Dacă aveţi copii mai mici şi vreţi să faceţi împreună cu ei o decoraţiune frumoasă de primăvară pentru camera lor sau o felicitare pentru 8 martie, iată o idee haioasă care se realizează cu materiale puţine: copac cu flori din popcorn.
Aveţi nevoie de carton albastru (cartonul meu albastru e reciclat de la o revistă, pe verso e scris, merge şi o copertă de caiet studenţesc) sau carton suport pentru felicitări, carton negru sau carioca neagră, hârtie verde sau carioca verde, floricele de porumb şi un adeziv bun.
Decupaţi cartonul albastru cu foarfecele cu zimţi (dacă aveţi aşa ceva, dacă nu, nu-i bai, îi puteţi lipi o ramă falsă din carton sau hârtie). Din cartonul negru decupaţi silueta unui copac, iar din hârtia verde tăiaţi frunzuliţe (eu am decupat inimioare cu un perforator cu model şi le-am lipit invers). Lipiţi silueta copacului pe cartonul albastru şi, din loc în loc, frunzuliţele.
Alegeţi floricele de porumb cu baza mai plată şi lipiţi-le pe ramuri, printre frunze:
Nu-i aşa că e drăguţ copăcelul nostru înflorit?
Dacă aveţi răbdare, puteţi lipi sau desena smocuri de iarbă, ghiocei, păsărele şi orice alte simboluri ale primăverii vă mai trec prin cap. Pentru felicitare, nu uitaţi să lipiţi şi un şnur de mărţişor pentru a-i da puţină culoare.
Cât de frumos! Abia aştept să crească Alexia să facem d-astea împreună…
este foarte dragut copacelul 🙂 si activitatea se preteaza oricarui copil care a trecut de varsta la care baga orice in gurita. sau se poate lucra si cu cei mici, sub stricta supraveghere.
daca nu sunt floricele, se pot face “mingiute” din hartie creponata, aceasta fiind mai mult o activitate de toamna – se foloseste hartie creponata galbena, portocalie, rosie.
E frumos sa vezi ca se pot folosi si materiale de prin casa, adica te distrezi impreuna cu copilul tau fara sa faci cine stie ce cheltuieli.
Faina ideea. Memoram si preluam si noi :).
Buna Laura, superb copacelul tau. In seara asta si eu am facut atelier cu puiul meu de doi ani si trei luni, colaj cu flori si fluturi si multe flori din plastelina. Postez maine ce a iesit. Te-am mai vizitat cand si cand, mi-au atras atentia multe din ideile tale si tin sa te felicit pentru tot ceea ce faci.
Multumesc, Vavaly, te mai astept la mine pe blog.
Draga, Laura, iti rafoiesc de mult timp blogul, dar n-am indraznit sa (te) comentez. Dar uite ca am revenit; frumusetea lucrurilor pe care le faci imi dau incredere si curaj sa incerc si eu cu Mateiu meu iubit care are 2,3 ani. Promit sa mai (re)vin, tu mai incanta-ne!