Feeds:
Posts
Comments

Archive for the ‘Diversificare bebe’ Category

Dragi mămici de pitici,

Încă din primele clipe de viaţă sunteţi preocupate să oferiţi micilor comori din viaţa voastră  tot ce este mai bun. De aceea, alimentaţia micuţului este o preocupare constantă, mai ales dupa începerea diversificării.

Şi pentru că doriţi să îi oferiţi o nutriţie echilibrată, cu siguranţă în procesul de căutare al alimentelor potrivite aţi încercat sau cel puţin aţi întâlnit şi conceptul de alimentaţie BIO. Când spunem alimente bio, ne referim la produse din ingrediente organice, nemodificate genetic şi netratate chimic.

Primele alimente pe care le veţi introduce la începutul diversificării vor fi fructele, legumele şi cerealele. Este foarte important să vă asiguraţi că aceste produse sunt cât mai naturale, mai ales pentru că cei mici sunt foarte sensibili la pesticide, aparatul digestiv şi sistemul renal fiind încă incomplet dezvoltate.

Cerealele Milupa BIO

Mereu atenţi cu burtica sensibilă a micuţilor şi având o experienţă de peste 80 de ani în nutriţia copilului, Milupa a creat trei sortimente de cereale BIO, ideale pentru începerea diversificării:

  • Cereale BIO cu fulgi de ovăz, fără gluten, fără adaos de zahăr (prima linguriţă)

  • Cereale BIO 7 cereale, fără adaos de zahăr (recomandate de la 6 luni)

  • Cereale BIO 3 cereale fără gluten, fără adaos de zahăr (recomandate de la 6 luni)

Cerealele BIO de la Milupa provin din culturi agricole ecologice, în care nu s-au folosit îngrăşăminte chimice. Boabele cerealelor au fost măcinate şi transformate în fulgi delicaţi, pentru a căpăta o textură fină şi un gust unic.

Concurs Milupa

Milupa vă invită să împărtăşiţi cu noi reţetele voastre de papa pentru copil, din alimente BIO (fructe, legume, cereale etc.), iar, prin tragere la sorţi, vom premia şase mămici cu:

  • 1 premiu mare constând într-un steamer + un blender Philips + 2 cutii cereale Milupa BIO
  • 5 premii a câte 2 cutii de cereale Milupa BIO

Lăsaţi un comentariu cu reţeta voastră favorită de mâncare pentru bebe până la data de 15 iunie 2012. Câştigătorii vor fi aleşi prin tragere la sorţi de către un reprezentant al sponsorului. Mult succes!

Atenţie! Pentru că am prins pe cineva încercând să trişeze, comentând cu două nume diferite, văd că trebuie să menţionez: eu pot vedea IP-urile de pe care se comentează şi pot identifica persoanele care fac asta. Oricine mai încearcă aşa ceva, va fi automat descalificat!

Read Full Post »

Când am început diversificarea cu Eliza citeam mult pe site-ul lui Annabel Karmel şi tot ce mi-aş fi dorit în clipa aia erau cărţile ei.  Din păcate pentru mine, au fost traduse la noi destul de târziu, în 2010, şi am aflat aproape întâmplător. Între timp, am început o colaborare cu editura Paralela 45 şi pentru că mi le-am dorit atât de mult, am îndrăznit să le cer. Le-am rasfoit atât de emoţionată să văd dacă sunt aşa cum mă aşteptam şi chiar sunt, sunt la fel de frumoase şi pline de informaţie şi de reţete aşa cum credeam. Preferata mea e Marea carte de bucate pentru bebeluşi şi copii mâncăcioşi pentru că încă mai pot prepara o mulţime de reţete din ea. Eu chiar am testat multe reţete pe vremea când urmăream doar site-ul şi cu siguranţă voi testa şi mai multe, acum că am cartea la îndemână. Câteva imagini din carte ca să vă faceţi o idee, că orice-aş spune eu, o poză face cât o mie de cuvinte până la urmă.

Dacă nu aţi auzit încă de Annabel Karmel, va pot spune despre ea că este un fel de guru al alimentaţiei copiilor. A scris cincisprezece cărţi de bucate dedicate celor mici şi celor mari, a fost expertul în problemele de alimentaţie ale copiilor în cadrul unui show de televiziune şi deţine propria linie de echipamente (din care am avut şi noi castronelul cu pasatorul şi l-am adorat!), o linie de produse alimentare congelate, pentru copii, care se numeşte Eat Fussy (Pentru Mofturoşi), precum şi o linie de paste şi sosuri din ingrediente organice, care se numeşte Make It Easy.

În afară de Marea carte de bucate pentru bebeluşi şi copii mâncăcioşi, am mai primit şi Top 100 de piureuri pentru bebeluşi care, cred eu, n-ar trebui să lipsească din echipamentul de diversificare al niciunei mămici. Annabel Karmel are o mulţime de sugestii de reţete de piureuri, atât crude cât şi fierte, care conţin ingrediente extrem de variate, pentru a dezvolta de mic gustul pentru alimente noi şi diversificate. Mai e cineva acolo fan Annabel Karmel?

Read Full Post »

Facem la fel ca data trecută, vă reproduc nişte fragmente şi dezbatem pe tema lor, da? Opiniile lui mi s-au părut super pertinente, cu o doză bună de realism, fără tente “sectante” (citind cartea veţi înţelege la ce mă refer) şi o recomand oricărui părinte, mai ales că e ieftină (mă văd nevoită să insist pe asta pentru că sunt multe cărţi de parenting inaccesibile pentru mămicile şi-aşa cocoşate de  cheltuielile zilnice).

“Va mânca hrană solidă? La început, probabil că nu. Orice bebeluş este reticent faţă de orice aliment nou. Îl va molfăi şi îl va scuipa încet. Trebuie să aveţi răbdare. Îi oferiţi din nou mâncarea până oboseşte. Ajută, de asemenea, dacă veţi continua să-i oferiţi mâncarea nouă la fiecare masă. Mulţi bebeluşi şi copii mici au nevoie să se obişnuiască cu noul gust şi noua textură înainte să înghită alimentul. După ce introduceţi noul aliment de cinci până la cincisprezece ori, el încetează să mai fie nou. În cele din urmă, ei vor accepta un nou aliment dacă le este oferit în mod repetat. Însă nu-l forţaţi niciodată. Doar oferiţi bebeluşului o lingură de mâncare de câteva ori. Când se opune, respectaţi opţiunea sa şi încercaţi din nou la masa următoare. Nu trebuie să asocieze noile gusturi şi texturi cu luptele. S-ar putea să le refuze şi mai vehement şi pentru totdeauna.”

“Copilul cere părintelui să accepte noul său rol. Când un părinte întreabă: ce pot să fac să opresc un acces de furie? sunt nevoit să îi răspund: Nimic. Când un părinte întreabă: Cum pot să-l fac să aibă o dietă echilibrată? din nou trebuie să răspund: Nu puteţi. Dureros, nu-i aşa? Este atât de greu să cedaţi şi să lăsaţi copilul de unul singur, mai ales când numai el se poate ajuta pe el însuşi, iar dumneavoastră realmente nu puteţi.”

“Înainte recomandam ca toată familia să mănânce mereu împreună. Dar cu propria mea familie am descoperit curând ceea ce ştie orice părinte: e un coşmar să îl ai mereu la masă când nu face altceva decât să te sâcâie. Dacă mesele cu copilul de un an sunt cumplite, lăsaţi copilul să stea alături, astfel încât orele de masă să rămână un timp social. În acest mod, îl feriţi pe copil să păstreze amintiri neplăcute legate de orele de masă, care i-ar afecta, chiar la vârsta adultă, plăcerea de a mânca. Cel mai potrivit ar fi ca părinţii să dea să mănânce bebeluşului de această vârstă înainte de masa familiei. Apoi, la ora de masă a familiei, contribuţia copilului poate fi una pur socială.”

“Când copilul de 2 ani îngrămădeşte mâncarea ca să facă un turnuleţ pe care apoi îl dărâmă pulverizându-l în toată camera, s-ar putea crede că face aceasta ca să-şi enerveze părinţii. Când aruncă o bucată de mâncare peste marginea tăviţei, apoi încă una, apoi o a treia bucată, părinţii vor fi cu siguranţă supăraţi că mâncarea nu ajunge în gura lui. Când copilul de 3 ani vă arată pictura pe care a făcut-o din morcovi portocalii şi fasole verde, el dovedeşte bogăţia limbajului său şi noua sa înţelegere a frumuseţii culorilor, după felul în care le aranjează. El foloseşte mâncarea pentru a-şi testa noile aptitudini. Părintele resimte acţiunea copilului ca pe o sâcâială şi ca pe o dezordine făcută pe seama unor ingrediente importante şi obţinute cu efort. “M-am chinuit să gătesc aceste două legume, morcovi şi fasole pentru el. Şi tot ce face este să se joace cu ele.” Mama pierde din vedere celelalte două tentaţii pe care legumele le oferă copilului – culorile şi texturile.”

“Trebuie să cedeze părintele în faţa nevoii copilului de a se juca cu mâncarea, acceptându-i sâcâiala? Nu cred. Deşi e mai uşor de spus decât de făcut, părinţii trebuie să-i arate clar că mâncarea este pentru mâncat şi nu pentru jucat. Însă făcând din aceasta un subiect de dispută, nu veţi ajunge la alte activităţi având ca obiect mâncarea, mai ingenioase. Când copilul începe şi să-şi piardă interesul de a o mânca, pur şi simplu luaţi-i farfuria spunându-i: “Gata” sau “Se pare că ai terminat de mâncat. Ţi-a plăcut?” Apoi luaţi-l de la masă şi lăsaţi-l jos să se joace singur. Va fi mai eficient să-i stopaţi comportamentul în acest mod ferm dar blând decât criticându-l şi pedepsindu-l. În cele din urmă va înţelege că poate să stea la masă cu familia doar dacă învaţă să mănânce ca toţi ceilalţi. Va fi mult mai motivat să imite manierele de la masă ale adultului dacă orele de masă nu vor fi asociate cu pedeapsa.”

“Nu admiteţi junk-food în casă. “Dar alţi copii au voie” nu poate fi o scuză pentru junk food. Fiţi ferm şi răspundeţi simplu: “perfect. Poţi să mănânci aşa ceva când eşti în vizită.” Nu are rost să faceţi caz de mâncatul ocazional de junk food în casa prietenilor – cu cât faceţi mai mult caz, cu atât copilul va fi mai tentat. Cu timpul, copilul poate ajunge chiar să fie mândru de alegerile sale sănătoase şi de gusturile sale sofisticate. Mai ales, copilul va învăţa să aprecieze alimentele care sunt prezente în casa sa, pe masa din bucătărie – alimentele pe care le consumă părinţii săi.”

Eu aplic mai tot ce spune Brazelton într-o măsură mai mică sau mai mare. Voi cum procedaţi în situaţiile descrise mai sus?

Read Full Post »

Aseară am fost la a doua sesiune a Trainingului Părinţilor Eficace şi iată ce vă împărtăşesc şi vouă de la curs.

Ce-am învăţat aseară la curs
Copilul este mai mult decât o sumă de comportamente. Trebuie să îl acceptăm aşa cum este şi atunci el va reacţiona în mod pozitiv, conform aşteptărilor noastre. De exemplu, trebuie să îi arătăm că îl acceptăm (atenţie, nu vorbim despre iubire) şi dacă ia note mici, şi dacă nu răspunde la salut şi dacă nu mănâncă la masă cu furculiţa şi daca nu împarte jucăriile etc şi atunci când se va simţi acceptat el va începe să ia note mai mari sau să răspundă la salut.
Atunci când copilul are o problemă şi vine la noi să ne-o împărtăşească trebuie să folosim următoarele aptitudini de sprijin: ascultarea pasivă (ascultăm pur şi simplu), tăcerea (!), aprobarea (îhî, da, ai dreptate, ce neplăcut), invitaţia la discuţie (eu sunt aici să te ascult dacă vrei să vorbeşti) şi ascultarea activă, care, la rândul ei e compusă din patru factori: implicarea, perceperea faptelor şi a sentimentelor (eşti supărat pentru că sora ta ţi-a luat jucăria), feedback că aţi înţeles ce spune (deci ce vrei să spui este că te simţi insuficient pregătit pentru examen) şi exprimarea empatiei şi a acceptării (înţeleg, sunt alături de tine).

Cartea de astăzi
După cea mai bine vândută carte de comunicare părinţi-copii, urmează cea mai bine vândută carte despre alimentaţie – Ruth Yaron, Alimentaţia copilului de la naştere la 3 ani (şi mai sus, aş adăuga eu). Motivul pentru care am introdus această carte în prezentările mele este că nu este o carte de bucate (deşi are şi reţete), ci este o carte de educare a comportamentului faţă de alimentaţie din perspectiva părintelui, care îl va preda mai departe copilului. Este o carte care prezintă principii de alimentaţie sănătoasă, oferind o abordare holistică, mai degrabă decât ştiinţifică, mai pe înţelesul publicului larg. În carte veţi găsi, de asemenea, sfaturi legate de igiena preparării, depozitării şi consumării alimentelor, despre achiziţionarea lor, despre cum puteţi să vă faceţi viaţa mai uşoară în bucătărie, despre improvizaţii şi inventivitate. Oferă, de asemenea, informaţii despre alimente care sunt mai rar întâlnite în bucătăria unui omnivor, dar care ar trebui să se găsească mai des (drojdie de bere, muguri şi vlăstari, diverse nuci şi seminţe etc) şi cred că va fi şi pe placul vegetarienilor/veganilor pentru că adoptă multe din principiile lor de alimentaţie.

Eu am citit prima jumătate pe nerăsuflate, este atât de bine scrisă încât o citeşti ca pe literatură, nu ca pe o carte plină de poveţe de o autoare care se crede mai deşteaptă decât tine. Nici pe departe. Fiind mamă a trei copii, Ruth a întâlnit multe dificultăţi în a-şi alimenta copiii aşa cum dorea ea şi vorbeşte cu sinceritate despre asta. Ne vom regăsi în multe din experienţele ei. Îmi pare rău că nu am avut această carte când am început diversificarea alimentaţiei Elizei, aş fi procedat altfel în multe situaţii. Pentru cei care vor reţete, are şi reţete – peste 350  la număr, delicioase,  uşor de preparat şi cu  aport nutriţional ridicat în materie de vitamine şi minerale. Este o carte care ar trebui citită de toate mamele încă dinainte de a se naşte copilul şi apoi recitită pe parcurs. În felul acesta, vă va fi mai uşor să vă faceţi stocuri de ingrediente şi ustensile/accesorii, să exersaţi tehnicile, să găsiţi locul ideal în bucătărie pentru ustensile, şi, nu în ultimul rând, să vă educaţi pe dumneavoastră şi pe cei din jurul dumneavoastră cu privire la alimentaţia corectă la care bebeluşul are dreptul în primii lui ani de viaţă. Ruth spune că gemenii ei nu s-au îmbolnăvit niciodată (în prezent au treisprezece ani), deşi  s-au născut prematur şi cu probleme de sănătate şi asta tocmai datorită alimentaţiei lor. Citiţi aici mai multe despre Ruth, familia ei şi misiunea ei.

Cartea este publicată de editura Litera (găsiţi pe site şi mai multe detalii despre structura cărţii) şi are un preţ foarte bun pentru o carte 700 de pagini, numai 39,9 lei. Şi vă spun că e un preţ bun pentru că, în cercetările mele, am dat peste cărţi de 300 de pagini la nişte preţuri care depăşeau orice imaginaţie!

Dacă aveţi cartea, vă invit să îmi povestiţi ce impresie v-a creat, dacă v-a ajutat sau nu, dacă o consideraţi utilă sau nu. Aş vrea să discutăm despre cărţile pe care le prezint, tocmai pentru a afla mai multe păreri de la mămicile care le-au citit/folosit în demersul lor educaţional.

Pentru cei care ajung pentru prima oară pe această pagină, găsiţi aici prima parte a acestui material.

Read Full Post »

În ultima vreme Eliza mea a devenit foarte mofturoasă la mâncare, nu mai vrea legume, lactate – în afară de laptele formulă, dacă s-ar putea să mănânce numai carne ar fi perfect. Sunt sigură că e doar o etapă, toţi copiii dezvoltă mici manii la vârsta asta şi chiar ea are mai multe: păturica ei dragă pe care o cară prin toată casa şi nu doarme fără ea, să nu pui picioarele pe scaunul pe care stă ea să mănânce (are un scaun normal de bucătărie care are şi o treaptă), să se uite dimineaţa la Teletubbies (a învăţat şi să dea drumul la dvd player), nu-i place să se murdărească de ceva lipicios şi vine imediat s-o şterg, nu-i place să îi intre nisip în sandale (dar sub unghii n-are nicio problemă :-D ). Revenind la problema cu carnea, evident că mă strădui să îi strecor şi legume în alimentaţie (cu fructele, din fericire, n-am probleme), dar o să îi tolerez pentru o perioadă pasiunea pentru carne, aşa că primeşte carne aproape la fiecare masă (prânz şi cină, fără mic dejun). Ca să mai diversific măcar modul de prezentare (că ea ar mânca numai ciorbă şi grătar, dacă ar fi după ea) am încercat să improvizez o reţetă de paste bolognese din carne de vită. Ok, recunosc, de fapt carnea de vită i-o fac mereu rasol, dar pentru că nu aveam alte legume în casă, am ales această variantă.

Ingrediente: carne de vită, sos de roşii sau roşii cubuleţe în suc propriu, ceapă, sare, piper, oregano, paste la alegere – eu am folosit nişte paste care arată ca boabele de orez pentru ca mâncarea finală să fie uşor de mâncat cu linguriţa.

Se căleşte ceapa în puţin ulei şi puţină apă – ideea e să nu o prăjiţi, ci să o înmuiaţi. Nu vă dau cantităţi exacte pentru că depinde de câtă carne aveţi. Se adaugă carnea de vită tocată şi se amestecă bine până când carnea se desface în bobiţe şi capătă culoare peste tot. Ea lasă zeama ei, aşa că mai mult se înăbuşă, nu se prăjeşte. Se adaugă sucul de roşii şi apă cât să acopere bine carnea. Eu n-am avut suc de roşii, aşa că am pus ce-am mai avut în frigider: trei linguri de roşii cubuleţe, o linguriţă cu vârf de pastă dulce de ardei şi o roşie dată prin răzătoare. Am fiert bine, am condimentat cu sare, piper şi oregano şi am servit alături de pastele fierte. Au mai rămas două porţii pe care le-am congelat pentru urgenţe.

Recomand peste un an şi jumătate dar dacă fierbeţi ceapa pur şi simplu, cred că merge şi mai devreme. Deja peste un an, intuiţia mămicilor e cea care decide ce şi cum poate mânca un copil.

Read Full Post »

Am cumpărat azi dimineaţă această revistuţă de la chioşcul de ziare în speranţa că mai găsesc prin amalgamul de reclame şi câte o idee mai interesantă. E foarte colorată şi îţi ia ochii, dar în materie de informaţie lasă foarte mult de dorit. O să înşir câteva din comentariile mele şi dacă mai găsiţi şi voi astfel de neconcordanţe, vă rog să mi le semnalaţi. Eu doar am frunzărit-o şi am găsit atâtea, nici nu vreau să mă gândesc la o lectură mai detaliată ce găsesc.

La pagina 13, în reţetă scrie cartof dulce şi e o poză cu un cartof obişnuit care induce în eroare cititorul. E vorba de cartoful dulce autentic (Ipomoea batatas) sau de un banal cartof alb (Solanum tuberosum)?

La pagina 15 reţeta e atît de încurcată că nu mai înţelegi nimic: legumele se toacă fin si se face un sos fiert din ele. Ce-i ăla sos fiert? Eu prin sos înţeleg ceva pasat, de o consistenţă omogenă. Numai că mai jos scrie că se scurg ficăţeii de apă (deci evident acest sos e doar apă cu legume fierte mărunt) şi apoi le pasezi foarte fin. Nu ar trebui sa îi pasezi? Din câte ştiu eu, substantivul ficat, cu diminutivul ficăţel, are genul masculin.

Apoi iarăşi nu înţeleg de ce sfătuiesc mămicile să facă brânza cu lapte praf în loc s-o facă de lapte de vaca (în afara de faptul ca fac reclamă la formulele de lapte) şi cu iaurt şi smântană. Nu înteleg ce afacere am făcut dacă evităm folosirea laptelui, dar folosim iaurtul si smântana . Acestea din ce sunt facute?

Alte gafe absolut fenomenale şi care pot avea urmări periculoase: recomandă mierea la bebeluşii de 5 luni (pag 29), făina rumenită (rântaş, banuiesc) la 6 luni şi căpşune la 8 luni, când toţi medicii spun ca mierea şi capsunele nu se dau sub nicio formă sub un an şi de preferat peste 3 ani.

La multe reţete nici nu se menţionează vârsta adecvată, eu chiar sunt curioasă de la ce vârstă se pot da copiilor burgeri de linte cu pudră de curry picant!

Multe poze nici nu seamană cu ce încearcă sa exemplifice – supa de dovlecel cu paste alfabet arata ca leşia, nicidecum ca o supă,  şi nu se vede nicio amărâtă de pastă în ea.

La pag 64 scrie că orezul brun conţine mai mulţi nutrienţi, este mai ieftin şi mai sănătos. Nu contest că este mai sănătos, dar mai ieftin în niciun caz!

Iar cuvantul “crust” din limba engleză se traduce prin aluat, nu prin crustă (pag 74, reteta de placintă cu griş şi lapte, tradusă evident de pe undeva) În DEX scrie aşa: crustă –  Strat exterior care se formează, prin solidificare, uscare etc., la suprafața unor corpuri moi; coajă, scoarță. În ultima vreme am auzit des cuvântul ăsta tradus aşa aiurea în emisiunile culinare. Dacă era vorba de un aluat care se pune doar deasupra, mai înţelegeam, dar când se pune în straturi, ca un blat, nici nu concep.

Paginile par pur şi simplu cârpite: pe pagina cu reţeta de brioşe de ciocolata sunt trucuri utile pentru fiertul ouălor, pe pagina cu prăjitura de morcov sunt sfaturi cum să-ţi menţii bucătăria curata etc. Arată improvizat, ca şi cum ar fi folosit resturi de articole care nu au încăput în alte numere ca să umple spaţiile. Peste imaginile cu mâncarea sunt desenaţi tot felul de fluturaşi şi floricele, parcă e lucrarea în Photoshop a unui copil de clasa a doua.

Read Full Post »

În ultima vreme am gătit mult cu carne tocată, căci mi se pare că e mâncarea mai “spornică”, aşa cum zice mătuşa mea. Adică din puţin îţi iese mult, pentru că o lungeşti cu diverse alte ingrediente. Am folosit carne de porc dată de mama şi am tocat-o în casă. Am împărţit-o în punguţe şi am dat-o la congelator, ca să scot când am nevoie. Ideal este să cumpăraţi carnea şi s-o tocaţi în casă sau să cumpăraţi din magazinele în care v-o toacă pe loc. Carnea tocată se degradează mult mai repede decât carnea bucăţi şi e bine s-o consumaţi cât mai repede.

Între timp am făcut aşa din ea: sarmale, pârjoale, spaghetti bolognese, ciorbă de perişoare. Mătuşa mea zicea că ea face musaca de cartofi cu carne tocată în week-end, iar eu intenţionez să fac nişte ardei umpluţi. Pornind de la acest principiu am încercat nişte chifteluţe de pui la cuptor pentru Eliza. Ea e într-o perioadă în care o dor gingiile şi nu mai vrea să mestece foarte mult, aşa că aceste chifteluţe au fost exact ce îşi dorea: o mâncare moale, uşor de mâncat dar să nu fie nici pasată cu blenderul. Recomand reţeta copiilor peste un an care au măseluţe şi pot mesteca.

Ingrediente: piept de pui sau de curcan (sau pulpe dezosate), 1 căţel de usturoi, o lingură de făină, 1 ou, puţin ulei şi puţin pesmet.

Carnea de pui se taie cubuleţe şi se toacă la maşina de tocat. Nu încercaţi s-o tocaţi la blender, va ieşi păstoasă şi chifteluţele vor fi uscate şi înecăcioase. La sfârşit mai adăugaţi şi o felie de pâine înmuiată în apă.

Adăugaţi oul întreg, făina, căţelul de usturoi zdrobit, sare şi piper şi frământaţi bine până obţineţi o compoziţie omogenă. Formaţi chifteluţele, daţi-le prin pesmet şi aşezaţi-le într-o tavă de cuptor, pe hârtie de copt unsă cu puţin ulei.

Le daţi la cuptor la 180 de grade 15 minute pe o parte şi 15 minute pe cealaltă. Se pot servi atât calde cât şi reci.

Sugestii de prezentare pentru copii mai măricei:

Fetiţa cu codiţe: o chifteluţă mai mare, paste fierte, sos de roşii, ceapă verde, caşcaval, morcov, roşie pentru fundiţe dar se poate folosi şi ardei gras.

Buburuza: 1 chifteluţă, salată verde, ardei gras, măsline negre, brânză (pentru margaretă, se taie cu forma de fursecuri), morcov

Maşinuţa: piure de cartofi, ardei gras, morcov, 2 chifteluţe mai mici

O maşinuţă

În revista din care m-am inspirat pentru ultimele două imagini (Cărticica Practic – reţete pentru copii), chifteluţele conţineau şi alte ingrediente: legume fierte (cartof, morcov, păstârnac, ardei gras), brânză de vaci, verdeaţă (mărar, pătrunjel), ceapă călită. Eu cred că puteţi adapta în funcţie de gusturile voastre şi ale copilului şi în funcţie de ingredientele pe care le aveţi în casă.

Chifteluţele se şi congelează bine, în punguţe separate, ca să scoateţi doar cât aveţi nevoie o dată.

Read Full Post »

Older Posts »

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 755 other followers