Vineri când am văzut reţeta de chifle englezeşti publicată de Teo pe blogul ei am căutat pe net să văd ce-s alea ouă Benedict şi mi s-a pus pata să le fac. La urma urmei în fiecare week-end mănânc ouă prăjite şi vroiam să mai diversific. Am găsit un site cu o poză superbă, instrucţiuni de realizare, numai că am uitat să îmi printez reţeta.
Aşa că am ajuns la cumpărături, am luat ouă, kaizer, roşii, făină (pentru chifle) şi sos Bearnaise. Am reţinut în mod total greşit numele sosului care era, de fapt, sos olandez. Prin urmare reţeta mea de ouă Benedict a pornit din start pe o cale greşită şi aşa a şi continuat, o să vedeţi de ce.
Ingrediente: chifle englezeşti (acum dacă tot am stricat reţeta, puteţi folosi şi chifle obişnuite sau felii de toast), ouă, kaizer, roşii, sos (de care aveţi).
Chiflele se taie în două, transversal. Mie nu mi-au ieşit foarte umflate, aşa că am folosit câte trei felii pentru fiecare ou.
Kaizerul se pune pe grătarul de aragaz încins şi se lasă câte un minut pe fiecare parte, cât să sfârâie un pic grăsimea.
Puneţi kaizerul pe o felie de chiflă, apoi încă o felie şi apoi iar kaizer. Am pus cam câte două bucăţi de kaizer pe fiecare strat de chiflă.
Prăjiţi ouăle (da, ştiu, ouăle Benedict se fac cu ouă ochiuri fierte în apă, dar mie mi-a fost mai uşor să le prăjesc, îmi era prea foame ca să aştept să mai fiarbă apa). Puneţi o felie de roşie, apoi oul pe turnuleţul de pâine şi kaizer. Adăugaţi sos din belşug. Dar pentru că eu nu sunt aşa amatoare de sosuri, am preferat să decorez farfuria cu el.
A fost delicios, rapid de făcut şi sigur voi mai repeta experienţa. E cu siguranţă altceva decât ouă prăjite cu salam. Măcar ca prezentare! 😉
imi lasa gura apa mai ales ca mi-e foame si pentru mine e cam ora mic-dejunului 😛
=p~ Crezi ca daca le fac cu felii de paine in loc de chifle,fara rosie si fara sos se mai pot numi oua Benedict? 🙂
Nu vad de ce nu, si sarmalele fara carne, tot sarmale se numesc. Nu trebuie sa existe retete universale, le mai adaptam si noi. Dar ai putea sa tai feliile de paine la rotund si juri pe rosu ca sunt chifle englezesti 🙂 gustul nu difera foarte mult.
am sa-i fac sotului meu ca el este mare amator de oua prajite, mie nu-mi place decat kaizerul si cum este exclus din dieta pe care o tin raman doar cu inghititul in sec si cu privitul. pupici gospodinei dragi
Este atat de simplu…. Eu nu sunt cine stie ce bucatareasca, dar kestia asta kiar arata bine si ii va place si lui si mie de facut. Pupici la mamici!!
elena