Azi a fost o zi neagră. Din toate punctele de vedere. S-a potrivit pe ziua neagră de acum 2009 ani când Isus a fost răstignit pe cruce. Bineînţeles, fără să intenţionez vreo glumă, nimeni nu a păţit acum aşa ceva. Dar a fost o zi în care am simţit cum multe lucruri se prăbuşesc peste mine şi eu nu ştiu cum să reacţionez. Prea multe griji, prea multe… Lucruri pe care mă bazam nu se mai întâmplă, trebuie să iau noi decizii care vor fi în detrimentul meu şi al familiei mele. Dar asta e, în viaţă facem multe compromisuri ca să supravieţuim. Până la urmă despre asta e vorba, la un moment dat nu mai speri sa trăieşti, speri doar să supravieţuieşti.
Două întâmplări fără nicio legătură una cu cealaltă au încercat să îmi dea o speranţă. Dar azi e vineri, speranţele vin abia mâine seară. Veniţi de luaţi lumină… Dar să vă povestesc. Prima întâmplare – fetiţa mea a primit de la o persoană foarte inimoasă o maşinuţă care face multe chestii şi care iniţial aparţinuse băieţelului acestei persoane, crescut prea mare pentru această jucărie. Pentru o clipă m-am gândit că vor mai fi şi alte persoane inimoase şi fata mea nu va duce lipsă de hăinuţe şi jucării pe care eu nu mai am cum să i le ofer 🙁 (cel puţin pentru moment, dacă e să sper că lucrurile se vor îndrepta într-o zi).
A doua întâmplare – l-am auzit pe vecinul de vizavi (pe care nu-l cunosc) fredonând cam tare pentru ora asta un fragment din cântecul “The Bear Necessities” de pe coloana sonoră a filmului de animaţie “Cărţile Junglei”. Vă amintiţi ce spune cântecul? “The Bare necessities of life will come to you!” Aşa sper şi eu, că they’ll come to me.
Încep să sper de mâine seară! Paşte fericit!