Despre asta am mai discutat, şi o să mai discutăm, mai ales că se mai apropie nişte aniversări în familia mea. De data asta a fost ziua surorii mele şi, împreună cu ea, am pus la cale un meniu simplu, dar colorat, numai bun pentru o masă de tineri care nu vor să mai piardă vremea cu friptură şi cartofi (vorba ei, nu a mea).
În deschidere am avut tortilla chips (cumpărate la pungă), cu dip (adică sos) şi tequila, servită ca la carte cu limete şi sare (da, deja sunt tradiţie tortilla chips cu tequila 😉 )
La felul principal, am avut mini-frigărui cu pastramă, brânză, ardei gras şi măsline, toate înfipte într-un grepfruit, şi mini-caprese (roşie cherry cu mini-mozarelle pe nişte săbiuţe mici), crenvurşti în foeitaj şi pârjoale umplute cu ouă de prepeliţă. Cred că am exagerat cu abundenţa de “mini” şi “mici” dar ideea a fost să mâncăm fără tacâmuri şi fără să punem masa cu şervete scrobite.
La desert am avut tort, v-am povestit păţania lui aici, şi brioşe.
De obicei, când e ziua ta, trebuie să duci şi la serviciu câte ceva, mai ales dacă lucrezi într-un birou. E drept că cel mai simplu e să te opreşti la o cofetărie să iei repede ceva, dar cel mai frumos e să faci ceva bun cu mânuţele tale. Astfel că Miha a făcut cu mânuţele ei câteva tăvi de brioşe cu Nutella pe care colegii noştri le-au devorat, mai ales că au fost însoţite şi de cutii mici (cum altfel?) de lapte cu diverse arome. Un adevărat breakfast a la Mihaela. Şi cum un asemenea festin greu poate fi depăşit, deja am început să coc idei cu privire la ziua mea, când voi împlini o frumoasă cifră rotundă!
Super ideea cu mini frigaruile! Se poate aplica cu succes si la o petrecere pentru copilasi.
La multi ani surorii tale si toate cele bune!
[…] sunteţi în pană de idei şi se apropie vreo sărbătoare mai aruncaţi un ochi aici, aici, aici, aici şi […]