Am aflat de campania “Let girls be girls” (lăsaţi fetiţele să fie fetiţe) ţopăind din articol în articol pe un blog străin. Am rămas absolut oripilată după ce am citit acolo şi m-am gândit să vă atrag şi vouă atenţia înainte să apară problema (din fericire, la noi încă nu e aşa de grav).
În ce consta campania: o asociaţie de mame s-a revoltat împotriva hiper-sexualizării fetiţelor prin îmbrăcăminte, încălţăminte şi accesorii şi a trimis scrisori de protest către magazinele de haine cerându-le să retragă de pe piaţă produse care făceau tocmai asta, de exemplu: pantofi cu toc pentru fetiţe de trei ani (după ce fetiţa cuplului Cruise-Holmes a fost văzută la trei ani pe tocuri), sutiene de la costume de baie cu bureţi pentru fetiţe de şapte ani, o linie de papetărie Playboy, tricouri/baveţele cu mesaje nepotrivite (“când o să fiu mare, o să fiu nevastă de fotbalist” sau “tata nu voia decât un sex oral”). Mari giganţi ai modei precum Next, Zara, Boots, Hush Puppies, Debenhams, Marks&Spencer au trecut imediat de partea mamelor. Deşi problema nu e în întregime în grădina lor, pentru că la urma urmei, părinţii cumpără hainele respective, ei sunt consideraţi principalii vinovaţi pentru că promovează astfel de produse şi imaginea de “fetiţă sexy”. Când îţi vine fata de clasa a doua acasă şi vrea costum de baie cu burete pentru că toată lumea are, tendinţa de părinte obosit sub atac ar fi probabil să cedezi (deşi eu sper că nu, totuşi). Însă dacă aceste piese de îmbrăcăminte nu ar exista, atunci nici presiunea socială nu ar exista şi prin urmare, nici scandalul “vreau şi eu, x are, eu de ce nu am?”
E adorabil să vezi un băieţel de trei ani într-un mini frac, copiat la scară mai mică după un frac de adult, dar, sincer, mi se pare dezgustător să văd o fetiţă de şase ani cu unghii din gel, violet şi cu ştrasuri (văzută de mine, în parc), sau cu bluze care se leagă sub sâni şi fustiţe de sub care li se văd chiloţeii. Dacă la un an e haios să îmbraci copilul cu o rochie scurtă de sub care i se văd gogoşarii asortaţi, la şapte-opt ani, nu mai e. Acum câteva zile am vorbit cu o prietenă şi mi-a spus că fiica ei de trei ani a venit acasă de la grădiniţă şi a întrebat-o “mami, crezi că sunt sexy?”. Evident, prietena mea a rămas interzisă şi a întrebat-o ce crede că înseamnă sexy şi de unde ştie cuvântul. Îl ştia de la grădiniţă. Cum răspunzi la o asemenea întrebare? Eu recunosc că am rămas mască şi m-am gândit singură ce aş răspunde şi probabil că aş bâlbâi ceva de genul “nu se poate spune despre o fetiţă că e sexy, acesta e un cuvânt rezervat persoanelor adulte. Tu eşti frumuşică/drăguţă/etc” Voi ce i-aţi fi spus?
Şi nici să nu încep să bat câmpii despre machiajul la copii. Nu sunt deloc de acord, în afară de balsam de buze special creat pentru copii (fără culoare) orice alt produs de machiaj nu are ce căuta pe feţele lor. Este adevărat că atunci când sunt mici testează orice, dar mai este adevărat şi că poţi ţine produsele de machiaj departe de ei şi le poţi spune că nu au voie. Când Eliza m-a văzut că mă dau cu ruj, a vrut şi ea, dar i-am explicat că numai mămicile se dau cu ruj, Eliza nu, şi a înţeles. Dacă eu consider că e ok să îi dau mărgelele mele să şi le pună la gât, pentru că vrea şi ea, sau să îi dau o poşetuţă haioasă să şi-o pună pe umăr pentru că îi place să mă imite, nu consider că e normal să îi dau şi produsele mele de machiaj. Sunt extrem de periculoase şi le afectează tenul! Dacă fetiţa e din cale-afară de cochetă, să zicem că o trusă de machiaj specială pentru copii nu e un capăt de ţară, dar trusa mamei nu are ce căuta pe chipul ei.
Aş fi interesată să aud păreri de la mămici de fetiţe, în special, cu ce probleme s-au confruntat pe frontul ăsta şi cum le-au rezolvat, ca să mă pregătesc moral pentru ce mă aşteaptă!
Încă un articol interesant pe tema asta aici.
Foarte bine punctat. O sa raspund la provocare intr-o postare pe blog.
Si fetita mea a primit la aniversarea a trei anisori, o pereche de sandale cu tocuri, destul de inalte dupa parerea mea. S-a jucat de vreo doua ori prin casa, dar nu… sint impotriva acestor lucruri, mai ales a trucurilor pentru copii, rujuri, lacuri de unghii… si din astea a primit, dar doar in vacanta i-am facut eu unghiutele, o singura data bineinteles… Si nu sint de acord nici cu jocurile pe internet pentru copii, are desene animate, are carti de colorat, deseneaza, se joaca cu pianina ei, cred eu ca e o fetita normala…, o fetita de cinci ani si jumatate. Nu stiu daca te ajuta ceea ce am scris eu, dar daca ii spui nu de la inceput, va ajunge sa ignore aceste lucruri, va avea timp suficient pentru toate, cind va creste.
[…] Campania “Lăsaţi fetiţele să fie fetiţe” Tue Nov 16, 2010 15:15 pm Am aflat de campania “Let girls be girls” (lăsaţi fetiţele să fie fetiţe) ţopăind din articol în articol pe un blog străin. Am rămas absolut oripilată după ce am citit acolo şi m-am gândit să vă atrag şi vouă atenţia înainte să apară problema (din fericire, la noi încă nu e aşa de grav). În […] […]
Noi suntem inca mici,deci nu putem spune ca ne-am confruntat cu astfel de probleme.Am vazut insa la concursurile de frumusete din SUA ca fetitele incepand de la 3 ani sunt epilate,date cu autobronzant si nu mai spun ca sunt fardate,plus peruci,unghi facut si tot asa.Sper la noi sa nu se ajunga asa departe.Zi frumoasa in continuare.
Asa e! E complet aiurea sa lasi copilul fara copilarie si sa-l impingi spre maturizare, fortat! Buna campanie, bun articol!
ma alatur mamicilor care vor sa pastreze inocenta fetitelor lor, fiecare etapa de varsta are frumusetea ei si nu cred ca ar trebui incurajate astfel de obiceiuri. fetita mea are 2 ani si deja vrea sa ma imite ca orice fetita insa i-am explicat ca numai mami se da cu ruj sau cu lac pe unghii, la fel cu parfum, etc deocamdata situatia e sub control, sper sa mai creasca mult mai mult pana sa poarte tocuri sau rochite sexy. lasati fetitele sa fe fetite, mi se pare o campanie super tare, bravo
Dar de “Baby and tiaras” de pe Travel&Living ce spuneti?
Miha, am uitat sa mentionez, dar cred ca nu ma mai opream din scris daca incepeam. Ce se petrece acolo e abuz pe fata si imi pare rau ca nicio autoritate de protectia copilulului nu vede asta.
Ma alatur si eu campaniei.
1. Poza fetitei de 10 ani e dezgustatoare
2. Desi e ceva mai dragalasa ce-a de-a 2 poza (chipul), totusi unde sunt piciorusele acelea rotunde si carnoase ca de bebelus, pe care fetele de varsta ei fara tocuri le au.
Am si eu o micuta de 2 ani jumate, care se impodobeste toata pe manute si picioruse cu culori, din placerea de a picta, dar la noi nu exista problema machiajului, pentru ca nu-l vede la mine. Apoi, i-am dat si eu la 1 anisor rochite scurte, dar acum el aleg si ea daca vede o rochita mai scurta imi zice, asta e mica.
Sa ne bucuram cat putem mai mult de inocenta copilariei, cu rochite cu floricele si codite cu fundite, si dragalasele sandalute, cu motive copilaresti.
Buna
Citesc mereu ce scrii tu pe aici, imi place foarte mult, nu am lasat niciun comentariu pana acum, dar de data asta nu m-am putut abtine.
Ma alatur si eu acestei campanii, din pacate si la noi in tara incep sa apara astfel de lucruri, am vazut chilotei tanga pentru fetite… Chiar m-am confruntat cu problema hainelor acum trei ani, cand cautam o rochita pentru aniversarea de doi ani a fetitei mele – o rochita grosuta de iarna – si nu gaseam decat rochii de adolescente la scara mica…
Laura? Chiloti tanga pentru fetite???? Dumnezeul, de asa ceva inca nu am auzit, dar mi se pare grotesc! Si ai dreptate cu rochiile mai deosebite de aniversari sau nunti, sunt niste enormitati.
eu inca mai sper ca, la noi, astfel de curente poate nu prind.
deci emisiunea cu amaratele alea de fetite care participa la concursuri de miss ma DISPERA. imi vine sa urlu, sa denunt pe cineva si n-am cum. asa ca schimb canalul.
Renata, si eu sper sa nu prinda la noi genul acesta de concursuri. E oribil ce se intampla cu acei copii. Mai prind franturi de emisiuni si vad cum plang si parintii ii obliga sa se faca “frumosi” si sa urce pe scena 🙁
Chiar vroiam sa pomenesc si eu ca am fost ingrozita cand am auzit de chilotei tanga pt. fetite, dar vad ca deja a mentionat cineva mai sus … In ce lume traim? Fetitele sunt asa dragalase, naturale. Cu fetita mea nu am probleme cu machiajul, pt. ca nici eu nu ma machiez decat rar, la ocazii, parfum cand ma vede ca folosesc cateodata vrea si ea, dar doar ma prefac ca o parfumez, de abia acum la 3 ani jumate i-am pus si cercei.
Nu sunt de acord cu concursurile de frumusete la varste asa mici, nici chiar cu cele de muzica, dans; scena si lumea din jurul scenei le incurajeaza sa se intereseze prea devreme de aspectul fizic.
Buna! Sunt mama unei fetite cu varsta de 3,7 ani si vreau sa va spun ca este o persoana foarte cocheta pentru varsta ei. Este cocheta in sensul ca nu vrea sa se imbrace decat in rochite care sa se asorteze cu pantofii, ciorapii, esarfele si clamele pe care i le prind in par. Pantalonii sunt un rau necesar pe care ii accepta cand sta in casa sau daca este foarte frig. In privinta cosmeticelor nu accepta decat crema de masaj pe care o folosesc de cand s-a nascut. Vazandu-si verisoara de 5 ani rujata , cu unghiile lacuite a inceput sa puna intrebari de genul “ea de ce poate si eu nu?”Conteaza foarte mult modalitatea de abordare, modul in care le explicam ce este bine si ce nu pentru varsta pe care o au.
Concursurile la care sunt duse de la varste foarte mici le creeaza complexe si cel mai bine ar fi daca toti copiii ar fi incurajati sa faca sport sau sa se dedice unor activitati spre care au ei inclinatie. Parintii nu ar trebui sa-si traiasca ei copilaria”ratata” incercand sa-si manipuleze copiii sau executand tot ce vrea copilul. Copilul este un dar de la Dumnezeu si trebuie sa-l lasam sa fie copil, sa se bucure cat mai mult de inocenta acestei perioade minunate.
Aveti grija de copii, nu le rapiti copilaria!
Raluca, faptul ca fetita ta nu vrea sa se imbrace decat asortat si cu fustite/rochite e semn de feminitate si de bun gust, nu neaparat de cochetarie, si cred ca ar trebui incurajata, atat timp cat nu devine o obsesie. Sunt de acord cu tine cu tot ce ai spus, asa este, multi parinti incearca sa isi traiasca propria copilarie printr-a copilului lor.
Primul model feminin al unei fetite este mama. O va imita pentru ca in lipsa de alt reper va considera ca asa arata normalul. Pe cale de consecinta, daca mama este cocheta (se machiaza, parfumeaza, foloseste bijuterii) fetita va dori acelasi lucru.
Imi amintesc ca atunci cand eram pe la gimnaziu, pentru ca mama se machia dar nu avea decat 2 creioane dermatograf, ma machiam cu creioanele de colorat. Apoi la liceu nu stiam ce sa mai pun pe fata.
Acum Ioana de 2 ani vrea sa-si dea unghiile cu oja, ma vede fardandu-ma si imi arata pleoapa sa i-o fardez si ei, are bratarile si colierele ei (primite sau cumparate de mine). Recunosc ca in sinea mea ma incanta faptul ca e la fel de cocheta ca si mine, nu a ajuns inca sa dea iama in fardurile mele, dar imi fac socoteala ca daca prinde ocazia si stie ca nu e intrerupta cu siguranta le hacuieste pe toate. Nu ma bazez pe autocenzura ei ca la varsta ei curiozitatea omoara matza si nu-si mai aminteste ce i-a zis mami sa nu faca (sic!).
Ce ne paste pe viitor? E cam acelasi lucru cu viata sexuala sau cu drogurile, ma gandesc. Mai bine ii dau eu acces controlat, decat sa ma trezesc la realitate cand e prea tarziu. Ce parere aveti?
Adelina, sunt de acord cu tine, probabil pentru ca eu nu ma machiez, nici fata mea nu cere. Dar cand ma vede ca ma dau cu ruj, imi arata buzele s-o dau si pe ea. Noroc ca deocamdata daca ii spun ca nu e voie, se potoleste. Cred ca depinde si de ce intelege fiecare prin acces controlat. Sunt sigura ca o persoana cu scaun la cap ca tine nu intelege acelasi lucru ca mama surorilor Cyrus 🙂 Iar cu autocenzura ai dreptate, fiica unei prietene i-a furat rimelul si s-a dat pe unghii 🙂
Cred ca toata lumea ar trebui sa fie de acord cu aceasta campanie chiar daca nu sunt mamica:) Fetitele din poze mi se par oribile…mai ales Noah Cyrus(oare mai stie cati ani are?).
Cand eram mica imi machiam papusile cu fardurile mamei, pe mine nu imi placea sa ma machiez(cand nu stii, doare) si mama nu ma machia si eram foarte suparata…Dar acum am vazut ca mi-a facut bine si ii sunt recunoscatoare. Probabil as fi devenit dependenta daca m-ar fi lasat…
Vreau sa spun ca toata aceasta ipocrizie, sa ii spun asa, e foarte mult incurajata de parinti, mai mult decat de dorintele copiilor.
Am fost intr-un magazin cu mama si era acolo o mama cu fetita care ii spunea clar vanzatoarei ca vrea o pereche de tanga albi si o fustita transparenta pentru fetita ei care am aflat ca avea doar 5 ani! Cand fata se imbraca la cabina ii spune lu’ maicasa ca nu ii plac chilotii ca i se vede fundu. Stiti ce primeste raspuns? Ca asa o sa fie mai frumoasa si ca o sa se uite baietii dupa ea. Deci eu am rams ….
Si atunci sa nu spunem ca e doar vina copiilor care cer, ci mai degraba a parintilor care nu stiu sa ii educe si care fac ce facea si mama de mai sus la o fetita de doar 5 ani.
Am si eu o bulina frumoasa foc de 1an. Cum meseria mea este croitoria nu stiu ce m-as fi facut daca era baietel, dar asta nu inseamna ca am sa-i caut in cornite. De fiecare data cand nimeresc pe emisiunea cu Tiaras de pe travel ma uit cu ochii cat cepele si nu-mi vine sa cred ce pot face din copii aia, cat de nenatural si contra naturii pot arata. Mai ales cand majoritatea mamicilor sunt niste hipopotami, numai bun exemplu pentru viitoare miss. In primul rand este vina juriului ca accepta asa niste copii tunati ( peruci, dinti falsi, pozitii sexy, miscari de stripteoze) este o mare invitatie pentru pedofili. Si asta intr-o tara in care nu ai voie sa te uiti pe calculatorul de la serviciu la pozele de imbaiere ale nepoatei sau copilului tau (asta mi-a povestit o amica).
Copiii fara copilarie nu au amintiri frumoase, numai nevroze si frustrari si tot timpul vor cere si mai mult.
Exact asta ma intreb si eu, intr-o tara maniaca cu pedofilia, cum de permit asa ceva? E peste puterile mele de intelegere….
Laura, vreau sa preiau manifestul tau “Lasati fetitele sa fie fetite” pentru a-l posta pe blogul nostru. Eu sunt mama de baiat, dar cred ca e foarte important ca multe mamici sa constientizeze lucrul subliniat de tine in articol. Fetele (vavaly si Mihaela) ma sustin astfel incat tot ce am nevoie este acordul tau! Astept raspuns!
Maria, sigur ca poti prelua manifestul, chiar te rog! Iti multumesc!
Foarte buna idee, nu stiam de ea. Eu am baietel si chiar si pe el incerc sa-l las sa fie copil – nu are nevoie de bratari de aur sau gel in cap, cu siguranta nu cand mergem la nisip, in parc.
Am dat de cateva ori peste emisiunea Toddlers and Tiaras – pur si simplu ramaneam uitandu-ma si nu ma mai puteam dezlipi de ecran. Mi se pare ireal ce se intampla acolo, un simpu search pe google dupa numele emisiunii va arata o groaza de poze naucitoare, suficiente ca sa te lase cu dureri in piept. Cred ca fetitele acelea vor avea mari probleme la maturitate – probabil ca sunt “iepurasii Playboy” de maine.
Una e curatenie, eleganta, cochetarie, feminitate, bun gust… si alta e sa o luam inaintea varstei, sa chinuim un copil – pana la urma rolul nostru este si cel de indrumare, formare…
Holy crap!
Buna Laura, cred ca ai deschis un subiect cu multe posibilitati. De a deschide mintea, bineinteles.
Am o fetita de 2 ani si 7 luni, care daca a vrut ruj sau fard (m-a vazut pe mine cand ma fardam pentru serviciu) a primit un pupic si o replica in genul “mami, esti micuta si fardul sau rujul sunt doar pentru mamici sau femei care dimineata nu arata foarte bine si trebuie sa zambeasca si sa arate bine pe strada sau la munca. Nu trebuie sa vada toata lumea cearcane sau ochi obositi. La voi, copiii, nu se pune problema, sunteti oricum niste scumi, draguti etc.” si gata, a uitat.
Ma mai pupa pe ochi si ma intreaba inainte , pentru ca stie ca machiajul poate fi “toxic, strica la burtica daca pui gurita”. Acum are un strugurel al ei, natural si fara parfum, cu care e tare mandra sa se dea (adevarul e ca are buzele uscate, cam are nevoie….). Nu mi-as ierta daca as face greseala de a o lasa si in plus, chiar stie ca la sertarul meu de machiaje, nu are ce sa caute. Sunt ale mele, nu pentru copii. Este extrem de intelegatoare si cel mai amuzant este ca daca uit rimelul afara, vine ea si il pune “la locul lui, in sertar”.
Cu hainutele sau pantofiorii, inca e mica, dar am inceput sa-i spun despre culori si are anumite preferinte pe care si le sustine cu tarie. Ii plac rochitele, insa cum se agita/joaca/alearga la greu, mai des ii ofer pantalonii. Nu-mi place sa i se vada chiloteii sau sa-i cada ciorapii sau sa-i rupa, sufera mult pentru fiecare hainuta frumoasa. Asa ca atata timp cat suntem sportive, o imbrac sportiv.
Mi se pare strigator la cer sa chinui un copil cu conveniente sociale pentru oameni maturi. Copiii au un regim aparte, de inocenta si joaca, timp liber si lipsa de griji, care trebuie oferit de catre parinti si apropiati pentru o dezvoltare armonioasa. Nu spun normala, caci fiecare are poate alta notiune a propriului normal. Dar armonia intregeste un corp si un spirit.
In drum spre serviciu trec pe langa 2 scoli si o gradinita. Ma gandesc cu groaza ce ma va astepta la gradinita si mai departe, vazand tot felul de specimene de imbracaminte sau machiaje sau fitze care nu stau bine copiilor. Si asa au rautatile lor, parca nu mi se pare normal sa-i ajutam in a-si inmulti micile sicane cu vorbe despre haine sau starea materiala a parintilor. Insa de multe ori ii oferi copilului un sentiment de apartenenta si de afiliere prin simpla introducere a unei amarate de uniforme. Frumos alcatuita si desenata, poate fi o adevarata bijuterie. Si nu spun ca imi pierd copilul in peisaj. Din contra, as opta pentru a-i solicita excelenta in gandire/comportament fara a ma lega de vestimentatie.
Tin sa va spun ca in liceu nu prea ma fardam (rockerita/hippie) si nici nu prea stiam s-o fac, in facultate am inceput mai sustinut, dar chiar si acum imi permit sa ies nemachiata, doar aranjata. Simt nevoia sa respir si eu prin toti porii, asa ca fetita mea trebuie sa inveta sa respire cat mai mult acum cat e mica. Nu ma fardel la mare sau munte, in parc sau la joaca. Un rujuletz si un zambet, credeti-ma uneori poate face mai mult. Asta incerc sa-i insuflu si ei…
Ce frumos ai vorbit, Cristina! 🙂 Sa stii ca teama cea mai mare pe care o am si eu referitor la copilul meu este presiunea sociala. Eu am simtit-o din plin si m-a afectat de am ramas cu sechele pana in ziua de azi. Sper ca ea sa fie mai puternica, sa stie sa faca alegerile corecte si sa-si pastreze personalitatea.
mi-e frica sa nu ajunga un copil cu probleme, timorat, care fara spoiala sa nu poata iesi afara, cu un ten problematic, care daca nu are strass-uri sau rochie de “printesa” sa planga ca nu e corect si altii au, care sa nu imbatraneasca inainte de vreme… si, intr-o nota amuzanta, sa speram ca are norocul pe care i-l prevesteste firisorul alb din crestet cu care s-a nascut 🙂
Sint mămică de băieţel.Am citit articolul tău si sint perfect de acord cu ceea ce ai scris.Poate că unele mămici mă “vad” o mamă cu o vedere ingustă,dar este problema lor.Este bine să lăsăm copii să fie copii si să incercăm să le explicăm ce e potrivit virstei lor.La intrebarea ce fel de răspuns aş fi dat copilului meu(sint sexi)imi pare rau ,dar nu ştiu.Oricum sintem pusi in dificultatea de a le raspunde la multe intrebari si curiozităti specifice sau nu virstei.
La televizor sint tot feluri de spoturi,nici nu stiu cum sa le zic acum,sa ne protejam copiii ,baieti,fete,te ingrozesti sa vezi ce se poate intimpla doar din dorinta de a fi copilul tau un pic mai cu ”mot” decit ceilalti.Alegerea este a parintelui .Eu, ma regasesc in cele scrise de Cristina,nu m-am dat cu ruj pina pe la 20 de ani.Am Folosit o crema de fata si clasicul nostru luciu de buze-strugurelul si mi se parea ”super-cool”.Ca nu am corespuns anumitor standarde a unui anumit cerc de fete la liceu,m-a afectat la momentul respectiv,cu timpul am reusit sa trec peste,si ma bucur de acest lucru pentru ca tenul meu la 36 de ani arata mult mai tinar,pe cind ele au imbatrinit inainte de vreme.Pacat.Erau frumoase si cam atiat…E usor sa rizi si sa cataloghezi pe altii.Sper ca baietelul meu sa invete sa faca alegeri corecte si sa nu simta ceea ce am simtit eu la o anumita virsta.Este un baietel emotiv,iar noi ca parinti incercam sa treaca peste aceste stari.Vorba Laurei ”presiunea sociala” .Sa aveti o primavara frumoasa!
Buna Laura! Am gasit intamplator articolul tau dar ma bucur si-ti apreciez initiativa, pe care o sustin si eu chiar daca sunt mamica de baietel.Imi pare rau sa vad ca nu prea multa lume s-a alaturat campaniei sau cel putin comentariile nu sunt atat de multe.Sper totusi sa fie mai numeroase mamicile care gandesc ca noi si sper sa nu ajungem sa promovam vreodata emisiuni de genul celei mentionate mai sus(la care si eu m-am uitat de cateva ori si totul imi parea atat de ireal incat la un moment dat m-am gandit”nu se poate asa ceva cred ca e regizat totul”.
Nu prea ma pricep ,dar daca ii dau de cap pana la urma, pot posta si eu manifestul pe blog?
Crinutza, sigur ca da, as fi onorata. M-am uitat pe site-ul tau, ai niste caciulite superbe, cel putin cea cu ciresele si cea marinareasca m-au dat pe spate. Felicitari pentru munca ta!
Multumesc Laura!!! Modelul este fiul meu. Acum, pana reusesc sa-mi dau seama cum atasez manifestul si pe blogul meu ,am dat un like pe facebook.
Nu reusesc Laura ,ma ajuti cu ceva indicatii?????
Cristina, eu am blog pe wordpress si nu stiu exact cum functioneaza cel de pe blogspot. Dar daca ai optiunea de insert image, eu iti pot da codul imaginii sau iti pot face un cod separat, daca ai optiunea de insert hiperlink.
In regula am reusit ,multumesc de explicatii
Imi place foarte mult manifestul tau!!! Cred ca am putea generaliza cu “lasati copiii sa fie copii”. Oricum la fetite se vede mai mult aceasta tendinta agresiva… a consumatorismului pana la urma. ca de aici vine toata problema.
Eu nu am avut astfel de probleme ca si copil. Daca stau si fac o paralela intre copilaria mea si ce e acum .. oh, nici nu stiu cum sa descriu ce ar iesi.. Oricum un lucru mi-e clar: nu as da copilaria mea pe nimic. Dar pentru mine toate aceste fleculete (si tendinte) pana la urma nu fac diferenta. Fericirea vine din alte lucruri.
Este drept ca exista o presiune care vine din afara familiei (in cazul unei familii fericite.. , fara presiuni si “probleme” interne). Eu am patit in copilarie o chestie pe care nici azi nu o pot intelege pentru ca mi s-a parut, mi se pare si mi se va parea mereu absurda: Aveam pana in 3 ani si imi doream sa fac balet. Am mers la magazinul Sportul (asa era pe vremea aceea) sa imi iau costum. Erau costume albe cu o dunga rosie – cele pentru balet, doar ca eu fiind micuta nu imi veneau, asa ca mi-a luat buni unul bleumarin cu dunga alba. Acum vine problema. In grupa mea eram singura cu un astfel de costum. Si toata lumea avea impresia ca mi l-am luat intetionat ca sa fiu eu cu mot… Mie la 3 ani nu mi se parea nimic nemaipomenit – imi iubeam costumul ca era al meu si atat, dar nu credeam ca acest lucru ma face mai cu… mot. Bine, stiu, asta tine de modul de gandire.. Oricum ideea este ca am resimtit acea ostilitate pe tot parcursul acelui curs (intrerupt de o pneumonie cauzata de prea mult zel si curent in vestiar)… pur si simplu trebuia sa muncesc dublu si niciodata lumea nu era multumita. Doar din cauza ca aveam alta culoare.. la costum.
Cred ca daca ai parte in familie de comunicare si intelegere poti trece insa peste astfel de lucruri si copiilor ar trebui sa li se explice mai bine care este rolul lucrurilor pe care le comparam pana la urma, pentru ca reclamele sunt facute ca sa tenteze si convinga,… asta este rolul lor. Iar “tendintele din moda” ca sa creeze … un public tinta “uniformizat” care are insa impresia ca este unic si la moda.
Cat despre machiaj… iar nu am avut probleme cand eram mica, de fapt nu am avut probleme in general, mai voiam si eu o masinuta (haha) de la magazin, creioane… o rochita.. dar nu de genul ca daca nu mi se lua sa ma trantesc si sa fac crize cum am vazut ca se poarta…. acum:)).
Voi sustine si eu aceasta idee daca esti de acord!:)
Chiar te rog, cu cat mai multe mamici sustinem acest manifest, cu atat mai mult avem sanse sa ne facem auzite. Multumesc!
[…] […]