Feeds:
Posts
Comments

Archive for the ‘Culinare – reţete, idei, sugestii’ Category

Aceasta este una dintre reţetele despre care vă povesteam că refolosesc pâinea uscată. E o reţetă pe care am văzut-o la o emisiune a Nigellei Lawson şi am vrut s-o încerc pentru că arăta foarte bine. Sunt cam multe ingrediente de bună calitate pentru a refolosi nişte pâine, aşa că gătiţi-o doar dacă aveţi pâine bună. Pentru pâinea de  1 leu chiar nu merită, pe aia mai bine o aruncaţi.

budinca de paine

Ingrediente: 250 de grame pâine veche, tăiată cuburi mari, 100 de grame de fulgi de ciocolată (eu am folosit nişte “pepite” de ciocolată din Mega care şi-au păstrat foarte bine forma), 3 ouă, 40 de grame de zahăr brun + încă 4 pentru presărat deasupra, 2 linguri de rom, 125ml de smântână dulce, 500 ml lapte de 3,5 grăsime, unt pentru uns tava.

Preîncălziţi cuptorul la 180 de grade. Ungeţi o tavă cu unt, puneţi cuburile de pâine şi presăraţi fulgii de ciocolată. Separat, amestecaţi laptele, smântâna, romul, zahărul şi ouăle şi bateţi cu telul. Turnaţi amestecul peste pâine şi presaţi bine ca să se îmbibe. Lăsaţi deoparte timp de 20 de minute pentru ca pâinea să absoarbă bine lichidul. Presăraţi cele patru linguri de zahăr şi daţi la cuptor timp de 40-50 de minute.

Lăsaţi puţin la răcorit înainte de a servi. Deasupra va fi uşor crocantă iar la fund va fi moale, umedă şi mai cremoasă.

DSCN7430

Read Full Post »

Prima oară am auzit de ciorba de burechiţe de la Laura Laurenţiu. Mi-a plăcut ideea, am încercat atunci să fac dar  nu mi-a ieşit prea grozavă din cauza cărnii tocate. Nici n-a fost de cea mai bună calitate şi nici nu mi s-a părut că s-a gătit suficient în timpul cât au fiert burechiţele. Am încercat din nou reţeta acum câteva zile, dar sub altă formă, un fel combinaţie între ciorba de pui a la grec şi ciorba de pui cu tăieţei, adaptată pentru gusturile noastre. De data asta, am pus carnea gata fiartă. Totul a pornit de la o pasăre de ţară pe care voiam s-o gătesc în aşa fel încât să mănânce şi Eliza. Cam face nazuri la carnea de pasăre de ţară, fie nu o mănâncă, fie se plânge că e tare, o mestecă de câteva ori şi o scuipă, fie i-o toc din cuţit şi i-o pun în farfurie numai s-o mănânce. Aşa că am luat pasărea, am porţionat-o şi m-am gândit să fac din ea două feluri de mâncare – ciorba de burechiţe şi o friptură la cuptor, cu piure şi salată de ardei copţi.

ciorba de burechite

La ciorba de burechiţe am folosit: rădăcinoase (am avut la congelator morcov cu păstârnac şi rădăcină de pătrunjel) – eu le-am pus date prin răzătoarea mică, puţină ţelină apio (doar pentru că am avut în casă, nu e musai, merge şi ţelina rădăcină), o ceapă potrivită tocată mărunt, ceva pentru acrit (borş, lămâie, ce folosiţi voi), pătrunjel verde. Pentru burechiţe: două ouă, făină, puţină sare. Ca umplutură: carne de pasăre fiartă şi mărunţită (la robot, funcţia pulse, sau dată prin maşina de tocat) şi puţină ceapă tocată mărunt şi călită în ulei până devine translucidă.

Carnea se pune la fiert, având grijă să îndepărtaţi bine spuma. Puneţi suficientă apă de la început ca să nu fie nevoie să mai adăugaţi pe parcurs. După ce aţi îndepărtat toată spuma, adăugaţi sare şi fierbeţi până aproape se desprinde carnea de pe os. În acest moment, eu am scos toată carnea din ciorbă şi am separat ce era pentru friptură de părţile pentru burechiţe (pieptul şi o pulpă superioară). În zeama rămasă am pus la fiert legumele.

Am pregătit aluatul de burechiţe ca pe un aluat de tăieţei şi l-am lăsat la odihnit. După vreo jumătate de oră am pregătit burechiţele – am întins aluatul în foaie subţire, am pregătit puţin albuş bătut pentru uns şi carnea pentru umplutură. Foaia de aluat se taie în pătrate potrivite, li se ung marginile, se pune în mijloc o grămăjoară mică de carne şi li se lipesc colţurile. Eu le-am făcut ca nişte mici bocceluţe. Va fi nevoie să vă mai înmuiaţi degetele în făină, aşa că ţineţi puţină făină la îndemână. Nu le faceţi foarte mari, ele se mai umflă la fiert şi veţi avea niştre monştri în ciorbă dacă v-aţi grăbit :)

burechite1_small

Adăugaţi burechiţele în ciorbă şi lăsaţi la fiert vreo 10 minute. Foaia de aluat va fierbe repede deoarece e subţire, iar carnea e deja fiartă. Înăcriţi ciorba cu zeamă de lămâie sau borş şi presăraţi pătrunjel verde. Dacă doriţi, puteţi drege ciorba cu un amestec de smântână cu gălbenuş de ou dar numai după ce o daţi deoparte de pe aragaz ca să nu transformaţi albuşul în omletă. Dacă o dregeţi, trebuie servită imediat, dacă nu, poate sta la frigider şi o puteţi mânca în două zile de la preparare. Mi se pare o ciorbă perfectă pentru o zi de toamnă când ai mai mult drag să stai în bucătărie pentru că nu te mai cheamă soarele la joacă aşa de des!

Şi pentru că e vineri şi ne pregătim de week-end, când avem mai mult timp de gătit, ceva mai târziu voi reveni şi cu o reţetă de ceva dulce pentru zilele friguroase :)

Read Full Post »

Acum foarte mulţi ani când internetul încă mai era folosit, în principal, pentru mail iar blogurile culinare erau ceva de domeniul fantasticului, am “inventat” reţeta asta fără să ştiu că, de fapt, ea există de când lumea, se numeşte ouă scoţiene şi se face cu ouă normale, de găină. Atunci am vrut să fac (la fel ca şi acum) un preparat rece mai de efect pentru un picnic, aşa că, având şi ouă de prepeliţă şi compoziţie de chiftele la îndemână le-am combinat, inspirându-mă din reţeta banalei rulade cu carne în mijlocul căreia se pun ouă pentru a arăta mai frumos atunci când e tăiată.

DSCN7391

Atunci doar am pus oul fiert în mijloc şi am strâns compoziţia în jurul lui, acum le-am făcut ceva mai “sofisticate”. Ideal e ca ouăle să aibă gălbenuşul moale, bucătarii spun că trebuie ca gălbenuşul să curgă puţin atunci când le tai, dar la ouăle de prepeliţă e mai dificil. Trebuie făcute multe experimente şi eu n-am avut chef.

Ingrediente: ouă de prepeliţă, carne tocată pentru chiftele (eu am pus trei părţi pulpă de curcan şi o parte muşchiuleţ de porc), 2 ouă mari, usturoi, făină, pesmet, ulei pentru prăjit. Vă recomand pesmetul panko, eu nu cred că voi mai folosi vreodată pesmet normal, atât de îndrăgostită sunt de acest pesmet care dă o crustă crocantă absolut fabuloasă preparatelor pane. L-am găsit la Lidl în săptămâna asiatică şi mi-am făcut stocuri dar ar trebui să se mai găsească în mai toate magazinele cu profil asiatic. Dacă nu, aşteptaţi să vină săptămâna asiatică la Lidl şi luaţi din fiecare borcan câte unul (simplu, pentru peşte şi cu verdeţuri) :D Eu plec cu sacul de la Lild când au anumite săptămâni tematice.

DSCN7368

Uitându-mă la pozele pe care le fac la bucătărie, îmi dau seama că am nevoie de o faţă de masă nouă :)

Ouăle de prepeliţă se fierb şi se curăţă. Carnea tocată se amestecă bine cu un ou şi cu usturoiul dat prin presă (sau o faceţi oricum vreţi voi, compoziţie de chiftele să fie). Împărţiţi carnea în grămăjoare de aproximativ aceeaşi mărime. Luaţi câte o grămăjoară de carne, puneţi-o în palmă, aplatizaţi bine, puneţi oul în mijloc, strângeţi pumnul şi formaţi o chiftea rotundă, acoperind bine oul.

După ce le terminaţi pe toate, pregătiţi trei vase: cu făină, cu ou bătut şi cu pesmet. Daţi chiftelele prin făină şi scuturaţi excesul. Puneţi-le, una câte una, în ou şi apoi în pesmet. Încercaţi să vă păstraţi mâinile curate, folosiţi o furculiţă sau agitaţi vasul pentru a se acoperi bine.

Încingeţi uleiul într-un vas pentru prăjit. Dacă nu vreţi să faceţi baie de ulei, puneţi măcar cât să le acopere până la jumătate şi apoi le întoarceţi. Aveţi grijă să fie uleiul încins bine ca să nu se îmbibe cu ulei. Prăjiţi-le până se aureşte bine pesmetul. Stratul de carne va fi subţire, aşa că se vor prăji repede.

DSCN7412

La picnic merg cel mai bine cu salată proaspătă, eu n-am avut, aşa că am făcut un sos gen tzatziki (smântână foarte grasă, usturoi, mărar, castraveţi tăiaţi cubuleţe, sare, piper, puţin ulei de măsline). Eu am mâncat doar două şi pe a doua cu greu, dar Eliza a mâncat trei de m-am speriat că o să-i fie rău. Însă ea nu mănâncă pâine, pe când eu, da, aşa că bănuiesc că se compensează. Au fost foarte apreciate de meseni, aşa că merită să le mai fac chiar dacă sunt un pic mai migăloase decât chiftelele obişnuite.

Read Full Post »

Acesta este titlul unei emisiuni pe care am prins-o de câteva ori pe Paprika Tv. Nu ştiu exact ce program are, eu am prins-o aseară de la ora 10 şi am văzut doar vreo trei sferturi din ea pentru că mai aveam treabă în bucătărie, dar nu e primul episod pe care îl văd. Gastronomie cu economie e un program tv de tip reality-show în care doi bucătari cunoscuţi din Marea Britanie (Allegra McEvedy şi Paul Merrett) merg acasă la câte o familie britanică (una care cheltuie mulţi bani pe mâncare, consumă multe semi-preparate, produse de fast-food, nu găteşte, nu ia masa în familie etc) şi îi învaţă cum să mănânce mai bine, cum să gătească mai eficient, cum să folosească un ingredient la maxim şi, în primul rând, cum să economisească bani.

Ce m-a frapat pe mine la emisiunea asta e cantitatea de mâncare semi-preparată/comandată pe care o consumă aceşti oameni. Familii cu copii de diferite vârste (aseară aveau un băiat de 9 ani şi doi gemeni de vreo 3 sau 4, cred) bagă în ei cantităţi uriaşe de alimente care provin din caserole sau de la pizzeria/shaormeria din colţ. Majoritatea femeilor se văicăreau că n-au timp, deşi cea de-aseară, de exemplu, era învăţătoare part-time la o şcoală, deci nu lucra de la 9 la 6 într-o corporaţie (şi părerea mea e că nici aşa nu se justifică lenea). Se plângea că a încercat o singură dată să facă în casă un fel de mâncare preferat de fiul ei (macaroane cu brânză) dar că nu i-a ieşit aşa că preferă să le cumpere congelate şi doar să le încălzească. Gemenii mâncau peşte pane congelat, cel mare nu mânca deloc legume – mergea la un fast-food cu kebab şi lua doar carnea de vită fâşii, fără vreun fel de salată.

Evident că emisiunea e una optimistă, că doar nu mai avea succes dacă nu era. În câteva săptămâni, familia respectivă învaţă să economisească în jur de 50-60 de lire pe săptămână, învaţă să gătească şi să se bucure de mese împreună. Am reţinut câteva sfaturi şi m-am gândit să le împărtăşesc cu voi (şi pe ale lor, şi pe ale mele), sperând să mai adăugaţi şi voi la listă. Unele par prosteşti, altele de bun simţ, dar sunt sigură că deşi le ştim cu toţii, de multe ori ne e lene sau n-avem chef sau chiar uităm să le aplicăm.

De la bucătarii din emisiune

În serial, bucătarii puneau familia să facă o listă cu tot ce cumpără într-o săptămână şi să tragă linie ca să vadă cât cheltuiesc. Sumele erau foarte mari, cei de aseară cheltuiau 220 de lire pe săptămână pe mâncare. Pentru ca impactul să fie mai mare, ei au umplut două mese cu toate produsele cumpărate într-o săptămână. Evident că noi nu putem face asta, însă ar fi bine să facem o listă cu absolut tot ce cumpărăm într-o săptămână ca să vedem dacă suntem cumpărători eficienţi. Puteţi face asta fie ţinând o listă pe hârtie, fie într-un tabel, fie adunând toate bonurile (chiar şi pe cel de la pâinea din colţ, de la sandvişul de la prânz de la serviciu) într-o cutie şi făcând calculul la final. Nu uitaţi să adăugaţi şi covrigii şi merdenelele, o să fiţi surprinşi câţi bani daţi pe ele! Faceţi listă şi mergeţi la cumpărături. Ţineţi-vă de ea!

Planifică mesele. Partea asta mi se pare cea mai grea deşi, în principiu, ar trebui să fie uşor. Te aşezi duminica la masa din bucătărie cu un carneţel în mână, evaluezi conţinutul congelatorului, al frigiderului şi al cămării şi pui pe listă trei feluri de mâncare pe care le-ai putea face, cumpărând ingrediente minime. Dacă găteşti din două în două zile, ar trebui să reuşeşti să te descurci. Eu, de exemplu, gătesc duminica două sau trei feluri de mâncare – o oală mare cu ciorbă/supă, o mâncărică/tocană şi toamna-iarna şi un dulce mai uscat (chec, brioşe, fursecuri etc). Mâncăm din mâncarea asta cam două zile, cel mult miercuri dacă mai rămâne o porţie să-mi iau eu la serviciu. Asta înseamnă că miercuri la cină improvizez ceva pentru mâncat pe loc (şi într-un articol viitor o să vă dau idei de cine rapide) şi gătesc pentru joi şi/sau vineri. Sâmbăta e zi de curăţenie, aşa că gătesc mai rar, dacă sunt singură nu mănânc mare lucru, dacă e şi Eliza ne prostim cu pui la cuptor/cartofi prăjiţi/omlete/salate, adică ceva foarte rapid.

Investeşte într-o reţetă de bază din care poţi face un preparat derivat. Aseară reţeta de bază a fost chili con carne (carne tocată cu sos roşu şi ardei iute) pe care l-au servit, mai întâi, în tortilla cu ceapă verde şi avocado şi din ce a rămas au făcut plăcintă ciobănească (shepherd pie). Reţetă de bază cu derivate nu înseamnă să faci o oală de zece kile cu ciorbă şi apoi din ce rămâne să faci tocană. Înseamnă să refoloseşti inteligent porţiile rămase. Din friptura la cuptor faci salată, shaorma, sandvişuri, chiar şi plăcintă ciobănească am văzut la Jamie că făcea (are şi el o emisiune despre cum să economiseşti bani în bucătărie, Să economisim cu Jamie). Dacă ai făcut multe chiftele, o parte le poţi face marinate sau le pui la faimoasele spaghetti cu chiftele de inspiraţie italiano-americană (vă mai amintiţi de Doamna şi vagabondul?).

Ţine cămara aprovizionată cu produsele de bază, cu uleiuri, oţeturi şi condimente. Eu am în cămară, în mare, cam aşa: orez, zahăr (tos, pudră şi brun), făină, mălai, paste de diverse tipuri (spaghetti, tagliatelle, tăieţei de casă făcuţi de mine şi puşi la borcan, paste pentru copii în diverse forme, steluţe, tăieţei de orez), griş, pesmet, ulei de floarea soarelui şi ulei de măsline, oţet de vin alb, oţet balsamic şi oţet de mere, tot ce îmi trebuie pentru patiserie (praf de copt, drojdie uscată, zahăr vanilat, esenţe etc), condimente diverse, stoc de pungi de sare neiodată (se găseşte greu aşa că îmi fac stocuri mai mari când cumpăr), conserve diverse (am mereu ton în casă pentru o salată de urgenţă când n-am nimic altceva, precum şi conserve de roşii în bulion, fie cuburi, fie întregi), fasole uscată, dulceţuri, miere. În congelator am aproape mereu pungi cu legume congelate care pot fi repede transformate în supe creme, noodles la wok sau tocane, bucăţele de peşte în porţii individuale (somon sau păstrăv) pentru a găti ceva super rapid pentru Eliza, punguţe cu piept de pui tăiat fâşii pentru wok şi punguţe cu diverse zarzavaturi pentru a improviza supe în caz că n-am reuşit să ajung la piaţă.

Din experienţa mea, şi nu e nimic nou, sunt lucruri care s-au mai spus:

- dacă ai pasăre de ţară, poţi găti multe feluri de mâncare dintr-o singură orătanie, dacă o tranşezi corect. Exemplu concret: am avut o pulpă mare de curcan. Am dezosat-o şi am ales bine carnea (sunt cam pretenţioasă, nu suport zgârciurile şi tendoanele în carnea tocată), am dat deoparte două bucăţi, iar pe restul am tocat-o împreună cu un muşchiuleţ de porc şi am făcut sarmale şi nişte chiftele. Oasele, împreună cu resturile picate la tranşat şi cu cele două bucăţi le-am pus la oala cu presiune. Am adăugat nişte legume şi am fiert bine de tot. Am lăsat peste noapte la răcit. A doua zi dimineaţa, înainte să plec la serviciu, am strecurat supa şi am împărţit-o aşa: 1,5 litri într-o sticlă pentru făcut o supă ulterioară, două sticle a 0,5 litri pentru orez sau supe creme de legume şi încă o crăticioară pentru făcut mâine supă cu tăieţei. Sticlele le-am dat la congelator. În crăticioara pentru supa de mâine am pus toate fărâmele de carne pe care le-am putut alege din oală, evident că acum fiind fiartă, carnea s-a desprins mult mai uşor decât aş fi reuşit la cuţit. Diseară când ajung fac tăieţeii şi îi las la zvântat şi mâine finalizez supa. Cele două bucăţi mai mari le-am prăjit puţin şi mi le-am pus la pachet la serviciu, cu trei ardei copţi.

- am remarcat că cel mai mult într-o gospodărie se aruncă legumele şi zarzavaturile. Fie pici în plasă şi cumperi trei legături la doi lei, fie din legătura de morcov îţi mai rămâne unul, mai mereu avem resturi în cutia de legume din frigider. Un sfat pe care l-am citit recent undeva spunea să ţii în congelator o pungă sau o caserolă în care să adăugaţi pe parcursul unei săptămâni aceste resturi de legume şi zarzavaturi. Trebuie să fie doar spălate, nu tocate. La finalul săptămânii (sau mai rar, dacă nu strângeţi suficient), aruncaţi legumele într-o oală cu apă clocotită şi faceţi supă de legume pe care fie o folosiţi pe loc (la orez, supă cremă de legume sau chiar cu tăieţei/găluşte), fie o congelaţi în sticle de jumătate sau pungi pentru a o folosi rapid ulterior. Acelaşi lucru îl puteţi face şi cu oase de pasăre/vită dar numai dacă aveţi carne “curată”, un pic grasă, pentru că din oasele păsărilor din comerţ nu faceţi nimic, nu merită efortul. Dacă dezosaţi un piept de găină, puneţi oasele într-o pungă cu fermoar în congelator (asta dacă nu aveţi timp să faceţi supa pe loc, ceea ce ar fi ideal). Folosiţi ulterior pentru a face supă cu punga de zarzavat, simplă sau chiar pentru a da gust unei ciorbe cu pasăre din comerţ dacă nu aveţi mereu posibilitatea de a cumpăra păsări de ţară.

- un sfat pe care l-am citit acum mulţi ani pe un blog dar pe care îl aplic la altă legumă: am mereu în frigider un borcan cu ardei iuţi la oţet, fie din comerţ, fie primiţi de pe la mama. Nu aruncaţi niciodată zeama aia pentru că puteţi pune în ea alţi ardei iuţi proaspeţi. De exemplu, acum o lună, înainte să plec la Iaşi, mi-am făcut curat în frigider. Aveam în cutia de legume câţiva ardei iuţi proaspeţi. I-am tăiat bucăţi (erau din cei mari, bulgăreşti) şi i-am îndesat în borcanul deja existent în frigider. Am completat cu oţet şi sare. S-au murat fantastic, au căpătat puţină iuţeală de la ceilalţi şi sunt foarte buni. Sfatul pe care îl citisem pe blogul respectiv se refera la castraveţi, dar eu nu mă dau în vânt după castraveţii la oţet decât dintr-o anumită sursă, aşa că în mod normal îi prefer pe cei la sare. Evident că dacă vouă vă plac, puteţi face asta, păstraţi zeama din borcan şi mai adăugaţi peste ea oţet diluat cu apă, sare şi condimente dacă e cazul.

- pâinea iarăşi e un aliment care se aruncă mult. Sunt multe sfaturi despre cum s-o refoloseşti – fie să faci crutoane (eu mai mereu le ard, recunosc), fie s-o usuci la temperatura camerei şi să o macini ca să faci pesmet, fie să faci pappa al pomodoro sau budincă de pâine cu ouă (am o reţetă faină de-a Nigellei dar n-am apucat s-o fac). Sfatul meu, însă, este să cumpăraţi mai puţină. În loc de franzelă, cumpăraţi chifle. Da, e mai eficient să dai 1 leu pe o chiflă decât un leu pe o franzelă. Evident, că depinde şi de nevoile familiei voastre. Eu mănânc multă pâine dar Eliza, nu. În plus, pentru Eliza cumpăr o pâine specială pe care o mănâncă doar ea. Eu mănânc şi pâine veche de două sau trei zile, dar mama, de exemplu, cumpără pâine în fiecare zi. Evident, la ea nu se iroseşte pentru că o usucă şi o duce la ţară la animale, dar cum noi în Bucureşti nu avem animale, prefer să cumpăr mai puţină pâine.

- şi fructe se aruncă foarte multe. La mine în casă fructele sunt mai greu de refolosit pentru că nu prea mă dau în vânt nici după compoturi, nici după diverse prăjituri cu fructe (cu puţine excepţii). Cel mai simplu mod prin care le bag la consum e să le tai cubuleţe şi să i le pun Elizei într-un castronel cu o furculiţă mică de fondue. Îi place să le culeagă cu furculiţa şi să le mănânce dacă le are la îndemână când face altceva. Foarte multe fructe mănâncă şi în parc împreună cu prietena ei. Un pahar mare de zmeură a fost lichidat în zece minute în parc împreună cu prietena ei, pe când în casă ar fi zăcut prin frigider două zile până să fac eu limonadă cu el. În parc n-are voie gustări decât fructe. În plus, îmi mai iau şi eu la serviciu iar dacă am chiar multe, le pun pe o farfurie pe marginea biroului şi dispar repede. Îmi place să împart mâncarea dacă am surplus, nu-mi place s-o irosesc sau s-o arunc, însă.

- fă schimb de alimente şi chiar de mâncare gătită. De exemplu, eu stau cu sora mea în acelaşi cartier. Dacă am gătit o oală prea mare de sarmale, o sun şi o invit la masă. Dacă ea primeşte de la ţară două păsări de ţară, vine pe la mine şi îmi aduce una. Dacă am două porţii de noodles, iau la serviciu şi pentru ea, dacă ea a făcut prea multe paste cu dovlecei şi prosciutto, aduce la serviciu şi pentru mine. O sun şi o întreb dacă nu vrea să împărţim comanda de roşii pe care am făcut-o şi ea mă sună să mă întrebe dacă nu vreau să împărţim nişte produse aflate la ofertă dacă iei cantitate mai mare. La fel şi cu mătuşa care stă cu Eliza, dacă face prea multă mâncare, ştiu că a doua zi vine cu borcanul şi caserola. Dacă primesc multă brânză, îi dau şi ei jumate. Nu gătesc ciorbă de fasole pentru că Eliza nu mănâncă şi atunci mănânc doar din borcan când face mătuşa. Evident, că dacă nu aveţi şi voi o soră sau o mătuşă în apropiere, vă va fi mai greu să faceţi asta pentru că e nevoie să aveţi o persoană de încredere, care vă va da “la schimb” produse la fel de proaspete pe cât le daţi voi.

- intră în reţeaua alimentelor curate. Fă-ţi un grup de colegi sau prieteni şi cumpăraţi carne şi legume de la surse neoficiale (gen mama colegului X creşte păsări, unchiul colegului Y taie un viţel, colega Z ştie o sursă de carne de curcan, de brânză sau de miere). Am o colegă care cumpără câte un sfert de viţel o dată, îl porţionează şi îl bagă la congelator (şi îmi dă şi mie câte o pungă, vezi punctul de mai sus :D ). Efortul pe moment e mare (am vrut şi eu odată, dar efectiv n-am avut banii ăia), dar preţul e mai mic dacă stai şi faci calculul la porţie. În plus, ai mai mereu ceva de gătit în congelator şi garanţia că ai carne de calitate. Eu am trei surse de carne bună, o prietenă care primeşte pachet de acasă şi îl împarte cu mine (mulţumesc din suflet, Monica, ajutorul tău e nepreţuit) şi de la ea primesc delicatese (curcan, iepure şi, în funcţie de sezon, brânză, cârnaţi şi alte produse), mama şi mătuşa de la ţară (mulţumesc pentru tot!) şi încă o rudă care îmi umple congelatorul cu legume, brânză şi carne de pasăre. Anul acesta nu ştiu dacă am cumpărat de zece ori carne din comerţ şi atunci a fost mai degrabă porc sau peşte decât pasăre.

Dacă mai aveţi şi voi sfaturi care ne-ar putea fi de folos, le aştept cu drag în comentarii!

Read Full Post »

Odată cu toamna a venit, din punctul meu de vedere, şi anotimpul picnicurilor (ignoraţi vremea de azi de afară, e o excepţie :D ). Mie toamna îmi place cel mai mult să merg la picnic. E plăcut afară, nu mai e căldura aia înăbuşitoare, pot sta liniştită în aer liber fără să mă tem de insolaţii sau că se strică mâncarea sau că se încălzeşte prea tare limonada. Am inaugurat deja toamna cu un picnic la Comana, pe malul lacului, şi a fost foarte plăcut (mă rog, aproape plăcut, că m-a călcat pe nervi zgomotul tirolienei :D )

Unul dintre felurile mele preferate pentru picnic, în afară de obişnuitele sandvişuri şi alte gustări despre care o să vă mai povestesc, sunt baghetele umplute. Le puteţi face cu o seară înainte şi le lăsaţi la frigider peste noapte şi vor fi şi mai bune decât dacă le faceţi în dimineaţa respectivă. Eu fac de două feluri, cu urdă şi cu ton. O să vă povestesc momentan doar despre cea umplută cu cremă de urdă cu mărar pentru că doar din asta am făcut atunci.

bagheta cu urda

Ingrediente: urdă dulce (aveţi grijă să fie bună, eu am luat urdă din Mega Image şi a fost amăruie dar s-a mai diluat gustul cu restul ingredientelor), unt, smântână grasă (fermentată), ceapă (de preferat verde pentru culoare dar merge si cea uscată), mărar, sare, o baghetă proaspătă cu seminţe. Urda se amestecă bine cu untul (vreo 20-30 de grame, în funcţie de cantitatea de urdă – untul va face preparatul să stea ferm după timpul de refrigerare), cu două-trei linguri de smântână, cu ceapa tocată mărunt (multă ceapă, îmi place să-i simt gustul în preparatul ăsta) şi mărar (după preferinţe, mie îmi place să fie mult). Se încorporează toate ingredientele cu o lingură, amestecând să rezulte o compoziţie omogenă.

Bagheta se taie în două şi scobeşte miezul cu o linguriţă cu coada lungă. Se umple cu pasta de urdă, se înveleşte bine cu folie alimentară şi se dă la frigider. Se feliază doar în momentul servirii.

Dacă v-a mai rămas urdă, mai puteţi umple roşii scobite sau ardei gras (sub forma asta eu le servesc ca aperitive la mese festive) sau o puteţi unge, pur şi simplu, pe pâine, ca o cremă de brânză. Vă asigur că e delicioasă, de altfel, e singura formă sub care eu mănânc urda.

urda

La picnicul de la Comana am luat puţină mâncare pentru că bucătăria mea era sub asediu şi nu puteam pregăti prea multe, dar am mai avut sandvişuri cu muşchi afumat şi valeriană (verdeaţa mea preferată de pus în sandvişuri, atât eu cât şi Eliza o iubim mult), castraveţi şi un soi de pate (cred că spumă de ficat de raţă se numea în magazin) cu măsline fără sâmburi. Nu se potriveau neapărat împreună, dar mie îmi plac mult măslinele astea şi nu-mi lipsesc din frigider. În plus, v-am zis, bucătărie sub asediu, deci pus în coş tot ce era în frigider, inclusiv nişte struguri :D

sandvis

pate

Voi ce luaţi la picnicurile la care nu pregătiţi grătar?

Read Full Post »

Aceasta nu este o reţetă propriu-zisă, este mai degrabă povestea unei improvizaţii şi am scris-o special pentru prietena mea, Cătălina, care m-a sunat într-o seară şi mi-a spus: “Ştii fasolea aia pe care ai gătit-o tu când ai fost la mine în week-end? Să-mi dai şi mie reţeta! Eu nu mănânc fasole verde dar am venit acum acasă de la serviciu şi n-aveam altceva în frigider şi am mâncat-o şi mi s-a părut delicioasă.” Trecând peste faptul că probabil orice i s-ar fi părut delicios având în vedere că în rest bătea vântul prin frigider, i-am ascultat rugămintea şi am aşternut aici povestea improvizaţiei pe care eu am numit-o până la urmă ostropel de fasole verde cu pui.

Draga mea, înainte de a trece la ingrediente şi mod de preparare, vreau să-ţi spun că motivul pentru care mâncarea îmi iese bună de fiecare dată când vin la tine nu ţine musai de talentul meu într-ale gătitului. Ţine mai degrabă de faptul că viaţa curge altfel în bucătăria ta spaţioasă şi luminoasă cu accente frumoase de roşu optimist. De faptul că ai cuţitele alea faine care taie fără să te chinui şi oalele alea nemaipomenite cu fund dublu în care nu se arde mâncarea. De faptul că am loc să dansez tango în bucătăria ta în care domneşte mereu o ordine ieşită din comun. De priveliştea pe care o văd când toc ceapă pe masa ta la care încap lejer două familii complete. De aerul de munte şi de gălăgia copiilor care ni se încurcă printre picioare în drumul lor spre trambulina din curte. De discuţiile noastre la cafea, când mai apucăm şi noi să ne tragem sufletul şi să ne povestim reciproc necazurile şi bucuriile.

DSCN7353

Am improvizat mâncarea de sâmbătă pentru că trebuia să-i dau Elizei ceva să mănânce înainte de petrecere. Cum nu aveai decât chestii pentru sandvişuri în frigider şi, în timp ce băgam cake-pops-urile la congelator, am zărit pungile cu fasole verde, am zis iniţial să gătesc puţină fasole verde. Am scos două pungi, una cu fasole verde şi una cu fasole galbenă (din acelea subţiri şi fragede) şi am amestecat jumătate de cantitate de fasole galbenă cu o pungă de fasole verde şi pe restul am pus-o înapoi la congelator. Am vrut să arate şi bine mâncarea iar combinaţia de fasole verde cu galbenă era tare frumoasă, mai ales că era fasole proaspătă de la mama ta la ţară. Am căutat o ceapă potrivită, am tocat-o şi am pus-o la călit într-o crăticioară. După ce s-a călit ceapa, am adăugat fasolea, jumătate de cană de apă, am dat focul mic, am pus capacul şi am lăsat la fiert.

După aia am luat puiul pe care îl aveai la dezgheţat, l-am porţionat, i-am dat sare şi l-am băgat la frigider, cu gândul să fac o ciorbă mai târziu. Apoi mi-am dat seama că n-am timp să mai fac şi ciorbă, am scos vasul şi am luat jumătate de piept de pui dezosat pe care l-am tăiat cubuleţe. L-am călit separat într-o tigaie, în puţin ulei, până s-a aurit şi interiorul era alb de tot (nu mai mult). Am verificat fasolea să fie aproape fiartă, am mai potrivit de sare şi piper şi am adăugat puiul. A fost nevoie să mai pun puţină apă ca să nu se ardă. Din sosul de roşii pe care noi îl pregătiserăm pentru pizza de la petrecerea copiilor (roşii pasate, puţin zahăr, oregano din belşug, sare, piper) am pus două linguri în crăticioară, doar cât să se coloreze puţin. Am adăugat şi doi căţei de usturoi tăiaţi felii şi am lăsat să se îmbine toate aromele.

Asta e toată reţeta, nimic deosebit şi pe principiul ăsta poţi pune tot felul de legume (mai ţii minte puiul cu legume pe care l-am mai făcut la tine, cu morcov, conopidă, fasole verde, praz, ardei gras şi ce ai mai avut tu prin casă? E acelaşi principiu – ceapă călită, legumele peste, înăbuşite, pieptul de pui călit separat, sosul de roşii mai spre final, usturoi pentru gust – apă/supă de pui cât e nevoie ca să iasă mâncarea zemoasă şi ingredientele bine făcute).

De când am gătit reţeta asta, Eliza a început să mănânce fasole verde, până atunci nu punea gura. Poate a fost magia bucatelor mele sau poate doar venise momentul să adopte un gust nou, cine ştie?! Important e că ne place improvizaţia asta, aşa că o voi mai repeta.

Read Full Post »

Am găsit ieri într-un magazin Inmedio (magazin de ziare) acest set cu revistă în limba italiană şi două accesorii pentru “prăjiturit” (poş cu două vârfuri şi mini tavă pentru madlene) la doar 5 lei. Pe afiş scria că au cinci modele, în respectivul magazin eu n-am văzut decât vreo trei, acesta, unul cu un soi de seringă şi unul cu seringă + formă de decupat. Cred că acesta cu mini tava pentru madlene şi poşul merită din plin cei 5 lei. Eu îmi doream foarte mult o tavă pentru madlene, dar una bună e de la 35 de lei în sus şi nu prea şi-a găsit loc prin buget până acum, aşa că m-am bucurat mult de asta. Am întrebat şi am înţeles că oferta e valabilă pentru toate magazinele Inmedio din ţară.

 revista inmedio

Read Full Post »

Older Posts »

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 755 other followers