De prin munţii Orăştiei…

…Moş Martin a scris scrisoare
Să sosească Moş Bărbuţă
Să-i aducă alinare.

Sus în tren visează Moşul
Că, din vremile străbune
Hăt, la Sarmisegetuza
S-ar afla un leac minune.

Într-un vas de argilă neagră
Se afla un praf gălbui
O inscripţie-n latină
Dă-n vileag numele lui.”

mos barbuta si leacul

Vă vine să credeţi sau nu dar fix la versurile astea mă gândeam alaltăseară în timp ce ascultam istoria fabricii de ceaiuri şi “leacuri” Fares. Cu ochii în plantaţiile de lavandă, de gălbenele, de coada şoricelului şi de mentă prezentate sub formă de fotografii pe un ecran, mă gândeam că nu am fost niciodată să văd “inima Daciei” de unde provin plantele pentru ceaiurile pe care le consum zi de zi. Când am primit invitaţia, m-am tot gândit ce ceaiuri Fares ştiu eu şi nu-mi venea nimic în minte în afară de un ceai de iarnă pe care l-am luat în decembrie, dar apoi, văzând ambalajele, mi-am dat seama că ceaiul de sunătoare pe care îl beau e de la Fares, ceaiul Picioare Uşoare, ceaiul Digestie Uşoară, ceaiul Hapciu, ceaiul Somn liniştit, Babycalm, ceaiul pentru stimularea lactaţiei, ceaiurile din gama Aromfruct, toate îmi erau arhicunoscute. Asta m-a făcut să mă gândesc mai bine la produsele care fac parte din viaţa mea de zi cu zi şi pe care le simt aproape şi cărora nici nu le mai citesc eticheta ca să ştiu de cine sunt făcute.

DSC_2780

La evenimentul de lansare s-a vorbit despre istoria lungă a companiei Fares, despre reţetele secrete găsite în catastife vechi, despre leacurile miraculoase ale străbunilor, despre antibioticele naturale. Am degustat noul ceai, ne-am minunat de magneţii frumoşi cu plante medicinale din cutiile de ceai Sărbătoare de primăvară – şapte magneţi cu cele şapte plante vindecătoare potrivite pentru primăvară (eu îi am pe toţi şi sunt ideali pentru o mică lecţie de botanică, imaginile de pe ei sunt foarte frumoase) şi am pus multe întrebări la care ni s-a răspuns cu o amabilitate încărcată de o modestie rară. Mi-a plăcut enorm de reprezentantele fabricii Fares, emanau atât de multă bucurie de a lucra acolo încât până la final lumea întreba deja dacă nu se fac angajări.

DSC_2845

În altă ordine de idei, am descoperit pe site la Fares o trusă de călătorie cu remedii pentru probleme care ar putea apărea în concedii.  Cum eu nu plec la drum fără o borsetă plină de medicamente pentru orice, mă întrebam dacă aţi auzit de ea, dacă aţi cumpărat-o, dacă v-au fost utile produsele din ea. A testat-o cineva?

În încheiere vă las linkul  la un filmuleţ în care e prezentată fabrica Fares, asta dacă sunteţi curioşi să vedeţi cum se produc ceaiurile şi remediile lor. M-a distrat teribil că pe uşa unei magazii în care se usucă plante scrie Miraco, iar leacul vindecător al lui Moş Bărbuţă din cartea de mai sus se numeşte Mirac. Să fie oare doar o coincidenţă? 🙂 Oare autorii cărţii au vizitat cândva fabrica Fares? Ar fi interesant de aflat!

5 Replies to “De prin munţii Orăştiei…”

  1. Ce faina e agenda aia!! <3

    1. Da, coperta e minunata! Ti-o daruiesc, daca iti place!

  2. Laura, noi suntem fani Fares de multa vreme, de fiecare data cand ma intorc din Romania am geamantanul burdusit cu ceiurile lor de la Linia Verde.

  3. Da, foarte frumoasa agenda. Si mie tot pe ea mi-a picat privirea :)) Si ceaiurile lor au gust bun. Eu numai Fares cumpar…Sunt pasionata de naturiste, sa zic asa, am lucrat cu ele o perioada si de-atunci am ramas fidela Fares-ului. Acum am vazut ca au si magazin on-line…
    Zi frumoasa!

  4. Ce frumos! Nu am testat încă trusa de călătorie, dar am testat cu succes toată gama Biosept. Ne scoate din răceli cât ai clipi. iar ceaiurile anotimpurilor sunt extraordinare!

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.