Lucrări de grădinărit în luna ianuarie

Dacă nu sunteţi deja înscrişi la newsletterul trimis de editura Casa, vă sfătuiesc s-o faceţi, pentru că în afară de informaţiile despre promoţii, concursuri şi noi apariţii, cei de la editura Casa ne oferă destul de frecvent informaţii preţioase în newsletterele lor, preluate din oferta lor vastă de cărţi pentru casă, hobby şi grădină.

Iată, de exemplu, newsletterul primit la începutul anului, despre activităţile de grădinărit care se pot efectua în luna ianuarie.

image_thumb.php“Deşi grădinăritul este o activitate care se desfaşoară mai intens în sezonul cald, nu înseamnă că nu avem ce face prin grădina în toiul iernii. Trebuie să aşteptăm primăvara pregătiţi, atât noi cât şi grădinile noastre. Aşadar, ce facem în grădină în luna ianuarie? Iată câteva sfaturi utile, preluate din cartea 12 luni în grădină, de Karl Ploberger.

Florile şi partenerii lor
Se verifică protecţia împotriva gerului. Indiferent de materialul folosit pentru protejarea plantelor (crengi, folie sau pânză) este foarte importantă aerisirea regulată, pentru a se evita mucegăirea rădăcinilor.

Se tund arbuştii decorativi, cu excepţia celor care înfloresc primăvara (liliacul, Forsythia). În zilele lipsite de ger şi zăpadă se îndepărtează buruienile
Bulbii şi tuberculii ce iernează în nisip sau într-un pat de paie se păstrează într-un loc uscat şi răcoros. Plantele care iernează în lădiţe sau ghivece se udă cu masură. În acelaşi timp, pământul se menţine permanent umed. Se îndepărtează frunzele uscate la plantele care iernează in interior.

Din când în când se verifică temperatura în încăperile unde iernează plantele. Dacă este nevoie, se montează senzori de căldură.
Se curăţă arbuştii de stratul gros de zăpadă, altfel există riscul deteriorării acestora.

Legumele si plantele aromate
Ghivecele cu arpagic şi pătrunjel se aşază pe pervazul ferestrei. Astfel putem să ne bucurăm de verdeaţa proaspătă pe perioada iernii. Se face din timp o probă de încolţire cu seminţele cumpărate.
Se cumpără şi se plantează în răsadniţe, solarii şi sere arpagicul, ceapa de vara, varza albă de căpăţână, gulia, salata verde cu căpăţână, salata de frunze.

Se verifică locul de depozitare pentru legume şi fructe. Acesta trebuie să fie lipsit de umiditate şi bine aerisit.

Livada
În zilele blânde se încep lucrările de tăiere şi rărire a coroanelor pomilor şi arbuştilor fructiferi.
Se aplică o protecţie împotriva animalelor sălbatice.
Zilele însorite de iarnă, urmate de nopţi geroase, pot afecta pomii. Pentru a evita astfel de incidente se iau măsuri de protecţie a pomilor prin aplicarea unui strat de var pe scoarţă. În comerţ se găsesc soluţii gata preparate.

Important: a se uda şi iarna!
În cazul în care nu există o pătură de zăpadă, iar vântul este puternic şi rece, apare fenomenul de ger uscat. Plantele suferă, iar primăvara ceea ce pare a fi îngheţat este de fapt uscat complet. De aceea, dacă temperaturile sunt peste 0°C se recomandă udarea plantelor, în special a celor veşnic verzi.

Profită, aşadar, de zilele mai blânde de iarnă si ai grija de gradina ta chiar si in acest anotimp, pentru a avea rezultate optime in sezonul cald!” (sursa: newsletter editura casa primit pe email)

Alte cărţi de grădinărit de la editura Casa:

carti gradinarit editura casa

Sper că v-am convins că merită să vă abonaţi la newsletter, aşa că ce mai aşteptaţi?

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.