Feeds:
Posts
Comments

Archive for the ‘Ustensile de bucătărie’ Category

Zilele trecute am găsit într-un magazin de vechituri din Iaşi o minunăţie de ceainic din cupru. Îmi doream de multă vreme un ceainic în stilul acesta, dar emailat. Cum l-am văzut pe acesta, a fost dragoste la prima vedere şi am uitat de ceainicul emailat văzut la Chic Ville acum ceva vreme, la un preţ cam mare pentru bugetul meu. Acesta nu numai că era mai frumos, mai plin de istorie şi mai apropiat de sufletul meu, dar preţul întreg era de 40 de lei şi am primit şi o reducere de 30% în ziua respectivă, deci am dat pe el undeva sub 30 de lei (au fost mai multe produse şi mi-au rotunjit un pic şi în minus, deci nu ştiu exact cât a fost). Ceainicul era negru de uzură când l-am luat dar altminteri într-o stare foarte bună. Cam aşa arăta:

1507194_869355193090429_7523447797828294127_n

Am întrebat pe facebook cum să-l curăţ şi răspunsul salvator a venit de la Oana Grecea, pasionată de vasele de cupru: şterge-l cu lămâie înmuiată în sare. Abia aşteptam să ajung acasă să încerc. Şi m-am apucat:

DSCN9199

Mâzga s-a lăsat înlăturată foarte uşor. Înmuiam jumătatea de lămâie în sare fină şi frecam uşor suprafaţa. La final arată aşa, până şi mânerul auriu s-a curăţat foarte frumos:

DSCN9204

Este destul de mare, cam de doi litri, zic eu, dar nu am măsurat apa din el încă. Îl iubesc, pur şi simplu, îl consider o comoară nepreţuită pentru bucătăria mea, mai ales că eu sunt mare băutoare de ceai. Am prins câteva comori în scurta mea vizită la Emmaus, printre care şi o farfurie Villeroy&Boch extrem de frumoasă (cea cu modele albastre din fotografia de mai sus). Platoul cu coşul de flori din mijloc are şi picior şi abia aştept să pun pe el o tartă cu căpşuni în week-end, bolul alb de salată este minunat pentru grămezile de salată verde pe care le am în frigider (la propriu) iar setul acela de linguri pentru salată mie îmi va folosi la amestecat în oale. Îmi doresc să îmi mai iau două sau trei urcioare sau carafe din porţelan sau ceramică smălţuită ca să le expun pe blatul de bucătărie şi să ţin în ele lingurile mari de lemn şi alte spatule, să-mi fie la îndemână. Bucătăria mea s-a cam deteriorat (mobila e veche şi era acolo când m-am mutat) şi pentru că nu pot s-o refac complet, încerc s-o înfrumuseţez cu câteva detalii. Aveau la Emmaus destule obiecte tentante dar aveam un buget limitat în care am reuşit să mă încadrez chiar şi cumpărând ceainicul şi platoul cu picior, care au fost cele mai scumpe. Dar despre antichităţi, redecorarea bucătăriei cu câteva elemente noi şi pasiunea mea pentru lucrurile vechi (despre care a vorbit atât de frumos Karioka aici), vom mai vorbi în curând. Deocamdată mă duc să beau un ceai făcut cu apa fiartă în noul meu ceainic şi să continui să lecturez un blog nou descoperit pe care mă pierd de plăcere de câte ori intru (eu când descopăr un blog interesant, nu mă las până nu-l citesc cap-coadă înainte de a-l urmări cu fidelitate). Atât de frumos bolboroseşte apa în ceainicul meu şi iese aburul pe gâtul subţire că e aproape hipnotic. Presimt multe seri plăcute în compania lui, doar să găsesc ceaiul potrivit, de preferat infuzie de fructe pentru că nu beau nimic ce conţine cofeină. Aveţi ceva recomandări pentru mine?

Read Full Post »

Încă din vară, de când mi-am comandat de pe un site o tavă super şmecheră de făcut căsuţă de turtă dulce, am spus că anul acesta voi face cea mai grozavă căsuţă de turtă dulce din lume. Însă cum socoteala de acasă nu se potriveşte cu cea din târg, n-am mai pus tava la treabă şi am ales varianta kitului pentru căsuţă de turtă dulce de la Ikea, kit despre care am aflat de la Ada.

Kitul a fost ieftin, parca 13 lei şi conţinea patru pereţi, două plăci pentru acoperiş şi patru bucăţele mici pentru horn. Din precauţie (şi bine am făcut), am cumpărat două seturi. Tot din precauţie, am cumpărat din Anglia o glazură royal icing gata făcut la tub, cu vârf special pentru şpriţat (de ce nu se găsesc şi la noi? :-( ) care şi-a făcut treaba excelent. Adică şi-ar fi făcut-o dacă citeam instrucţiunile să văd exact cum se lipesc pereţii. Am sfârşit până la urmă prin a folosi o cantitate dublă de glazură pentru că prima dată am pus “tencuiala” aiurea. Evident am stricat şi câţiva pereţi pentru că am apăsat prea tare pe ei şi am desfăcut repede şi al doilea set. Hornul n-a mai ajuns pe casă pentru că nu am potrivit părţile acoperişului în unghiul potrivit. Eliza s-a distrat copios pe seama mea pe tot procesul (mai ales când mai stricam câte un perete) şi a ronţăit la bombonelele decorative. Nu mi-a dat prin cap sa decorez cu creioanele cu glazură (gen dr Oetker, numai că aveam şi unele sclipicioase aduse de la Londra), aşa că m-am limitat la jeleuri floricele şi Skittles. Şi un bănuţ de ciocolată trântit foarte aiurea.

Căsuţa de la Ikea se mai lipeşte, chipurile, şi cu zahăr ars (caramel), însă nu am încercat o asemenea aventură. A încercat-o Ada, în schimb, şi eu am învăţat din experienţă că e bine să-i asculţi pe cei mai înţelepţi decât tine :-D (experienţa Adei aici, e un articol haios rău, să-l citiţi)

Promit solemn că anul viitor voi face o căsuţă de turtă dulce adevărată (şi turta şi căsuţa, deşi aia de la ikea mirosea frumos şi era şi delicioasă, aşa cum, de altfel, sunt toate lucrurile din magazinul suedez de la Ikea) şi îmi voi folosi tava mea şmecheră ca s-o fac. Dacă nu o s-o fac, promit că dăruiesc tava celui mai activ cititor al blogului în 2012, care va fi, poate mai harnic decât mine. Asta dacă nu-mi cumpăr înainte o tavă pentru căsuţă de turtă dulce 3-D cum am văzut într-un magazin din Londra (la John Lewis, secţiunea cooking).

A mea arată aşa, cu menţiunea că e faţă-verso, nu sunt două tăvi. Pe site-ul oficial Wilton găsiţi mai multe detalii, eu am cumpărat-o de pe un site autohton.

Aia din magazinul londonez arăta aşa (poză proastă din cauza luminii din magazin):

Deci, vă invit la o discuţie despre căsuţele de turtă dulce, aţi făcut? Clasică, Ikea, altfel? Cu ce aţi decorat-o, ce reţetă aţi folosit şi alte idei trebuincioase pe care să le adun să îmi iasă şi mie o vilă de turtă dulce anul viitor :-)

Aici şi aici două idei geniale despre cum să folosiţi setul pentru căsuţă de turtă dulce de la Ikea, de la oameni mult mai răbdători decât mine :-D

Read Full Post »

Continuăm săptămâna gadgeturilor de bucătărie cu un articol despre noua mea iubire din bucătărie – oala de fiert sub presiune. Mi-o doream de multă vreme dar a durat ceva până să-mi cumpăr una pentru că sunt destul de scumpe şi eu voiam una de calitate. Am strâns cu meticulozitate punctele de la Cora şi cu 75 de lei în puncte şi restul până la 160 în bani am cumpărat-o. Am căutat pe net câte ceva despre oala de fiert sub presiune dar nu am găsit foarte multe informaţii care să mă ajute, mai ales că instrucţiunile erau groaznic traduse şi nu înţelegeam mai nimic. Am reuşit până la urmă s-o folosesc de mai multe ori fără să explodez o dată cu ea, aşa că o să presupun că am dedus bine cum se foloseşte.

Oala are un capac care se fixează cu ajutorul unui mâner. Are două supape de aerisire dar numai la una din ele umblăm. Supapa cu cap din plastic trebuie să stea ridicată în prima etapă a fierberii (din momentul în care punem oala pe foc, cu focul mare sub ea, până începe să şuiere) apoi se lasă în jos şi se dă focul la mic. Din momentul acesta începe contorizarea timpului de fierbere. După ce aţi terminat de fiert, o luaţi cu grijă şi o puneţi în chiuvetă. Daţi drumul la apa rece peste ea până se aude un pocnet puternic. Mai lăsaţi câteva secunde (a mea pocneşte de două ori), apoi ridicaţi supapa cu cap de plastic cu ajutorul unei furculiţe. După ce iese toată presiunea, puteţi s-o deschideţi în siguranţă. Nici măcar nu iese jet de abur puternic ca la o oală obişnuită, aşa că mi se pare mult mai sigură.

Eu am fiert până acum în ea un cocoş de ţară (50 minute şi a ieşit super-mega-fraged şi cu care am făcut coq-au-vin), cartofi pentru piure (15 minute), ciorbă de fasole (aprox 30 min cu totul, ca am mai vărsat apa), sfeclă roşie (vreo 20 min), ciorbă de legume (20 min). Dacă deschideţi oala şi carnea sau legumele nu vi se par suficient de fierte e de ajuns s-o închideţi la loc şi s-o luaţi de la capăt (foc mare, supapa ridicată, şuieră, supapa coborâtă, foc mic). Eu nu pun chiar totul de la început în oală când fac o ciorbă de ex, ci pun legumele care au aproximativ acelaşi timp de fierbere şi apoi la sfârşit adaug legumele cu timp scăzut de fierbere (dovleceii, de ex) şi mai fierb normal fără capac. Tot acum adaug şi borşul, tăieţeii şi condimentele.

Voi aveţi oală de fiert sub presiune? O folosiţi? Eu recunosc că o ador şi o pun cât mai mult la lucru, mai ales că are capacitate mare (9 litri – şi apropo de asta să nu puneţi mai mult lichid decât vă spune în instrucţiuni, de obicei are un semn limită, că după aia vă dă ciorba afară prin supapă) şi se curăţă foarte uşor, nu se lipeşte mâncarea de ea, şi, mai ales, se spune că ar păstra mai bine vitaminele şi mineralele din ingrediente (probabil datorită timpului redus de fierbere şi al faptului că nu se evaporă apa). Iar cel mai mare avantaj e că îmi economiseşte foarte, foarte mult timp (mai ales seara când vin de la serviciu) şi nu face aşa căldură în bucătărie ca o oală care fierbe cinci ore pe aragaz. Abia aştept să vină toamna s-o pun la treabă pentru zacuscă, sos de gogoşari, tocană de legume şi câte şi mai câte. Iar apoi iarna cu răciturile din picioare de porc şi ciorba de burtă….

Read Full Post »

Ei, folosesc cuvântul gadget în mod abuziv, desigur. Mă refer la acele mici minunăţii care ne fac viaţa mai frumoasă sau mai uşoară în bucătărie. Şi încep cu unele pe care eu mi le-am dorit mult şi pe care cu greu le-am găsit la un preţ decent: formele pentru brioşe din silicon. Am găsit iniţial în Cora, 12 bucăţi la aproximativ 15 lei (nu mai ţin minte exact) şi am luat două seturi. Apoi am găsit într-un TCM (unde au o mulţime de forme variate pentru copt, din silicon, şi la preţuri mult mai bune decât pe diverse site-uri) unele în formă de inimioară şi de triunghi, apoi în piaţă, la tarabe, unele în formă de floare (1 leu bucata). Apoi s-au mai dat la Click!Poftă bună două forme tot în formă de inimioară. Şi uite-aşa colecţia mea a crescut. Le folosesc foarte des pentru că brioşele sunt cele mai des întâlnite dulciuri la noi în casă – am chiar şi reţete inventate de mine. Şi mai au o caracteristică extraordinară – când Eliza e plictisită de tot şi toate şi face mofturi, îi pun în braţe tot setul de forme şi se potoleşte imediat :-D

Între timp, la colecţia mea de forme din silicon s-au mai adăugat o tavă pentru chec în formă de fluture şi o mini-formă pentru guguluf, plus o tavă cu şase găoace în formă de trandafiri pentru budincă sau pannacotta (care s-a dat la revista Click!Poftă bună din iulie)

Cu forma de fluture am făcut tortul ăsta:

Şi cu forma din silicon în formă de trandafiri am făcut panna cotta asta:

Voi ce “gadgeturi” aveţi care vă plac şi pe care vi le-aţi dori foarte mult? Sau ce v-aţi dori şi nu aveţi încă? Eu mi-aş dori o tigaie (cratiţă) din ceramică, cuţite din ceramică, forme mici pentru sufle (ramekins), un vas tajine, o formă de cozonac-ou (am o reţetă care aşteaptă de ani de zile s-o fac), o tavă pătrată cu inel detaşabil, un vas ca ăsta de aici ca să fac reţeta asta (oricum mi-am luat ingredientele deja şi aşteaptă cuminte s-o pun în practică) şi multe, multe altele!

Read Full Post »

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 747 other followers