Feeds:
Posts
Comments

În 2013 în scrisoarea pentru Moş Crăciun, Eliza a trecut pe listă, alături de alte cadouri, şi o sonerie de bicicletă nouă pentru că cea veche i se stricase. Ce-i drept, nu prea se dădea ea cu bicicleta aia vai de capul ei, dar i-ar fi plăcut mult să aibă un clopoţel strălucitor, din care să sune. În goana mea după celelalte cadouri, am lăsa soneria la o parte, din varii motive, principalul fiind că habar nu aveam de unde s-o cumpăr. Mult timp după aceea a avut regretul ăla, deşi primise de Crăciun cam tot ce-şi dorise, că n-a primit şi soneria, deşi pe bicicleta respectivă nu ştiu dacă s-a urcat de vreo două sau trei ori, în mare pentru că avea cauciucurile dezumflate dar şi pentru că era prea mică pentru ea.

Regretul ăla a fost şi al meu pentru că iată, şi-a dorit un lucru simplu şi ieftin şi nu i l-am luat. Pe la sfârşitul verii sau poate era deja început de toamnă, o colegă de serviciu a primit un pacheţel. Stă la două birouri de mine şi din spatele despărţitoarelor metalice, n-am văzut ce era, dar am auzit: clinc-clinc! Sunetul unei sonerii de biciclete. Primise de la Cruf o sonerie personalizată cu floarea soarelui (cred că e chiar cea din headerul paginii). I-am cerut imediat link şi am ştiut atunci că asta voi face anul acesta de Crăciun, printre alte cadouri, voi comanda şi pentru Eliza una, specială, şi îi voi pregăti o scrisoare de la Moşul în care să-i explice că a uitat de sonerie anul trecut dar că anul acesta i-a adus una cu totul şi cu totul specială. Scrisoarea n-a mai devenit realitate (pentru că am avut Moş, ştiţi deja povestea), însă soneria, da. M-am uitat zile în şir în albumul cu sonerii personalizate dar tot nu mă hotăram cum aş vrea să fie a Elizei. Până într-o zi când am citit undeva următorul lucru: copiii care desenează curcubeie vor să realizeze ceva măreţ în viaţă. Şi mi-am amintit de pasiunea Elizei pentru curcubeie pe care le picteaza, le desenează şi le colorează fără să se plictisească vreodată de ele. Aşa că am comandat o sonerie cu un curcubeu, cu un copac şi cu nişte păsări. Un curcubeu pentru lucrurile măreţe pe care le va realiza, un copac pentru rădăcinile pe care vreau să le prindă şi păsări pentru aripile pe care vreau să le aibă pentru a zbura. A ieşit ceva absolut minunat, o sonerie de colecţie, la care numai bicicleta mai lipseşte.

1932614_376803799160005_1701407063802867516_o

Daniela lucrează aceste sonerii cu o pasiune ieşită din comun, se vede că îi place enorm ceea ce face. Eu de Crăciun am comandat trei sonerii în total şi au fost (sper) apreciate toate. Vă invit să intraţi pe pagina ei de facebook să vedeţi ce minunăţii de sonerii a făcut până acum şi să vă comandaţi şi voi una care să fie fix pe sufletul vostru!

colaj sonerii2

10947314_396708420502876_5255472187075226951_o

Sursa: comunicat de presă Zurli

GAȘCA ZURLI, cel mai mare teatru privat pentru copii din România, vă așteaptă pe 8 februarie, de la ora 11:00, la „ÎNTÂMPLĂRI DIN LUMEA POVEȘTILOR”. Spectacolul va avea loc la Palatul Național al Copiilor.

Fetița Zurli, cel mai îndrăgit personaj sută la sută românesc, va învăța împreună cu cei mici două lecții importante: lecția prieteniei și lecția promisiunilor respectate.

Fetiței Zurli îi place să se joace, dar când vine vorba să pună jucăriile la loc, găsește tot felul de motive și scuze pentru a nu face ordine în lucruri. Ea cautā diverse șiretlicuri pentru a scăpa de sarcina ce i se pare atât de dificilă. Găseşte cele mai nepotrivite ajutoare: Lupul din Scufiţa Roşie și Motanul din Pinocchio care o învață cum să ascundă adevărul.

Pentru că Truli, Clopoțel, Zdrănganel și Yupi îi sunt prieteni adevărați, ei o vor ajuta pe Fetița Zurli să își facă ordine în cameră. Tot ei îi vor arată ce plăcută poate fi această activitate atunci când ai prietenii aproape și când pui suflet în ceea ce faci.

Spectacolul va fi unul în stilul original „zurli”, simplu şi usor de înţeles pentru copii. Cântecele din spectacol vor fi vesele și ușor de fredonat, coregrafiile îi vor ridica de pe scaun chiar și pe părinți, iar mesajele vor fi cu ușurință reținute și aplicate.

Zurli - poster Intamplari din Lumea Povestilor GENERAL 70x100-01

Și pentru că „ÎNTÂMPLĂRI DIN LUMEA POVEȘTILOR” este singura reprezentație cu bilete la casā pe care Gașca Zurli o va avea în București până la începutul verii, vă recomandăm să nu ratați spectacolul de pe 8 februarie. Scenariul și textele cântecelor poartă semnătura creatoarei fenomenului ZURLI, Mirela Retegan.

Cântece sunt orchestrate, compuse şi produse de Cornel Sorian.

Distributia: Vero Caliman – Fetiţa Zurli, Alex Stama – Clopoţel, Răzvan Marina – Truli, Paul Chichirău – Zdrăngănel, Alex Tcaci – Yuppi şi Mirela Retegan – Tanti Prezentatoarea.

Bilețele s-au pus în vânzare la casieria Palatului Național al Copiilor ( luni-vineri 12.00-18.00), on-line pe http://www.eventim.ro, la spectacolele de teatru de la Teatrul de Artă ( Str. Sfântul Ștefan, nr. 21, sector 2, sâmbătă și duminică 10.00-13.00) și la sediul Zurli din (Str. Piața Alba Iulia, nr. 5, bl.i4, sc. 1, ap. 57, etaj 12, sector3, 11.00-18.00).

*Costul unui bilet este de 40 lei/ loc ( la casieria Palatului Național al Copiilor și la sediul Zurli)

* Costul unui bilet este de 45 lei/loc ( on-line pe http://www.eventim.ro).

*Dacă țineți copilul în brațe plătiți un singur bilet.

* Informații la telefon:0728.295.872.

Mai multe detalii despre activitatea Găștii Zurli, aici – http://www.zurli.ro/

Deseori, când postez ceva legat de vreo corporaţie/fabrică/industrie sau când alţi colegi bloggeri postează câte ceva despre vreun aliment produs pe scară largă, apar invariabilii comentatori cu “vai, bietul ţăran român, moare de foame pentru că voi cumpăraţi de la corporaţii”. Nu ştiu de ce m-am simţit un pic datoare să explic un pic conceptul ăsta de biet ţăran român cu palmele bătătorite de muncă, pentru a vă face să înţelegeţi că faptul că puneţi în coş fructe, legume, brânză, lapte produse în fabrici şi ferme nu falimentează pe nimeni. Falimentul s-a petrecut cu mulţi ani în urmă şi în sensul ăsta nu se mai poate face mare lucru. Să vă explic:

- în pieţe nu mai există ţărani români cu mâinile bătătorite de muncă. Cel mult îi mai găsiţi în dosul pieţei, la gurile de metrou sau pe trotuar, cu câteva fructe şi legume întinse pe o sacoşă ruptă în jumătate. Sunt bătrâni care iau microbuzul din cel mai apropiat sat, stau o zi întreagă şi vând ce au cules din grădina şi solarul lor, căci da, aproape 90% dintre ţărani au acum solare, mulţumită copiilor plecaţi în afară. Daţi, de curiozitate o tură prin satele din împrejurimile oraşului în care locuiţi să vedeţi câte solarii se iţesc din curţile ţăranilor care au la poartă un afiş cu “vând cartofi/roşii/oricare alte legume”. De cele mai multe ori, aceste fructe şi legume sunt foarte bune, însă….

- aceste fructe şi legume sunt, în unele cazuri, pline de pesticide. Ţăranul român din asta trăieşte, din cei 50 de bani obţinuţi pe legătura de pătrunjel el îşi cumpără pâine. Este perfect firesc să vrea să-şi salveze o recoltă sărăcăcioasă stropind din belşug cu de toate (cum a fost scandalul Ethrelului acum vreun an sau doi) pentru că el din asta trăieşte. Scopul lui în viaţă nu este să ne otrăvească, ci să supravieţuiască. Din păcate, dacă pe sticlă scrie “a se dizolva un căpăcel la 50 de litri de apă”, el ia o găleată de 30 de litri şi pune două căpăcele să fie sigur. Şi nici nu aşteaptă atât cât trebuie până să recolteze. Aici e problema. Cu merele “sfrijite şi bio” din piaţă aproape s-a otrăvit o prietenă care s-a umflat ca un balon la câteva minute după ce a consumat nişte mere “de Voineşti” cumpărate de la “producător” din piaţă. Îmi pare rău dar eu nu mai am încredere să cumpăr totul din piaţă.

- nu am încredere nici să cumpăr brânză, lapte, carne (care pe vremuri se mai găseau şi în pieţe, deşi laptele era îndoit cu apă şi făină şi atunci) pentru că prefer sursele mele “sigure”. Mai cumpăr ouă de la bătrânele care vin în dosul pieţei şi foarte rar am avut probleme. De anul trecut mi-am găsit şi sursă de ouă şi nu cred că voi mai lua din piaţă. Şi apropo de gălbenuşul “galben” al ouălor de ţară: acesta ţine de rasa găinii, în primul rând, şi abia în al doilea rând de sursa de hrană (cereale). Ţin minte odată, când cumpăram ouă de la o bătrânică, aceasta vorbea cu cea de alături şi îi spunea: păi le-am dat grăunţe dar nu creşteau, aşa că am luat şi nişte concentrate. Pe tema concentratelor mai avem de discutat pentru că în ziua de azi aproape toată lumea dă concentrate păsărilor. Nu e nimic rău în asta, rău e în antibioticele şi hormonii cu care sunt îndopate bietele păsări din fermele avicole. De altfel, dacă aţi avea vreodată răbdare să vă plimbaţi încet prin piaţă, v-aţi cruci de ce v-ar auzi urechile în discuţiile dintre comercianţi. Cât despre “sibienii” care vând brânză şi preparate din carne, cred că dacă i-am lua la numărat, o să găsim doar în Bucureşti de trei numărul tuturor locuitorilor adulţi din Sibiu! Ce m-am distrat la un moment dat când am remarcat un afiş deasupra unei tarabe care pe vremuri se lăuda cu “sibieni autentici” pe care scria acum: produse ca la Sibiu. Măcar nu mai aveau curaj să afirme că sunt produse la Sibiu şi puse nouă, orăşenilor, la dispoziţie la preţuri exorbitante, din bunătatea sufletului lor.

- piaţa este în primul rând a speculanţilor şi abia apoi a micilor producători. Problema cu micii producători la noi nu e că nu îi susţinem noi, cumpărătorii, ci că nu-i susţine statul. Nimeni nu-i încurajează să facă asociaţii, nu-i educă să ia fonduri europene, să se modernizeze, să intre în supermarketuri şi în restaurante. Asta nu înseamnă că nu se poate, sunt destui tineri cu afaceri mici (eventual bio) care se descurcă (nu prosperă, dar se descurcă). Este vorba de o generaţie nouă de agricultori care va domina piaţa abia peste 10-15 ani. Mă uit la emisiuni culinare din Franţa, Italia, Anglia şi mă crucesc. Acolo există producător de legume, producător de carne, producător de brânză şi-şi vinde marfa în zonă, în condiţii decente, către oamenii care au încredere că marfa nu e umflată cu te miri ce. La noi va mai curge multă apă pe Dunăre până când lumea îşi va recupera încrederea în micii producători. Agricultorii şi-au bătut singuri cuie în talpă în ultimii douăzeci de ani într-o ţară în care guvernarea a fost preocupată de orice altceva, numai de “grânarul Europei”, nu.

- una dintre marile probleme ale pieţei de legume, în special, este lipsa seminţelor de calitate. Cumperi roşii de la ţărani de pe tarabă şi te miri că n-au gust. Păi, normal că n-au gust, din moment ce au fost crescute din seminţe fără gust (made în Ungaria şi vândute la supermarket), dar modificate în aşa fel încât să facă soiul mai rezistent. Am comandat anul trecut nişte roşii bio din soiuri aşa-zise tradiţionale care s-au ofilit în frigider în două zile (comandasem destul de multe şi preţul fusese destul de piperat) şi nici n-au avut cine ştie ce gust, cu excepţia unui singur soi. Deci nici măcar preţul ridicat nu mi-a garantat o experienţă gastronomică reuşită. Vor mai trece ani până vom recupera gustul roşiilor, pentru că acesta ţine de mai mulţi factori, printre care calitatea solului şi a seminţelor plantate. Nu e suficient să nu stropeşti ca să zici că ai roşii gustoase sau bio.

- multă lume sugerează să te duci în piaţă, să cauţi oamenii, să stai de vorbă cu ei, să te duci să vezi cum produc. Nu, serios, acum, cine are timp de aşa ceva? Să ia la rând tarabele, să viziteze grădini şi ferme? Şi până la urmă, cine îţi garantează că după ce te întorci cu spatele, producătorul nu mai face fâs-fâs cu nişte Ethrel peste roşii ca să se coacă mai repede? Eu recomand să cumpăraţi mărcile româneşti din supermarketuri şi să vă străduiţi să le aflaţi istoria, să vedeţi cum producătorii selectaţi pentru marca “gusturi româneşti” de la mega image sunt trecuţi şi prin ciur şi prin dârmon până sunt aleşi, să vedeţi cum o familie de etnie romă a reuşit să intre într-un mare supermarket cu producţia de castraveţi. Şi cred că o să vă schimbaţi optica cu privire la legumele cumpărate din supermarket.

- în cazul de faţă, cel care m-a îndemnat să scriu, era vorba de un produs care nu se găseşte la piaţă: salate de genul rucola, valeriană, lollo rossa, eisberg. În piaţă găsiţi aproape exclusiv o singură variantă de lăptucă, cea cu frunza netedă, şi ocazional un tip de lăptucă roşie sau creaţă. Nu s-a prins nimeni că e o pâine de mâncat şi pe cultivatul de valeriană sau rucola (şi, credeţi-mă, am mâncat odată de la cineva o rucola crescută în grădină care era mai bună decât orice rucola gustasem eu vreodată în toată viaţa mea, deci se poate) şi se vinde în disperare pătrunjel cu 3 la leu din care nu iese profit. Dacă în loc de cinci rânduri de pătrunjel, ar planta 1 singur rând de rozmarin, de salvie, de oregano, ţăranul român cu palmele bătătorite ar câştiga mult mai mulţi bani. Nu e chestia de fiţe, e chestia de a te adapta la cererea de pe piaţă. Un morcov violet, o sfeclă galbenă, un soi de ceapă mai diferit ar dispărea urgent de pe tarabe şi tineretul gourmet ar şti că îşi găseşte ingredientele şi la piaţă, nu doar la concept store! Piaţa nu este doar pentru băbuţele cu sacoşe pe rotile, aşa că producătorii ar face bine să înceteze să se adreseze numai lor. Tineretul nou pune accentul pe ce mănâncă, testează, vrea gusturi şi arome noi. Nici nu mă mir că atunci când a postat cineva o poză dintr-o piaţă, cu nişte dovlecei mai speciali, toată lumea a bombardat-o cu întrebări pe tipa care postase pentru că nu concepeau că se poate şi la noi aşa ceva.

- sunt legume pe care nu merită să le iei proaspete decât dacă ţi le culegi tu singur din grădină. În rest, mazărea, broccoli, de ex, e mai indicat să le iei congelate de la o firmă care le duce de pe câmp în pungi în câteva ore şi foloseşte procedee de congelare rapidă, pentru că legumele verzi pierd cei mai mulţi nutrienţi stând pe tarabă.

- dacă aveţi bunici care cultivă în grădină trei roşii şi doi castraveţi fără să stropească cu nimic şi vă mai dau şi vouă din ele, bucuraţi-vă! Dar nu generalizaţi, presupunând că doar pentru că bunica voastră cultivă aşa, toate bunicele cultivă aşa şi sunt automat de încredere doar pentru că poartă batic şi pestelcă şi vă aduc aminte de copilărie. Eu cumpăram la un moment dat de la o bătrână care stătea toată ziua la mine la metrou şi, de multe ori, avea legume care arătau bine. Asta până m-am prins că simpatica bătrânică avea, de fapt, fata cu tarabă în piaţă şi ea stătea cu doar câteva chestii (pe care le tot completa de pe taraba fiică-sii) la metrou pe care le vindea mai scump decât în piaţă! Pe cât punem pariu că bătrânica vindea într-o zi mai mult decât fiică-sa la tarabă doar pentru că beneficia de factorul “bătrână simpatică” şi mai era şi la îndemână?

Ar mai fi multe de spus dar concluzia este că ţăranul român cu palmele bătătorite este doar un mit. El a fost îngropat de mult de sărăcie şi speculă. În locul lui a apărut ţăranul “întreprinzător” şi “descurcăreţ” care mai are mult de dovedit până să ne convingă să-i cumpărăm legumele. Părerea mea e că lipsa de informare e cea care dăunează cel mai mult orăşeanului din ziua de azi şi nu presupusele pesticide din fructele şi legumele etalate în galantarele magazinelor.

Week-endul acesta am renunţat să mai fac orice activitate utilă (gen spălat, călcat, curăţenie) şi am zăcut pe canapea uitându-mă la televizor. Am descoperit nişte emisiuni super şi, în afară de serialele mele favorite de gătit de pe Paprika Tv, am reuşit să urmăresc cu interes şi nişte emisiuni pe Digi Life şi pe Viasat History.

Pe Digi Life am descoperit o emisiune care se numeşte Vintage cu Kirstie Allsopp (găsiţi episoade şi online) şi se difuzează sâmbăta şi duminica de la 13.25. Emisiunea e stil reality show: o familie vrea să-şi redecoreze o parte din casă în stil vintage şi Kirstie Allsopp îi ajută să refolosească ce au, să creeze lucruri noi în ton cu tema aleasă şi să cumpere lucruri vechi pe care să le refacă şi să le integreze în noul aranjament. E o emisiune foarte veselă şi plină de culoare, îmi place la nebunie s-o urmăresc. Am văzut trei episoade până acum şi, în afară de faptul că am reţinut o mulţime de idei, am remarcat o chestie: oamenii ăia nu au cărţi în casă, nici măcar în camerele copiilor. Eu dacă aş vrea să-mi refac sufrageria într-un mod sau altul, m-aş lovi în permanenţă de faptul că îmi trebuie dulapuri mari şi încăpătoare, de preferat cu geamuri, pentru sutele de cărţi. În plus, am mai remarcat că înşiră un catralion de decoraţiuni, până şi în bucătărie etalează farfurii şi căni, zeci de rame foto şi suveniruri din călătorie. Păi, oamenii ăia cred că nu şterg singuri praful, că altfel nu cred că ar înşira atâtea :) În orice caz, e o emisiune foarte reuşită şi, de altfel, pe Digi Life mai găsiţi multe emisiuni faine care merită urmărite.

Kirstie Allsopp are şi o carte care se numeşte la fel (Kirstie Allsopp’s Vintage Home) şi tare mi-ar plăcea să pun şi eu mâna pe ea, măcar s-o răsfoiesc puţin :)

IMG_8283

Emisiunea de pe Viasat History (pe care am văzut-o, întâmplător, şi pe Travel) se numeşte Misterele muzeului, unde sunt prezentate tot felul de obiecte din diverse muzee din lume care poartă o însemnătate deosebită. Fiecare obiect e prezentat cu ajutorul unui filmuleţ documentar care reface evenimentele trecute. Emisiunea se difuzează seara de la 8 şi o prind uneori în timpul săptămânii, însă sunt câteva reluări şi în weekend. O altă emisiune foarte interesantă e un soi de documentar/reality show care se numeşte Ferma de război (şi dacă le prindeţi, şi Ferma victoriană şi Ferma edwardiană) şi în care se prezintă viaţa oamenilor de la ţară în timpul războiului, dar nu doar la nivel declarativ, ci punând oamenii respectivi să muncească şi să trăiască exact ca atunci, timp de un an de zile. Merită urmărit mai mult decât un simplu documentar, e o mărturie foarte realistă a vremurilor grele din perioada respectivă şi cred că aşa se învaţă istoria. N-ar strica şi pe la noi nişte reality show-uri din astea, în loc de noră pentru mama şi schimb de mame şi alte imbecilităţi similare. Este foarte interesant de văzut cum se cultivau legumele, cum femeile îşi coseau singure rochiile, cum petreceau sărbătorile, cum îşi vedeau munca distrusă de la prea multă ploaie, cum găzduiau copiii trimişi la ţară de teama bombardamentelor, cum găteau “mock turkey” (fals curcan), modelând nişte carne tocată şi punându-i “pulpele” din păstârnac întreg, ce petreceri dădeau şi ce cadouri îşi făceau.

Pe Paprika Tv m-aş uita aproape tot timpul, asta dacă n-ar fi umplut-o de emisiuni ungureşti de o calitate îndoielnică şi de seriale culinare vechi, fără sare şi piper. Însă atunci când prind reluări din Grădina lui Jamie (de fapt, orice cu Jamie, în afară de alea cu America, alea nu-mi plac deloc), Doi italieni şi jumătate sau Un francez înnebunit după mâncare, mă uit cu plăcere.

Voi vă mai uitaţi la televizor şi la altceva în afară de filme? Ce emisiuni vă plac?

Vineri, 23 ianuarie, are loc premiera animaţiei Cei 6 Super eroi (Big Hero 6) la Cinema City din Afi Palace Cotroceni, în format IMAX. Cei de la Cinema City n-au precupeţit niciun efort ca să ne convingă că merită să mergem şi inclusiv au construit, alături de elevii unei şcoli, o bezea uriaşă “îmbrăţişabilă” reprezentându-l pe Baymax, robotul din film. Eliza a fost deja la avanpremieră şi i-a plăcut foarte mult filmul.

10930945_10203508370412831_8477635074812346702_n

Despre film: “Animaţia spune povestea lui Baymax, un robot gonflabil uriaş cu puteri vindecătoare, şi a micului geniu în computere Hiro Hamada, care decide să îi folosească talentul în scopuri nobile. Cei doi tovarăşi se alătură unei echipe de luptători high-tech pentru dreptate, dornici să salveze super-tehnologizatul oraş San Fransokyo. Scenariul are o pronunţată latură emoţională şi educativă: importanţa folosirii talentului cu care eşti înzestrat în slujba comunităţii, simţul solidarităţii şi al prieteniei adevărate, dar şi puterea de acceptare a morţii.” (sursa: comunicat Cinema City)

Sâmbătă, 24 ianuarie, se desfăşoară atelierul creativ de la Hornbach între orele 10-16 la care se va lucra un hotel pentru insecte. Nu ştiu exact ce înseamnă asta, noi am fost sâmbăta trecută la presa pentru flori, n-a fost cine ştie ce, a durat cinci minute, timp în care, după cum a concluzionat şi Eliza “mai mult a lucrat domnul decât mine”. Dar ideea proiectelor merită “furată”, presa ne e utilă, eu mi-am făcut nişte cumpărături în magazin, aşa că a meritat drumul (dar noi stăm aproape, nu garantez că merită să traversaţi oraşul). Plus că am combinat cu o vizită la biciclit, ţopăit şi dat pe trotinetă la decathlonul din vecinătate.

photo

Tot sâmbătă (dar şi duminică, 25 ian), de la 10.30 şi 12.00 teatrul Zurli pune în scenă la Teatrul de Artă o adaptare a desenului animat Frozen (Regatul de gheaţă):

“Intitulată Castelul de gheață, adaptarea aduce în prim-plan povestea a două surori prințese, Elsa și Ana, care se confruntă cu tot felul de probleme. Elsa nu este doar o simplă prințesă, ci are o putere specială prin care poate, ușor, să îi rănească pe cei dragi. Așa că, ea trebuie să învețe cum să o folosească fără a face rău. Ana, la rândul ei, trebuie să ia o decizie dificilă: să își urmeze inima și să devină soția prințului Hans sau nu.

elsa, ana, olaf- 1

Trupa Zurli vă dă trei motive pentru care merita să intrați în „Castelul de gheață”:

  1. Pe lângă prinți și prințese, spectacolul va avea și un personaj cu totul special, Olaf, un om de zăpadă zăpăcit, dar care poate să îi ajute pe copii să învețe cum să depășească situațiile dificile;
  2. Adaptarea va fi una în stilul Zurli : un spectacol interactiv în care cei mici vin în ajutorul personajelor principale;
  3. Copiii vor avea ocazia să cânte si sa participe activ la spectacol.

Prețul unui bilet este de 20 de lei pentru adulți și 10 lei pentru copii. Pentru a avea acces în sală este nevoie de rezervare prealabilă la numărul de telefon 0728.295.872.sau la adresa de e-mail contact@zurli.ro.” (Sursa: comunicat de presă Zurli)

Tot sâmbătă, de la ora 11,  Lumea lui Momo dă startul seriei de ateliere Casa păpuşilor. În cadrul celor trei întâlniri săptămânale, copiii vor proiecta, construi de la zero şi decora o casă pentru păpuşi.

dsc02046

Proiectul atelier cuprinde 3 întâlniri, 1 şedinţă pe săptămână, după cum urmează:

  • Atelierul 1- 24 ianuarie – proiectam cu imaginaţie casă, o construim temeinic şi o finisăm cu simţ de răspundere.
  • Atelierul 2- 31 ianuarie – decorăm casa cu tot ce trebuie: mese, scaune, paturi, perdele, covoare şi alte minunăţii.
  • Atelierul 3 – 7 februarie dăm viaţa casei: fiecare copil va desena şi apoi realiză o păpuşă.

Durata şedinţa: 70 minute, în fiecare sâmbătă de la ora 11.00.

Grupa maximă: 8 copii cu vârste între 4-10 ani (pot participa şi părinţii)
Preţ: 60 lei/şedinţa (materiale, instructor, ceai cald şi bucurie cât cuprinde din partea casei)
Pachet 3 şedinţe (se plătesc în avans la înscriere) 150 lei/copil (părintele nu plăteşte)
Înscrieri la: lumealuimomo@gmail.com detalii: 0723.565.113

Nu, din păcate nu vi le dau eu, ci le cer de la voi. Să vă explic: am primit acum câteva zile un coş cu bunătăţi de la Hochland (noile sortimente de caşcaval cu busuioc şi piper) şi în coş era şi un ghiveci cu o tufă bogată de busuioc. Din păcate, eu am un lung istoric de asasinare a tufelor de busuioc. Fiind planta mea aromatică preferată, alături de cimbru, am cumpărat foarte des ghivece de busuioc din care, de fiecare dată, apucam să folosesc doar câteva frunze pentru că restul se pleoşteau fără drept de apel. Indiferent că le-am pus în camera mea (mai la umbră), în camera Elizei (mai la soare), în bucătărie, unde e lumină dar nici soare, nici umbră, nu a rezistat. Am plantat şi seminţe, evident, din care au ieşit nişte fire anemice care numai când au dat ochii cu mine s-au ofilit. Deci, ce fac greşit de nu-mi creşte busuiocul? M-a blestemat Sfânta Vineri cumva? Există vreun secret prin care să-l fac să reziste mai multă vreme sau pot să-mi iau gândul şi să-l fac harcea-parcea într-o salată caprese chiar acum?

Credit foto: MSL Group The Practice

Credit foto: MSL Group The Practice

Dacă nu o aveam pe sora mea care merge în mod frecvent la salon, nu cred că aflam care-i treaba cu manichiura semipermanentă. Eu la salon merg extrem de rar şi atunci doar pentru tuns sau o manichiură simplă dacă am vreo ocazie mai specială. În rest, vizitez doar salonul bunei mele prietene de la Iaşi pentru pensat şi tratament pentru că e singura pe care am încredere s-o las să umble la faţa mea. Pentru restul chestiilor pentru care se merge în general la salon am frecventat până acum mai multe locuri, fără să rămân musai fidela unuia singur, însă presimt că asta se va schimba pentru că am descoperit, la recomandarea unei alte colege de blogging, un salon la mine în sector (factorul de proximitate e crucial la mine) care nu numai că are preţuri decente, servicii agreabile şi tot ce te-ai aştepta de la un salon de înfrumuseţare, dar are şi un loc de joacă pentru copii, cu persoană desemnată special să-i supravegheze şi să se joace cu ei. Salonul se numeşte Yummy Mummy şi e în zona Tineretului-Budapesta (bld. Mărăşeşti). Eu am fost încântată de idee pentru că atunci când mergeam cu tot cu Eliza în altă parte, o lăsam în sala de aşteptare ba cu manichiurista, ba cu coafezele, cu cine se nimerea. Nu zic, se amuza vorbind cu ele dar când am fost la Yummy Mummy m-am simţit cu adevărat confortabil pentru că ştiam că se simte bine în camera cu locul de joacă. Singura chestie care nu mi-a plăcut e faptul că pentru a ajunge la locul de joacă treci prin camera unde se află masa de masaj şi masa pentru cosmetică (epilat şi tratament) şi sinceră să fiu, în calitate de client, chiar dacă sunt nişte perdele, nu mi-ar plăcea să se fâţâie lumea pe acolo cât îmi fac eu una alta. Cred că s-ar putea regândi puţin spaţiul acolo în sensul ăsta.

Revenind la manichiura semipermanentă – este un tip de manichiură care rezistă două-trei săptămâni, fără să se ciobească şi fără să-şi piardă strălucirea. Bine, ea rezistă şi mai mult, dar cresc unghiile şi se vede rădăcina crescută. De la distanţă arată în continuare foarte bine, doar de aproape se văd unghiile crescute. Lacul este unul special, nu-l puteţi cumpăra să vă faceţi acasă decât dacă vă cumpăraţi şi lămpile speciale cu ultraviolete la care se usucă. Avantajul acestui tip de manichiură e că se usucă instant, la lampă, şi nu stai prin salon să fluturi unghiile pentru a ţi se usca lacul. Nu există pericolul să te atingi din greşeală, nu le strici când bagi mâna în portofel, te poţi îmbrăca şi pleca liniştită. Este ideală pentru când pleci în concediu, de exemplu, pentru că nu mai e nevoie să cari după tine acetonă, lacuri şi toate cele pentru a-ţi reface manichiura. Eu mi-am făcut-o înainte de Crăciun cu vreo două sau trei zile şi a ţinut cam până pe 11 ianuarie când mi-am şters unghiile deoarece crescuseră şi nu le mai suportam lungi pentru că altminteri arăta în continuare foarte bine. Singurul dezavantaj e că se îndepărtează mai greu de pe unghii, trebuie fie să te duci la salon să ţi-o dea jos, fie să cumperi acetonă (atenţie, nu dizolvant de unghii, ci acetonă), să-ţi scufunzi degetele să se înmoaie bine şi apoi s-o răzuieşti uşor cu o forfecuţă sau pilă de unghii. După ce o daţi jos, unghiile vor avea nevoie de un tratament special pentru unghii (ulei pentru unghii – găsiţi la Farmec unul ok sau ulei de măsline) pentru că vor fi uşor deteriorate şi vor avea nevoie să respire puţin.

Mi-a plăcut foarte mult cum a lucrat domnişoara de la Yummy Mummy, m-aş întoarce oricând la ea dacă aş avea nevoie, însă cum eu îmi fac foarte rar manichiura, probabil că voi reveni doar pentru un abonament la masaj (au abonamente care pornesc de la 120 de lei 8 şedinţe pe lună). De asemenea am remarcat că manichiurista era foarte frumos pensată şi mi-a spus că s-a pensat chiar în salon şi că domnişoara de la cosmetică e foarte talentată la pensat – asta pentru cine caută pe cineva priceput în domeniul ăsta. Tot un plus pentru mine e faptul că au produse Nioxin la coafor (şi la vânzare), eu sunt mare fană şi duc dorul şamponului meu Nioxin primit cadou la prima întâlnire cu mămici organizată vreodată de Mămica urbană, dar cum nu se găsea decât în saloane mai de fiţe pe care le evit ca pe naiba, nu am mai reuşit de atunci să-mi cumpăr. Şi dacă tot am zis de fiţe, mi-a mai plăcut aici atmosfera relaxată, fără atitudini arogante şi privire pline de superioritate ale personalului. Asta detest cel mai tare la un salon, când te duci şi eşti tratat de parcă eşti ultimul om şi tu taci acolo umil şi zici îhi atunci când ţi se reprosează că ai părul naşpa, firele despicate, unghiile urâte, picioarele prost epilate, sprâncenele prost pensate şi aşa mai departe.

Pe site-ul salonului găsiţi  informaţii legate de preţuri, oferte speciale, precum şi fotografii din interior, iar dacă aveţi cont de Facebook îi puteţi urmări şi pe pagina lor de acolo.

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 852 other followers