Un sandviş pentru fiecare

Despre pacheţelul de prânz am vorbit şi o să mai vorbesc, pentru că la mine în casă reprezintă o problemă importantă. Uneori nu se poate mânca din caserole (din cauza naturii serviciului) aşa că cel mai simplu este un sandviş, de preferat nu unul cumpărat, un hamburger sau o shaorma pe care cu personal le condamn ca şi masă de prânz frecventă. Căutând prin vechiul meu dosar cu reţete, am găsit patru idei de sandvişuri pentru patru tipuri de persoane aflate evident în patru situaţii diferite. Eu le-am făcut pe toate patru pentru soţul meu (deşi evident nu se afă în situaţiile 3 şi 4), el nu se încurcă numai cu unul când mănâncă de prânz 😉 Şi Miha, să ştii că postarea asta e şi pentru tine! 🙂

Deci, zicea aşa în foaia aia cu reţete, ruptă cândva dintr-o revistă:

1. Dacă eşti sedentar(ă) ai nevoie de fibre care să te ajute să-ţi reglezi tranzitul intestinal mai leneş, de vitamina C pentru a-ţi întări sistemul imunitar, de proteine şi zahăr pentru energie. Sandvişul tău trebuie preparat din pâine integrală, o omletă rece preparată cu foarte puţin ulei, rondele de roşii, ardei gras şi pătrunjel verde.

dsc07506

2. Dacă eşti sportiv(ă) ai nevoie de zaharuri lente pentru energie, de grăsimi bune, de vitaminele din gama B pentru tonusul muscular, de fier. Sandvişul tău trebuie preparat din pâine neagră unsă cu margarină, o felie de şuncă şi o alta de jambon, un castravecior murat.

dsc074981

3. Dacă ţii regim ai nevoie de zaharuri lente care să-ţi ajungă până la următoarea masă, de puţină grăsime care să dea gust astfel încât să nu te simţi frustrat(ă). Sandvişul tău va conţine pâine unsă cu unt şi muştar, felii de ceapă (eu am renunţat la ele, din motive evidente), castravete verde, roşii şi bucăţele de carne fiartă de pui (eu am avut un piept de pui făcut la cuptor).

dsc07504

4. Dacă eşti însărcinată ai nevoie de Vitamina B9 (folică) şi omega 3 pentru dezvoltarea nervoasă a fătului, fibre contra constipaţiei şi calciu pentru oase. Sandvişul tău trebuie făcut din pâine de secară, pastă de brânză, câteva felii de file de peşte (eu am pus somon afumat) şi frunze de salată verde.

dsc075121

5 Replies to “Un sandviş pentru fiecare”

  1. Dupa ce papi unul din sandvisurile de mai sus, foarte apetisante(!), te astept sa raspunzi la o mica provocare (eventual intre doua traduceri)! http://lapieptulmamei.blogspot.com/2009/02/leapsa-de-la-nicoleta.html

  2. Mi se par f. bune, dar pt. gravide eu nu as recomanda somon afumat, care este deobicei crud, sau semi-crud si prezinta un risc (mic ce-i drept) sa aiba bacterii sau alti paraziti… Din ce citesc eu recomandat de USDA femeile gravide trebuie sa manince circa 400 g peste fiert/gatit pe saptamina, din care sa excluda anumite soiuri /peste spada, rechin, macrouri), care cica ar putea fi infestate cu mercur. De asemenea se recomanda sa evite, sau sa consume cu prudenta pestele “salbatic” (adica nu din crescatorie) de ex. somon, biban, caras…

    1. Dreamer, da, evident că nu ai voie afumat (poate doar de poftă), de aia am şi pus în paranteză, file de peşte la grătar e cel mai bine.

  3. daca nu sunt sedentara, nici sportiva, nici la regim si nici insarcinata, pot sa le mananc pe toate?? arata atat de bineee!!!
    : ))

    1. Eu le-am mancat pe toate si mi-au placut foarte mult.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.