de aniversări, când aveam musafiri (farfurii albe, cu flori portocalii, farfurii de Alba Iulia, evident), tacâmurile bune (de Sibiu), feţele de masă şi şervetele pentru mese festive, podoabele de Crăciun în cutiile lor originale pe care încă mai atârna câte o etichetă veche, colecţia de discuri a părinţilor mei (pe care nu ştiu dacă o mai au, bănuiesc că nu, din moment ce nu mai au pick-up-ul), şi teancuri de prosoape frumoase, albe şi roşii, prosoape de borangic, ţesute şi cusute manual, primite de ai mei pe la nunţi, căci au fost, în tinereţea lor, mari petrecăreţi şi pe vremea aia, o nuntă era cu adevărat motiv de bucurie pentru toţi şi probabil 99% dintre cei invitaţi se duceau fără să se uite de două ori în portofel. De altfel, în mai toate pozele de la nunţi, tata apare cu câte un prosop ţesut după gât, semn că era sufletul petrecerii şi mai mereu îndeplinea câte o “funcţie” pe acolo.

Servanta mamei de acum e aceeaşi cu cea de atunci. Dacă şi-ar schimba vreodată mobila, i-aş cere-o să mi-o dea şi m-aş supăra dacă ar arunca-o. E o piesă de mobilier frumoasă, peste care a trecut aproape insesizabil timpul, nu e parte din vreo colecţie scumpă de mobilă, a fost probabil ceva de serie, gen mobilă “diana” sau “monica”, dar semnifică ceva special pentru mine. Pe vremuri sufrageria era camera specială, nu se stătea la televizor în ea, nu se mânca pe canapea, nu se jucau copiii pe jos pe covor. Sufrageria era camera cea mai răcoroasă, cu uşa închisă, în care se primeau musafirii şi se ţineau mesele festive. Când era sărbătoare în casă, chiar simţeam că era sărbătoare. În afară de mirosul proaspăt al perdelelor uscate la aer şi de mileurile cusute sau croşetate de mama, proaspăt înălbite şi apretate, puse la locul lor, puţin diferit de cum fuseseră înainte, ceea ce marca o sărbătoare era uşa deschisă a sufrageriei. Pe masă era o faţă de masă frumoasă, farfuriile cu flori portocalii erau la locurile lor, cuţitele care nu tăiau niciodată erau lângă farfurie, aşezate ceremonios, deşi erau aproape inutile. Servanta de acum nu mai ţine neapărat vesela bună, în ea fiind depozitate diverse lucruri, printre care surprize pentru nepoată, bibelourile la care a renunţat (şi care fac deliciul Elizei de câte ori merge la ea) şi multe lucruri de-ale Elizei de când era mică.

servanta

De multe ori, servanta era completată, în sus, de un corp cu rafturi, cu sau fără uşi de sticlă, în care se ţineau paharele “bune”, ceştile de cafea şi, de multe ori, bibelouri. Îi spuneam “vitrină”. Acum, însă, vitrina e plină de cărţi şi, separat, în alt corp de mobilier, în spatele geamurilor de sticlă, sunt expuse mai multe seturi de pahare şi ceşti care reprezintă istoria familiei: un set de ceşti de cafea cu flori de câmp primit de mama cadou la cununie, un set de pahare şi o carafă pictate manual primite cadou la sfinţirea casei, un set de pahare si o vază mov primite cadou de mine şi pe care nu le-am luat niciodată acasă, o vază mică din cristal şi două suporturi de lumânări primite cadou de Miha. Farfuriile cu flori portocalii au intrat, pare-mi-se, în uzul curent. Nu mai ţin minte dacă le-a înlocuit cu altele. Dacă da, sper că sunt tot de Alba Iulia, sau măcar româneşti, n-aş suporta ca farfuriile “bune” să fie chinezeşti.

Am nostalgia servantei. Vreau şi eu o servantă cu veselă elegantă, tacâmuri frumoase, pahare de cristal şi prosoape şi feţe de masă speciale. Am un set de tacâmuri de Sibiu primite cadou de la mama, ţin mult la ele chiar dacă nu le mai scot din coşuleţul în care le-am pus. Veselă n-am. Cred că am o faţă de masă albă din damasc pe undeva dar n-am mai scos-o de atâta vreme că nici nu mai ştiu cum arată. De câţiva ani nu mai primesc oaspeţi la mine în casă. Nu mai am nici masă la care să-i aşez pentru că nu mai aveam unde s-o pun şi am dat-o. Nu se potrivea oricum în sufrageria mea, fusese o improvizaţie, la rândul ei. Am avut recent onoarea sa stau la masa cuiva care avea farfurii speciale, tacâmuri speciale şi feţe de masă speciale. Şi atunci mi-a revenit şi mai intens. Nostalgia servantei. Am stat zile întregi cu ochii pe site-uri pe care erau etalate farfurii frumoase, albe, cu flori sau cu modele albastre spiralate. M-am uitat la feţe de masă, la masa care e de multă vreme pe lista mea şi la scaunele aferente. Mi-am imaginat cum ar fi să organizez o masă elegantă, cu decoraţiuni în centrul mesei, cu trei feluri de mâncare şi un desert spectaculos. Probabil că ar fi prea mare bătaie de cap, mi-am zis eu, pe principiul strugurii sunt acri. Mi-am comandat două farfurii spectaculoase, cu fructe pe ele (mult prea scumpe pentru nişte farfurii, dar să sărim peste partea asta), din care să mănânc zilnic, şi am rămas cu nostalgia servantei de pe vremuri.

Voi aveţi veselă “bună”?

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 736 other followers