O, vino mai cu soare cu verzile câmpii,
Cu susur de izvoare, cu floricele mii!
O, cât aş vrea să văd iar frumoşii ghiocei
Pe lunca-mpodobită, drăguţii mieluşei!
Să văd iar vremea bună sub cerul însorit
Şi firea să ne spună că totul s-a înnoit.
Să vină păsărele şi-n crâng privighetori
Iar cucul să ne îngâne, voios de mii de ori!
(Cântec de primăvară, Teo Trandafir, în Cutiuţa Muzicală, http://www.esnips.com/displayimage.php?pid=30185585)
Of, ce dor mi-e de primăvară, parcă nu mai vine o dată. E atât de frig încât îţi îngheaţă aerul în drumul spre plămâni, şi cu toate acestea mă gândesc deja la zambile şi la mărţişoare şi la ziua surorii mele care s-a născut în a doua zi de martie. Aşa că de azi începem seria de postări cu felicitări, mărţişoare şi daruri de opt martie cu nişte mărţişoare mai deosebite.
Mie îmi plac mult mărţişoarele, dar majoritatea sunt nişte zăngănele de prost gust, urâţele, uneori chiar scumpe, pe care le arunci a doua zi după ce le-ai primit. Dacă tot nu putem respecta tradiţia canafului alb-roşu şi a bănuţului de argint, e bine să încercăm să evităm mărţişoarele kitsch şi să dăruim mai degrabă flori legate cu un canaf din mătase răsucită. Şi dacă vreţi un mărţişor şi mai deosebit şi făcut cu mânuţele voastre, iată o idee care mie mi s-a părut grozavă.
Tot ce trebuie să faceţi este să decupaţi din carton colorat flori şi frunze, să le combinaţi şi să înfigeţi în mijlocul lor o acadea. Legaţi un canaf şi gata, aveţi o floricică/mărţişor care va aduce mai multă bucurie primitorului decât un coşar de plastic. O acadea e cam 1 leu şi cartonul îl puteţi recicla de oriunde, de la coperţi de caiete, de pe ambalaje, de pe pungi de cadouri mai vechi. Nici nu trebuie să fie carton, poate fi şi hârtie colorată (de ambalaj, de exemplu), caz în care puneţi mai multe straturi. Dacă adăugaţi frunzuliţe, puteţi scrie ca în ideea originală un mesaj destinatarului sau o strofă dintr-o poezie drăguţă de primăvară. M-am inspirat de aici şi o să mai fac şi altele în afară de acestea două şi, pe parcurs, mai adaug poze, dacă îmi ies frumoase.
Dacă aveţi mai multă imaginaţie decât mine puteţi face chiar flori de primăvară, zambile, lalele, frezii, narcise, în funcţie de materialele pe care le aveţi disponibile.
P.S. Nu discutăm aici despre valoare nutriţională a acadelelor, dacă acadelele sunt bune sau nu pentru copii şi aşa mai departe, aşa că vă rog să vă abţineţi să comentaţi pe tema asta.
Puteţi descărca de aici ideile de primăvară din anii trecuţi. Sunt destul de puţine dar de anul acesta sper că vor fi mai multe, dacă timpul îmi va permite să pun în practică măcar o părticică din zecile de idei adunate în dosarele din calculator.
in sfarsit! credeam ca a inghetat de tot categoria asta!;))
dragute florile, cred ca ies si mai interesante daca au mai multe straturi.
astept cu nerabdare si urmatoarele idei.:)
Wow!Banuiesc ca nu esti la prima poezie compozitie proprie.Imi place si nu esti singura care asteapta primavara.Frumoasa si creatia cu floricica.Felicitari,chiar daca nu ai nevoie de ele(de la mine).Pupici.
Beatrice, poezia nu este compusa de mine 🙂 Mi-as dori eu sa am un asemenea talent. E un cantecel pentru copii de pe Cutiuta Muzicala 4. Cred ca e de inspiratie populara pentru ca nu am reusit sa descopar cine l-a compus.
Melodia este un fragment dintr-o compozitie a lui Mozart, insa si eu incerc sa aflu mai exact ce este.
Buna Laura! ce bucurie mi-ai facut ca ai inceput cu activitatile de martisor!!! imi plac asa de mult!!!!! am incercat zilele trecute floarea din organza si chiar a iesit dragut. Astept ideile tale sa le pun si eu in practica!
Foarte draguta ideea, am vazut-o si eu pe undeva, e un martisor numai bun pentru cei mici 🙂 apropo de martisor, o sa particip la un targ handmade cu vanzare in perioada martisorului, poate vii in vizita, voi avea brose numai bune de purtat primavara 🙂 iti trimit detalii pe e-mail, daca vrei.
Astept cu nerabdare postarile tale cu teme primavaratice!
Flori, sigur ca da, trimite-mi detaliile.
Abia asteptam sa vad pe bloguri ca se mai gandeste si altcineva la primavara:). Eu o astept de asta toamna… Inedita ideea floricelelor-acadele! Am inceput si eu sa pregatesc ceva martisoare, curand vor aparea pe blog. Spor la martisorit!!!
Cred ca toti asteptam cu nerabdare primavara. Iarna aceasta mi s-a parut mai lunga decat oricand. Imi plac floricelele martisor si astept cu interes si celelalte sugestii.
Super idee, chiar aveam nevoie de ceva pentru gradi( fetita mea a primit in dar de la o colega o clamuta si acum este hotarata sa le ofere si ea la toate fetitele din grupa un ” ceva”) si bombonica cu snur este foarte indicata. MULTUMESC MULT
Multumesc, Vizitator, pentru idee, o cautasem pe net si nu o gasisem deloc si acuma cand am dat “mozart o vino mai cu soare” mi-a gasit-o imediat. Melodia poate fi ascultata integral aici: http://www.trilulilu.ro/marianasteluta/a482b91d7bf0f6
Foarte frumoase florile si ideea cu acadeaua imi place mult. Anul viitor vom prelua si noi pentru Valentine!!!