Feeds:
Posts
Comments

Archive for the ‘De post’ Category

Din păcate sunt la o dietă forţată, aşa că mănânc doar pâine prăjită cu brânză de vaci degresată şi supe. M-am săturat până peste cap de supele de pui şi, după o supă cremă de cartofi cu pui ratată (prea multă ţelină!), am încercat aseară o reţetă nouă pe care am modificat-o să se potrivească dietei mele şi să intre în ea ce ingrediente aveam în casă.

Ingrediente: patru-cinci cartofi tăiaţi cubuleţe, doi morcovi tăiaţi bucăţi mari, 1-2 rădăcini de păstârnac (nu prea mari) tăiate grosier, o jumătate de ceapă, o mână de mazăre congelată, 1 foaie de dafin, sare, piper, 1 linguriţă amestec legume deshidratate (vegeta bio), o lingură de ulei de măsline, 2 frunze de busuioc proaspete (eu am avut una mare pentru că îmi pigulesc busuiocul de frunzele care au crescut excesiv).

Legumele se pun la fiert, mai întâi cartofii, morcovii, păstârnacul, ceapa şi la jumătatea fierberii mazărea şi o frunză de busuioc. Se adaugă foaia de dafin, vegeta, sarea, piperul. Cartofii şi mazărea vor fierbe repede, iar morcovii vor rămâne destul de fermi. Spre sfârşitul fierberii se adaugă uleiul de măsline. Aveţi grijă să puneţi de la început suficientă apă, eu a trebuit să mai subţiez supa cu apă fiartă şi a fost foarte gustoasă, dar e bine să avem suficient lichid de la bun început.

Morcovii se scot din supă şi se taie cubuleţe. Ceapa şi păstârnacul se pot scoate sau arunca, după gust. Eu am păstrat bucăţica de ceapă pentru că era mică, şi am aruncat cam 90% din păstârnac. Supa se pasează cu blenderul, adăugând şi frunza de busuioc pe care am lăsat-o deoparte. Supa va fi verde, cu un gust pronunţat de mazăre şi o aromă de busuioc care îţi rămâne în cerul gurii în mod plăcut. Gustul şi aroma busuiocului proaspăt sunt gusturi “învăţate”, e posibil să nu vă placă dacă mâncaţi prima oară, nici mie nu mi-au plăcut la început, însă având în casă busuioc în ghiveci (singura plantă care mi-a supravieţuit mie, marea distrugătoare de plante) am început să adaug la diverse preparate şi a intrat în graţiile mele.

Este bine de ştiut că busuiocul este de ajutor în tratamentul problemelor digestive şi hepatice, precum şi în cazul oboselii, depresiei, durerilor de cap şi virozelor. Pentru mine este perfect pentru că am o combinaţie misterioasă şi încă nediagnosticată din toate cele de mai sus. Citiţi aici mai multe informaţii.

Eu am mâncat supa aşa: cu un crostini pe mijloc peste care am aranjat cubuleţele de morcov pentru efectul crănţănitor dat de obicei de crutoane. Am găsit nişte crostini care arată ca nişte jumătăţi de chifle (deşi sunt mai subţiri), cu oregano, ulei de măsline şi feta. Sunt delicioase şi s-au potrivit perfect la această supă. Ele sunt bune şi de ţinut în casă pentru urgenţe, când îţi pică un musafir, scoţi repede punga, adaugi o brânză sau roşii tocate cu usturoi sau o pastă de măsline, un pate, orice şi gata, ai o gustare. Sunt cumpărate dintr-un magazin din ăla nemţesc gen TCM şi au costat foarte puţin, nu mai ţin minte cât, până în 5 lei o pungă, oricum.

Aşa arată crostinile:

Şi aşa arată punga:

Voi ce mâncaţi când sunteţi la regim?

Read Full Post »

Această plăcintă cu mere este delicioasă şi poate fi consumată atât la micul dejun alături de o cană de ceai (poate chiar un ceai cu mere), cât şi ca desert. Iar dacă vă numiţi Andrei sau Andreea şi aveţi musafiri de ziua voastră, o puteţi servi cu încredere, pentru că este extrem de bună.

Ingrediente foi: 1 kg de făină, 2 cubuleţe de drojdie (de preferat proaspătă), o lingură cu vârf de zahăr, 250 de ml de apă minerală, 50 de ml de ulei.

Ingrediente umplutură: 1 kg de mere, zahăr, scorţişoară, zahăr vanilat sau vanilie.

Aluatul se pregăteşte astfel: se toarnă făina într-un bol, se face o gaură în mijloc şi se toarnă drojdia frecată bine cu zahăr până s-a lichefiat. Se lasă 10 minute, apoi se purcede la frământat. Se adaugă tot uleiul şi apa, treptat, până se obţine un aluat moale, nelipicios şi elastic care se lasă la crescut. Aveţi grijă cu apa, e posibil să fie nevoie de mai multă, e posibil să intre mai puţină, în funcţie de capacitatea de înglobare a făinii. E foarte important s-o adăugaţi treptat!

Merele se curăţă de coajă şi de căsuţele cu sâmburi (cu mare atenţie, nimic nu e mai neplăcut decât să dai prin plăcintă de o cojiţă din aceea nesuferită de la căsuţa cu sâmburi) şi se dau pe răzătoarea mare. Se adaugă zahărul şi aromele, după gust. Dacă merele sunt dulci, intră mai puţin zahăr, dacă sunt acre, intră mai mult. Compoziţia se pune pe foc într-o crăticioară şi se lasă până scade zeama, amestecând mereu.

Aluatul se împarte în trei părţi egale şi fiecare se întinde sub forma unei foi care să intre în tava mare de la aragaz. Se pune hârtie de copt, prima foaie de aluat, se întinde un strat de mere, a doua foaie de aluat, iar strat de mere, a treia foaie de aluat. Dacă nu aveţi răbdare să faceţi trei foi, puteţi face doar două, mai grosuţe. Chiar dacă nu vă ies perfect pătrate, nu contează, le mai ajustaţi cu cuţitul. Daţi în cuptorul pre-încins la 180 de grade timp de 30-40 de minute, până se rumeneşte stratul de deasupra. E bine să verificaţi după 30 de minute să vedeţi cum s-a copt, ca să nu aveţi surprize. Lăsaţi plăcinta la răcit, apoi pudraţi-o cu zahăr pudră şi tăiaţi-o pătrăţele sau romburi.

Şi dacă tot am spart gheaţa cu reţete de dulciuri de post, vă aştept  la comentarii cu alte sugestii, fie reţete de-ale voastre, fie de pe alte bloguri, ca să uşurăm cât mai mult căutarea celor care doresc reţete de post.

Read Full Post »

Borşul de sfeclă e o zamă cu un gust dulce-acrişor care uimeşte prin culoarea intensă dată de sfeclă. Reţeta originală nu are zarzavat, însă eu nu pierd nicio ocazie de a adăuga zarzavat din borcanul meu pus pentru iarnă, aşa că am adăugat o lingură cu vârf.

Ingrediente: o sfeclă mai mare, patru cartofi, o ceapă, borş, sare, piper, mărar proaspăt, opţional zarzavat. Sfecla se curăţă, se taie cubuleţe, se presară cu sare şi se lasă într-o sită timp de jumătate de oră. În acest timp curăţaţi cartofii şi tăiaţi-i cubuleţe, curăţaţi şi tocaţi ceapa. Sfecla se spala rapid sub un jet de apă rece (în reţeta originală nu scria, dar eu am simţit nevoia pentru că nu a lăsat mai deloc suc aşa cum scria la catastif) apoi se pune la fiert în apă rece. Eu am adăugat şi ceapa de la început, voi puteţi s-o puneţi mai târziu, însă eu apucasem s-o tai şi nu-mi place să o ţin pe masă în starea asta de agregare :-) După ce sfecla a dat în fiert, am adăugat cartofii şi zarzavatul. Am lăsat la foc mic şi între timp am pus borşul la opărit. E important să nu adăugaţi borşul crud pentru că opreşte fierberea celorlalte legume. A, şi nu faceţi ca mine: în loc să turnaţi tot borşul, adăugaţi treptat până ajunge la gradul de acreală vizat. Eu am scăpat cam mult şi cam stătea lingura drept în borş :-D

Testaţi o bucăţică de cartof şi una de sfeclă şi dacă sunt fierte, opriţi focul de sub oală. Cât timp îşi trage borşul sufletul, pregătiţi o salată de ceapă roşie: tăiaţi ceapa inele, frecaţi-o cu sare, adăugaţi câteva picături de zeamă de lămâie şi câteva de ulei şi puneţi-o pe masă. Umpleţi o strachină (dacă nu ştiţi ce-i aia, căutaţi pe google) cu borş, presăraţi mărar din belşug (eu am sărit peste pasul ăsta că nu aveam mărar şi oricum pusesem şi zarzavat) şi serviţi. Poftă bună!

Referitor la post şi la reţete am găsit un comentariu foarte frumos la postarea Irinei de pe blogul Dulce Casă: Ne pregătim de post! şi îmi permit să îl reproduc aici:  “În general reţetele umblă de la o casă la alta, de la un blog la altul şi sunt de real folos. Totuşi am remarcat că, prin perindarea lor de ici colo se mai pierde din ingrediente. De exemplu, nu prea mai văd prin reţete un ingredient de bază care leagă orice fel de mâncare, i se spune rugăciune:) Nu trebuie sa lipsească de la prepararea nici unui fel de mâncare.” Comentariul este semnat Preot Victor. Vă aştept să comentăm pe această temă dacă vă face plăcere.

Read Full Post »

Astăzi e a doua zi cu reţete de post şi vă prezint o reţetă rapidă care l-ar face invidios până şi pe Jamie Oliver cu ale sale “Mese în 30 de minute”: supă cremă de legume. Se ia o pungă de amestec de legume care arată cam aşa:

Amestecul meu conţine broccoli, conopidă, cartofi, morcovi, fasole verde. Evident că puteţi cumpăra şi legumele separat, le curăţaţi, le tăiaţi cubuleţe etc, dar e mult mai rapid aşa. O pungă din asta costă 9,99 lei la Kaufland. Se mai cumpără şi o pungă de crutoane. Nu am poze la ea, că nu mi-a trecut prin cap să fac, însă sunt nişte crutoane foarte bune, cu ulei de măsline. Costă 5,10 lei la Kaufland, dar găsiţi diverse variante şi în alte hipermarketuri. Sau puteţi să luaţi o pâine, s-o tăiaţi cubuleţe, s-o băgaţi la cuptor etc, e alegerea voastră şi timpul vostru.

Legumele se pun la fiert într-o oală, cu apă cât să le acopere, cu o lingură de ulei de măsline şi condimente (sare, piper, alte cele, după plac şi după stocul din dulap). După ce s-au fiert, se dau deoparte câteva bucheţele de broccoli şi restul se pasează cu tot cu apa în care au fiert. Dacă e prea groasă, mai subţiaţi cu apă fiartă sau cu apă plată. Se pune supa în boluri, se decorează cu broccoliul dat deoparte şi se serveşte cu crutoane. Mie îmi place şi cu mult piper, dar e chestie de gust. Mi-au ieşit cam patru porţii cu 15 lei şi timp minim. Nu-i rău, zic eu :-)

În zilele când nu e post, puteţi strecura în supă şi o bucată de carne pe care o pasaţi o dată cu legumele, ca să fie supa mai săţioasă, însă pentru post e perfectă aşa. Voi ce reţete rapide de post care l-ar face pe Jamie Oliver invidios cunoaşteţi ? :-.)

Read Full Post »

Astăzi este Lăsata Secului, ultima zi în care mai puteţi mânca “de frupt” sau “de dulce” până la Crăciun,  pentru că de mâine începe, pentru creştinii ortodocşi, postul Crăciunului. Postul are o durată de 40 de zile şi se spune că ar fi mai uşor pentru că are multe dezlegări la peşte. Fiecare credincios ţine post cât poate şi cât doreşte pentru că, mai presus de postul alimentar, este postul sufletesc. Însă cum despre suflet nu ştiu să vă povestesc mare lucru, mă voi rezuma la postul alimentar şi voi prezenta săptămâna aceasta câte o reţetă de post în fiecare zi ca să vă dau idei în cazul în care mergeţi pe dieta clasică fasole-cartofi-zacuscă-pate vegetal.

Astăzi vă prezint una din supele mele preferate, minestrone. Este o supă italiană care se face cu multe-multe legume, în funcţie de sezon. Jamie Oliver spune în cartea lui, Jamie în Italia, că niciun italian cu scaun la cap nu va face minestrone din legume care nu sunt în sezon, însă cum eu nu sunt italiancă, mi-am permis câteva excepţii de la regulă :-)

Supa aceasta este o simfonie de gusturi şi, ca în orice simfonie, trebuie să ştim să potrivim notele. De exemplu, data viitoare n-aş mai pune două tipuri de crucifere în aceeaşi supă (varză, conopidă), mi s-a părut prea mult, deşi nu mi-a picat greu deloc; e mai bine să fie, pe  cât posibil, câte un singur reprezentant din fiecare categorie. Este o supă potrivită pentru post deoarece este foarte săţioasă datorită cantităţii mari de legume şi adaosului de paste.

Baza supei se prepară în felul următor: rădăcinoase (morcov, ţelină, rădăcină de pătrunje, păstârnac – câte una din fiecare) date prin răzătoare, două cepe şi un ardei gras sau un gogoşar tocate mărunt se pun la călit într-un vas încăpător, în ulei de măsline, de preferat (eu am folosit margarina mea vegetală). Se adaugă frunze proaspete de busuioc tocate.

Se călesc bine până se înmoaie, eu am pus chiar capacul şi am lăsat să se înăbuşe şi cu ajutorul aburului. Între timp am pregătit legumele: am scos din congelator fasolea verde, am curăţat şi tăiat cubuleţe cartofii, am desfăcut conopida în bucheţele mici şi am pus-o în apă cu oţet ca să iasă gângăniile din ea, am spălat dovleceii, am desfăcut o conservă de cuburi de roşii în bulion, am pregătit un bouquet garni din mărar, pătrunjel, ţelină şi lobodă. În mod normal nu se pun alte verdeţuri la minestrone în afară de busuioc, însă eu am vrut mai multă savoare şi am adăugat şi buchetul de verdeţuri pe care l-am scos la final.

După ce se călesc legumele, se adaugă o cantitate generoasă de zeamă (apă sau supă făcută cu un cub bio sau zeamă de carne dacă nu e post – eu am cumpărat două oase de vită pe care le-am fiert şi am folosit zeama la minestrone, însă în post e suficientă şi apa) şi apoi legumele, în ordinea în care fierb: fasolea verde mai întâi, varza, cartofii, conopida, dovleceii, roşiile în bulion. Se condimentează cu sare, piper, o foaie de dafin şi dacă aveţi vreun amestec de legume uscate bio puteţi adăuga după placul inimii. Spre sfârşitul fierberii se adaugă pastele – eu am pus unele foarte mici care se numesc anellini, dar puteţi folosi absolut orice fel de paste şi chiar orez. În Italia nu se serveşte fără parmezan pe masă, însă noi vom ignora această regulă de dragul postului.

În supă se mai pot pune: fasole albă sau roşie, mazăre, bob, broccoli, spanac, sparanghel, de fapt cam orice legumă intră la minestrone, important e să vă placă. Voi aţi mâncat vreodată minestrone?

Mai multe reţete de post în categoria De post.

Read Full Post »

Nu-i aşa că atunci când aţi citit titlul aţi făcut “ha-ha” în sinea voastră gândindu-vă că m-am prostit şi mă apuc să fac reclamă la margarina care becel inimile noastre? :-D Şi eu m-am hlizit când am citit pe facebook că Biobunătăţi va aduce margarina bio şi m-am îndoit că ar exista aşa ceva. Însă Ina şi Olivia m-au convins cu argumentele lor şi la următoarea comandă pe Biobunătăţi, am adăugat în coş şi margarina Prima Olive de la Rapunzel (şi multe alte bunătăţi de care o să vă vorbesc altă dată). La prima vedere preţul poate părea mare, dar numai dacă o comparaţi cu margarina obişnuită, altfel 14 lei nu e mult, iar dacă pândiţi reducerile zilei de pe pagina de facebook Biobunătăţi, poate o mai prindeţi şi altă dată la preţ redus.

Dar să purcedem la dezbaterea “există sau nu margarină sănătoasă?” Păi eu aş zice că nu. Prima Olive nu este o margarină şi denumirea asta nu-i aduce niciun beneficiu. Mai bine o numeau altfel, sunt sigură că un brainstorming sănătos ar fi rezultat într-o denumire mai prietenoasă. Denumirea de margarină îi aduce numai prejudicii dacă te grăbeşti s-o cataloghezi şi nu citeşti cu atenţie ce scrie pe eticheta, unde zice aşa: “Ingrediente: Untură de palmier, apă, ulei de măsline nativ extra (12,00%), ulei de floarea soarelui dezodorizat, sare de mare, sirop de lămâie. Descriere: Cel mai bun ulei de măsline nativ extra asigură un conţinut ridicat de acizi uleioşi simpli nesaturaţi, iar uleiul de floarea soarelui conferă în plus acizi graşi nesaturaţi. Rezultatul este o margarină de întins pe pâine foarte sănătoasă şi gustoasă fără colesterină.”

Ce-a spus Ina despre ea de m-a convins s-o cumpăr:

“E din grăsimi vegetale nehidrogenate, deci practic doar amestecate laolaltă. Eu am încercat şi e total diferită de ce e în comerţ. În plus e şi mai moale. Practic e mai degrabă o cremă din uleiuri vegetale însă ar suna aiurea şi denumirea asta. E păcat, da, pentru că se bagă în oală cu margarina din comerţ, pentru că e complet diferită.  Mie îmi place cea cu ulei de masline, are o aromă mai pronunţată. Am încercat şi mult laudata margarină bio din sua – earth ballance şi încă o marca bio ungurească însă Rapunzel rămâne singura diferită şi cu adevărat bio.”

Cum ce spune Ina, care ştie tot ce trebuie ştiut despre mâncarea sănătoasă, e lege pentru mine, am încercat-o. Nu mi-a plăcut întinsă pe pâine, sinceră să fiu, cred că sunt prea obişnuită cu gustul untului, dar soţul meu a mâncat-o şi aşa. Însă la călit legume, la clătite şi altele bucate care trec şi prin tigaie – e nemaipomenită. Nu se arde, nu schimbă gustul alimentelor – am făcut şi clătite dulci şi sărate, omletă pentru sandvişul Elizei etc. Se comportă extraordinar şi am avut impresia că scade când e pe foc, ca şi cum s-ar evapora, deci nu riscaţi să vă plutească steluţe de grăsime prin mâncare.

O recomand? Da! O voi mai cumpăra? Cu siguranţă!

Read Full Post »

Mai întâi dulceaţa de ceapă sau confiture d’oignon pe limba de la mama ei :-) Sau sos de ceapă, mai pe înţelesul nostru că dacă zici dulceaţă de ceapă nu ţi-o mănâncă nimeni. Voiam de mult s-o fac şi am căutat pe net o reţetă dar nu m-am oprit la una singură, ci am combinat două reţete ca să iasă ceva pe placul meu.

Aveţi nevoie de: 1 kg ceapă roşie, 100 de grame de zahăr (eu aş fi pus mai puţin), o linguriţă de sare, piper, o foaie de dafin, ulei, o cutie de roşii decojite sau sos de roşii, 200 de ml de vin roşu.

Ceapa se curăţă şi se taie julien, se freacă bine cu sarea şi se pune la călit în ulei, împreună cu piperul şi foaia de dafin, aproximativ 15 minute până se înmoaie. Se adaugă vinul roşu şi zahărul şi se lasă la fiert, mai întâi fără capac să se evapore alcoolul şi apoi cu capac, la foc mic, vreo 40 de minute. Conserva de roşii se pasează şi se adaugă peste ceapă după cele 40 de minute. Se mai fierbe fără capac, timp de 15 minute, amestecând des, ca să nu se lipească de vas. Dacă o faceţi fără sosul de roşii, e posibil să capete consistenţa dulceţii, dar cu roşiile pasate, are pur şi simplu consistenţă de sos.

Borcanul se poate păstra în frigider sau se poate steriliza şi se păstrează în cămară. În momentul servirii eu adaug zeamă de lămâie, pentru că mi se pare prea dulce, dar pentru cei cărora le plac alimentele dulci, această dulceaţă va fi o delicatesă.

A doua reţetă e cea de ceapă murată. Se folosesc cepe micuţe, de preferinţă arpagic. Se curăţă bine şi se toarnă peste ele un amestec fierbinte din oţet, apă, foi de dafin, boabe de piper, zahăr şi sare. Proporţia apă – oţet e de 75% – 25%. Zahăr se pune cam o lingură la 300 ml de lichid. În rest, condimente adăugaţi după gust. Puteţi folosi reţeta voastră obişnuită de la castraveţi sau gogoşari în oţet. Ceapa murată e bună de consum după o lună.

Voi ce conserve mai ciudate pregătiţi? Eu promit sa vă mai împărtăşesc o reţetă, tot ciudată, dar absolut delicioasă. Încercaţi să ghiciţi ce e?

Read Full Post »

Zacusca este unul din acele feluri de mâncare împrumutat de la străini pe care, însă, românii l-au modificat şi îmbunătăţit până l-au ridicat la rangul de artă. Există zacuscă de vinete, de fasole, de peşte, de ciuperci, de bureţi, de ţelină şi de orice mai experimentează gospodina şi pune în ea. Se face la începutul toamnei, când ingredientele se găsesc din belşug şi se pune la borcane pentru a o mânca pe pâine proaspătă în postul Crăciunului, când avem acces la atât de puţine legume proaspete. Iar în funcţie de vârsta şi preferinţele culinare ale copilului, îi putem da dimineaţa, înainte de grădiniţă/şcoală, la micul dejun, o felie de pâine cu zacuscă. Elizei îi place foarte mult zacusca făcută de mama, aşa că eu îi dau.

Lingviştii spun că termenul „zacuscă” are origine slavă şi ar fi însemnat la origini „gustare”. Chiar dacă în ziua de azi o mâncăm şi ca fel principal, zacusca şi-a păstrat scopul ei iniţial, acela de a fi o gustare delicioasă la micul dejun întinsă pe o felie de pâine proaspătă. La mesele mari, se mai serveşte alături de salată de vinete sau fasole bătută şi ca aperitiv de post.

Zascusca mea preferată este cea de bureţi şi neapărat făcută de mama. Eu n-am făcut niciodată zacuscă după reţeta mamei dar acesta e primul an în care vreau s-o încerc, aşa că am notat aici reţeta ca s-o am la îndemână. Mama face zacuscă de bureţi numai din bureţii culeşi de tata sau de alt membru apropiat al familiei care deţine cunoştinţele necesare într-ale culesului de diverşi bureţi şi ochiul ager ca să-i găsească prin pădure.  Dacă nu aveţi un asemenea bărbat în familie, cumpăraţi bureţii din Kaufland, congelaţi.  Mama  fierbe bureţii proaspeţi separat, cu o lămâie şi cu două cepe albe, ca să îi verifice dacă nu s-a strecurat printre ei şi un duşman otrăvitor. Gogoşarii, ardeii capia şi ardeii graşi îi coace separat şi îi curăţă cu atenţie, fără să îi spele ca să le păstreze întreaga aromă. Dacă e toamnă mai târzie, foloseşte roşii la sare şi bulion de casă făcute de mătuşa mea în gospodăria de la ţară. Dacă nu, roşii proaspete. Nimic din ce a stat într-un borcan cu etichetă pe raftul vreunui supermarket nu are ce căuta în zacusca mamei, în afară de sare, pe care oricum o găsim în cutii de carton. Până şi ceapa e din grădina bunicii, numai ceapă aurie una şi una, zemoasă de-ţi plâng ochii în timp ce o cureţi. Dacă face zacuscă de vinete, atunci vinetele sunt coapte şi ele la foc domol, pe o tablă groasă şi curăţate cu grijă de seminţe şi părţile mai negre.

Modul de preparare e acelaşi dintotdeauna: ceapa se taie mărunt pe tocător (nu în blender), se căleşte bine de tot cu mult ulei (nu vă zgârciţi la ulei, acesta se va ridica deasupra dacă zacusca e bine făcută şi îl mai puteţi îndepărta ulterior), se stinge cu roşii pasate şi bulion gros şi dulce, apoi se adaugă ardeii şi bureţii tocaţi. Se dă în clocot pe aragaz în oala de tuci special rezervată pentru conserve şi dulceţuri apoi se bagă la cuptor ca să se facă încet la foc moale până e numai bună de mâncat şi uleiul s-a ridicat în strat gros deasupra.

Se gustă direct din oală pe un colţ de pâine rupt în grabă şi se dă verdictul: Delicioasă! Apoi se pune la borcane şi se cară până la Bucureşti. :-D Sau se sterilizează şi se pun la cămară, dacă sunteţi vrednice s-o executaţi cu mânuţele voastre. Chiar nu e aşa de grea pe cât pare!

Read Full Post »

Astăzi am o zi proastă. Pur şi simplu. Parcă nu se mai termină veştile proaste şi ghinioanele şi zic şi eu ca Miha că Murphy ăsta nu era băiat prost. Dacă ceva e să-ţi meargă prost, îţi va merge. Prin urmare, nu am chef de poveşti şi divagări, aşa că o să vă prezint o reţetă care mie îmi ridică moralul de fiecare dată: mâncare de bureţi, în cazul de faţă executată cu ghebe. Mi-au plăcut bureţii din copilărie, de când îi aducea tata acasă (v-am mai spus că tata e expert la cules tot ce creşte prin pădure) şi îi făcea mama la ceaun sau zacuscă (mama face cea mai bună zacuscă din lume şi nimeni nu mă poate convinge de contrariul). Aşa că atunci când am găsit bureţi congelaţi la preţ relativ ok în Kaufland (7,99 punga de 300 grame) am luat o pungă de ghebe şi o pungă de mix de ciuperci (mare greşeală, trebuia să iau vreo cinci pungi de bureţi, în loc).

Aşa arată ghebele, în caz că n-aţi mai văzut (cei mai galbeni):

Mâncarea se face foarte uşor: căliţi multă ceapă până devine translucidă (acum depinde de gust, mie îmi place cu multă ceapă), apoi adăugaţi bureţii şi capacul de la oală. Lăsaţi 15-20 de minute la fiert/prăjit şi apoi adăugaţi  sare, piper şi doi căţei de usturoi zdrobiţi cu presa. Între timp puneţi de-o mămăligă şi de un mujdei de usturoi. A se consuma cu măsură! (nu ca mine, după trei porţii a trebuit să beau un ceai digestiv, dar ce să fac dacă-mi plac şi mănânc aşa de rar?)

Concurs fulger: cine îmi lasă un link cu o reţetă interesantă de post (de pe blogul vostru sau al altuia/alteia) câştigă o cărticică de bucate surpriză. Aveţi timp până de Florii, inclusiv. O zi mai frumoasă decât a mea!

 Update: Câştigătoarea e Simona care va primi de la mine o carte, sper eu, frumoasă!

Read Full Post »

Am încercat sâmbăta trecută o reţetă de amandine de post pe care am găsit-o într-un pliant publicitar la produsele din soia marca Inedit. Ce să zic, a fost bunicică, dar nu se compară cu amandinele adevărate :-D Mai degrabă aş zice că e un dulce de post cu cacao şi rom şi atât, fără să pretind că sunt surori cu amandinele. Aluatul mi-a ieşit cam sfărâmicios la interior şi uscat la exterior, poate din cauza timpului prea lung de coacere, dar s-a înmuiat când l-am însiropat. Crema are aspectul unei budinci, dar e bună la gust. E un desert perfect dacă ţineţi post şi vreţi şi un desert la masă sau aveţi o aniversare şi trebuie să vă serviţi invitaţii cu ceva dulce mai deosebit. Puteţi face blatul în formă de tort şi aveţi un tort de ciocolată perfect pentru ziua de naştere.

Ingrediente pentru blat: 220 grame făină, 40 grame cacao neagră, 1 plic praf de copt, jumătate de linguriţă de sare, 100 grame zahăr brun, 240 ml apă rece, 100 ml ulei de floarea soarelui, 2 plicuri de zahăr vanilat.

Se amestecă făina cu praful de copt, pudra de cacao şi sarea. Zahărul brun şi zahărul vanilat de dizolvă în apă (eu a trebuit să încălzesc apa la microunde ca să se dizolve, că nu se dizolva deloc în apă rece) şi se adaugă uleiul. Amestecul lichid se toarnă peste ingredientele solide şi se amestecă cu mixerul. Rezultă o compoziţie semi-lichidă, vâscoasă, ca o cremă mai groasă. Se toarnă într-o tavă de copt (aprox 25 x 18 cm) tapetată cu hârtie.

Se pune la copt în cuptorul preîncins la 180 grade timp de 30 de minute, apoi se scade focul la 170 grade şi se mai lasă încă 30 de minute. Eu am lăsat cam 20 de minute de “şedinţă” deoarece cuptorul meu coace mai repede. E bine să faceţi testul scobitorii ca să vă asiguraţi că s-a făcut şi să nu lăsaţi blatul prea mult în cuptor.

Lăsaţi blatul la răcit şi între timp preparaţi crema şi siropul. Pentru cremă aveţi nevoie de: 100 grame pudră de migdale (eu n-am avut aşa ceva şi am mărunţit cu blenderul nişte migdale prăjite nesărate, ideal ar fi fost să fie decojite, dar cum n-am putut să le decojesc cu niciun chip, le-am lăsat aşa), 1 plic Vege-Gel dr Oetker, 50 grame zahăr brun, 4 linguri de amidon, 4 linguri cacao, 800 ml băutură din soia (eu am folosit chiar marca lor, Inedit, varianta simplă). Pentru sirop aveţi nevoie de 8 linguri de zahăr, 3 căni de apă, 2 fiole de esenţă de rom.

Pentru cremă se amestecă toate ingredientele într-o oală şi se pune pe foc mic, amestecând continuu. Când compoziţia devine consistentă, se ia de pe foc şi se răceşte pe baie de apă (sau se dă pe balcon, e mai simplu la vremea asta).

Pentru sirop se caramelizează două linguri de zahăr. Se adaugă o cană de apă şi se lasă să fiarbă până se topeşte caramelul. Se adaugă restul de zahăr şi apa şi se trage de pe foc. Când s-a mai răcit se adaugă esenţa de rom. Se răceşte pe acelaşi balcon.

Tăiaţi blatul în trei straturi. Însiropaţi din belşug şi repartizaţi crema pe primul şi pe al doilea strat. Puneţi puţină cremă deoparte pentru decor. Eu deja la etapa asta mă cam plictisisem şi era târziu, aşa că am pus toată crema fără să mai păstrez nimic.

Pe ultimul strat se pune o glazură (cum e cea la plic de la dr oetker) dar mie nu mi-a ieşit deloc şi n-am reuşit s-o întind, aşa că am abandonat lupta şi am dat prăjitura la frigider peste noapte. A doua zi am ornat cu nişte zahăr colorat.

Pliantul din care am luat reţeta conţine mai multe reţete de post sau vegetariene, gen chifteluţe din tofu, mazăre cu crenvurşti vegetali, piftie vegetariană, orez indonezian cu tofu, drob vegetarian, dar nu m-au tentat deloc. Oricât ar încerca cineva să mă convingă laptele de soia nu e lapte, tofu nu e brânză, soia nu e carne şi crenvurştii vegetali nu sunt crenvurşti, şi decât să mănânc înlocuitori, mai bine mănânc numai legume, paste şi orez. Dulciurile de post sunt bune, în unele reţete chiar nu se simte lipsa untului, a ouălor, a laptelui şi a altor ingrediente interzise. Turta dulce de post pe care am făcut-o acum câteva zile e de departe cea mai bună turtă dulce pe care am mâncat-o vreodată şi chiar şi aceste pseudo-amandine pot satisface gusturile de “dulce” ale oricărui pofticios.

Read Full Post »

Older Posts »

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 746 other followers