Şoseaua Căţelu 42

“Ce destin poate avea cineva care locuieşte la o asemenea adresă?” se întreabă la un moment dat în carte personajul principal, anticipând, parcă, evenimentele nefericite prin care va trece şi viaţa de coşmar pe care o va duce. Când am citit prima oară titlul, am ştiut că este o carte despre suferinţă. Nu mă întrebaţi cum, pur şi simplu am ştiut, aşa că am evitat-o, pentru că trec şi eu prin momente grele şi nu voiam să mă mai încarc cu suferinţele altcuiva. Însă Miha îmi tot povestea una-alta din carte şi mă făcea curioasă, aşa că iată-mă în tren, pe ruta Bucureşti-Iaşi, citind dintr-o suflare cartea Alinei Nedelea, Şoseaua Căţelul 42. Nici n-am respirat până la final şi cred că dacă Miha nu-mi spunea ce s-a întâmplat cu personajul până la urmă, o luam razna la final. Aş fi strâns-o de gât pe autoare chiar atunci pentru că nu ne-a adus până în zilele noastre să ne spună unde e finalul ei fericit. Unde, Doamne iartă-mă, e finalul fericit al cuiva care a suferit atât de mult? Noroc că ştiam şi noroc că mai ştiu şi că nu toţi avem dreptul la finaluri fericite şi că uneori c’est la vie, vorba francezului, te mulţumeşti cu ce poţi obţine. Sau nu. Personajul Alinei Nedelea nu se mulţumeşte, se străduie, se luptă, se zbate, însă parcă e predestinat să dea din lac în puţ, aşa cum mă simt şi eu uneori, deşi, evident, nu la nivelul ei.

Cartea nu e pentru cei religioşi şi nici pentru pudici – contrar celor spuse de Mihaela în articolul ei, nu consider că abundă în limbaj licenţios, ci doar că descrie în amănunt chestii pe care n-ai vrea să le vezi descrise. N-am văzut-o ca pe un lucru rău, ci a dat şi mai multă veridicitate cărţii, căci Şoseaua Căţelu 42 este un roman autobiografic. Mihaela a fost aşa de uimită de toate cele povestite acolo că a întrebat-o când a fost la întâlnirea organizată de editura All dacă chiar e adevărat. Intraţi pe linkul de mai sus şi veţi mai citi şi alte impresii cu care Mihaela a venit  de la întâlnire.

Cartea m-a impresionat într-un fel în care nu a mai făcut-o nicio carte în foarte multă vreme. Nu pot spune că m-am regăsit în ea în vreun fel sau că e de o valoare literara inestimabilă – este, însă, o carte care te deprimă şi îţi ridică moralul în acelaşi timp. Înveţi din ea că “dacă vrei să supravieţuieşti, supravieţuieşti” (citat din ce a spus Alina la întâlnire, via Mihaela) şi cred că aveam foarte mare nevoie acum de acest dicton sau îndemn sau ce-o fi. Mulţumesc, Alina, pentru faptul că ai avut curajul să scrii această carte, eşti o femeie fantastică pentru faptul că ai trecut peste toate, eu, ca cititor nu te-am judecat nicio secundă pentru ce-ai făcut ca să supravieţuieşti! Mulţumesc şi editurii All, în primul rând pentru că a publicat cartea şi, în al doilea rând, că mi-a dat ocazia să o citesc şi îmi pare rău că nu am ajuns şi eu la întâlnire, poate voi mai avea ocazia să o cunosc pe Alina şi să-i mulţumesc personal că există.