Cartea de miercuri – seria cu Dovlecel de Irina Nicolae

Pentru că azi e 15 septembrie şi în sufletul meu şcoala va începe mereu la 15 septembrie (deşi am prins şi vreo doi ani idioţi în care şcoala a început pe 1 septembrie!) azi vă recomand câteva cărticele drăguţe numai bune pentru piticii care încep şcoala pentru prima dată. Cei mici, ai căror paşi răsună timizi pe holurile şcolii, care poate se ascund după mamele lor privind cu sfială la Doamna, cei care intră în şcoală cu sufletul inocent şi nepervertit şi vor ieşi aşa cum va da Dumnezeu. Azi e o zi frumoasă, o zi perfectă pentru pus uniforma călcată, luat ghiozdănelul în spate şi mers la şcoală.

Am auzit prima oară de Irina Nicolae ca şi scriitoare citind un interviu pe Edukid.ro. Nu ştiam că scrie cărţi, de fapt dacă stau să mă gândesc nu am mai auzit de ea de foarte multă vreme, nici nu ştiu dacă mai cântă după ce a plecat din ASIA. Inevitabil, eticheta i-a rămas, Irina Nicolae ex-ASIA pe care propun s-o schimbăm acum în Irina Nicolae, “mămica” lui Dovlecel. Cântăreţe care au scris cărţi pentru copii mai sunt, toată lumea ştie cărţile deosebite ale Madonnei (deşi nu le-a scris ea din înţelepciunea proprie, ci din înţelepciunea Kabalei) dar la noi, în afară de o timidă încercare a Anei-Maria Ferentz cu Oscar, minunatul meu căţel, alte proiecte de acest gen nu au mai fost (sau poate nu au ajuns la urechile mele). În contextul unei pieţe care duce lipsă de cărţi educaţionale de calitate scrise de autori români şi publicate în condiţii grafice bune, Irina Nicolae îşi promovează intens produsul, o serie de cărţi al căror personaj principal este Dovlecel, creaţie grafică a ilustratorului Iulian Pena.

Dovlecel te învaţă alfabetul şi Dovlecel te învaţă să numeri sunt două cărţi care îmbracă haina unui abecedar. Fiecare pagină are o ilustraţie sugestivă şi două rânduri unde poţi exersa litera sau cifra respectivă. Singura mea observaţie ar fi că rândurile pentru exersat sunt în format dictando şi nu tip 1 aşa cum ar trebui pentru un copil de clasa întâi. În rest, nu am ce obiecta – desenele sunt frumoase, hârtia de calitate şi coperta lucioasă, atu-uri care îi atrag pe copii. Cărţile costă în jur de 8,5 – 12 lei în funcţie de unde le cumpăraţi. Se găsesc şi online aici, dar şi în hipermarketul Cora, la punctele de distribuţie de presă şi în mai toate librăriile din ţară cu excepţia Diverta.

Dovlecel te învaţă calendarul naturii este o carte din care copiii vor învăţa despre schimbarea anotimpurilor, despre noapte şi zi, despre planete şi despre lunile anului sau zilele săptămânii. Pe aceasta nu am văzut-o nicăieri şi e cea pe care mi-o doresc cel mai mult, pentru că nu mai există ceva similar pe piaţă (iarăşi, din câte ştiu eu). Dacă la standul de cărţi educaţionale pentru pitici e plin de cărţi care te învaţă alfabetul sau cifrele, cărţi care te învaţă noţiuni abstracte nu prea sunt. Dacă o vedeţi pe undeva, daţi-mi şi mie de ştire, vă rog.

În ţara lui Dovlecel este un pachet ce conţine o carte şi un tricou pentru 6-8 ani. Nu ştiu exact ce fel de carte conţine pachetul, dacă e una din cele de mai sus, sau una cu povestioare, poate ne lămureşte Irina. Pachetul costă 45 de lei pe site, mi se pare cam mult, dar nu ştiu ce calitate are tricoul şi nici câte pagini sau ce grafică are cartea pentru că pe aceasta nu am văzut-o cu ochii mei.

Later edit: Irina ne răspunde: “In tara lui Dovlecel este prima carte de povesti  pentru cei mici semnata Irina Nicolae, este policromie totala, calitate maxima,coperta este hard cu burete (nu se fac in tara ci afara neexistand aceasta tehnologie si la noi), tricoul este Stendman-Germania, deci calitate foarte buna, imprimat cu personajul Dovlecel, fiind un cadou pentru cei mici. Tricourile au fost pe 3 categorii de varsta,nu doar 6-8,ci 3-4,4-6 si 6-8.”

Colorează cu Dovlecel este o carte de colorat, un cadou ideal pentru picii de grădiniţă, mai ales că acum e toamnă, facem plăcinte cu dovleac şi se mai apropie şi Halloween-ul pe care vrem, nu vrem, copiii îl sărbătoresc fără să-şi pună întrebări cu privire la originea sau semnificaţia sărbătorii.

De ce vă recomand să le cumpăraţi? Nu sunt foarte scumpe, semn că Irina nu face asta pentru bani, sunt scrise şi ilustrate de români, sunt deosebite în peisajul zecilor de cărticele cu personaje Disney de care am ajuns să mă cam satur. Mergeţi în librării şi magazine să le vedeţi personal, chiar dacă daţi cu 2 lei în plus, dacă le luaţi de pe site e aceeaşi poveste, că mai plătiţi şi transportul. Dacă le aveţi sau le vedeţi, vă aştept să îmi împărtăşiţi părerea voastră.

0 Replies to “Cartea de miercuri – seria cu Dovlecel de Irina Nicolae”

  1. […] Cartea de miercuri – seria cu Dovlecel de Irina Nicolae Wed Sep 15, 2010 11:59 am Pentru că azi e 15 septembrie şi în sufletul meu şcoala va începe mereu la 15 septembrie (deşi am prins şi vreo doi ani idioţi în care şcoala a început pe 1 septembrie!) azi vă recomand câteva cărticele drăguţe numai bune pentru piticii care încep şcoala pentru prima dată. Cei mici, ai căror paşi răsună […] […]

  2. Astea chiar sunt niste carti minunate.Am sa le cumpar si eu ca sa le avem, cea cu alfabetu mai poate astepta, pe celelalte 3 insa, le iau daca le gasesc.

  3. Buna,

    Urmaresc blogul tau pentru ca in general cumpar carti (mai ales pt copil)/jocuri si jucarii dupa recomandari si aici la tine am gasim recomandari bune.

    Referitor la seria Dovlecel, noi o avem doar pe cea de colorat si in afara de coperta lucioasa si hartia de calitate, noua (mie si fetitei mele de 3 ani) nu prea ne-a placut. Mai ales textul fara cap si fara coada:n-are nici un sens “povestioara”. Noi am mai cumparat de la chioscuri de ziare genul asta de carticele combinatie colorat -povestioara, dar mereu era o povestioara scurtata, dar cu sens, puteai urmarii firul epic.

    Asta are 5 pagini si urmatoarepe replici (cu aproximatie, ca citez din memorie):
    pag. 1 cu o fetita: buna, eu sunt Maya
    pag 2 cu un baietel : Maya nu uita sa ma prezinti si pe mine. Eu sunt Marc.
    pag. 3 cu un leu: eu sunt leul fioros.
    pag 4 cu vrajitoarea pe matura si dovleacul in brate: vrajitoarea a furat dovlecelul fermecat
    pag. 5: dovlecelul si “spiridusul” dovlecelului care zice (spiridusul) noapte buna copiilor…ceva de genul asta.

    Asa ca a trebuit sa “brodez” eu o poveste pe marginea pozelor (ca pe a mea o interezeaza mai mult povestea decat coloratul :))).

    1. Buna, Carmen, multumesc mult pentru comentariu. Eu la cea de desenat m-am uitat doar fugitiv, am fost mai atenta la cele tip abecedar, dar din ce descrii tu, intr-adevar pare cam dezlanata. Cred ca singurul avantaj e ca iti pune imaginatia la treaba 😉 Probabil fiica ta s-a bucurat mai mult de povestile tale decat de orice ar fi putut scrie in carte.

  4. Buna,

    “Coloreaza cu Dovlecel” -este strict o carte de colorat care le aminteste celor mici personajele cartii de povesti “In Tara lui Dovlecel”.
    Nu este o carte de povesti,ci o carte de colorat!
    Fiecare carte are o tema care poate fi foarte usor dedusa dupa titlul acesteia.
    In curand va aparea “Dovlecel te invata formele si culorile”
    Multumesc pentru parerile voastre!Conteaza orice ,chiar si criticile!
    Cu drag,Irina Nicolae

  5. M-am intors de la targ.Am vazut doar 2 exemplare ale cartilor descrise de tine, unul la 9,5 ron si altul la 7,5 ron.Ce m-ar fi interesat desigur ca nu aveau, dar am sa mai caut si in alta parte.

  6. Buna ziua,

    intentia mea nu este sa denigrez o carte sau sa nasc polemici, ci, ca si “consumator”, mi-am spus parerea. Pentru ca asa cum pentru mine sunt importante review-urile cand cumpar ceva, asa or fi si pentru altii si cu cat mai multe pareri, cu atat faci alegerea in cunostiinta de cauza.

    Irina, sunt carti de povesti, sunt carti de colorat cu povestioare (imaginile au legatura cu textul si de la o pagina la alta urmaresti o “poveste” – sunt o multime de variante la chioscurile de ziare, mai ales plecand de la povestile clasice) si sunt carti DOAR de colorat (desene fara legatura intre ele si fara text ).

    Fiica-mea este genul care vrea sa stie “contextul” si apoi se apuca de treaba :))). Daca vrea doar sa coloreze, atunci ii printez planse de pe internet. De aceea am spus ca, PT NOI, nu a fost ceea ce asteptam.

    Laura, asa e, ne mai punem si imaginatia la contributie, dar ce te faci cand dupa un timp nu mai stii ce-ai inventat :))))) si te corecteaza copilul: “dar data trecuta ai zis ca….”

    O zi frumoasa!
    Carmen

    1. Super tare asta cu “data trecuta ai zis ca…”, ma gandesc cu groaza ca mi se apropie si mie momentul 🙂 Noi mai imbatranim, mai uitam, dar ei au niste minti iuti de nu-i mai prinzi din urma 🙂
      Iar commentul tau a fost de bun simt; polemicile sunt binevenite la mine pe blog, atat timp cat ataca o idee, nu o persoana si sunt facute intr-o maniera civilizata, asa cum l-ai facut tu.

  7. Ce frumos. Ma bucur pt initiativa Irinei. Eu am admirat-o foarte mult cand a cantat in ASIA si m-am bucurat foarte tare ca Maruta le-a reunit pe cele patru fete pentru cateva minute la el in emisiune (ai vazut inregistrarea? au cantat live).
    Oricum, am sa-i cumpar si eu carticelele nepotelului meu. 🙂

  8. ehe au cam apus vremurile alea cand “bobocii” mergeau la scoala imbracati in uniforme proaspat spalate si calcate…

    acum se duce fiecare imbracat cum vrea. sau “cum vrea ma-sa” [scuzati expresia]. iar daca le zici parintilor de uniforma, imediat se uita la tine urat, de parca i-ai injurat de mama. deh, o fi greu sa speli si sa calci camasute / sortulete.

    mie mi-e dor de uniformele albastre. mi-e tare dor. : – <

  9. La noi copiii inca se mai imbraca in uniformele albastre si sper sa ramana asa pana tarziu…
    Si eu am ramas suprinsa ca Irina a scos aceste carti…
    Voiam sa spun ca acum doi ani,parca,a trecut vremea nah,Viviana mea a primit “Dovlecel ne invata calendarul naturii ” de care noi am fost si suntem incantati atat de cum e realizata si de faptul ca explica pas cu pas,si copiii retin mai usor,lunile anului,anotimpurile,etc…noi am facut si activitati pe marginea acestei carti….
    Pe cea de colorat n-am vazut-o niciodata…

    1. Laura Frunza says: Reply

      Serios, unde anume mai poarta copiii uniformele albastre? Din ce oras esti? 🙂

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.