Decoraţiuni pentru torturi

Azi e ziua surorii mele, aşa că am încercat să îi fac cadou un tort mai deosebit. Nu ştiu cât de deosebit la gust a fost, dar am încercat ca măcar la aspect să fie deosebit, aşa că am încercat pentru prima oară să fac o decoraţiune cu pastă de marshmellows, cunoscută ca şi MMF (marshmallow fondant). Am încercat să îl fac să arate ca o cutie de cadouri, dar nu am ajuns nici pe departe la perfecţiunea de aici, în parte pentru că nu am avut suficient fondant şi în (cea mai mare) parte pentru că nu am avut suficient talent. Iată rezultatul:

Am folosit un pachet de foi de pandişpan din comerţ, crema de şampanie de aici (puţin acrişoară, ceea ce a fost bine, având în vedere câtă cremă am băgat în cele 5 foi de tort) şi pasta de marshmallows pentru decor. O să vă povestesc în cele ce urmează cum am făcut fondantul.

Aveţi nevoie de: 150 grame de marshmallows (se găsesc în hipermarketuri, sunt galben cu roz, din păcate la noi nu se găsesc albe, de dragul gramaticii o să le spun aici bezele), 3 linguri de apă sau colorant lichid (dacă folosiţi colorant praf sau gel, adăugaţi şi apa şi colorantul, dacă folosiţi colorant lichid, numai colorantul), între 600 şi 800 de grame de zahăr pudră cernut.

Puneţi bezelele într-o oală împreună cu apa sau colorantul lichid. Eu am folosit colorant roşu şi oricât de mult am pus, tot un roz incert mi-a ieşit, nicio şansă de roşu.

Lăsaţi-le la topit pe bain marie, amestecând să nu se lipească. O să rezulte o pastă fluidă la care adăugaţi 300 de grame de zahăr, omogenizaţi  şi o lăsaţi la răcit vreo cinci minute (mie mi-a ieşit cu cocoloaşe pentru că mi-a trecut prin cap că zahărul pudră ar fi trebuit cernut abia după aia)

Răsturnaţi pasta obţinută pe o masă pe care aţi presărat un strat gros de zahăr pudră şi acoperiţi cu un alt strat de zahăr pudră.

Acum e acum! Începeţi să frământaţi pasta, adăugând mereu zahăr pudră. Pentru operaţiunea asta e bine să aveţi pe cineva la îndemână care să vă alimenteze cu zahăr. În prima secundă mi s-a lipit toată pasta de mâini de am crezut că n-o mai scot în veci. După zece minute de frământat era la fel de lipicioasă şi eram pe punctul de a-mi băga mâinile în chiuvetă, aşa cum am făcut când am încercat pasta de lapte praf. Dar am perseverat, toţi membrii familiei au turnat pe rând zahăr, care cum îi strigam, şi până la urmă am reuşit să scot la liman o pastă care să fie doar vag lipicioasă.

Am înfăşurat-o în folie şi am lăsat 24 de ore la odihnit, după care am folosit-o. Vă recomand să întindeţi pasta cu sucitorul pudrat cu zahăr (pudră, evident) pe o folie de plastic. Vă va fi mai uşor s-o desprindeţi după aia şi s-o transferaţi pe tort sau să decupaţi figurine din ea. E uşor sfărâmicioasă şi riscaţi s-o distrugeţi în timpul transferului. Aşa eu am transferat-o cu tot cu folie, am răsturnat-o şi am desprins folia. Am decupat panglicile cu rotiţa de sărăţele dar merge şi o rotiţă de pizza. Inimioarele sunt făcute cu o formă pentru fursecuri.

Edit: am primit un comment cum că trebuie pus numai 300 de grame de zahăr în total, şi frământat ca la balamuc. Recunosc că n-am avut răbdare, că n-aveam ce să frământ, că era tot fondantul lipit de mâini. Zice Giovanna de pe Giovanna’s Cakes că trebuie o măsură de bezele la două măsuri de zahăr. Încercaţi cum zice ea, data viitoare mă risc şi eu. Oricum a fost bun fondantul, deci greşit, greşit n-am făcut nici eu 🙂

Atenţie: dacă faceţi ca mine şi puneţi decoraţiunile direct peste cremă, reţineţi că iese culoarea şi curge dacă le puneţi cu prea mult timp înainte. Ideal e să acoperiţi tot tortul cu fondant şi să faceţi decoraţiunile pe deasupra. Dacă alegeţi această variantă, îmbrăcaţi tot tortul într-o cremă de unt (200 grame unt bătute bine cu 100 grame zahăr pudră) sau gem de caise încălzit, nu puneţi fondantul direct pe blat.

Iar dacă sunteţi complet afone la decorat şi pigulit decoraţiuni din fondante şi alte paste, vă puteţi comanda de pe acest site diverse decoraţiuni (asta dacă vi se încarcă site-ul complet şi vedeţi listele de produse din partea de sus) la un preţ cam piperat.

Ăsta e al doilea tort pe care mi-am încercat mâna, după tortul biliard de anul trecut, şi sper să nu fie nici ultimul, în ciuda eşecului lamentabil. Să mă învăţ minte să mă mai ofer să fac torturi pentru alţii! 😀

La mulţi ani, Miha! Anul viitor ne limităm la nişte brioşe, nu? De preferat pe care să nu le ardem! 🙂

9 Replies to “Decoraţiuni pentru torturi”

  1. mihaelafrunza says: Reply

    maaaaama cat te-ai chinuit saraca de tine. multumesc mult de tot!!!! le fac in ciuda celor care n-au avut placerea sa si guste din el 😉

  2. La Multi Ani , sa va traiasca si sa va bucurati de ea !

  3. hey
    sus de tot in dreapta in pagina respectiva ai niste stegulete mici, printre care si al romaniei. daca apesi acolo iti va afisa pagina in limba romana.
    si bravo pt tortul tau in fondant.
    te-ai cam complicat cu MMF=ul asta. si da colorantul ala oricat ai aduga tot roz este. nu este rosu. rosu de la bb super import poti sa iti comanzi.
    PS. daca mai masezi fondantul cu putin unt ii mai dai putina elesticitate si nu mai este asa de sfaramicios.
    acuma depinde se de cat l-ai facut tu de sfaramicios din start:))

  4. waw, acum ti-am citi retata,
    la 150 gr d emarshmallows trebui doar 300 de gr de zahar sa folosesti. tu ai pus mai mult de dublu. de aceea iti este sfaramicios. reteta corecta este marshmallows si zahar pudra dublu marshamallows.
    ca sa nu ti se lipeasca de maini iti ungi mainile bine cu unt iniante de a farmanta si iti mai adaugi pe parcursul framantarii ca sa eviti sa ti se lipeasca.:)

    1. Laura Frunza says: Reply

      Giovanna, mie mi s-a lipit atat de tare ca oricat l-as fi framantat nu-l scoteam nelipicios. Dar o sa mai incerc. Deci zici ca trebuie sa framant in gol, fara sa mai adaug zahar?

  5. m-am uitat acum peste reteta ta.
    ai pus ff multa apa plus colorantul….
    cand pui direct colorant din acela rom care e lichid nu mai adaug apa de loc. si oricum la asa putina cantitate de marshmallows eu as pune max o lingura de apa. trebuie doar sa se topeasca nu sa se faca lichid cum aratai tu in poza. mie imi ramane ca o bezea spuma nu curge. si atunci evident ia mult mai putin zahar. dar oriucm cantitatile sunt cele care ti le-am scris mai sus.
    cu unt nu ti se mai lipesc mainile. nu dureaza mult deci nu trebuie farmantat in gol mult. cred ca ai pornit gresit de la inceput. cu multa apa colorant, ti-a stricat consistenta
    si de aceea ai avut nevoie de mai mult zahar. si inca ceva incearca microunde.nu pe apa. e mai usor

  6. […] desert am avut tort, v-am povestit păţania lui aici, şi […]

  7. iti las un link aici, e un site pe care l-am descoperit de curand, poate te intereseaza.
    eu sunt incantata de ce vad acolo [mai ales de martipanul alb – cel preparat in casa are culoarea naturala, un fel de bej] si cred ca voi comanda pe viitor niste produse de la ei.

    http://lumeabasmelor.ro/lumeabasmelor/

  8. chirca camelia says: Reply

    Am sa incerc si eu reteta de fondant, mie imi place mult culoarea, pt un tort minie mouse merge de minune, reteta mi se pare usoara, eu am gasit ceva cu glicerina alimentara… COMPLICAT….

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.