Ciocănele de pui cu legume şi cuş-cuş

Iniţial am vrut să îi spun reţetei ăsteia gulaş dar m-am gândit că risc să fiu asasinată de apărătorii gulaşului tradiţional de pretutindeni 😀 Aşa că i-am dat un titlul mai lung. Zic “i-am dat” pentru că oarecum am inventat-o eu. Acuma “inventat” e un cuvânt mare, pentru că am gătit din ce aveam prin casă pornind de la nişte idei şi tehnici de bază şi a rezultat următorul preparat:

Sâmbătă m-am întors eu din Lumea Mare cu o foame de numa-numa şi m-am pus pe gătit. Problema a fost că n-aveam prea multe ingrediente prin casă deoarece mi-a fost lene să merg la cumpărături. Aşa că am scos din congelator o tavă de ciocănele şi m-am gândit să le dau la cuptor, cu cartofi. Numai că, în virtutea celor menţionate mai sus, nu aveam cartofi suficienţi, ci doar vreo trei şi ăia mici. Aşa că am purces mai departe la scotocit frigiderul şi cămara şi am scos la iveală următoarele: două bucăţi măricele de gogoşar roşu, în congelator nişte morcov ras, o ceapă roşie medie şi o ceapă albă mică, un căţel de usturoi, o roşie prunişoară, cei trei cartofi mici, un rest de legătură de pătrunjel, uşor ofilit dar reînvigorat cu apă rece, condimente diverse (măcar din astea am din belşug) sub formă de boia dulce, chimen, sare, piper şi niscaiva pastă de ardei dulce.

Am pregătit toate ingredientele dinainte: am tocat ceapa, gogoşarul şi roşia cubuleţe mici şi usturoiul feliuţe.

Am dat cartofii pe răzătoare, pe partea unde face felii subţiri:

Într-un tuci mare (voi puteţi folosi o oală anti-aderentă sau o tigaie cu pereţi înalţi) am pus la prăjit pulpele în ulei, pe rând, doar cât să se rumenească şi să se sigileze sucurile, nu să devină maro şi pielea crocantă.

Le-am scos deoparte şi în uleiul rămas am pus ceapa, am călit-o uşor cu puţină sare, apoi usturoiul, morcovul ras şi gogoşarul, fiecare pe rând, să se înmoaie în voie.

Când s-au înmuiat, am pus roşia şi boiaua, am turnat repede puţină apă să nu se ardă boiaua şi am mai adăugat pasta de ardei, cu generozitate. Am pus deasupra pulpele:

Şi am turnat apă să le acopere bine. Mie îmi place multă zeamă la mâncărurile cu sos, aşa că torn mai multă apă, mai ales la mâncărurile bine aromate. Am pus câteva fire de chimen, puţină sare şi piper proaspăt măcinat şi am pus capacul. Le-am uitat acolo vreo oră până a dat carnea semn că se apropie de finalul fierberii.

Voi puteţi lăsa cât vreţi, dar mie la ciocănele îmi place să se desprindă carnea de pe os la simpla apăsare. Am adăugat feliuţele de cartofi (ţinute la păstrare în apă rece) şi am pus iar capacul.

O să vedeţi că sosul începe să capete consistenţă pentru că amidonul din cartofi îl îngroaşă. Pentru a face mâncarea şi mai săţioasă (de parcă nu era suficient ce aveam până acum) am adăugat şi o mână de cuş-cuş. Acest cuş-cuş este un tip de paste sub formă de bobiţe mici. Când s-a fiert şi cuş-cuş-ul, mâncare a fost gata şi am servit-o presărată cu pătrunjel proaspăt tocat mărunt.

Şi nouă şi Elizei ne-a plăcut foarte mult! Nu pot spune că e un fel de mâncare extrem de nutritiv (din cauza fiertului mult) dar delicios, cu siguranţă. Ca să compensaţi, serviţi cu o salată de frunze multe, asezonată cu puţin ulei de măsline şi zeamă de lămâie. Noi n-aveam, aşa că a mers şi aşa.

Încercaţi şi voi, nu neapărat în varianta asta, ci în varianta voastră, cu ce vă place şi cu ce aveţi prin casă.