Feeds:
Posts
Comments

Archive for the ‘Culinare – reţete, idei, sugestii’ Category

Aceasta nu este o reţetă propriu-zisă, este mai degrabă povestea unei improvizaţii şi am scris-o special pentru prietena mea, Cătălina, care m-a sunat într-o seară şi mi-a spus: “Ştii fasolea aia pe care ai gătit-o tu când ai fost la mine în week-end? Să-mi dai şi mie reţeta! Eu nu mănânc fasole verde dar am venit acum acasă de la serviciu şi n-aveam altceva în frigider şi am mâncat-o şi mi s-a părut delicioasă.” Trecând peste faptul că probabil orice i s-ar fi părut delicios având în vedere că în rest bătea vântul prin frigider, i-am ascultat rugămintea şi am aşternut aici povestea improvizaţiei pe care eu am numit-o până la urmă ostropel de fasole verde cu pui.

Draga mea, înainte de a trece la ingrediente şi mod de preparare, vreau să-ţi spun că motivul pentru care mâncarea îmi iese bună de fiecare dată când vin la tine nu ţine musai de talentul meu într-ale gătitului. Ţine mai degrabă de faptul că viaţa curge altfel în bucătăria ta spaţioasă şi luminoasă cu accente frumoase de roşu optimist. De faptul că ai cuţitele alea faine care taie fără să te chinui şi oalele alea nemaipomenite cu fund dublu în care nu se arde mâncarea. De faptul că am loc să dansez tango în bucătăria ta în care domneşte mereu o ordine ieşită din comun. De priveliştea pe care o văd când toc ceapă pe masa ta la care încap lejer două familii complete. De aerul de munte şi de gălăgia copiilor care ni se încurcă printre picioare în drumul lor spre trambulina din curte. De discuţiile noastre la cafea, când mai apucăm şi noi să ne tragem sufletul şi să ne povestim reciproc necazurile şi bucuriile.

DSCN7353

Am improvizat mâncarea de sâmbătă pentru că trebuia să-i dau Elizei ceva să mănânce înainte de petrecere. Cum nu aveai decât chestii pentru sandvişuri în frigider şi, în timp ce băgam cake-pops-urile la congelator, am zărit pungile cu fasole verde, am zis iniţial să gătesc puţină fasole verde. Am scos două pungi, una cu fasole verde şi una cu fasole galbenă (din acelea subţiri şi fragede) şi am amestecat jumătate de cantitate de fasole galbenă cu o pungă de fasole verde şi pe restul am pus-o înapoi la congelator. Am vrut să arate şi bine mâncarea iar combinaţia de fasole verde cu galbenă era tare frumoasă, mai ales că era fasole proaspătă de la mama ta la ţară. Am căutat o ceapă potrivită, am tocat-o şi am pus-o la călit într-o crăticioară. După ce s-a călit ceapa, am adăugat fasolea, jumătate de cană de apă, am dat focul mic, am pus capacul şi am lăsat la fiert.

După aia am luat puiul pe care îl aveai la dezgheţat, l-am porţionat, i-am dat sare şi l-am băgat la frigider, cu gândul să fac o ciorbă mai târziu. Apoi mi-am dat seama că n-am timp să mai fac şi ciorbă, am scos vasul şi am luat jumătate de piept de pui dezosat pe care l-am tăiat cubuleţe. L-am călit separat într-o tigaie, în puţin ulei, până s-a aurit şi interiorul era alb de tot (nu mai mult). Am verificat fasolea să fie aproape fiartă, am mai potrivit de sare şi piper şi am adăugat puiul. A fost nevoie să mai pun puţină apă ca să nu se ardă. Din sosul de roşii pe care noi îl pregătiserăm pentru pizza de la petrecerea copiilor (roşii pasate, puţin zahăr, oregano din belşug, sare, piper) am pus două linguri în crăticioară, doar cât să se coloreze puţin. Am adăugat şi doi căţei de usturoi tăiaţi felii şi am lăsat să se îmbine toate aromele.

Asta e toată reţeta, nimic deosebit şi pe principiul ăsta poţi pune tot felul de legume (mai ţii minte puiul cu legume pe care l-am mai făcut la tine, cu morcov, conopidă, fasole verde, praz, ardei gras şi ce ai mai avut tu prin casă? E acelaşi principiu – ceapă călită, legumele peste, înăbuşite, pieptul de pui călit separat, sosul de roşii mai spre final, usturoi pentru gust – apă/supă de pui cât e nevoie ca să iasă mâncarea zemoasă şi ingredientele bine făcute).

De când am gătit reţeta asta, Eliza a început să mănânce fasole verde, până atunci nu punea gura. Poate a fost magia bucatelor mele sau poate doar venise momentul să adopte un gust nou, cine ştie?! Important e că ne place improvizaţia asta, aşa că o voi mai repeta.

Read Full Post »

Am găsit ieri într-un magazin Inmedio (magazin de ziare) acest set cu revistă în limba italiană şi două accesorii pentru “prăjiturit” (poş cu două vârfuri şi mini tavă pentru madlene) la doar 5 lei. Pe afiş scria că au cinci modele, în respectivul magazin eu n-am văzut decât vreo trei, acesta, unul cu un soi de seringă şi unul cu seringă + formă de decupat. Cred că acesta cu mini tava pentru madlene şi poşul merită din plin cei 5 lei. Eu îmi doream foarte mult o tavă pentru madlene, dar una bună e de la 35 de lei în sus şi nu prea şi-a găsit loc prin buget până acum, aşa că m-am bucurat mult de asta. Am întrebat şi am înţeles că oferta e valabilă pentru toate magazinele Inmedio din ţară.

 revista inmedio

Read Full Post »

Pătlăgelele (sau gogonelele) verzi sunt delicioase nu numai murate, ci şi în salate sau chiar dulceaţă. Pentru că am fost la ţară la bunica şi am rugat-o să-mi facă o salată de pătlăgele verzi şi turte coapte pe plită, m-am gândit să vă prezint şi vouă reţeta, poate o încercaţi şi vă place la fel de mult cum îmi place şi mie.

patlagele3

Pentru salată se folosesc roşii necoapte din grădină, chiar înainte de a da în pârg, pe la începutul lunii august. Cele de toamnă, bune pentru murat, nu mai sunt aşa dulci şi gustoase şi nici salata nu va ieşi la fel de bună. Veţi avea nevoie de pătlăgele verzi, două cepe, sare, ulei şi, după gust, ardei iute.

Pătlăgelele se fierb până se înmoaie şi se curăţă de coajă. Se toacă mărunt, la fel ca vinetele.

bunica

Se toacă o ceapă mărunt, se căleşte în ulei (nu vă zgârciţi la ulei, la fel ca vinetele şi pătlăgelele absorb destul de mult ulei) şi se adaugă tocătura de pătlăgele. Se lasă pe foc vreo zece minute timp în care se amestecă încontinuu. Se lasă la răcit şi se adaugă ceapă tocată crudă. Se potriveşte salata de sare şi, dacă vă place, se adaugă ardei iute copt şi curăţat de pieliţă şi seminţe. E o reţetă numai bună pentru postul Sfintei Marii, mai ales dacă o serviţi cu o pâine foarte bună. Noi am fost norocoşi să avem şi salată de pătlăgele şi salată de vinete şi zacuscă, plus un bonus de dulceaţă de coacăze, cu care să dăm gata turtele :)

salata1

Am găsit prosopul galben, cusut, la bunica şi mi s-a părut perfect pentru poze. Bunica mi l-a dăruit mie (împreună cu alte două comori), e un prosop pe care l-a primit când a fost soacră mică :)

salata2

Read Full Post »

“Desigur că prepeliţa îşi păstrează cel mai bine caracterul şi savoarea sub formă de friptură: la frigare sau în mălai la cuptor. Înclin spre frigare, în felul în care îl descriu mai jos.

Operaţia e simplă: după ce ai scos penele şi măruntaiele, introduci în interiorul păsării o felie de slănină cu mirodenii şi o sărezi (tot înăuntru). Înveleşti prepeliţa într-o felie subţire de slănină nefiartă. Înveleşti apoi cu o foaie de viţă legată cu aţă subţire. Reamintesc cetitorului că frigarea trebuie înroşită bine în foc înainte de a fi introdusă în prepeliţă.

Învârţi încet şi la mare distanţă de foc. Frigerea durează cam 15/20 minute. Slănina care înveleşte pasărea trebuie să fie casantă. Un ultim şi foarte important amănunt: frigarea nu trebuie să fie aşezată deasupra cărbunilor, ci alături de foc. Dacă lucrezi în aer liber, focul trebuie aşezat în direcţia vântului. Astfel, grăsimea care pică pe cărbuni alterează gustul acestui vânat, deşi e unul dintre cele mai, dacă nu cel mai fin şi mai gingaş din câte sunt. Vin roşu.” (Păstorel Teodoreanu, Adevărul literar şi artistic, nr 667/1933).

prepelite la ceaun

Păi ce să spun, prepeliţe aveam, slănină aveam, viţă aveam, frigare aveam, dar n-am avut aţă, aşa că a trebuit să aleg alt mod de gătire :-D Asta aşa, ca în bancul ăla sec de pe vremea comunistă: Dăm carne doar dacă luaţi şi cartofi, dăm cartofi doar dacă luaţi şi ulei, dăm ulei doar dacă luaţi şi orez, dăm orez doar dacă luaţi şi cuie, ne pare rău, cuie nu avem :-D

Prin urmare am gătit prepeliţele aşa: le-am tăiat în jumate pe lung (deşi mergeau şi întregi), le-am sărat, le-am piperat. Am pus la încins trei linguri mari de osânză de mangaliţa şi am perpelit bine prepeliţele. Ba îmi pare rău că nu le-am perpelit şi mai bine, ar fi căpătat o culoare şi mai frumoasă. Separat am dat în clocot nişte apă. Am turnat apa clocotită în tuciul în care am prăjit prepeliţele doar cât să le acopăr. Am pus capacul şi am fiert la foc iute până s-au pătruns bine. Le-am mâncat cu mujdei şi cartofi noi fierţi şi uşor prăjiţi, plus o bucată bună de pâine cu care să înmoi în sos. Carnea de prepeliţă e foarte gustoasă, nu vă feriţi s-o mai gătiţi din când în când dacă aveţi o sursă de prepeliţe. Eu am luat prepeliţele astea cu 6 lei bucata şi ştiu că de 18 lei cât au fost luam nişte piept de pui şi mâncam mai bine, dar plăcerea mea a fost să mănânc prepeliţe :) Deşi Păstorel zice vin roşu, eu aş fi băut un vin alb, numai pentru motivul că l-aş fi putut bea răcit bine :-) Dar n-am băut, că n-aveam şi au mers şi aşa. Totuşi, dacă le gătiţi, nu uitaţi de vin!

Read Full Post »

Cartea Mărul, cultivare şi reţete culinare nu face parte din colecţia Grădina, ci din colecţia Cămara bunicii. Este al doilea şi cel mai recent număr din colecţie, primul fiind cel dedicat Mierii.

DSCN5971

În afară de reţetele nemaipomenite însoţite de poze apetisante, cartea prezintă un istoric al mărului, soiurile şi modul de cultivare al merilor, cu accent pe soiurile din ţara noastră (cu fotografii), informaţii despre benefiicile mărului, reţete cu terapii cu mere şi oţet de mere şi sfaturi pentru achiziţionarea şi utilizarea merelor.

Cele peste 130 de pagini cu reţete şi fotografii prezintă o varietate mare de reţete cu mere, împărţite pe categorii: salate/aperitive, sandvişuri, supe, preparate din pasăre/porc/iepure, vită, vânat/peşte, garnituri/sosuri, fursecuri/brioşe, ştrudele/clătite/prăjituri calde, lipii/plăcinte, torturi, alte deserturi.

DSCN5974

Orice pasionat de gastronomie ar trebui să aibă aceste două cărţie (Mărul şi Mierea) la colecţia de cărţi de bucate, le recomand din toată inima, la mine sunt pe primul loc pentru dat cadou gospodinelor mele dragi de la ţară şi nu numai.

Volumul dedicat mierii este la fel de cuprinzător – conţine istoricul mierii, detalii privind legislaţia referitoare la miere, sortimentele de miere (cu detalii despre sortimentele româneşti), întrebuinţările mierii, reţete de cosmetice pe bază de miere, băuturi pe bază de miere, reţete de mâncăruri sărate precum şi o gamă largă de deserturi deosebite care au ca ingredient mierea. Ce mi-a plăcut cel ma mult la această carte a fost grafica, fiecare pagină având un aspect uşor “învechit” de foaie de dictando liniată, cu ilustraţii color cu aspect “vintage”, care dau cărţii impresia că ar fi un caiet vechi de reţete. Cartea cu mierea conţine puţine fotografii reale cu produsele, accentul fiind pe aceste ilustraţii foarte frumoase.

DSCN5973

În încheiere vă las cu una dintre reţetele din cartea Mierea, o reţetă cu mere şi miere :)

Cremă de mere

4 linguri de miere

1 kg de mere

sucul de la o lămâie

jumătate de pahar de apă

Curăţaţi merele de coajă, îndepărtaţi cotorul şi tăiaţi-le felii, apoi puneţi-le într-o cratiţă largă cu fundul dublu, stropind cu sucul de lămâie fără pulpă. Amestecaţi şi adăugaţi o jumătate de pahar de apă şi mierea. Fierbeţi la foc foarte mic, amestecând des, până când merele se topesc. Continuaţi încă aproximativ 30 de minute, până când pasta de mere va avea o culoare aurie şi o consistenţă foarte densă. Turnaţi crema astfel obţinută într-un borcănel foarte curat şi uscat. Crema astfel obţinută se poate păstra la frigider maxim o săptămână. Această cremă poate constitui o gustare foarte sănătoasă de întins pe pâine sau pe biscuiţi, consumată cu iaurt simplu, cu îngheţată sau poate fi utilizată ca umplutură pentru prăjituri.

Read Full Post »

Asta e cea mai veche şi mai de succes reţetă a mea (şi nu, nu mă laud singură, m-au lăudat şi persoane din familie dar şi persoane care au gustat din ele întâmplător :) ). Am câştigat cu ea aprecierea multor oameni, deşi eu o consider o reţetă banală, a cărei bază o am de la mama şi pe care am mai îmbunătăţit-o eu pe parcurs. E puţin diferită de celelalte reţete în sensul că eu le frăgezesc cu drojdie şi uneori cu smântână grasă. Pentru mine, sărăţele nu-s tot una cu “uscăţele”, aşa că eu le prefer mai fragede şi mai groase, să am ce muşca din ele. Vă dau mai jos cantităţile exacte, cu menţiunea că le puteţi varia, eu deja nu mai folosesc cântarul, ci pun din ochi, în funcţie de ceea ce am în frigider.

saratele

Ingrediente: 500 g făină, 300 g unt sau osânză la temperatura camerei (cele din imagine sunt cu osânză de mangaliţa :-D, mulţumesc Viorica! ), 300 caşcaval plus brânză sărată (proporţia de caşcaval să fie mai mare, cam 200 de grame caşcaval de calitate, 100 de grame brânză sărată – telemea sau brânză de oaie) dată prin răzătoare, 4 gălbenuşuri de ou, 1 plic de drojdie uscată sau un cubuleţ de drojdie proaspătă, mac sau chimen după preferinţe, sare.

Toate ingredientele se pun laolaltă (dacă folosiţi drojdie proaspătă, o dizolvaţi în puţin lapte cald, dacă nu, o adăugaţi pur şi simplu) şi se frământă un aluat omogen. Dacă nu se leagă bine, mai adăugaţi un gălbenuş de ou sau o lingură de smântână. Eu, de obicei, mai pun în aluat smântână sau iaurt dacă mai am jumătăţi de pahare rămase prin frigider. Aluatul se lasă la dospit vreo jumătate de oră – nu va creşte foarte tare.

Se întinde aluatul şi se taie bastonaşe. Nu vă faceţi griji dacă nu aveţi rolă specială pentru sărăţele, folosiţi un cuţit de plastic sau unul normal – eu am o rolă cumpărată din străinătate şi nu e bună de nimic; după cum se vede din imagine, sărăţelele mele nu au franjuri. Nu e ca rola mătuşii mele obţinută pe sub mână acum mulţi ani de cineva care ştia pe cineva care lucra undeva… ştiţi voi cum era pe vremuri, şi care face nişte sărăţele ondulate superbe.  Se dau la cuptorul preîncălzit la 180 de grade timp de 15 minute pe o parte şi 5 minute pe cealaltă. Eu le întorc pentru că nu coace aşa bine cuptorul meu, dar s-ar putea ca, în funcţie de tipul de cuptor pe care îl aveţi, să se rumenească şi pe deasupra şi să nu mai fie nevoie să le întoarceţi.

Am primit confirmarea că sunt nemaipomenite cu bere şi cum tocmai se desfăşoară Campionatul mondial de fotbal şi e posibil ca frigiderului să nu-i lipsească berea în perioada asta, eu zic să nu vă lipsească nici aceste sărăţele din casă. Garantat vor dispărea ca prin minune, imediat ce le veţi scoate calde din cuptor!

Read Full Post »

Când eram mică şi singura băutură răcoritoare din comerţ pe care o consumam era Pepsi adusă de tata de două ori pe an de la Feteşti, socata era îndelung aşteptată când venea sezonul ei. Dura câteva zile până se făcea şi în timpul acesta păzeam borcanul ca pe ceva de mare preţ. Mama n-a mai făcut socată după ce au apărut răcoritoarele la liber, aşa că mult timp mi-a fost dor de acel gust. Când m-am mutat la “casa mea”, am încercat de mai multe ori să fac dar nu mi-a ieşit niciodată, aşa că după o vreme am renunţat. Până acum două săptămâni când am citit articolul Contesei de Chou Fleur şi m-am hotărât să încerc din nou, urmând sfaturile ei.

DSCN9467

Am avut şi norocul să găsesc soc proaspăt într-o margine de pădure şi în câteva ore, borcanul cu socata era pe geam la fermentat. Eu am folosit două lămâi obişnuite pentru că nu am găsit limete şi am tăiat doar partea galbenă a cojii, renunţând la partea albă care e amară. Cântăriţi bine drojdia, prea multă drojdie va da un gust ciudat socatei. Sunt pacheţele de drojdie care au marcaje pe spate, indicând gramajul, aşa că n-ar trebui să vă fie dificil nici dacă vă lipseşte un cântar electronic. De asemenea, fac menţiunea că cele 10 flori de soc ar trebui să cântărească în jur de 80-100 de grame în stare proaspătă. Am pus şi la uscat şi ar trebui în curând să vă pot spune şi gramajul lor în stare uscată în caz că veţi dori să faceţi socată şi cu floare cumpărată de la plafar.

Socata este foarte sănătoasă pentru copii dacă nu o lăsaţi prea mult la fermentat, eu pe prima am “greşit-o”, am lăsat-o o zi în plus şi avea un delicios gust de bere cu lămâie. Cum Eliza oricum nu vrea să bea absolut nimic acidulat, nu mi-a părut rău că am băut doar eu tura respectivă şi după câteva zile am repetat şi a ieşit nealcoolizată, delicioasă şi prea puţină pentru câtă aş fi băut :)

Voi faceţi socată?

Read Full Post »

Older Posts »

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 751 other followers