Tocmai când credeam că am dat startul ultimului concurs pe anul acesta, iată că Moş Crăciun şi-a băgat coada şi vrea să mai ofere câteva cărţi. Editura Gama ne oferă trei seturi din colecţia “Mai bine vorbim despre asta” despre care v-am vorbit aici, şi de care sunt şi mai mândră, pentru că sunt traduse de mine. Concursul va dura până pe 21 decembrie şi câştigătorii vor fi anunţaţi miercuri, 22 decembrie, în cadrul rubricii Cartea de miercuri. Editura Gama va trimite direct câştigătorilor cărticelele şi pentru asta va trebui să trimiteţi pe adresa idei_pentru_mamici_si_copii @ yahoo . com un mail cu adresa poştală. Puteţi participa de oriunde din lume, dar adresa de livrare va trebui să fie una din România.
Ce trebuie să faceţi pentru a câştiga: să lăsaţi un comment în care să povestiţi cum aţi procedat în mod greşit faţă de un comportament al copilului vostru şi cum aţi fi vrut/ar fi trebuit să procedaţi de fapt. Cu toţii greşim, pentru că suntem oameni, şi o să încep chiar eu: acum două săptămâni Eliza a făcut scandal pentru că voia să doarmă în pat cu noi. Cum eu nu sunt de acord cu asta, am pus-o la ea în pătuţ şi am lăsat-o să plângă, convinsă că se va potoli şi se va culca. Numai că ea, în spiritul ei încăpăţânat arhi-cunoscut, nu s-a culcat, ci a continuat să plângă până a vomat. Evident că a fost mai multă muncă să strâng după ea, decât ar fi fost s-o iau în pat la noi, s-o adorm şi apoi s-o mut la ea în pătuţ. Voi în ce situaţii aţi greşit faţă de puii voştri? Este greu, dar hai mai bine să vorbim despre asta!
Concursul nu este deschis doar mămicilor ci şi educatorilor/învăţătorilor/psihologilor care lucrează mult cu copiii şi care pot folosi aceste cărţi în demersul lor pedagogic şi care au şi multă experienţă în acest domeniu.
Iar dacă Moşul vostru e mai sărac anul ăsta, îl puteţi completa cu pachete de cărţi din diferite genuri, oferite de Mihaela la concursul ei de Crăciun. Intraţi la ea pe blog să vedeţi ce pune la bătaie!
[…] Cartea de miercuri – concurs “Mai bine vorbim despre asta” Wed Dec 15, 2010 10:38 am Tocmai când credeam că am dat startul ultimului concurs pe anul acesta, iată că Moş Crăciun şi-a băgat coada şi vrea să mai ofere câteva cărţi. Editura Gama ne oferă trei seturi din colecţia “Mai bine vorbim despre asta” despre care v-am vorbit aici, şi de care sunt şi mai mândră, pentru că sunt traduse […] […]
of laura, eu am comis-o chiar azi. si sunt tare, tare suparata pe mine. de dimineata, cand baietelul cel mare se pregatea sa mearga la scoala, mi-a spus ca “astea nu sunt anti-zapada”, si a aratat in jos. eu l-am intrebat “care astea, ghetele sau pantalonii?” iar el a inceput sa dea din picior nervoc, ca “astea, ti-am aratat!”, la care eu, imediat l-am pocnit :(. si nu m-am oprit aici, el tot comenta, i-am spus sa nu mai comenteze, am tipat si l-am mai pocnit de cateva ori. am gresit enorm, si mi-am cerut iertare cand a venit de la scoala, i-am spus ca trebuia sa actionez cu mintea, nu cu forta.
nu fac asta frecvent, trec printr-o perioada foarte urata, dar asta nu scuza nimic. mi-ar placea sa citesc cartea, ar fi insa trist sa o castig, adica e cumva paradoxal sa castigi ceva pt o fapta urata…
bianca
cand am zis ca nu fac asta frecvent, vroiam sa zic ca nu am mai facut asta niciodata, l-am mai atins cateodata, dar f rar, de obicei stiu cum sa negociez si sa temperez situatia. dar acum trec prin muuuulte sentimente negative legate de casnicie, de viata mea si a copiilor dupa un eventual divort, sunt macinata de nervi si ganduri. si mai am si o scumpete de fetita de aproape 4 luni… trebuie sa ma scutur si sa fiu pozitiva pentru ei. insa e foarte greu.
ah, nu am spus cum ar fi trebuit sa procedez. trebuia sa fi inteles la ce se refera, sa ii vorbesc calm si ferm ca nu imi place cand da din picior asa nervos, sa il intreb ce are de reactioneaza asa…
Biana, iti multumesc ca ai spart gheata, pentru ca e foarte greu sa marturisesti cand gresesti. Noi, parintii, avem deseori tendinta de a ne considera niste zei-atotstiutori si avem senzatia ca ne cade staiful daca recunoastem cand gresim. Sunt sigura ca nu te va judeca nimeni, nu de asta suntem aici, ci ca sa ne incurajam una pe alta si, povestindu-ne experientele, sa aflam ca, de fapt, toate suntem oameni supusi greselii. Important e sa stim sa reparam greseala si sa ii cerem iertare copilului. Eu ii spun Elizei in fiecare zi ca o iubesc si ca imi pare rau daca gresesc cumva fata de ea, vreau sa stie ca ma stradui, ca nu m-am nascut invatata cum sa fiu mama, dar ca imi dau toata silinta.
Mi-am cerut iertare, si el, dragul de el mi-a spus ca nu s-a suparat deloc pe mine… cata putere de iertare si cata inocenta au copiii nostri. noi ar trebui sa invatam de la ei…
Buna! Vreau sa va impartasesc si voua din experienta mea, sa nu patiti ca mine. Eu nu ma inteleg prea grozav cu soacra mea, mai exact deloc 😀 Si am facut greseala sa spun fata de copil anumite lucruri si acum nu mai vrea sa mearga la ea pentru ca “e o scorpie”, din pacate citat dupa mine. Ma simt foarte prost pentru ca ea tine la copil (chiar daca nu si la mine) si n-am intentionat sa ii stric relatia copilului meu cu bunica lui. Cred ca oricat de rau ne intelegem cu socrii/parintii, nu trebuie sa punem pe tapet chestiile astea de fata cu copiii, pentru ca ei inteleg ce vor din asta si pun mult la suflet. Recunosc ca n-am dat dovada de prea multa diplomatie si nu stiu cum sa repar trebusoara asta.
Viorica, cred ca ideal ar fi sa nu facem despre nimeni aprecieri din astea negative, nu stii cum aude copilul ca matusa lenuta e a dracului, ca verisoara de-a doua e parasuta sau ca unchiul costica e un betiv si te trezesti ca recita poezia fix la vreo nunta unde v-ati adunat cu totii si iese cu scandal 😀 De reparat e mai greu, ca prima impresie a ramas bine tiparita in capul copilului, dar daca descoperi metoda, spune-ne si noua.
Buna! eu am o fetita de un an si doua luni iar problema cea mai mare si des intalnita la noi este refuzul mancarii. Cand vine ora mesei incepe circul!! cea mai urata reactie a mea este sa o fortez cu mancarea sau sa o duc in camera ei si sa o las in patut sa planga. Stiu ca nu asa trebuie sa procedez, dar cand ma gandesc ca sunt o gramada de copii care nu au ce manca si ea face atatea nazuri ma apuca nervii. Ar trebui sa incerc fiu mai calma, mai rabdatoare, sa ii pregatesc mai multe feluri de mancare ca sa aiba de unde alege si sa manance totusi ceva, sau sa incerc sa ii dau de mancare mai tarziu. Multumesc ca m-ati ascultat si sper sa nu ma judecati prea aspru.
Nicoleta, eu la inceput ii luam mancarea din fata de tot, nu stateam dupa ea. Acum fac greseala si ma duc cu castronelul la Tom si Jerry :-(((( Tocmai pentru ca nu mai am timp si rabdare sa stau dupa ea sa ii dau sa manance. Si dupa cum am zis, aici nu judecam, ci ne impartasim experientele. Chiar si mamicile cele mai rabdatoare si mai calme si mai pricepute din lume nu cred ca ne vor certa sau ne vor judeca, ci ne vor sfatui cum sa facem mai bine, din experienta lor.
Iti multumesc din nou pentru cuvintele tale. M-am mai linistit un pic. Mai nou o pun la masa si o las sa manance cu manuta ei ce poate sau in scaunelul cu masuta cu ochii la televizor cu Clubhouse Mickey Mouse si eu profit ca nu e atenta si o pacalesc sa manance. In final nu moare de foame, dar toate se fac cu pacaleli, si circ, si maimutareli. Astept cu mare drag sfaturi!
Nicoleta, eu procedez asa cand mananca singura, adica atunci cand stam toata familia frumos la masa, sta si mananca singura la masa. Dar cand mananca numai ea, n-are stare. Ce sa fac, daca n-am nervii suficient de tari….
buna! sa stii ca eu o inteleg pe eliza si o inteleg si pe nora privind dormitul cu parintii, eu eram la fel in copilarie, imi aduc foarte bine aminte. asa ca nora nu are niciun fel de restrictie cand vine vorba de a dormi cu noi, desi imi pare rau si constientizez ca dorm(im) mult mai bine separat. suntem acum in punctul in care doarme cca 3 ore la ea si dupa aceea cu noi (in conditiile in care, pana la 1 an, a dormit toata noaptea si doar in camera ei).
eu am gresit mult cand am inceput sa-i dau feticai sa manance la reclame, ca sa scap usor si sa ma asigur ca mananca tot, reclamele au jingle-uri dragute, sunt haioase, pai nu? astfel ca nora mananca acum de toate (legume si fructe la greu), dar aproape exclusiv la TV, la reclame sau la serialul coreean de pe tvr1 (de ce coreean? beats me…). stiu ce trebuia sa fac, incercam mereu sa mancam mai ales la pranz in familie, ca asa se cuvine, e frumos si sanatos.
am mai gresit si ca i-am cam lasat expozitie de jucarii prin casa, iar acum nu prea se arata interesata de ele… noroc ca-i plac cartile si revistele!
am mai gresit si ca s-a lovit cand era mai mica de cateva ori la capsor, din neglijenta mea…
in rest, sunt o mamica perfecta, ha,ha,ha, right! e abia inceputul aventurilor noastre impreuna…deci, tine-te!
p.s: pediatra noastra, doamna doctor dumnezeu, asa-i spune mama mea, ironic, ne-a spus ca acei copii care dorm singuri din frageda pruncie sunt cei care ajung in patul parintilor dupa 3-4 ani, iar daca li se refuza asta, raman traumatizati. deci ce puii caprei sa facem?
Renata, cred ca trebuie sa facem ce ne spune instinctul, ca altceva chiar nu stiu ce sa zic. Traumatizati nu raman ei, te asigur. Doar nu o sa le permitem acum toate prostiile, fiindca, vezi doamne, raman traumatizati.
Buna!
La noi problema e urmatoarea: baietelului meu in varsta de 19 luni roade orice (incepand de la 3 luni l-au chinuit dintii si de atunci e disperat sa bage tot ce gaseste in gura si sa mai si manance ceea ce reuseste sa desprinda). Cred ca va imaginati exasperarea mea, nu poti sa il lasi singur nici o secunda. Mai am momente in care ii smulg din mana si din gura creioane, telefoane, coltul mesei……… si ii mai si dau cate 2 peste manute (fara nici un rezultat bineinteles). Stiu ca nu fac bine, dar uneori ma lasa rabdarea. Nu mai stiu cum sa ii distrag atentia si am o teama: sa nu ramana cu ticul asta si dupa ce ii vor creste toate maselele.
Copii vostri cum s-au descurcat cu cresterea dintilor?
Mai e oare cineva cu aceeasi problema?
Cris, ai incercat cu jucarele din alea speciale de ros? Desi stiu ca in general copiilor le place sa roada ce vor ei, nu ce vrem noi. Si am mai vazut o chestie, pe un site, un fel de plasa speciala pt dentitie in care se pun bucati de fructe si de legume si ei le rod si le sug fara sa existe riscul de a se ineca cu bucatelele de alimente.
Le-am incercat fara succes. Il mai pacalesc cu niste covrigi mai tari, dar se plictiseste repede. Prefera sa roada o sticla de plastic, ii scoate dopul, il molfaie bine pana umple 2 babetele si apoi cauta altceva.
Laura, eu am ajuns pe blogul tau cam prin luna iulie a acestui an cand cautam retete de diversificare, sa ii fac ceva diferit, apetisant si totodata nutritv. Inca de mica face figuri la mancare….ce pot sa zic? tine la silueta :). Acum nu ma mai enervez asa de tare ca la inceput, nervii mei au inceput sa se toceasca, daca pot sa zic asa. Acum am timp sa stau dupa ea, ca inca sunt in concediul de crestere a copilului, dar peste un an… Sper ca pana atunci sa manance mai bine. Multumesc mult pentru sfaturi.
Laura, si noi am avut o multitudine de situatii din astea, pe de o parte imi este mila sa o las sa planga, dar altfel nu cred ca se poate disciplina, macar asa un pic, caci este o rebela ii zic eu, are o energie de neimaginat si numai la prostioare se gandeste. Am citit ca este bine sa ti inveti copilul sa se autolinisteasca, sa nu i faci toate poftele pentru ca te santajeaza plangand… Asa, ca sa se culce singura, pentru ca nu intotdeauna vrea, am lasat o singura in camera, in patutul ei, a marait ce a marait si la un moment dat nu s a mai auzit. O data a tras un pachet de pampersi din buzunarul patutului si i a scos pe toti, alta data nu stiu cum a ajuns la pachetul de servetele umede de pe o comoda si le a scos pe toooate…. Putea sa se accidenteze, sa inghita, sa muste, sa se sufoce… Nici nu vreau sa ma gandesc… Probabil nu trebuia sa o las sa planga si trebuia sa pun videofonul, dar…ce sa fac am gresit…
Băiețelul meu e plin de energie și este interesat de tot și toate, inclusiv de lucrurile mai periculoase. Se implică într-o grămadă de activități, dar care de multe ori se termină cu faptul că-și prinde degetele la sertare, cade și se lovește sau trântește oalele pe gresie de le sare toată culoarea…atunci eu nu mai pot să mă abțin și îmi scapă un ”ești rău!”. Deși copilul nu este rău, doar comportamentul lui este uneori nepotrivit. Așa că soluția ar fi să încerc să mă calmez și să îi propun o altă activitate fiului meu, ce e la fel de interesantă, dar mai puțin periculoasă.
Adriana, eu patesc la fel cu “esti obraznica”, ceea ce e total nepotrivit, in primul tand pentru ca nu intelege ce inseamna si in al doilea rand pentru ca in 90% din cazuri, curiozitatea o impinge sa faca anumite chestii, nu obraznicia. Si pana la urma ce e si obraznicia asta?!
Greu ,foarte greu sa vorbesti despre greselile pe care tu ca parinte le-ai facut fata de copilul tau,un inger nevinovat care isi pune toata increderea in tine neconditionat si depinde in totalitate de priceperea ta de ai arata drumul corect in viata. Daca am gresit fata de puiul meu? Da, am facut-o si am facut o greseala majora care nu se poate repara in totalitate. Ii sunt datoare cu o familie si asta ma face ca in fiecare zi sa fiu atenta ca altfel de greseli sa nu existe fata de el. Nu-l mint ,nu-l las sa-mi vada durerea sau nervii,indiferent de greutatea lor,si ii daruiesc tot ce pot mai bun pentru a ajunge un om adevarat cu un bagaj puternic in spate- valori ,copilarie frumoasa,cunostinte solide si un munte de iubire si respect.E greu dar stiu ca niciodata nu e de ajuns cat dau in comparatie cu tot ceea ce inseamna el pentru mine ,cu tot ceea ce imi daruieste zilnic-dragoste neconditionata,moral,fericire,putere si credinta ca toate se pot rezolva.
Va multumesc pentru ca mi-ati daruit ocazia sa-mi recunosc greseala fata de copilul meu. Acum in preajma acestor sarbatori sfinte aveam nevoie sa fac acest gest.
Una din greselile mele fata de Bianca este ca cedez prea repede la ceea ce vrea ea si asta nu e bine, a ajuns sa ma cunoasca si isi da seama ca daca plange dimineata la gradi eu mai stau cu ea pana se linisteste si mereu intarzii la serviciu…ma gandesc ca daca eram mai ferma si mai categorica si nu cedam de la inceput ii era si ei mai bine si nu ramanea suparata aproape in fiecare dimineata iar eu nu as mai pleca cu sufletul greu ca ea e suparata!
Ca sa dau un exemplu de saptamana aceasta (ca gresim inevitabil zi de zi) – eram zilele trecute cu fetele de mana pe zebra, fiind semaforul pe verde si o masina care ar fi trebuit sa ne dea prioritate a trecut fara grija mai departe. Nu l-am lasat sa treaca fara niste injuraturi birjaresti, pe care le folosesc in cazuri de confruntare cu nesimtirea. Ideea e ca asa cum s-a spus si mai sus- copiii aud, copiii retin…
Mi se intampla din ce in ce mai des sa gresesc fata de baietelul meu cel mare si cu toate ca sunt constienta de acest lucru tot mi-e greu sa ma abtin.Dau vina mereu pe altceva/altcineva, cand de fapt cheia este la mine!Dupa venirea pe lume a surioarei, universul lui a capatat o alta forma, langa mamica lui mai sta o persoana care nu prea il mai lasa cu mami atat de mult cat isi doreste.Este un copil cuminte, care se joaca singur foarte mult timp si imi pare rau ca atunci cand vine la mine ( sa ne jucam, sa vorbim, sa-mi arate ceva….) nu-mi mai gasesc timpul pe care altadata i l-as fi oferit exclusiv. De multe ori zic: maine o sa fiu mai rabdatoare cu el si o sa-mi fac timp sa ne jucam doar noi doi, ca altadata, dar de data asta chiar am sa reusesc.Imi promit mie si ii promit lui!!!!
Când a apărut pe lume surioara mai mică, băieţelul meu, care pe-atunci avea 2 ani, a fost pur şi simplu şocat. A stat până seara târziu în uşa camerei în care instalasem fetiţa, timp in care n-a facut nimic altceva decât să o privească cu ochi mari. Crezusem că am pregătit suficient acest moment, explicându-i, chiar cu mult timp înainte, că surioara lui să se nască pentru ca el sa nu fie singur, să aibă cu cine să se joace. Primeam sfaturi din toate părţile cum să nu cumpăr nimic fetiţei fără să-i cumpăr şi lui la fel şi lecţia asta o învăţasem. Dar nu mi-a spus nimeni şi nici eu nu mi-am dat seama că nu era suficient. Băiatul meu avea nevoie să fie asigurat că eu sunt tot mama lui şi că o să îl iubesc la fel de mult întotdeauna orice s-ar întâmpla. Nu înţelegea de ce nu-i mai acord lui toată atenţia mea, de ce nu ne mai jucam amândoi ca înainte, de ce de-acum dormea numai cu tati. Regret acum că am dat atunci mai multă atenţie treburilor casei, în puţinele momente libere pe care le mai aveam, că mi-am ocupat timpul pe care trebuia să i-l ofer lui călcând ore în şir hăinuţe de bebeluş ca la carte (şi pe faţă şi pe dos), gătind zilnic pentru ei mese prea complicate, fiindcă ţineam să respect o mulţime de reguli de nutriţie din cărţi, că mă preocupa mai mult curăţenia decât faptul că băiatul meu mă aştepta… Abia când a început să spună la un moment dat că pe el l-a născut tati şi că pe tati îl iubeşte cel mai mult, atunci am realizat că greşesc. De-atunci m-am tot străduit să reconstruiesc relaţia mea cu el, dar simt că nu am reuşit pe deplin.
Daca cineva crede ca pentru o educatoare este mai usor sa-si creasca proprii copii , se inseala amarnic.Teoria o cunosc perfect, dar de multe ori practica ma omoara.De multe ori gresesc din prea mult zel:daca asa scrie la carte asa fac.Dar uit ca fiecare copil are personalitatea si nevoile sale, iar cartea nu le stie chiar pe toate.
Si eu am procedat precum Laura:Hanna nu a vrut sa doarma decat leganata .Puteam sa o las in patut ore intregi caci nu adormea.Dar acum avem deja 2 ani si 4 luni, suntem mari si eu nu mai pot sa o legan pe picioare.Si intr-una din seri mi-a plans foarte tare , cred ca vreo ora sau poate mai putin, dar mie mi s-a parut o vejnicie.I-am spus ca trebuie sa faca nani singurica pe pernita, iar ea nu dorea asta.Si -a plans , si-a plans pana a vomat.Dupa tot scandalul am pus-o pe picioare si in urmatoarea secunda a adormit oftand.Era fericita si multumita, iar eu n-am putut sa adorm mult timp gandindu-ma cat de simplu era daca o tineam 5 minute pe piciare evitand atata suferinta.
Bine a spus Shakespeare:”Copilul e mic, iar lumea lui e mica si ea”.Gesturile noastre pot provoca multa suferinta in sufletele lor, pentru simplul fapt ca ei nu le inteleg.
Stie cineva o meserie mai grea decat aceea de mama sau de parinte in general?
Am incercat sa trimit adresa postala pe adresa de e-mail idei_pentru_mamici_si_copii @ yahoo . com si nu mi-a acceptat-o.
Mihaela, cand am scris adresa am lasat spatii ca sa nu o detecteze spamerii, elimina spatiile dintre copii @ si yahoo si va merge.
Asa cum a spus si mihaela, crezi ca daca ai experienta la catedra te vei descurca mult mai bine cu propriile odrasle.Nimic mai fals!Caci pentru cei de la clasa nu poti sa simti niciodata ceea ce simti pentru bucatica de om, sange din sangele tau.Greseli majore nu pot sa spun ca am savarsit pana acum in cresterea lui, dar am 2 chestii pe care le-am facut si nu le mai repet:
– intr-o zi a pornit masina de spalat fara rufe in ea si nu mai puteam s-o opresc.M-am enervat foarte tare ( adevarul este ca eram eu oricum capsata si gestul lui a pus capac nervilor mei ) si am tipat tare la el si l-am altoit ( de obicei nu tip deloc la el si nici nu-l bat niciodata ).S-a speriat ingrozitor si tremura si isi mangaia manuta unde l-am lovit.Mi-a venit sa plag si l-am luat in brate, imi venea sa-mi dau 2 palme ca nu am avut taria sa nu-l bat.Am gresit atunci fata de el, e mic si neajutorat , nici macar nu-mi poate comunic aexact ceea ce doreste cu adevarat.
– o alta greseala este faptul ca am pierdut multe clipe pretioase cand era mic, facand curatenie si ordine si alte bazaconii care sufereau amanare.Imi pare rau ca timpul pe care trebuia sa i-l dedic lui 100% l-am pierdut cu niste aiureli.
@Viorica, am avut si eu problema ta, oarecum. Mai zic fatza de prietena mea ca soacra-mea e zgarcita si m-a auzit fiica-mea si a zis ca nu merge la ea cu colinda pentru ca e zgarcita. Noroc ca n-am auzit-o decat eu, ca altfel era de belea. I-am explicat cat de bine am putut ca oamenii mari spun uneori lucruri pe care nu le gandesc bine si ca nu trebuie sa repete dupa ei, dar stau cu morcovul sa nu scoata perla asta si de fatza cu ea sau cu taica-su. Cred ca pe viitor o sa imi pastrez pentru mine opiniile la adresa ei si o las pe fiica-mea sa isi faca propriile pareri.
Marga, problema cu soacrele e foarte delicata, chiar mai delicata decat altele, pentru ca chiar daca tu nu te intelegi cu ea, nu trebuie sa influentezi copilul deloc. Slava Domnului ca eu nu am problema asta, locuim la 400 de km distanta.
Buna, si eu am gresit in unele momente cand am strigat la copii pentru ca eram eu obosita si ei imi cereau diverse lucruri… imi parea rau imediat si regretam enorm ca m-am rastit la ei.
la mine se aplica foarte bine vorba aceea- inainte de fi mama aveam multe teorii si sfaturi despre cresterea copiilor. Acum am 3 copii, si nici o teorie sau sfat :)). Ce cred ca gresesc cel mai tare cu fetele mele este ca tip la ele. Zilnic imi propun sa fiu mai calma, si sa aplic direct pedeapsa, fara sa strig, dar uneori sunt asa de obosita si de nervoasa, ca nu mai rezist. Ca sa ies din situatia asta mi-am propus sa fac un afis cu @daca…atunci…@ (regulile si consecinta incalcarii lor) pe care sa il citesc fetelor, si sa-l pun la loc vizibil. In felul asta ele vor sti clar ce le asteapta daca incalca regulile, si eu voi avea rapid consecinta la indemana, deci voi fi mai calma (sper :)) )
[…] nu vă întristaţi dacă nu aţi câştigat unul din premiile mari, concursul organizat împreună cu editura Gama este încă în desfăşurare! Rog câştigătorii celor trei […]
Mi-ar fi plăcut foarte mult ca băiatul meu să danseze, motiv pentru care l-am înscris cu entuziasm la cursurile de dans de la Palatul Copiilor. El a acceptat să meargă doar pentru că m-a văzut pe mine atât de încantată. Se străduia să facă mişcările învăţate ca să fie ascultător, ca să mă mulţumească pe mine. Se vedea clar că nu-i face plăcere iar talentul la dans era departe de el. Prima serbare însă a cam pus capac răbdărilor lui. Au pregătit atunci dansul răţuştelor. Deşi îmi spunea de multe ori că nu-i place să danseze ca o răţuşcă, că se simte penibil, eu refuzam să-l înţeleg. I-am făcut costum de răţuşcă şi am insistat să danseze la serbare, deşi statutul de răţuşcă nu aranja deloc un băiat de 6 ani, robust, cum era el. Pe scenă nu s-a simţit deloc în apele lui şi a fost supărat toată ziua. Îmi pare rău că l-am forţat să facă asta şi că nu l-am întrebat pe el ce fel de cursuri ar alege să facă.