În ultimii doi ani, când multe afaceri au pus lacătul pe uşă din cauza crizei şi a lipsei clienţilor, două mămici întreprinzătoare se hotărăsc să atace o nişă puţin atacată şi să deschidă două magazine online destinate în special părinţilor, dar cu produse preponderent pentru copii. Pornind de la dorinţa de a face ceva în plus pentru copiii lor în timpul concediului de creştere copil şi de la dorinţa de a le asigura copiilor lor un viitor mai sigur, în caz de ceva, cele două mămici au încercat marea cu degetul şi au deschis magazinele Napati şi Kids Bijou. Deja le cunoaşteţi, eu am mai scris despre ele şi bannerele lor sunt mereu în bara mea din dreapta, este vorba de Ileana pe care am cunoscut-o când am participat la un concurs Napati şi apoi am continuat să cumpăr produse de la ea şi am recomandat şi altora magazinul pentru că am fost încântată de el, şi de Stela pe care o cunosc încă dinainte de cercei, fetiţele noastre fiind născute la distanţă de două săptămâni una de alta, şi, pe parcursul sarcinii şi după aceea, ne-am împărtăşit din experienţe iar acum fetiţele noastre se joacă împreună şi, sper eu, vor deveni şi ele bune prietene.
Anul trecut, când criza, aflată, conform analiştilor, la punctul ei maxim, lovea în cei mai mulţi dintre noi, Ileana şi Stela şi-au pus în gând să îşi deschidă magazine fizice ca să treacă de la interacţiunea virtuală la interacţiunea directă cu clienţii. Sunt sigură că au trecut prin multe pe care nu ni le spun (cel puţin ce mi-au auzit urechile de la Stela nu-mi vine să cred nici acum) dar sunt şi lucruri pe care au fost de acord să ni le spună într-un mini-interviu. Am fost pe la ele pe la magazine, am făcut poze şi acum vă povestesc şi vouă. Nu am scris articolele cu scopul de a le face reclamă, pentru că sinceră să fiu, nu cred că mai au nevoie de reclamă, ci pentru că am fost curioasă să aflu povestea din spatele magazinelor şi am vrut să v-o împărtăşesc şi vouă ca să vă conving că se poate şi că şi voi puteţi. Şi ştiu sigur că sunt multe mămici cu idei nemaipomenite dar cu teama că nu vor reuşi dacă le pun în practică. Eu le spun: puteţi reuşi şi veţi reuşi, atât timp cât vă animă dorinţa de a face ceva frumos şi de a-i oferi copilului vostru o viaţă decentă în ţara aceasta în care nimic nu mai e sigur de la o zi la alta.
Magazinul Ilenei e o oază în care te poţi relaxa câteva minute, într-o zonă în care se ajunge foarte uşor, bld Ştefan cel Mare nr. 15 (lângă Circ). E cochet, aranjat cu bun gust şi mai ales, aerisit. Te poţi plimba în voie prin el cât timp copilul desenează sau se joacă la măsuţa special amenajată pentru el într-un colţ. Ai libertatea să te uiţi cât vrei fără să îţi sufle cineva în ceafă pentru că managerul de magazin este o fată extrem de drăguţă şi de amabilă care îşi cunoaşte foarte bine marfa şi îţi poate oferi, la cerere, informaţii despre fiecare produs. Eu am cumpărat doar la prima vizită o cremă de faţă pentru mine cu ulei de migdale de la Weleda, o cremă de faţă pentru Eliza cu gălbenele tot de la Weleda, un pachet de grisine din grâu spelta, două nectaruri bio la cutiuţă şi o acadea de ciocolată Zotter. Fiecare produs şi-a meritat banii din plin şi chiar azi mai dau o fugă să iau o cremă pentru funduleţ de la Weleda, săpun lichid pentru copii, grisine şi acadele (grisinele şi acadelele au fost extrem de apreciate la noi în casă).
Şi pentru că am pornit să scriu acest articol din dorinţa de a afla cât mai multe despre motivaţiile celor două mămici de a face un pas atât de important, iată şi ce ne-a mărturisit Ileana:
Un magazin online este în esenţă un spaţiu virtual, la care nu au acces aşa de multe persoane cum mi-aş dori. Avem bunici care nu sunt foarte familiarizaţi cu calculatoarele. Sau clienţi care nu vor să cumpere online pentru că le este teamă. Totodată avem mulţi clienţi deja în magazinul fizic care nu s-au gândit măcar să caute pe internet produse bio cum sunt cele de la Napati pentru simplul motiv că nu ştiau că există…
Magazinul fizic are însă dezavantajul costurilor. Şi poate ar trebui să spun despre realităţi româneşti precum vizita de ieri la magazin a unui grup de vreo zece doamne cu fuste largi care au reuşit sa subtilizeze, cu toata diligenţa şi profesionalismul managerului nostru de magazin, produse fără număr – încă ne calculăm pierderile…. Dar in rest toate bune
Vă aştept şi mâine să citiţi interviul Stelei şi povestea magazinului Kids Bijou.


















Magazinul arata demential din poza, ii urez mult noroc si vanzari multe de tot. Perfect adevarat ce a gandit Ileana in legatura cu diferenta intre virtual si fizic. Pentru ca exista tepari de genul celor de la Tara Jucariilor, oamenii sunt inca reticenti in a cumpara relaxat si increzator din spatiul virtual. Pacat ca sunt situati atat de departe dar mi-ar fi placut sa-mi spal ochii si eu (ca de cumparat o pot face si online, nu?) prin boutique.
Cat despre intamplarea cu romanezele…am ramas muta de uimire.Ce oameni, in ce societate traim!
Amira, da, poti cumpara si online. Cat despre clatit ochii, poti sa ii clatesti cat vrei, nu e genul ala de magazin in care daca intri vanzatoarele sunt cu ochii pe tine si te injura daca nu cumperi ceva. Uite, a scris Ada aici despre asta.
Felicitari din tot sufletul, Ileana! Ma bucur sa vad mamici puse pe treaba:-)
Laura, multzam fain!
[...] Comments « Afaceri de succes – de la mediul virtual la cel fizic (1) [...]