Ştiu că azi e joi, dar ieri a fost 1 Decembrie şi mi-am luat liber şi de la calculator. Azi vă prezint un proiect de suflet de-al meu, patru cărticele traduse de mine pentru editura Gama, din colecţia Mai bine vorbim despre asta!.
Până şi copiii foarte mici îşi fac griji şi se simt uneori neliniştiţi, de aceea titlurile colecţiei Mai bine vorbim despre asta! au fost special create şi ilustrate pentru ei. Îi sfătuim pe părinţi să citească aceste cărticele cu voce tare în timp ce micuţii de vârstă preşcolară privesc imaginile cu băieţei şi fetiţe asemeni lor din fiecare poveste. Colecţia este destinată şi celor mai mari, copiilor din clasele primare, aceştia putând să citească singuri poveştile.
Titlurile Mai bine vorbim despre asta! îi încurajează pe copii să-şi exprime sentimentele şi să vorbească deschis despre lucrurile care-i supără sau îi îngrijorează: timiditatea, despărţirea părinţilor, păstrarea şi dezvăluirea secretelor sau îmbătrânirea bunicilor.
Şi tu eşti timid?
Aceasta este o carte care îi sfătuieşte pe copii – pe cei mari şi pe cei mai mici – cum să facă faţă unei probleme des întâlnite: timiditatea. Cartea îi ajută să descopere metodele prin care ei îşi pot învinge timiditatea şi le explică cum îşi pot exterioriza sentimentele.
Atunci când părinţii mei au uitat să fie prieteni
Copiii de toate vârstele se simt răniţi şi tulburaţi atunci când află că părinţii lor au decis să divorţeze. Această carte tratează un subiect sensibil şi îi asigură pe copii că nu sunt vinovaţi de hotărârea luată de părinţii lor.
Şi tu ai un secret?
E amuzant să ţii un secret – de exemplu secretul despre cadoul surpriză pentru aniversarea mamei. Dar unele secrete, cele urâte, ar putea să te supere, de aceea e mai bine să le discuţi cu părinţii.
Bunicii mei sunt speciali
Această carte analizează povestea emoţionantă a relaţiei dintre bunici şi nepoţii lor. Povestea îi încurajează pe toţi copiii să preţuiască relaţia pe care o au cu bunicii lor şi să păstreze vii amintirile plăcute despre aceştia.
Dacă primele două cărţi au drept public-ţintă anumiţi copii, ultimele două nu ar trebui să lipsească din biblioteca niciun copil. Cartea cu secretul îi învaţă pe copii într-o manieră foarte, foarte delicată cum să reacţioneze atunci când sunt abuzaţi (verbal, sexual sau sunt loviţi sau intimidaţi şi hărţuiţi la şcoală sau de alţi adulţi) iar cea cu bunicii îi învaţă să respecte bătrânii şi să se poarte frumos cu ei (din păcate aproape zilnic văd pe stradă copii care se poartă urât cu bunicii care îi însoţesc la şcoală sau la grădiniţă).
Cărţile costă 19 lei bucata şi pot fi comandate de pe site-ul editurii Gama sau pot fi cumpărate din librării.
ce frumos, la tine pe blog ninge!
mie, una, imi pare bine ca exista astfel de carti, regret doar ca trebuie sa existe. discutia ma duce invariabil cu gandul la twin peaks si laura palmer, care fusese abuzata de tatal ei, e o realitate pe care mi-a explicat-o voalat mama cand eram destul de mica, ca ma uitam la serial si nu pricepeam mare lucru, dar imi placea fundalul sonor. in fine, traim niste vremuri atat de triste, it’s better to be prepared and, most of all, aware! scuze, mi-e dor sa mai vb in engleza:D
Renata, ai noroc ca mama ta a discutat cu tine asa ceva, chiar si voalat. Mie nu mi-a spus nimeni nimic, astfel de subiecte erau tabu la mine in casa. Ce-i drept, nici nu erau pe la toate stirile ca acum.
Abia astept sa le iau si eu.Mi se par foarte interesante.Niciodata nu m-am descurcat sa cumpar carti de pe net desi as vrea.O adaug in cos si de-acolo ma blochez.Habar n-am ce sa mai fac.Si uite asa raman fara.
Dupa aceea te duci pe cos (e iconita unui cos de cumparaturi in dreapta sus), si apesi pe “finalizeaza comanda”, apoi pe “trimite”, apoi completezi datele tale si alegi modalitatea de plata si apesi pe “trimite formularul”.
[…] oferă trei seturi din colecţia “Mai bine vorbim despre asta” despre care v-am vorbit aici, şi de care sunt şi mai mândră, pentru că sunt traduse de mine. Concursul va dura până pe 21 […]