Interviul de luni – Shauki from Shauki’s Bookcase

Nici nu mai ştiu în ce context l-am cunoscut pe Shauki (de fapt nici nu ne cunoaştem, decât pe mess) dar avem atâtea lucruri în comun încât am rămas prieteni virtuali. Şi lui îi place să citească mai mult decât orice, îi plac cărţile bune şi ştie ce înseamnă să stai cu sufletul la gură să aştepţi o continuare sau o traducere la o carte apărută de 3 ani în străinătate. Îl respect pentru că are 19 ani şi e un tânăr care munceşte şi are şi alte preocupări în afară de semnat condica în baruri şi cluburi aşa cum fac, din păcate, mulţi dintre adolescenţi, care nu ştiu ce e aia o carte şi cum arată pe interior o bibliotecă sau o librărie. Pe Shauki îl cunosc toţi editorii şi PR-iştii de la edituri, le cere mereu noutăţi şi detalii despre cărţi şi le publică pe Shauki’s Bookcase, un blog bogat în informaţie despre cărţi fantasy (în proporţie de 90%). Mai nou Shauki traduce cărţi şi ştie first-hand câtă muncă se depune pentru publicarea unei cărţi. De Shauki o să apară Host de Stephenie Meyer, cel mai probabil la târgul de carte Gaudeamus. Despre restul proiectelor lui o să îl las pe el să vă vorbească. Şi pentru cei care se întreabă, da, Shauki e numele lui adevărat, nu-i aşa că sună a nume dintr-o carte fantasy?

1. Când ai început proiectul Shauki’s Bookcase şi ce te-a motivat să faci asta?

Am avut proiectul în minte de pe la sfârşitul lui 2007, am înregistrat blogul pe platforma WordPress pe la începutul lui 2008, însă am decis să mai aştept puţin. În martie, din lipsă de ocupaţie, am început să scriu prima recenzie, pe care am şi postat-o. Pe urmă m-am ocupat şi de alte lucruri la blog şi, văzând că-mi place, am continuat cu recenziile.

Ce m-a motivat? A fost faptul că existau câteva bloguri/site-uri dedicate cărţilor, însă recenziile cărţilor fantasy pentru copii şi tineri erau foarte puţine, mi-era ciudă că nu aveam şi noi un blog dedicat acestui fenomen, care a început să crească prin 2004-2005 în România – un blog cum au americanii sau britanicii. Acest lucru m-a motivat să creez şi eu un blog asemănător celor din străinătate. A fost greu la început – nu aveam colaboratori, nu aveam nicio susţinere, vizitele – ca la începutul oricărui blog – erau foarte puţine. Însă am continuat, ştiind că într-o bună zi munca depusă (ore întregi în fiecare zi) avea să-mi fie răsplătită. Iar rezultatul se vede clar! 🙂

2. Vorbeşte-ne puţin de genul fantasy care îţi place cu precădere, ce este, ce te atrage la el, care e istoricul fantasy-ului pe piaţa editorială din Romania.

Recunosc că înainte să descopăr Harry Potter nu prea citeam. Îmi plăcea în schimb să scriu compuneri cu personaje fantastice, cu animale vorbitoare, tărâmuri ciudate (astea îmi aduceau note bune la şcoală). Dar, ciudat, îmi plăcea să colecţionez cărţi, chiar dacă nu le citeam – tot felul de cărţi, şi eventual în mai multe exemplare. La un moment dat, mama, care era un client fidel la Prietenii Cărţii, a adus acasă nişte cărticele pentru copii scrise de Contesa de Segur. Unele dintre ele mi-au plăcut foarte mult, şi le-am recitit de nenumărate ori. Dar cam asta a fost… până ce a sosit şi la noi Harry Potter. O colegă de-a mea, disperată după această serie, avea filmele, cărţile, albume cu stickere şi ne înnebunea pe toţi; apoi lucrurile au stat cam aşa: mi-am luat şi eu albumul, mi-a plăcut story-ul din el, am văzut primele două filme şi, în aşteptarea filmului 3, am împrumutat volumul 3 ca să îl citesc. Vreau să îţi spun că nu m-am mai dezlipit de el. Apoi am intrat într-o comunitate de fani Harry Potter, mi-am cumpărat şi celelalte volume şi mi-am făcut intrarea în lumea fantasy. Aşteptând volumul şase, am găsit multe cărţi înlocuitoare pe placul meu – O serie de evenimente nefericite de Lemony Snicket, Eragon de Cristopher Paolini şi, mai târziu, Cronicile Wardstone de Joseph Delaney şi Copiii Lămpii Fermecate de P. B. Kerr.

Cărţile fantasy sunt diferite de ceea ce s-a scris la noi – basmele acelea plictisitoare care deja mi se par banale şi pe care în niciun caz nu le-aş citi copiilor mei. Noi nu avem scriitori care să ne ofere constant cărţi pentru copii, de aceea editurile de la noi apelează la traduceri. Lumea fantasy este o lume minunată, unde totul este posibil, unde tu, ca cititor, îţi doreşti să intri şi să nu mai pleci. O carte fantasy te ajută să treci peste problemele de zi cu zi, te face să visezi, să speri, să stai cu sufletul la gură aşteptând ca scriitorul să mai publice o continuare, să vezi ce aventuri mai are de gând să născocească pentru personaje. Tu, ca cititoare de fantasy, ştii la ce mă refer. De aceea, eu cred că nicio carte nu ar trebui încadrată la o anumită categorie de vârstă – cititul este citit, este un hobby, o plăcere; însă la noi, în România, lumea te judecă dacă citeşti Harry Potter, dacă citeşti Coelho, dacă citeşti Brown [şi Sandra şi Dan :)], dacă citeşti cărţi de copii mici sau thrillere, dacă citeşti literatura comercială în loc de un roman psihologic… Aruncă cu pietre în tine, chiar şi profesori de facultate, care sunt fixaţi pe Biblie, pe Dostoievski şi pe Kafka. Mă laşi?! Datorită lui J. K. Rowling am ajuns eu astăzi să citesc şi să creez un blog care nu poate fi încadrat decât la secţiunea de cultură.

3. Câte cărţi citeşti în medie pe săptămână ca să scrii atâtea recenzii şi să ne dai atâtea recomandări?

În ultima vreme, de când am început facultatea, nu mai am timp nici să citesc ce mi se cere acolo. Orarul este prost făcut, ceea ce mă deranjează cumplit. Însă dacă sunt în vacanţă, sau în weekend, sau am zile mai lejere (a se citi „trag chiulu’”), pot să ajung şi la două cărţi pe săptămână. În rest, o carte la o săptămână-două – cam pe aici mă situez.

4. Care e editura cu care ai colaborat cel mai bine până acum?

Fără să mă gândesc prea mult, e Corint Junior. În primul rând îi consider lideri în ceea ce înseamnă cărţi fantasy pentru copii şi tineret (sau, cum îmi place mie să spun, kids & young adults). Apoi sunt unii oamenii de acolo, cu care chiar dacă am mai avut conflicte, mă înţeleg, zic eu, bine, ei fiind cei care m-au „adâncit” şi mai tare în lumea fantasy.

Publică titluri bune, traducerile, redactările, condiţiile grafice ale cărţilor sunt de înaltă calitate, ceea ce este un factor important în ziua de azi; noi românii suntem snobi, dorim ca totul să fie perfect.

5. Care e cartea ta preferată publicată anul ăsta? De ce?

Mereu m-am ferit de întrebarea asta, mi-e greu să aleg, depinde de starea în care mă aflu; acum spun că mi-a plăcut cartea X, după o oră îmi schimb părerea. Sunt multe cărţi care mi-au plăcut, dar am să aleg patru, care în faţa mea sunt egale: EXPEDIŢIA de Angie Sage, volumul 4 din seria Septimus Heap, o serie pe care eu o găsesc extraordinară; DULĂUL DIN ROWAN, prima carte din seria Tapiseria de Henry H. Neff, adevăratul „urmaş” al lui Harry Potter; JOCURILE FOAMEI de Suzanne Collins, pe care o consider autoarea-care-a-venit-cu-ceva-nou; şi AICI, ÎN TĂRÂMUL DRAGONILOR de James A. Owen, prima carte dintr-o serie a cărei protagonişti sunt nişte scriitori care au avut multe de spus în lumea fantasy.

6. Mai nou, eşti şi traducător, cum e să fii în postura celui care descoperă primul cartea?

Este ceva minunat, să petreci ore în şir tălmăcind o carte, ştiind că peste câteva luni ai să o vezi într-o librărie, ai să te duci să o apuci, să o deschizi şi să îţi vezi numele pe ea. Să ai primul cartea, înaintea multor oameni, să ştii că tu ai să le-o oferi în limba lor, e este un sentiment ce nu poate fi descris aşa cum îl simţi. Numai o persoană care traduce/a tradus ştie cum e.

Eu nu muncesc pentru o editură, ci pentru nişte oameni, cititorii, căci ei vor cumpăra cartea, ei o vor citi, ei se vor bucura de ea [sau o vor blama, pe ea, pe autor sau pe traducător, cum e la modă în ziua de azi].

Muncesc mult, pentru că la rândul meu sunt cititor şi ştiu ce înseamnă o traducere proastă, care, culmea, are puterea să te facă să abandonezi cartea. De aceea când nu-mi place cum a ieşit o anumită frază, o şterg şi mă gândesc la o posibilitate să o fac să sune frumos, dar să redau cu exactitate ceea ce a vrut autorul să spună. Sunt anumite fraze şi zicale care, traduse, la noi nu semnifică nimic. De aceea, ca să fii traducător trebuie să-ţi asumi nişte riscuri.