A trecut aşa de mult timp de când n-am mai avut un Colţ al Cititorului, ca între timp a venit şi toamna, şi, deşi eu încă mai umblu în sandale, vremea urâcioasă îşi intră încet, încet în drepturi. Vreau să închei luna septembrie cu un articol plin de căldură la fel ca persoana care l-a scris, o persoană pe care o cunosc deocamdată doar virtual şi pe care sper s-o întâlnesc în curând şi personal. V-o prezint pe Cristina, mama a patru copii, doi reali şi doi virtuali 
Vă las în compania ei să aflaţi mai multe despre proiectele de care se ocupă. E un articol lung, dar Cristina a pus în el o părticică din sufletul ei şi n-am vrut să tai nicio fărâmă din el. Sper să aveţi răbdare să-l citiţi, vă asigur că merită.
“Bună! Mă numesc Cristina Hornoiu, şi de aproape doi ani mă ocup de proiectul “Talente de Năzdrăvani“: un site, un blog, şi ateliere pentru copii desfăşurate în Bucureşti. La bază sunt profesor de istorie, dar apoi am mers mai departe, spre online.
Ideea activităţilor săptămânale, coordonate de pe site şi desfăşurate de acasă cu copiii, a venit mai mult ca o completare a încercărilor mele disperate de a organiza acasă un program de lucru cu piticii mei. Nu reuşeam şi pace să ducem la bun sfârşit, organizat, o activitate. Iar când am încercat să facem un orar, am ajuns aproape fără să vreau la schema folosită acum pe site. Am constatat cu această ocazie că nu eram singura care se confrunta cu această problemă. Este greu să treci de la intenţie la fapte, mai ales dacă nu ai un termen limită. Copiii care lucreză acum constant pe site sunt puţini. S-au schimbat în cei doi ani de funcţionare a programului, şi asta mai mult din pricina inamicului nostru numărul 1: timpul petrecut efectiv de părinţi cu copiii. Cu tristeţe am constatat de multe ori că participă mai mult cadrele didactice împreună cu copiii de la clasă, căutând acea diplomă – dovadă a unei activităţi extraşcolare. Cu şi mai multă amărăciune am acceptat să stimulez cu premii aceste activităţi săptămânale, şi am trecut peste una din regulile pe care mi le impusesem la început, când am organizat site-ul.
Am recitit acum, pregătind aceste rânduri, ceea ce am scris demult despre “Talente de Năzdrăvani”, despre cele cinci lucruri pe care le avem de învăţat. Aş putea spune că aproape am reuşit, lucrăm săptămânal, acceptăm fără lacrimi un loc doi sau mai jos, ne dăm totuşi silinţa când lucrăm, şi, cel mai important, ne-am făcut mulţi prieteni. Am făcut schimb de mărţişoare şi de felicitări între copii, şi i-am văzut zâmbind, din cu totul alte motive decât tv… sau pc… Şi am învăţat ceva mai multă geografia României, încercând să aflăm de unde sunt ceilalţi participanţi.
Cele mai frumoase momente legate de site sunt cele în care propun câte-o idee, mai mult sau mai puţin provocatoare. Au fost atât de numeroase cazurile în care copiii m-au luat prin surprindere în “respectarea” cerinţelor, încât acum devine interesant să las câteva aspecte interpretabile, să vedem unde îi va duce intuiţia şi creativitatea. Chiar dacă piticii mei nu excelează la capitolul lucru manual, ceea ce încerc să le explic, şi sper să înţeleagă şi ceilalţi participanţi, e că nu ne propunem să creăm opere de artă, dar ne dăm silinţa să rezolvăm o temă cât mai frumos cu putinţă. Învăţăm de la ceilalţi copii, vedem alte idei, alte modalităţi de rezolvare, şi data viitoare vom încerca să fim mai buni. Nu veţi găsi în micile noastre expoziţii săptămânale decât lucrări ale copiilor, toate la fel de frumoase, pentru că au în ele un pic din sufletul fiecăruia. De multe ori mă întreabă direct, dacă îmi plac. Eu sunt adult, nu sunt în măsură să judec. Copiii, între ei, sunt mult mai obiectivi. Mie îmi plac toate. Îmi plac, pentru că sunt făcute de ei.
Aici e al doilea prag, pe care l-am trecut cu greu, şi de care încă nu cred că am scăpat… să laşi copilul să lucreze singur. Să accepţi tu ca adult un rol de observator, şi, mai mult, să accepţi creaţia lui, mai mult sau mai puţin stângace. Cele mai grele probe sunt cele de decupaj. E atât de uşor să dai o mână de ajutor aici! Şi totuşi, nu îl ajuţi deloc. Foarfeca este un instrument nărăvaş, numai exerciţiul o poate domestici. Sunt destul de franjurate creaţiile lor, dar sunt sigură că în timp ne vom perfecţiona.
Provocată de copii, şi obligată să accept în acelaşi timp rolul de observator, am găsit şi eu o “portiţă de scăpare”. Am ataşat site-ului un blog, unde am un “atelier virtual”, şi încerc să mă limitez la activităţi cu şi pentru copii. O parte importantă a articolelor este dedicată activităţilor de lucru manual, atât cele propuse săptămânal copiilor, şi care necesită explicaţii de confecţionare, cât şi celor – mult mai multe la număr – invenţii proprii, ori inspirate de pe site-uri de profil, sau pur şi simplu din activităţile de la grădiniţă ori de la şcoală. Au fost şi destule realizate la rugămintea cadrelor didactice cu care ţin legătura, aflate în căutarea unor modele pentru o anumită temă, menite să le uşureze simţitor pregătirea la clasă a activităţii. O altă parte a articolelor este dedicată cărţilor pentru copii, cărţi din biblioteca personală, ale prietenilor, sau primite pentru prezentare, iar o categorie încă destul de slăbuţă este dedicată jucăriilor educaţionale.
Am completat toate activităţile online cu câteva ieşi “în oraş”, ieşiri pe care sper să le repet cel puţin trimestrial, ca şi până acum. Am încercat să fiu un pic “altfel”, şi sper că am reuşit, organizând nu numai un atelier, ci şi un mini-concurs între copii. Lucrul manual are satisfacţiile lui. Momentul în care reuşesc să termine, şi prezintă creaţia, este unic. Au în ochi o lumină pe care o vezi rar… şi asta îmi lipseşte cel mai mult în activităţile online. Aflu însă de la părinţi, sau din pozele pe care le primesc, că acest moment magic există, şi atunci trec mai departe. O nouă săptămână, o nouă temă…
Revenind la activitatea online, am încercat să completez activităţile săptămânale cu câteva momente mai deosebite: concursuri speciale de creaţie, dedicate de regulă momentelor mai importante: venirea toamnei, Crăciunul, Paştele, sau 1 iunie. Toamna acesta am ales o temă destul de grea, realizarea unei păpuşi “Zâna toamnă“. Primele creaţii au luat deja startul în competiţie… şi arată surprinzător de bine. Nu sunt ele chiar reginele frumuseţii, deşi sunt zâne, dar nici Zâna Zorilor nu-mi amintesc să fi fost prea frumoasă. Aştept cu nerăbdare să văd ce idei, şi ce soluţii mai găsesc piticii…
Până atunci, încerc să răspund la o întrebare pe care o primesc aproape zilnic… Azi ce mai faci, Năzdrăvanule? Nu ştiu, sincer, poate nu fac nimic. Sper să nu dezamăgesc pe nimeni, să fiu la înălţimea aşteptărilor, să fiu altfel. Şi în fiecare zi să mă bucur când aud: Ai văzut ce-a mai făcut mama mea?
Mulţumesc, Laura, pentru colţişorul păstrat! Ştiu că ai şters de multe ori praful pe-aici până m-am apucat eu să scriu…”
Sunt foarte entuziasmata, nu numai ca am avut rabdarea sa citesc pana la capat – nu m-am putut orpi. Deja o iubesc pe doamna aceasta! In acest weekend deja stiu ce fac – o vizita virtuala cu copii mei in lumea propusa mai sus. Multumesc Laura pentru ca ne-ai facut cunostinta si multumesc Cristina (doamna Cristina)
!!!! Pentru minunata inventie.
Si eu am problema disciplinarii timpului pe care greu il fac sa se plieze in favoarea mea. Sunt incantata sa gasesc oameni dedicati familiei. O zi frumoasa si un weekend linistit.
Laura, multumesc inca odata pentru ocazia oferita!
O lamurire doar: cei doi copii virtuali sunt mascotele site-ului, Naz si Ani.
am participat la cocursurile organizate de Cristina in prima parte a anului. Horia a fost incantat in acea perioada de activitatile desfasurate. Desi mergea la gradi ne faceam timp si pentru ‘talente de nazdravani”. Am fost opriti o perioada de timp de o internare in spital si apoi a venit vacanta. Promitem sa ne reluam acest bun obicei de a lucra organizat. El este un impatimit al lucrului manual. imi amintesc cand au cusut semnele de carte. Era prima data cand tinea acul in mana. Cata bucurie pentru ca reusise sa faca cu mana lui acel “semn”.
Felicitari Cristina pentru ceea ce faci si crede-ma ca faci bine. Nu sunt chiar toti indrumatorii cadre didactice sa stii. Eu, de exemplu, sunt doar … mama. Ma stradui ca cei doi copii ai mei sa nu ajunga dependenti de tv sau pc oferindu-le posibilitatea sa faca si altceva. Este adevarat ca asta cere efort din partea parintilor, dar este spre binele tuturor (copii si parinti).
Inca odata felicitarisi crede-ma ca munca ta nu este in zadar.
@Amanda, multumesc! Astept impresii dupa vizita
@Simona, stiu, sunt si multi parinti intre indrumatori. Dar au fost concursuri la care numarul cadrelor didactice era mult mai mare. Nu e un lucru rau, ma bucur ca acei copii au gasit pe cineva care sa ii ajute, si tot respectul pentru cadrele didactice care au lucrat in continuare cu ei din pasiune. Pe mine ma intristeaza doar ca nu au fost parintii cei care sa-i incurajeze si sa-i sustina. Cel putin acesta era “planul” meu cand am pornit site-ul. La gradi e greu sa faci rost de materiale, in timp ce un parinte poate investi mai mult decat timp intr-un proiect, chiar daca nu e o suma mare.
Avem aproape un an de cand eu si fiica mea Denisa participam cu drag la ideile Cristinei. Suntem mandre de realizarile noastre si mai ales de timpul petrecut impreuna; marturisesc ca pana sa-i cunoastem pe nazdravani imi petreceam mai putin ” timp eficient” cu copilul. Cristina este un om cald si intelegator si de fiecare data cand mai greseam in activitatile noastre, stia cum sa ne faca sa mergem mai departe si sa intelegem ca de fapt pe langa minunatele “opere de arta” inveti sa pierzi , sa castigi, sa vrei sa fii mai bun si chiar sa ai ocazia sa iti descoperi copilul.
Multumim Ctristina si sper sa mergi mai departe.
Foarte buna ideea! Abia astept sa mai creasca si Bryce putin si sper sa putem face si noi parte din categoria celor “nazdravani dar talentati” chiar daca suntem peste mari si tari. Ma gindesc ca acesta e un alt mare beneficiu al internetului, uneste copilasi de pretutindeni din lume. Numai bine
Minunata idee ai avut Laura, aceea de a o aduce pe Cristina Hornoiu in prin plan. Cred ca ceea ce face ea ar trebui sa fie pe lista de prioritati a multor mamici in educatia copiilor, chiar si a celor care nu merg inca la gradinita. Am participat si noi cu entuziasm la concursurile organizate de “nazdravani”, mai ales in vacante, pentru ca suntem inca sub limita de varsta. Dar temele propuse au fost o provocare si pentru noi mamicile, ca si indrumatori, si pentru copiii nostri care si-au adus aportul de imaginatie, voie buna si entuziasm. Iar bucuria unui copil in fata prorpriei realizari nu poate fi descrisa in cuvinte. Bravo Cristina, sa mergi mai departe si eu cred ca in timp vei gasi din ce in ce mai multi sustinatori.