Editura Cartea Copiilor s-a îmbogățit cu titluri noi. Petunia e cea mai recentă, proaspăt scoasă din tipar, am văzut-o eu ieri pe facebook şi mi-am amintit şi de celelalte trei, pe care le citim deja de ceva timp: Pietrele lui Aston, Năsturel şi Uite ce-a ieşit din ou.
Astea trei sunt, în ultima vreme, cărţile mele favorite de citit seara la culcare atunci când ne-am lungit prea mult şi e prea târziu sau sunt eu prea obosită şi nu am timp de ceva lung. Sunt scurte, frumoase şi cu un mesaj pozitiv, fără monştri şi întâmplări care să strice momentul magic al orei de culcare.
Elizei îi place mult Pietrele lui Aston, cred că îşi aminteşte şi ea perioada când colecţiona pietre. Diferenţa e că eu, pe de o parte i le aruncam, ea pe de alta, aducea mai multe. Aston, căţeluşul din carte, le adună, le îngrijeşte, le ocroteşte şi umple casa cu ele de îi disperă pe părinţi. Însă Aston nu vrea să le arunce, pietrele se simt singure şi au nevoie de cineva care să aibă grijă de ele. Asta până în ziua în care Aston ajunge la mare şi găseşte acolo o mulţime de pietre fericite în compania valurilor şi în bătaia soarelui. Finalul este extrem de hazliu şi pe noi ne amuză de fiecare dată. Ilustraţiile sunt cam maro/cenuşii pentru gustul meu, dar sunt drăguţe.
Năsturel e şi ea o carte foarte frumoasă despre un ursuleţ de jucărie dintr-un magazin, cu un mic defect, care speră să fie luat acasă de fetiţa drăgălaşă care s-a uitat la el după amiază. Cartea îmi aminteşte puţin de Paddington, poate din cauza ilustraţiilor sau a poveştii cu ursuleţul în căutarea unei familii. Are un aer englezesc (în special datorită magazinului gen Harrods în care se plimbă fetiţa cu mama din carte) şi seamănă cu nişte cărţi din colecţia Vintage Ladybird pe care le am acasă. Eliza are un ursuleţ preferat căruia mi-aş fi dorit să-i fac o salopetă verde ca a lui Năsturel, însă n-am mai apucat. E o carte perfectă pentru copiii care îşi adoră ursuleţii 🙂
Preferata mea e, însă Uite ce-a ieşit din ou şi nu pentru poveste ci pentru ilustraţii. Fundalul e plin de flori de câmp iar pe mijloc e un ou mare şi alb în care sunt personajele şi textul. Îmi place la nebunie diversitatea florilor de câmp redate atât de realist încât nu mă mai satur să le analizez. Povestea e foarte drăguţă, cu un iepuraş care găseşte un ou şi încearcă să ghicească ce e înăuntru.
Toate cele trei cărţi sunt perfecte pentru micii cititori începători – textul e puţin, fontul mare şi poveştile optimiste şi simple, fără morale prea evidente care să strice farmecul lor. Dacă vă cumpăraţi Petunia, să îmi spuneţi şi mie cum e, deşi bănuiesc că e la fel de fermecătoare ca şi acestea.