Felicitare de 8 martie cu tehnica rulării hârtiei

Tehnica rulării sau spiralării hârtiei, mai pe scurt, quilling, m-a atras de mult şi chiar am încercat la un moment dat să fac ceva, dar nu mi-a ieşit. Nu aveam nici hârtia potrivită, am încercat să tai o coală de hârtie cu aparatul de distrus documente şi, deşi au ieşit fâşii perfecte, hârtia era prea subţire.

Aveam de ceva vreme cartea Tehnica spiralării hârtiei de la editura Casa şi îmi propusesem să fac pentru Crăciun omul de zăpadă. Părea simplu, fiind realizat în întregime din cerculeţe de aceeaşi dimensiune dar până la urmă n-am mai apucat, aşa că am amânat pentru primăvară.

Am cumpărat un set de fâşii, cel mai ieftin pe care l-am găsit (2,5 lei) şi am încercat să fac nişte modele. Nu mi-a reuşit cine ştie ce, nu am nici ac special (am folosit o scobitoare), nici şablon pentru ca formele să iasă de aceeaşi dimensiune. Am reuşit să fac o floare, un fluture şi un soi de decoraţiune (ca să testez şi marginile franjurate) pe care le-am lipit cu lipici lichid pe un carton de felicitare.

Pe net găsiţi multe modele superbe de primăvară, însă nu am avut fâşii albe, ca să încerc ghioceii. Am vrut, apoi, să reproduc un model din carte, dar n-aveam fâşii mai late pentru floricele, aveam doar fâşii înguste, aşa că până la urmă, am încercat să văd ce iese  doar din materialele pe care le aveam. Nimic prea grozav, deocamdată, însă mai încerc şi vă mai ţin la curent cu ce îmi iese. Mi se pare o activitate grozavă pentru copii, chiar şi mai mici, de 5-6 ani, pentru că pot rula singuri fâşiile, le pot lipi, şi pot crea mărţişoare şi felicitări foarte drăguţe. Uneori ei au mai multă imaginaţie decât un adult şi lucrurile ieşite din mâna lor pot fi mult mai reuşite decât ale noastre.

Un model de primăvară din carte, următorul pe lista mea, dar după ce îmi iau şablon şi fâşii mai late:

Vreau să-l fac ca să înlocuiesc creanga înflorită din camera Elizei cu una făcută cu tehnica quilling şi, poate, pe cea pe care o are deja, o duc la grădiniţă dacă o vrea educatoarea.

În carte sunt prezentate tehnicile de quilling, materiale şi unelte, precum şi câteva modele (primăvară, Paşte, Crăciun, decorative). Găsiţi cartea pe site, în librării sau în diverse magazine de articole pentru hobby.

15 Replies to “Felicitare de 8 martie cu tehnica rulării hârtiei”

  1. eu ii tot dau tarcoale acestei tehnici de ceva vreme, nu stiu de ce mi se pare complicat – probabil e doar necunoscut si senzatia de nestiinta (inca). o sa incerc cartea, merci!
    felicitarile tale arata f bine! 🙂

    1. Mami de huni, nu e complicata tehnica, doar ca iti trebuie materialele respective, e mai greu cu improvizatii. Dar investitia initiala nu e mare, daca faci asta doar de hobby.

  2. am vazut ca multe femei lucreaza asa ceva. sa incerc si eu?:))
    pare interesanta tehnica asta.

    1. Da, incearca, as fi curioasa ce iti iese tie, care ai atata rabdare!

  3. Atentie!!! Quilling-ul creeaza dependenta ! Nu , nu e o gluma, dar odata inceput iti vin noi si noi idei si parca nu te mai poti opri. Dar ies niste lucruri atat de frumoase ca merita efortul si concentarea, ba este chiar relaxant daca o faci in joaca si de placere.
    Ca alternativa la scobitoare, draga Laura, poti folosi un ac de cusut, cu urechea mai lunga, caruia sa ii tai varful urechii. E foarte bun si stabil. il infigi intr un dop de pluta si gata acul. Spor la lucru in continuare!
    vavaly

    1. Multumesc, vavaly, o sa caut pe acasa sa vad daca am ac, daca nu, nu-i bai, ca e vreo 6 lei un ac de quilling, numai ca nu ajung eu sa-l cumpar. Ce faci tu e cu adevarat deosebit, eu sunt mai la inceput, dureaza pana invat cum se face. Am vrut sa incerc sa fac o felicitare cu branduse, cum ai tu un tablou, dar mi-a fost teama ca nu iese nimic si ma fac de ras 🙂

  4. Laura pot sa te contrazic putin? Sper sa nu te superi pe mine. Eu nu am nici sablon, nici ac special de quilling. Lucrez cu un bat de frigaruie crestat, iar ca sa imi iasa egale fac un cerc cat de mare vreau si apoi pe restul dupa el. Eu folosesc carton de 120-160gr, pe care mi-l tai singura. Lucrez cu fasii de 3 mm. Deci se poate si cu improvizatii. Totul e sa ai rabdare. Si cu cat practici mai mult cu atat iti ies mai bine.

    1. Cristina, cine e expert, lucreaza si cu improvizatii, la noi astia cu doua maini stangi e mai greu. Eu n-as reusi sa tai drept o fasie dintr-un carton nici sa stiu ca depinde viata mea de asta, am o adevarata problema cu taiatul drept. Multumesc pentru ponturi, orice sugestie e binevenita, mai ales unele care ne usureaza munca!

  5. sunt uimit cum din mainile noastre se poate crea ceva manual atat de frumos

  6. Laura, postarea ta mi-a amintit de inceputurile mele in quilling. Era tot cam pe vremea asta, vroiam sa fac ghiocei si porumbei, si n-aveam fasii taiate albe, doar galben, bleo si vernil.
    Am renuntat la ghiocei si am facut un porumbel…galben. Cam descentrat el, dar inca il mai pastrez :D.

    Astept cu nerabdare urmatoarele tale creatii!

  7. Nici eu nu am ac special, nici sablon, dar sunt pe cale de a le achizitiona pentru copii; am observat ca le-ar fi mai usor cu sablonul in primul rand.
    Noi am folosit paie (din alea pentru suc) dar mai micutze (cum sunt cele de la cutiile mici de suc).

    Si cateva modele de martisoare si felicitari lucrate de noi cu … paie de suc, fara sablon si hartie taiata la ghilotina ;))

    http://savina-handmade.blogspot.com/search/label/Martisoare%20si%20felicitari%20handmade
    Weekend frumos!

  8. […] pentru ca nu aveam habar cu ce se mananca quilling-ul pana nu am vazut la fetele de pe blogosfera Laura , Maria si Vavaly , Valentina ) si am profitat de materialele primite cadou de la Vavaly 🙂 careia […]

  9. super

  10. Minunata aceasta tehnica. Sa stiti ca si strainii ne admira pentru talentul nostru de a improviza,mai ales a celor de varsta a doua…a treia.Puteti sa va faceti cate fasii uniforme vreti luand simple coli de hartie alba sau colorata si introducandu-le in aparatul de distrus documente…daca nu aveti,le duceti la un birou si va faceti rezerve. Succes,Eli Morar

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.