Feeds:
Posts
Comments

Archive for December, 2009

Azi e ultima zi când mai aveţi timp să mai improvizaţi nişte decoraţiuni frumoase pentru pomul de Crăciun, iar dacă chiar nu mai aveţi timp, vă puteţi salva ideea pentru anul viitor.

Decoraţiuni din beţe de îngheţată (eu am folosit beţe de waffles pentru că sunt mai mari). Alte materiale: vopsele (roşu, alb, negru), marker de cd-uri, un dreptungi mic de carton pt borul pălăriei omului de zăpadă, bucăţi de pânză roşie şi albă mai pufoasă (eu am tăiat dintr-un ciorap de Crăciun mai vechi), adeziv. Cred că imaginea vorbeşte de la sine cu privire la modul de execuţie. Le agăţaţi în brad cu panglici lipite pe dos. M-am inspirat de aici, am vrut să fac şi renul dar n-am mai avut materie primă, aşa că rămâne pentru anul viitor.

Globuri din tărtăcuţe. Materiale: vopsea roşie, vopsea aurie (eu am folosit nişte lac de unghii)

Le găuriţi la vârf cu un ac sau cu o bormaşină cu vârf subţire şi le agăţaţi cu sârmuliţă.

M-am inspirat de aici, unde arată evident mult mai bine ;-) dar anul viitor o să încerc din nou, la fel nu aveam materie primă să încerc mai multe variante şi nici vopsea adecvată.

Read Full Post »

Most Christmas stories don’t hit the reader very hard. This one does. (Majoritatea poveştilor de Crăciun nu au un impact foarte mare asupra cititorului. Aceasta are.)

Aşa începe descrierea cărţii The Christmas Sweater (Puloverul de Crăciun) pe Amazon şi trebuie să recunoaştem că ne captează atenţia. Am auzit de cartea asta de la Shauki şi am fost curioasă s-o citesc dar n-am avut ocazia, la noi nu s-a tradus iar pe Amazon e cam scumpă pentru bugetul meu, deocamdată. Cu siguranţă va fi, însă, pe listă pentru anii viitori, fie varianta roman pentru copiii mai mari, fie varianta cu poze pentru copiii mai mici.

Cartea spune povestea lui Eddie, un băiat de 12 ani, care îşi doreşte de Crăciun o bicicletă. Numai că mama lui nu are bani  deşi munceşte în trei locuri ca să îl întreţină, şi îi dăruieşte un pulover tricotat de ea pe care Eddie îl urăşte, evident. Pe drumul spre bunici, unde trebuiau să îşi petreacă sărbătorile, mama lui Eddie adoarme la volan şi provoacă un accident de maşină în urma căruia moare. Eddie va merge să stea cu bunicii unde va trebui să îşi confrunte propriile sentimente de vinovăţie. Cam asta e pe scurt povestea (incompletă, desigur, cum altfel să vă fac să citiţi cartea?) Cartea însă e despre problemele adolescenţei, despre căinţă, despre iertare şi despre credinţă.  O carte minunată pentru Crăciun şi nu numai! Dacă faceţi rost de ea, lăsaţi-mi şi mie un comment să îmi spuneţi cum vi s-a părut.

Read Full Post »

Sunt pe ultima sută de metri cu ideile de decoraţiuni pentru Crăciun, mai e puţin şi vine şi trebuie să fim pregătiţi. Acest glob cu “zăpadă” este foarte uşor de realizat şi poate fi pus în brad sau sprijinit de ceva pe  un raft. Aveţi nevoie de o coala albă de hârtie, carton, o bucată de carton colorat, cerneală, penson, o scobitoare, clor, sclipici, un capac transparent de la o cutie de smântână, lipici, adeziv tip super glue (eu am un tub mai mare de adeziv pentru hobby-uri)

Lipiţi coala de hârtie pe carton şi lăsaţi să se usuce. Pictaţi cu pensonul o pată mare de cerneală pe coala de hârtie, mai mare decât circumferinţa capacului de plastic. Lăsaţi să se usuce.

Puneţi capacul cu faţa în jos peste pata de cerneală şi trasaţi-i conturul cu un creion. Cu ajutorul unei scobitori înmuiate în clor desenaţi imagini de iarnă pe pata de cerneală, în interiorul conturului capacului.. Eu nu mă prea pricep la desen, aşa că am făcut o căsuţă, un copac desfrunzit şi un om de zăpadă, precum şi mulţi fulgi. Clorul acţionează ca un decolorant al cernelii şi efectul final, după ce se va usca, va fi superb. Atenţie! Executaţi acest pas fără copii, ei nu au voie să se apropie de clor. Dacă aveţi carton albastru în casă şi un pix cu gel argintiu, puteţi desena cu pixul şi sigur va ieşi la fel de frumos.

Decupaţi pe linia de contur şi verificaţi dacă intră bine în interiorul capacului. Mai ajustaţi dacă este nevoie.

Turnaţi sclipici în interiorul capacului, apoi trasaţi o dâră de adeziv pe marginea părţii interioare astfel încât cercul din carton să se lipească perfect în interior (o să vă daţi seama la locul faptei ce şi cum).

Lipiţi cartonul cu desenul orientat spre fereastra de plastic a capacului. Pentru că e greu de presat cu ceva, eu am pus capacul la loc pe cutia de smântână până s-a uscat adezivul.

Din cartonul roşu decupaţi o formă oarecum asemănătoare cu trunchiul de piramidă pentru suportul globului. Cu un cutter faceţi o tăietură în partea de jos a capacului pentru a introduce suportul. Ungeţi cu adeziv partea de sus care intră în tăietură ca să se fixeze mai bine.

Gata, dacă îl scuturaţi, sclipiciul se va agita la fel ca într-un glob adevărat :-)

Puteţi folosi varianta pictatului cu clor şi pentru a face felicitări originale de Crăciun, de fapt eu aşa am descoperit ideea. Când eram mică, la o serbare de Crăciun a surorii mele, elevii au primit de la învăţătoare, o dată cu cadourile, şi nişte felicitări absolut deosebite, realizate în acest mod. Bineînţeles că erau mai frumos desenate şi arătau mai elegant. De atunci mi-a rămas tehnica în minte dar n-am apucat s-o folosesc niciodată, până acum.

M-am inspirat de aici iar alte idei de globuri cu zăpadă găsiţi aici şi aici.

Read Full Post »

Am încercat sâmbăta trecută o reţetă de amandine de post pe care am găsit-o într-un pliant publicitar la produsele din soia marca Inedit. Ce să zic, a fost bunicică, dar nu se compară cu amandinele adevărate :-D Mai degrabă aş zice că e un dulce de post cu cacao şi rom şi atât, fără să pretind că sunt surori cu amandinele. Aluatul mi-a ieşit cam sfărâmicios la interior şi uscat la exterior, poate din cauza timpului prea lung de coacere, dar s-a înmuiat când l-am însiropat. Crema are aspectul unei budinci, dar e bună la gust. E un desert perfect dacă ţineţi post şi vreţi şi un desert la masă sau aveţi o aniversare şi trebuie să vă serviţi invitaţii cu ceva dulce mai deosebit. Puteţi face blatul în formă de tort şi aveţi un tort de ciocolată perfect pentru ziua de naştere.

Ingrediente pentru blat: 220 grame făină, 40 grame cacao neagră, 1 plic praf de copt, jumătate de linguriţă de sare, 100 grame zahăr brun, 240 ml apă rece, 100 ml ulei de floarea soarelui, 2 plicuri de zahăr vanilat.

Se amestecă făina cu praful de copt, pudra de cacao şi sarea. Zahărul brun şi zahărul vanilat de dizolvă în apă (eu a trebuit să încălzesc apa la microunde ca să se dizolve, că nu se dizolva deloc în apă rece) şi se adaugă uleiul. Amestecul lichid se toarnă peste ingredientele solide şi se amestecă cu mixerul. Rezultă o compoziţie semi-lichidă, vâscoasă, ca o cremă mai groasă. Se toarnă într-o tavă de copt (aprox 25 x 18 cm) tapetată cu hârtie.

Se pune la copt în cuptorul preîncins la 180 grade timp de 30 de minute, apoi se scade focul la 170 grade şi se mai lasă încă 30 de minute. Eu am lăsat cam 20 de minute de “şedinţă” deoarece cuptorul meu coace mai repede. E bine să faceţi testul scobitorii ca să vă asiguraţi că s-a făcut şi să nu lăsaţi blatul prea mult în cuptor.

Lăsaţi blatul la răcit şi între timp preparaţi crema şi siropul. Pentru cremă aveţi nevoie de: 100 grame pudră de migdale (eu n-am avut aşa ceva şi am mărunţit cu blenderul nişte migdale prăjite nesărate, ideal ar fi fost să fie decojite, dar cum n-am putut să le decojesc cu niciun chip, le-am lăsat aşa), 1 plic Vege-Gel dr Oetker, 50 grame zahăr brun, 4 linguri de amidon, 4 linguri cacao, 800 ml băutură din soia (eu am folosit chiar marca lor, Inedit, varianta simplă). Pentru sirop aveţi nevoie de 8 linguri de zahăr, 3 căni de apă, 2 fiole de esenţă de rom.

Pentru cremă se amestecă toate ingredientele într-o oală şi se pune pe foc mic, amestecând continuu. Când compoziţia devine consistentă, se ia de pe foc şi se răceşte pe baie de apă (sau se dă pe balcon, e mai simplu la vremea asta).

Pentru sirop se caramelizează două linguri de zahăr. Se adaugă o cană de apă şi se lasă să fiarbă până se topeşte caramelul. Se adaugă restul de zahăr şi apa şi se trage de pe foc. Când s-a mai răcit se adaugă esenţa de rom. Se răceşte pe acelaşi balcon.

Tăiaţi blatul în trei straturi. Însiropaţi din belşug şi repartizaţi crema pe primul şi pe al doilea strat. Puneţi puţină cremă deoparte pentru decor. Eu deja la etapa asta mă cam plictisisem şi era târziu, aşa că am pus toată crema fără să mai păstrez nimic.

Pe ultimul strat se pune o glazură (cum e cea la plic de la dr oetker) dar mie nu mi-a ieşit deloc şi n-am reuşit s-o întind, aşa că am abandonat lupta şi am dat prăjitura la frigider peste noapte. A doua zi am ornat cu nişte zahăr colorat.

Pliantul din care am luat reţeta conţine mai multe reţete de post sau vegetariene, gen chifteluţe din tofu, mazăre cu crenvurşti vegetali, piftie vegetariană, orez indonezian cu tofu, drob vegetarian, dar nu m-au tentat deloc. Oricât ar încerca cineva să mă convingă laptele de soia nu e lapte, tofu nu e brânză, soia nu e carne şi crenvurştii vegetali nu sunt crenvurşti, şi decât să mănânc înlocuitori, mai bine mănânc numai legume, paste şi orez. Dulciurile de post sunt bune, în unele reţete chiar nu se simte lipsa untului, a ouălor, a laptelui şi a altor ingrediente interzise. Turta dulce de post pe care am făcut-o acum câteva zile e de departe cea mai bună turtă dulce pe care am mâncat-o vreodată şi chiar şi aceste pseudo-amandine pot satisface gusturile de “dulce” ale oricărui pofticios.

Read Full Post »

Scrise de Andreea Demirgian special pentru fiica ei, Irina, Poveştile domnişoarei Firicel sunt perle mici de înţelepciune de mamă ascunse cu delicateţe şi talent în paginile unei cărţi perfecte pentru citit seara la culcare. Şapte poveşti şi tot atâtea lecţii de viaţă ne aşteaptă ascunse în paginile cărţii care, mai întâi, ne dezvăluie ilustraţiile cu tentă vintage ale Oanei Bucur şi abia apoi poveştile, care sunt inserate sub forma unei broşuri în mijlocul cărţii. Astfel, cartea îndeamnă la un exerciţiu de imaginaţie: vă dă un imbold să spuneţi povestea pe de rost fără s-o citiţi cursiv, să o povestiţi interactiv împreună cu copilul. Iat-o pe domnişoara Firicel la fereastra casei alături de cel mai bun prieten al ei, motanul Narcis. „Domnule Narcis”, întreabă ea, „de ce nu mai sunt verzi frunzele copacilor din grădină?” Povestea Două anotimpuri ne aduce un pic mai încolo şi răspunsul. Ilustraţia îşi depăşeşte astfel funcţia de exemplificare şi devine motiv de căutare (a poveştii potrivite), de întrebare, de stimulare a imaginaţiei.

Poveştile au un lirism înduioşător, dat de frazele muzicale cu rime jucăuşe inserate în ele şi de descrierile poetice de natură idilică. Sunt educaţionale, şi nu moraliste. Povestea ariciului care s-a pierdut pentru că nu şi-a ascultat mama, povestea prinţesei care şi-a căpătat porecla „Împuţicel” pentru că nu se spăla, prima zi de grădiniţă a lui Firicel cu explicaţile detaliate despre ce e aceea o educatoare şi o „grădinuţă” au în ele puţin din sufletul de mamă al Andreei. Poveştile nu ceartă, nu supără, nu fac morală.

Ele sunt discrete ca aroma laptelui cu trei picături de cafea pe care Firicel îl savurează împreună cu bunica ei, inocente ca întrebările copilei către mama ei, frumoase ca pasărea măiastră care poposeşte pe marginea fântâniţei şi sunt cele mai bune atunci când sunt savurate pe îndelete, ca ciocolata din ultima poveste din carte. Cum trebuie savurată ciocolata şi, la rândul ei, povestea? „Uite. Ia  o tabletă de ciocolată. Pune-o pe limbă şi ţine-o puţin aşa. Las-o să se topească. Şi abia când o simţi moale şi catifelată, e momentul să închizii ochii şi s-o înghiţi. Hai, încearcă.”

Încearcă şi tu, cititorule!

Read Full Post »

Zilele trecute am fost în vizită la colegii din alt departament care şi-au împodobit birourile cu decoraţiuni făcute de ei atât de frumos încât i-am lăudat la toată lumea. Şi cum unde-s mulţi, puterea creşte… am văzut acolo idei superbe de decoraţiuni făcute manual şi am furat şi eu câteva idei. O să vă prezint o stea (sau un fulg de zăpadă, depinde ce vreţi voi să fie) foarte uşor de făcut, durează cam un minut şi e de mare efect.

Vă trebuie o coală de hârtie A4 si un foarfece. Îndoiţi coala de hârtie şi tăiaţi-o în două. Fiecare dreptunghi trebuie transformat într-un pătrat. Îndoiţi pe latura mică şi tăiaţi restul de hârtie.

Îndoiţi pătratul de hârtie astfel încât să formaţi un triunghi. Mai îndoiţi încă de două ori ca să obţineţi un triunghi mai mic (în total pătratul de hârtie va suferi trei îndoituri)

Poziţionaţi triunghiul de hârtie cu laturile pe care a fost îndoit în sus, astfel încât în partea de jos veţi avea marginile fiecărei laturi a pătratului. Decupaţi pe linia evidenţiată cu mov. Nu are importanţă cât de adânc decupaţi, fiecare stea va fi diferită, având colţurile mai mult sau mai puţin ascuţite.

Urmează apoi decuparea unor mici şanţuri în lateralele rămase ale triunghiului şi unul chiar în vârf. Iarăşi nu are importanţă cât de dese sau de rare sunt, ori cât de înguste sau de late. Fiecare stea va fi unică.

Nu vă mai rămâne decât să despăturiţi steluţa şi s-o puneţi un pic la presat ca să îşi păstreze forma. Apoi o puteţi agăţa oriunde doriţi, aveţi mai jos câteva poze din departamentul de care vă vorbeam:

Fulgi în zbor

Vine Moşul!

Zona Silent Night

Ţurţuri făcuţi din vatelină presărată cu sclipici

O fereastră cu flori de ger

Şi decoraţiunea mea preferată – şemineul lui Moş Crăciun! Trebuie să aflu cum l-au făcut să fac şi eu. Tot ce ştiu e că şemineul în sine e dintr-o cutie mare pictată. Nu ştiu flăcările cum le-au făcut, probabil au pe cineva priceput la desen printre ei. O să mă strădui să le aflu secretul şi vi-l spun şi vouă ;-)

Read Full Post »

În limita timpului liber pe care o să îl am de acum până la Crăciun, în afară de ideile de decoraţiuni, o să postez şi idei pentru mesele festive de sărbători (reţete, aranjamente decorative) şi o să încep cu o idee de împăturit şerveţelul în formă de brăduţ. Ce poate fi mai reprezentativ pentru masa de Crăciun decât brăduţul mult-iubit şi de cei mici şi de cei mari? Ideal ar fi să aveţi şervete din pânză, iar pentru acest mod de împăturire v-ar trebui unele care să fie la fel şi pe faţă şi pe dos. Eu am folosit pentru exemplificare şerveţele de hârtie şi chiar mi-au ieşit foarte bine brăduţii. Îi puteţi face oricând aveţi o clipă liberă, îi puneţi într-o cutie şi îi aveţi gata pentru sărbători când n-o să vă mai vedeţi capul de treburi.

Dacă aveţi şervet de pânză îl împăturiţi în patru, dacă aveţi un şerveţel de hârtie îl lăsaţi aşa cum e:

Îl orientaţi spre voi cu laturile neîmpăturite şi îndoiţi fiecare latură înspre vârf lăsând cam 1,5 cm distanţa între ele.

Întoarceţi-l cu faţa în jos.

Îndoiţi laturile astfel încât să se suprapună şi să formeze la bază un spaţiu în formă de triunghi.

Întoarceţi invers astfel încât partea ascuţită să fie în jos.

Întoarceţi cu faţa în jos:

De la vârf înspre bază, îndoiţi fiecare strat al şerveţelului înspre exterior, aranjând cu atenţie îndoiturile. Începând cu stratul numărul doi, vârful se bagă sub stratul din faţă.

Şi ultimul strat:

Când îi aşezaţi în farfurie îi puteţi “împodobi” cu steluţe sau cu şiraguri mici de mărgele. Dacă vă permiteţi, puteţi decora fiecare brad cu o mică bijuterie – cadou pentru fiecare oaspete (nu din aur, un gablonţ frumos, un pantantiv, un medalion, o broşă, un inel, un ac de cravată, nişte butoni).

Read Full Post »

Azi a început să fulguiască un pic dar nu suficient cât să se adune nămeți prin care să ne dăm cu săniuța sau din care să facem oameni de zăpadă. Așa că m-am apucat de făcut propriul meu om de zăpadă, după o idee pe care am găsit-o pe un site. Aveți nevoie de o sticlă de plastic de 0,5 l cu partea de sus rotunjită, făină, un pai de băut, o piuneză pentru avizierele de plută, doi nasturi negri mici și doi-trei mai mari, mărgeluțe roșii, făină, o căciuliță + un fular  (eu le-am împrumutat de la niște decorațiuni, dar le puteți face din resturi de material sau din șosețele ca la colindători), adeziv puternic gen „Picătura”.

Dezlipiți eticheta de pe sticlă, spălați bine sticla și lăsați-o la uscat. Primul accesoriu este nasul, format din piuneza pe care o înfigeți cu atenție în sticlă, după ce ați uns-o în prealabil cu adeziv ca să se fixeze mai bine.

Așa arată piuneza:

Lipiți cei doi năsturei pe post de ochi. Într-o laterală faceți o gaură îngustă pe care împingeți paiul de băut care va fi „mătura” omului. Pentru mai mult efect folosiți un cutter ca să tăiați în fâșii vârful paiului. În punctul unde paiul și sticla se unesc ungeți din belșug cu adeziv ca să nu curgă umplutura.

Cu ajutorul unei pâlnii umpleți sticla cu făină, scuturând-o din când în când ca să se așeze bine ”zăpada”.

Bănuiesc că ați observat că până în acest punct omul de zăpadă nu are gură și asta pentru că nu mă hotărâsem cu ce s-o fac. Într-un final am decis să folosesc mărgeluțe foarte mici și am răscolit până le-am găsit căci de teama Elizei am dosit toate materialele mele pentru lucru manual. Trageți o linie cu adeziv și cu mare grijă lipiți mărgeluțele.

Lipiți nasturii mari, apoi puneți-i căciulița și fularul și gata, omul de zăpadă e pregătit să ne aducă un zâmbet pe fețe.

Dacă vă plac oamenii de zăpadă mai găsiți o idee aici iar de aici am cumpărat niște oameni de zăpadă făcuți manual, foarte deosebiți, pe care o să îi ofer cadou unor colege din străinătate. Vă asigur că în realitate sunt și mai frumoși decât în pozele de acolo.

M-am inspirat de aici şi aş mai fi vrut să fac şi ceva de genul acesta, dar nu mai am timp.

Read Full Post »

Întâlnirea lui Marcello e o carte uşurică şi drăguţă, care poate fi citită atât de copiii de 10-12 ani cât şi de adolescenţii care încă mai cred în fiorii primei iubiri, în plimbările prin parc de mână cu persoana iubită şi în romantismul inocent care nu implică să-l vezi pe celălalt dezbrăcat de la a treia întâlnire.  Eu am citit-o zâmbind, mi-a plăcut foarte mult şi o recomand tuturor mămicilor care vor o lectură plăcută de vacanţă.

1949. Într-un mic sat de pescari de pe coasta Italiei, Marcello Romero, fiul unui pescar sărac, visează la frumoasa Elena Gamboccini. Ştie că şansele sale de a avea o întâlnire cu ea sunt mici, căci concurenţa sa este Armond, fiul şi moştenitorul magnatului îngheţatei Cessero. Marcello însă doreşte să respecte tradiţia satului care spune că tatăl fiecărei fete de şaisprezece ani din sat trebuie să primească un cadou, cel care dăruieşte cel mai bun cadou câştigând mâna fetei. Tânărul îşi aduce aminte de cocoşul măcelarului din sat, care îl trezeşte pe domnul Gamboccini în fiecare dimineaţă, şi este convins că a găsit cadoul perfect. Dar cum să facă rost de cocoşul pe care nimeni nu doreşte să-l vândă? Şi chiar dacă l-ar obţine, cât de mult l-ar costa?

Dacă vreţi mai multe detalii, puteţi citi aici o recenzie a cărţii, scrisă tot de mine.

Read Full Post »

Ostenit de atâta drum, pe la atâţia copii, Moşul se mai opreşte din când în când să se odihnească, dar numai la copiii cei mai cuminţi şi care îi pregătesc ceva bun şi dulce. Anul ăsta am făcut pentru Moşul obosit nişte turtă dulce de post şi nişte biscuiţi cu ceai negru şi lămâie şi am avut noroc ca Moşul să se oprească să stea la o cană de ceai şi un pahar de vorbă cu noi.

Biscuiţi cu ceai negru

Turtă dulce

Cu ocazia asta am încercat şi noile ceaiuri de la Teekanne – Magic Winter (un amestec de 6 ceaiuri, care de care mai delicioase şi mai iernatice), Granny’s Choice, Immunitea, ceaiul de tei cu miere marca proprie Carrefour şi ceaiul Fruit Harmony grapefruit şi mango de la Celmar.

Doamnelor (şi domnilor), am o mare rugăminte: îmi doresc foarte mult o formă de tăiat fursecuri în formă de omuleţ, dacă ştiţi pe unde se găsesc, sau aveţi una în plus de care v-aţi putea lipsi, lăsaţi-mi şi mie un mesaj :-) Mulţumesc!

Read Full Post »

Older Posts »

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 736 other followers