Pe cei de la editura Casa eu i-am cunoscut la Bookfest, cred că la standul lor am zăbovit cel mai mult şi m-am uitat la fiecare carte expusă. Probabil i-am scos din sărite că am stat atât de mult şi am cumpărat doar o cărticică (Ghirlande vesele din hârtie), dar eram cu buget limitat şi cu greu am reuşit s-o îngrămădesc şi pe aia în total. Dacă n-aţi observat deja bannerul în partea dreaptă, vă atrag eu atenţia asupra lui acum: în partea dreaptă am un banner foarte frumos care duce la Editura Casa, nume care nu este deloc întâmplător ales, pentru că toate cărţile lor sunt orientate către casă, către activităţi care se pot realiza acasă, care ne pot înfrumuseţa casa şi viaţa din casă.
O să auziţi mai des de ei de acum încolo pentru că sunt singura editură din ţară care scoate atât de multe cărţi de hobby, din atât de multe domenii şi cu o grafică atât de bună şi, mai ales, cu un preţ atât de bun – în jur de 10-12 lei o cărticică.
În cărticele aveţi un capitol introductiv despre materiale necesare şi tehnici utilizate şi apoi idei de realizare, modele şi tipare pe care le puteţi decupa şi folosi pentru a pune în practică ideile lor.
Nu cred că am văzut în viaţa mea atâtea tehnici de creaţie: cu mărgele de nisip, cu mărgele care se lipesc, cu panglici de hârtie (nici nu ştiam că există aşa ceva), carton, hârtie de mototolit, pictură pe sticlă, figurine din aluat, origami, bijuterii, quilling, tehnica şerveţelului şi câte şi mai câte. O altă chestie care mie mi-a plăcut la nebunie la ele este că în fiecare carte aveţi o pagină – două cu reclame la magazine (fizice şi online) din care puteţi achiziţiona materialele pentru hobby-ul respectiv. Mi s-a părut o idee grozavă să le am pe toate acolo în carte, în loc să caut eu pe google şi peste tot materialele de care am nevoie.
Pentru că se apropie Paştele, voi începe prin a vă prezenta trei cărticele cu idei pentru această sărbătoare şi aseară chiar am vrut să fac o decoraţiune din ele, dar la ora 12 noaptea când am băgat ultima tavă de plăcinţele la cuptor, nu am mai avut elan să mă apuc de decupat, însă o voi face în zilele următoare pentru că am toate materialele în casă. Este vorba despre această decoraţiune din carton, cu puişor şi buburuză:
Cărţile sunt acestea:
Figurine din hârtie – Modele de primăvară şi de Paşti, pret 10,32 lei
Figurine de Paşti – Idei creative, preţ 10,32 lei
Ouă de Paşti – Idei creative, preţ 10,32 lei
Cărţile se comandă de pe site şi transportul prin Poşta Română costă 8,5 lei, destul de puţin zic eu şi pentru cei care le vor repede există şi varianta curier. În afară de aceste cărticele micuţe pentru pasionaţi sau pentru cei care vor să se apuce de un hobby şi nu ştiu cu ce să înceapă, Editura Casa a mai publicat o serie de cărţi pentru profesionişti, mai scumpe (dar cu mult sub preţul altor cărţi de gen) – colecţiile Foto, Grădină şi Amenajări. Voi ce hobby aveţi şi ce cărţi v-ar plăcea de la ei de pe site?
Sincer nu-mi vine in minte sa am vreun hobby dar cred ca daca as sta la casa as munci sa am curtea din fata plina cu flori si cea din spate cu legume variate. Prin urmare mi-as comanda o carte de gradinarit. Buna idee de cadou daca stiti pe cineva care sta la casa si are curtea mai in paragina. Restul cartilor ar merge de minune la o gradinita, scoala, activitatii de facut cu copiii la lucrul manual in afara de vesnicul traforaj pentru baieti si etamina pentru fete.
Da, ar fi frumos. Din pacate nici macar banalul traforaj si banala etamina nu se mai fac acum in scoli 🙁 Cica nu mai exista ore de lucru manual.
ce carti mi-ar placea de la ei? cred ca cel putin vreo 10! am intrat pe site si m-am imbolnavit!:((
in librarii oare nu au aparut?
Luckyrock, numai in librarii din Targu Mures, Sovata, Praid, Odorheiu Secuiesc si Brasov, din pacate. Dar eu zic ca merita cei 8,5 lei pentru posta daca iti comanzi mai multe. Si eu sunt innebunita dupa ele 🙂
da, asa ma gandeam si eu, ca daca faci o comanda mai mare este mai avantajos.
iata ce am comandat eu:
Animale de plus
Masti pictate
[acestea le voi da cadou]
Figurine si ornamente din aluat
Ghirlande vesele din hartie
[acestea sunt pentru mine]
Pe acestea doua din urma le am si eu. Abia astept sa incerc niste figurine din aluat.
Imi plac tare mult ouale de Paste…Alea cu iepurele de Paste nu le inteleg…adica nu inteleg legatura
Narcisa, nu intelegi legatura intre iepuri si Paste? Sau din ce sunt facute figurinele? 🙂