Anul acesta mi-am luat în sfârşit inima în dinţi şi am făcut prăjitura copilăriei mele. Era preferata mea când eram mică, dar mama o făcea rar, deoarece conţinea ingrediente destul de greu de găsit pe vremea aia – multe ouă şi unt. Ca orice copil credeam că prăjiturile făcute de mama sunt unice, şi aceasta chiar a fost multă vreme pentru că nu am mâncat-o sau văzut-o vreodată la altcineva.
Abia când au apărut blogurile culinare, mi se mai părea din când în când că unele prăjituri seamănă cu asta dar reţeta identică am găsit-o abia în Cartea regală de bucate a Principesei Margareta sub numele de prăjitură Gabriela.
Singura diferenţă între reţeta aceea şi a mamei este numărul de ouă (mama o făcea cu 8 iar reţeta din carte e cu 10) şi cele două linguri de făină pe care mama le punea la blat şi aici nu apar. Ţin minte că acum câţiva ani am mai încercat o dată s-o fac şi n-am reuşit şi am ajuns la concluzia că unele mituri ale copilăriei e bine să rămână aşa: mituri.
Până la urmă pofta a învins şi ieri dimineaţă m-am apucat de făcut această prăjitură, pentru a avea ceva delicios de oferit musafirilor mei. După ce am stricat 10 gălbenuşuri pentru că am plecat de lângă cremă, am luat-o de la capăt şi a doua oară mi-a ieşit foarte bine. Este incredibil de delicioasă, blatul din albuşuri cu multă nucă se completează perfect cu crema onctuoasă de gălbenuşuri. Dar să trecem la fapte.
Blatul
Ingrediente: 10 albuşuri (cinci şi cinci), 400 de grame de zahăr, 300 de grame de nuci. Se bat mai întâi cinci albuşuri spumă cu un praf de sare. Când s-au întărit se adaugă 200 de grame de zahăr, se bat bine până se încorporează zahărul, apoi se adaugă 150 de grame de nucă măcinată. Se ia tava mare de la aragaz şi se unge bine cu unt. Deasupra se pune o foaie de copt şi se unge şi aceea bine cu unt. Dacă nu vreţi să dezlipiţi după copt foaia cu tot cu blat vă sfătuiesc să nu săriţi peste pasul ăsta. Turnaţi blatul şi nivelaţi. Daţi la cuptorul preîncălzit la 180 de grade timp de 50 de minute fix.
Chiar dacă se va umfla pe alocuri, după ce îl scoateţi din cuptor, se va dezumfla la loc şi veţi avea o foaie dreaptă de blat. Procedaţi la fel şi cu a doua foaie. În cartea de bucate a Principesei, scrie să ungem blatul cu unt după ce îl scoatem din cuptor. Nu ştiu care e scopul acestui pas, dar mă întreb dacă nu cumva untul va împiedica blatul să se înmoaie în contact cu crema (aşa cum am păţit eu, dar asta nu a afectat deloc gustul uimitor al prăjiturii şi nici aspectul)
Crema
Cât timp se coace prima foaie, pregătiţi crema de gălbenuşuri şi lăsaţi untul afară din frigider pentru a se înmuia.
Ingrediente: 10 gălbenuşuri, 200 de grame de zahăr, un praf de sare, 400 ml de lapte, 4 linguri de făină, esenţă de vanilie sau un baton de vanilie, coaja şi zeama de la două lămâi, 400 de grame de unt cu peste 80 la sută grăsime (două pachete).
Gălbenuşurile, sarea, laptele, zahărul şi făina se bat bine cu telul, se adaugă esenţa de vanilie sau păstaia de vanilie, apoi se pun la bain marie. Se bat în continuu cu telul până se îngroaşă ca o budincă (nu plecaţi de lângă cremă, altfel se face omletă – hai, întrebaţi-mă cum am aflat asta!) Daţi de o parte şi lăsaţi să se răcească bine, bine de tot. Untul la temperatura camerei se bate cu mixerul împreună cu coaja şi zeama de lămâie, apoi se încorporează, puţin câte puţin, în crema de gălbenuşuri.
Asamblare
Crema se toarnă peste primul blat şi se nivelează. Se pune al doilea blat pe deasupra, cu partea de pe care aţi dezlipit hârtia de copt în sus (va fi mai dreaptă şi mai frumoasă). Se dă la frigider timp de 12 ore sau, dacă vă grăbiţi, la congelator până se întăreşte crema. Se taie cuburi şi se savurează, ca toate delicatesele, cu măsură.
Blatul acesta este foarte bun, merge cu orice fel de cremă şi se face super rapid, dacă îl coaceţi într-o tavă rotundă, îl puteţi transforma rapid într-un tort. Eu am făcut cu blatul acesta o tartă cu căpşune şi mascarpone, dar despre asta, în alt episod 😀
Vă asigur că nimic nu merge mai bine la prăjitura asta decât Mojito, aşa cum am făcut eu la masa noastră festivă de Paşte, la care am servit cocktailuri şi căpşune cu ananas peste care am presărat mentă pisată cu zahăr brun – la aperitiv.
Mojito se face cu 80 ml de rom alb, sucul de la o limetă, o frunză de mentă proaspătă, o linguriţă de zahăr (eu am pus brun), gheaţă şi apă minerală. Sucul, romul, zahărul şi menta se pun în pahar, se zdrobeşte menta cu un pistil (sau o lingură de lemn), se adaugă gheaţă din belşug şi se completează cu apă minerală.
Voi ce aţi gătit bun la masa de Paşte?
Cocktail-urile n-au fost pentru copii, nu?
E foarte interesanta prajitura si sunt sigura ca e si foarte buna.
Daca vreodata voi avea nervii sa fac vreo prajitura sa stii ca pe-asta o incerc. 🙂
Eliza a baut doar ceai bio amestecat cu limeta si un cub de gheata 🙂 N-a remarcat diferenta dintre pahare, i-am dat pahar din acelasi set, doar ca mai mic ca sa il identificam.
Prajitura este geniala. Blatul este preferatul meu, l-as face sa-l mananc chiar si fara crema la micul dejun.
Puiul in aluat iese foarte fraged si aromat. E mai sanatos si are un MARE avantaj: nu mai murdaresti cuptorul cu ulei sarind in toate partile 🙂 Merita incercat.
Buna Laura
As dori sa te intreb cat timp ai tinut in cuptor puiul si la ce temperatura? De asemenea sunt curioasa sa aflu cum iti pastrezi silueta si arati atat de bine (cum am vazut la tv) daca gatesti atat de multe minunatii…
Adriana, l-am bagat la 200 de grade si l-am tinut destul de mult, in prima faza vreo ora si jumatate pana s-a rumenit crusta si apoi inca o ora cu crusta taiata. Eu am o manie, sa fie puiul foarte bine patruns. Conform standardelor, el ar fi fost gata dupa acea ora si jumatate cand am infipt o frigaruie in el si a iesit un suc clar, fara sange. Dar eu am preferat sa il mai las si cu crusta taiata in doua. Multumesc pentru aprecieri, toata lumea imi invidiaza silueta in conditiile in care mananc mult si cam la orice ora, dar nu fac nimic special pentru asta. Am doar grija sa fiu echilibrata in ce mananc, sa consum multe fructe si legume si sa beau multe lichide (apa si ceaiuri).
Mor de pofta!! prajitura arata grozav si cred ca la gust … hmmm … e o nebunie!! salivez!!!
draga laura, de mult nu am mai vorbit:D ma inveselesc, asa, ori de cate ori citesc blogul tau. am si eu cartea aia si mi-a facut cu ochiul reteta de prajitura gabriella, dar am facut lemon drizzle, ca era mai simplu. noi suntem inca in stadiul in care mergem de sarbatori la parintii nostri, deci eu nu gatesc inca meniul traditional. dar am facut niste pui la cuptor, cu cimbru si lamaie si niste orez chinezesc, cu sos inventat de mine. dar o sa am grija sa nu dispara din retetele traditionale si imi tot propun sa coc si eu un cozonac, sa-mi iasa si mie un drob…
Yumii arata bine prajitura, seamana cu un cremsnit, la gust seamana? Si de mojito ce sa zic, felicitari, vreau de mult sa fac dar am tot amanat si n-am nici cu ce sa pisez gheata…tu ai aparat special? Imi place ideea de a face cocktail-uri, am vazut ca ai mai incercat diverse!
Springflower, gheata nu trebuie musai pisata, dar daca iti place asa, fie iti cumperi un aparat special din Bamboo (e vreo 60 de lei), fie pui cuburile de gheata intr-o punga si le bati cu un sucitor sau un ciocan si gata gheata sparta 🙂 Prajitura nu seamana la gust cu cremsnit, e mult mai buna!
Prajitura arata taarrre bine.Mi-ati facut o pofta..!!Am sa o rog si eu pe mama sa imi faca.
arata foarte foarte yummy prajitura asta! mai ca iti vine sa musti din monitor 😛
Ce înseamnă tava mare de la aragaz? Cam ce dimensiuni are? Am cuptor electric si nu stiu daca toate tavile de la toate aragazele sunt la fel.
Multumesc!
Tava mea are 40×40 cm.
Sigur e ceva gresit. Dupa 50 de minute la 180 de grade, blatul s-a făcut scrum. Nu se mai putea folosi si l-am aruncat. Am făcut un altfel de blat si am întins crema peste. Te rog sa revezi reteta.
cat se lasa la cuptor blatul?a facut-o cineva? 50 minute mi se pare ft mult…multumesc
Blatul se lasa la cuptor fix cat am zis in reteta. Blatul de albusuri se usuca la temperatura mica mai degraba decat se coace.
Arata superb..chiar o voi încerca si eu dar după pasti…Cu siguranta e delicioasă. ..Felicitări ti-a iesit foarte bine…
Mulțumesc frumos! Și eu vreau s-o refac, mi-e așa de poftă de ea!