Aţi văzut aseară Cireaşa de pe tort cu Marcos Antonio Cano, bucătarul de origine spaniolă? Nu ştiu voi, dar eu am salivat la tot ce a pregătit acolo, mâncăruri delicioase cu specific mediteranean, ca la el acasă, pregătite… la noi acasă. Şi, văzând halca de jamon serrano din care a tăiat pentru aperitive şi brânza aceea tare de oaie (apropo, am leşinat de drag când am văzut suportul ăla fain cu capac în care ţinea brânza), mi-am amintit că, acum ceva timp (să fi fost prin iarnă, dar nu mai ştiu exact când), mergând pe o străduţă care pleacă din Ştefan cel Mare (Tunari, am aflat eu ulterior), am dat peste un magazin foarte, foarte mic care se numeşte La Tienda. Şi, deşi părea un magazin mai exclusivist (a se citi “de fiţe”), mi-am făcut curaj şi am intrat, măcar să-mi clătesc ochii mei de pasionat de gastronomie. Şi am stat, şi am stat, chiar şi aşa lefteră cum eram, oamenii ăia nu m-au dat afară. Au povestit câte în lună şi în stele cu mine, despre ţara lor (sunt spanioli şi vorbesc doar engleză şi spaniolă), despre produsele lor, mi-au dat să degust una-alta, s-au purtat de parcă erau gazde şi eu musafir şi nicio clipă nu m-am simţit presată să cumpăr ceva. Am cumpărat totuşi, pentru că mi-a plăcut, un pic de… ceva (arăta ca un salam sau ca un cârnat mare, dar carnea din el era moale, o ungeai pe pâine) care parcă se numea sobrasada.
Am aflat că fac paella pe comandă şi mi s-a părut o idee magnifică pentru o cină romantică dacă nu vreţi să vă pierdeţi timpul în bucătărie (o tigaie cu paella era la vremea aia vreo 50 de lei şi se puteau sătura doi oameni foarte bine din ea). O lumânare romantică, un pahar de vin spaniol (au şi vinuri mai ieftine, dar foarte bune, şi mai scumpe) şi gata cina festivă în doi cu vreo sută de lei şi la voi acasă, în intimitate 🙂 Dacă mai adăugaţi un aperitiv format din felii de jamon serrano şi alte cele ce vindeau ei acolo, brânzeturi, peşte conservat în ulei de măsline şi alte delicatese, şi la desert o prăjitură de-a lor, aţi bifat o seară spaniolă reuşită.
Magazinul e scump, vă spun de pe acum, nu e de cumpărat salam pentru sandvişuri, dar pentru o ocazie specială merge să-i faceţi o vizită. Am dezgropat pozele făcute atunci în La Tienda (da, nu plec nicăieri fără aparatul meu foto, că nu se ştie ce mai apare de pozat) şi vi le înşir aici ca să vă clătiţi şi voi ochii.
Şi o poză din afară, găsită pe Simply Bucharest:
auzi, esti cam rautacioasa, nu te gandesti si tu la oamenii care te citesc, cred ca le chioraie stomacul si saliveaza peste tastatura cand vad unele poze si citesc descrierile tale frumoase:)
eu cred ca absolut orice magazinas de bunataturi cu un anumit specific ar avea succes, stiu ca in strainatate sunt multe de genul acesta, nu restaurante, ci magazine marocane, libaneze, indiene, coreene, dar clar si puterea de cumparare e mai mare.
am fost in timisoara si am dat peste un magazinas sarbesc, de unde am cumparat rulada cu nuca, o zacusca cu usturoi (ajvar) si burek (foietaj cu carne sau feta, ceapa caramelizata, ardei si menta). bune toate, nu din cale-afara de deosebite.
numai bine!
Am auzit multe lucruri bune de bunatatile sarbesti. Vorba ta, as vrea sa fie peste tot magazine mici cu specialitati internationale si nu numai magazine cu produse frantuzesti, scumpe cat un salariu de bugetar.
ce frumos ai descris tu, ca ar manca oricine, sa-ti spun ca eu abia dupa 4 ani de stat aici am probat crevetii si au inceput sa-mi placa? la fel si paella care-i contineau?
Paella mancam pe cea ce nu continea creveti, doar cu carne de pui si peste.
La fel si cu jamonul, nu m-am aruncat sa-l gust decat dupa vreun an jumate-doi, aspectul ceruit si puternic mirositor nu-mi dadea incredere, m-a costat timp.
Ce am mancat de la inceput au fost salamurile, dar cele cat de cat asemanatoare cu ale noastre romanesti, cele diferite le-am incercat mai tarziu.
branza e destul de buna in toate genurile, este tierna=proaspata, semicurado=semivechi, curado= vechi, cu referire la perioada care s-a folosit pentru uscare si pentru care se aplica tehnicile conservare.
Si nu seamana deloc cu cea romaneasca, adca in Ro nu exista atfel de tehnici de pastre, cu ceruire pe deasupra, ma refer la aceste produse.
frumos din partea lor ca te-au lasat sa faci poze. romanii sunt cam… hm, care e cuvantul? neprietenosi la fazele astea. am incercat odata sa fotografiez un chiosc si vanzatoarea imediat m-a repezit, de parca era magazinul ei personal.
si eu fac la fel: nu plec niciodata de acasa fara aparatul de fotografiat.:D
Luckyrock, am patit-o si eu odata cu un stand la un targ de la Muzeul Taranului, m-a repezit domnul de la stand ca fac poze. Mi s-a parut penibil, mai ales pentru un targ in aer liber. Aici au fost super draguti, m-au lasat sa fac poze la ce am vrut eu.