Compresele Multi-Mam şi alăptarea

Am citit la Ama pe blog despre săptămâna mondială a donării de lapte matern şi articolul ei mi-a trezit câteva amintiri despre experienţa mea de început cu alăptarea, amintiri în care apare şi un produs pe care eu l-am folosit cu succes atunci. Nu aveam chef să vorbesc despre asta  dar  m-a contactat Sorina de la Vavian Pharma şi m-a rugat să testez nişte produse pentru un eventual review. Era vorba despre gama Multi-Mam, o gamă completă pentru îngrijirea mamelonului în timpul alăptării, însă pentru că eu nu mai alăptez de mult, nu era cazul, aşa că o să testez alte două produse care nu au legătură cu alăptarea. M-am hotărât totuşi să vă povestesc experienţa mea cu alăptarea şi cu unul din produsele Multi-Mam, în speranţa că voi încuraja alte mămici care trec sau vor trece prin aceeaşi  experienţă ca mine. În spital nu m-a învăţat nimeni să alăptez şi nici nu m-au încurajat. Nu erau bloguri despre alăptare şi nici consilieri de alăptare. Sau poate erau şi nu ştiam de ei. Cert e că informaţia era mult mai puţină decât acum. Aveam nişte ragade incredibil de dureroase pentru că Eliza fusese îndopată cu lapte praf în maternitate şi nu ştia să se agaţe corect la sân şi, evident, nici eu nu ştiam s-o pun corect la sân, aşa că eram tentată să renunţ la alăptat pentru că nu mai suportam durerea. Încercasem şi garmastanul şi încă un unguent (nu-mi amintesc numele) şi nu au funcţionat. Stăteam cu comprese calde şi reci, cu sânii la aer să se usuce natural, ce mai, am încercat şi băbisme şi tot ce am putut încerca. Şi apoi am văzut, cred, o reclamă la compresele Multi-Mam. Spun “cred” pentru că nu mai ştiu cum le-am descoperit. Le-am comandat imediat de pe un site şi le-am folosit. Mi-au trecut ragadele în douăzeci şi patru de ore şi alăptatul a devenit mai puţin dureros.

În contextul în care multe femei renunţă la alăptat de frica durerii, cred că merită să încercaţi toate variantele înainte să vă daţi bătute. Compresele astea par în regulă ca şi ingrediente, conţin doar Aloe Barbadensis Extract, Glicerina, Xanthan Gum şi Capryl Glycol. Se pun în sutien între alăptări, eu, sinceră să fiu, tăiam una în două, ca să-mi ajungă mai mult. În descrierea lor zice aşa:

– Calmează rapid durerea şi reduc inflamaţia de la nivelul mamelonului (mi-a spus mie o vrăbiuţă că aceste comprese cicatrizează imediat orice rană şi că ea le foloseşte şi pentru rănile copiilor, gen genunchi julit şi altele asemenea)
– Stimulează procesul natural de regenerare a ţesutului ajutând la vindecare
– Previn infectarea ragadelor
– 100% naturale

Le găsiţi în farmacii sau pe site-urile cu produse pentru mămici şi copii. Eu le-am comandat atunci de pe www.bebelusultau.ro pentru că mai comandasem şi un aparat pentru scos secreţiile din nas, însă acum cel mai bine ar fi să le căutaţi în farmacii. Voi le-aţi încercat? Ce alte soluţii pentru alinarea durerilor aţi mai testat?

Scopul meu nu a fost să scriu un articol publicitar (nu am fost plătită în niciun fel pentru el şi, oricum, am folosit produsul cu mult timp în urmă), ci să vă mai dau încă o soluţie dacă cele pe care le-aţi încercat n-au funcţionat. Căutaţi susţinere şi încurajare pentru a alăpta şi continuaţi să faceţi asta atât timp cât simţiţi că trebuie să o faceţi.

10 Replies to “Compresele Multi-Mam şi alăptarea”

  1. Buna, Laura

    Intr-adevar, compresele de la Multi-Mam sunt exceptionale. Le-am folosit cu mare succes si eu. Singurul dezavantaj pe care il vad este pretul….adica 45 ron o cutie cu 10 buc (cumparata din farmacie). Insa face toti banii. De asemenea recomand din aceesi gama si unguentul cu lanolina (alternativa la clasicul Garmastan).

    1. Raluca, da, pretul e o problema, dar merita daca orice altceva nu-si face efectul. Si in plus eu le taiam in doua, asa cum am zis si ma tineau mai mult.

  2. Buna Laura! Si eu le-am folosit, sunt nemaipomenite! Ragadele care apar in perioada alaptarii fac ca acest minunat lucru (alaptatul) sa para un chin! E foarte important sa stim ce ne ajuta sa ne putem bucura de aceste momente minunate alaturi de copilul nostru!

  3. ce inseamna “lapte modern”?

    ce copii neastamparati are vrabiuta ta.:))

    chiar daca exista in prezent mai multa informatie, eu intalnesc putine femei care alapteaza, din pacate.

    1. :-))))) Esti singura care a observat greseala, cred ca ma gandeam la altceva si am scris modern in loc de matern. Asta imi aminteste de exercitiul ala cu literele dintr-un cuvant puse in ordine gresita si oamenii tot citesc corect pentru ca asa proceseaza creierul. Ori n-a mai citit nimeni articolul cu atentie ca tine ori toata lumea era setata pe cuvantul corect si n-a remarcat.

    2. vorba cantecului[?], daca nu eu, atunci cine?:D

      credeam ca am ramas in urma cu laptele, pardon, cu timpurile.:P

      neah, e altceva. cititorii tai au mare incredere in tine si-si spun: “daca Laura asa zice, asa este!”.:))

  4. Alt articol minunat despre compresele MultiMam: http://bogdanasblog.blogspot.com/2011/10/compresele-multimam.html

  5. […] aici şi articolul despre compresele mamare Multi-Mam Balm de la Bioclin. Share this:FacebookLike […]

  6. eu am stat la aer. Spalat cu apa si la aer a fost solutia, desi incercasem magicul garmastan, bepanten, si inca ceva. Fiica mea a stat primele luni si 1 ora la o masa … am perseverat, si .. am si uitat.

  7. […] scrise de mine mai demult despre unele dintre produsele lor: Multi Gyn Femiwash, compresele Multi Mam Balm şi Multi Mam Baby […]

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.