Chec cu portocale şi mac

Ştiu că am zis că nu mai gătesc nimic cât sunt acasă la părinţi, dar nu m-am putut abţine când am găsit reţeta aceasta de chec cu portocale şi mac. Mi-era poftă de ceva dulce şi aveam toate ingredientele în casă aşa că m-am apucat de treabă.

Ingrediente: 500 de grame de făină, 250 de grame de unt, 4 ouă, coaja rasă de la 2 portocale, 100 ml suc de portocale, 100 de grame mac, 1 pliculeţ de praf de copt, 250 de grame de zahăr.

Mod de preparare: Se freacă untul cu zahărul, se adaugă coaja rasă şi sucul de portocale şi se omogenizează. Se adaugă ouăle, pe rând, apoi făina amestecată cu praful de copt şi macul. Se pune la copt într-o tavă unsă şi înfăinată pentru o oră la 180 de grade. Verificaţi cu scobitoarea când e gata.

dsc09336

Eu nu mă înnebunesc după reţetele cu mac (cu excepţia sărăţelelor şi a covrigilor), dar aici nici nu simţi gustul, doar dă o tentă crocantă miezului, de altfel moale, al checului. Dacă vă plac checurile, în curând pun şi o reţetă de chec absolut nemaipomenită pe care am “furat-o” de la prietena mea din Braşov (care mi-a promis că îmi trimite şi reţeta de prăjitură capra neagră pe care am mâncat-o la ea de m-am îngrăşat cu cel puţin două kilograme).

Checul prietenei:

dsc09215

Şi “capra”:

dsc09217

Sursa: Culinar.ro

Save

Save

4 Replies to “Chec cu portocale şi mac”

  1. […] “umplute” cu şuncă, telemea, ardei gras şi măsline verzi. La desert am făcut un chec cu portocale şi mac, iar de băut am luat bere şi suc. A fost nemaipomenit să mâncăm în aer liber, iar copiii s-au […]

  2. retetele acestea de chec cu diverse fructe sunt foarte gustoase. eu am preparat un chec cu caise [confiate] si imi place la nebunie. : D

    “capra” arata spectaculos, sper ca ai reusit sa faci rost de reteta. : )

  3. […] ouă (poate primiţi de la ţară, de exemplu, şi nu aveţi ce face cu ele) – simplu, cu portocale sau cu banane (de câte ori nu aţi aruncat banane pentru că se făceau maro de pe o zi pe alta?), […]

  4. […] privire la mac, că e bun doar în preparate sărate, însă după ce am făcut de câteva ori alt chec cu mac şi portocale şi cremşnitul Budapesta al Amei, m-am convins că locul macului e şi în preparatele dulci. Am […]

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.