Ieri dimineaţă treceam prin faţa unui chioşc de ziare şi mi-a atras atenţia în vitrină o copertă ochioasă şi colorată pe care scria Gătitul pentru cei mici cu Luis. M-am apropiat de chioşcul de ziare şi am rugat-o pe vânzătoare să mi-o dea puţin să mă uit prin ea. M-am cam codit să dau 15 lei pe ea, dar până la urmă am făcut-o.
Cartea este publicată de editura ERC Press (am căutat pe site la ei, dar nu o au), are 47 de pagini şi conţine câteva reţete pentru copii făcute de Luis, un copil de şase ani, eroul unui program tv difuzat pe Nickelodeon, un canal australian pentru copii (ceva gen Minimax la noi). Reţetele nu sunt neapărat noi sau deosebite (cu puţine excepţii) dar sunt prezentate într-o manieră amuzantă care le va face plăcere copiilor şi le va trezi apetitul şi pentru gătit şi pentru mâncarea în sine. Cartea vine însoţită de un dvd cu zece episoade din programul respectiv, fiecare episod este foarte scurt şi prezintă câte o reţetă. În ele îl vedeţi pe Luis la cumpărături, la joacă cu prietenii, la grădiniţă, la pescuit şi, evident în bucătărie.
Ce mi-a plăcut la carte şi emisiune:
– îi învaţă pe copii să fie deschişi la gusturi noi, la specialităţi culinare din diferite culturi – Luis găteşte specialităţi din Guatemala (prăjitură cu brânză), Argentina (empanadas), China (yum cha), America (clătite, hamburgeri), Mexic (tortillas), Italia (pizza şi spaghetti bolognese), Franţa (friganele), Anglia (toad in a hole), bineînţeles, cu ajustările şi modificările de rigoare.
– îi învaţă să mănânce multe legume (multe din felurile de mâncare conţin salată, roşii, avocado, măsline), brânzeturi, peşte
– îi învaţă să gătească sau măcar să ajute în bucătărie, să se spele pe mâini înainte să gătească şi să lase adulţii să facă treburile dificile, precum tăiatul legumelor sau aprinsul aragazului
– îi învaţă că micul dejun este cea mai importantă masă a zilei şi că o masă sănătoasă îţi dă energie pentru întreaga zi
– e o carte foarte colorată, cu imagini, cu sfaturi adaptate pentru copii, cu foi lucioase care se murdăresc mai greu în mânuţele pline de făină
Ce nu mi-a plăcut
– toate prăjelile erau făcute în unt
– într-un episod Luis culege măsline din pom şi le pune direct în salată or din câte ştiu eu, măslinele nu se consumă crude pentru că sunt amare
– după o masă îmbelşugată (în care înfulecă de zici că se bat turcii la gura lui), Luis şi prietenii lui se duc la înot, lucru complet nerecomandat
– în cărticică e o reţetă cam ciudată: tulpină de ţelină umplută cu unt de arahide. Hm, cam ciudată combinaţia, puteau să aleagă altă reţetă. Dacă tot scoţi o carte orientată spre un anume public, selectează reţetele mai cu grijă.
Iată una din reţetele pe care sigur o s-o fac dacă găsesc făină de orez:
[…] Cartea de miercuri – Gătitul pentru cei mici cu Luis Wed Sep 29, 2010 12:20 pm Ieri dimineaţă treceam prin faţa unui chioşc de ziare şi mi-a atras atenţia în vitrină o copertă ochioasă şi colorată pe care scria Gătitul pentru cei mici cu Luis. M-am apropiat de chioşcul de ziare şi am rugat-o pe vânzătoare să mi-o dea puţin să mă uit prin ea. M-am cam codit să dau 15 […] […]
Pacat ca nu exista si la noi o astfel de initiativa, care sa fie chiar practica..
La noi mai greu cu initiativele si ideile practice iar cele putine care sunt, sunt de proasta calitate. Iti dau doar un exemplu: am vazut o carte la un chiosc de ziare, ceva cum sa aranjezi mancarea copilului intr-un mod amuzant, era penibila, cu trei poze amarate, realizate execrabil, iar ideile de-a dreptul hilare.
Faina de orez ar trebui sa gasesti cam la orice Plafar mai respectabil 😉