Boala Lyme – cum ne ferim, cum o tratăm

În ultima perioadă, mai multe prietene mi s-au plâns că ai lor copii au fost muşcaţi de căpuşe la ţară şi că sunt foarte îngrijorate cu privire la boala Lyme. Mărturisesc că nu ştiam foarte multe despre această boală, aşa că am căutat să mă informez ca să nu mă panichez fără rost. Doamna doctor  pediatru Roxana Noviţchi din cadrul Centrului Medical Medsana a pregătit pentru noi materialul de mai jos, care sper să vă fie de ajutor.

Boala Lyme este produsă de o spirochetă, Borrelia Burgdorferi. Căpuşele care infestează animalele şi, ocazional, omul, pot fi rezervoare de Borrelia şi să transmită această boală la om. Risc de contactare a Borreliei au persoanele care îşi petrec mult timp în aer liber, în zone verzi sau împădurite. În zonele endemice pentru boala Lyme, incidenţa este de 20-100 cazuri/100.000 locuitori (SUA,  Austria, etc.), aceasta fiind de două ori mai mare la copiii cu vârste între 5-10ani.

Pentru a exista un risc substanţial de infecţie, căpuşa trebuie sa rămână ataşată de gazdă minim 36-48h, deci practic să îşi ia o “masă de sânge”.

 Simptome

Simptomele pot apărea foarte târziu dupa infecţie, la săptămâni sau chiar luni. Acestea diferă de la persoană la persoană, în funcţie de locul muşcăturii şi de reactivitatea individuală, nefiind obligatorie prezenţa tuturor semnelor şi simptomelor.

  1. Rash cutanat – eritem migrans; la locul muşcăturii apare o mică papulă eritematoasă (o umflătură roşiatică – de obicei la 7-14 zile de la muşcătură, dar posibil la 3-32 zile), care poate fi însoţită de mâncărime sau durere locală. Aceasta se extinde putând atinge diametrul de 15 cm şi persistă 1-2 săptămâni (maxim 4 săptămâni fără tratament) ulterior se remite. Eritemul are frecvent aspect de “ţintă” cu margini eritematoase, o zonă mai decolorată şi centru eritematos. Reprezintă un semn sugestiv pentru boala Lyme (apare la 70-80% din persoanele infectate).

Atenţie! În cazul alergiei la saliva căpuşei, la locul muşcăturii poate apărea o zonă eritematoasă care însă se remite în maxim o săptămână şi nu reprezintă eritem migrans (aceasta creşte în dimensiuni şi se intensifică pe măsura trecerii timpului şi nu răspunde la tratament antialergic).

  1. Simptome pseudogripale: febră, frison, fatigabilitate, mialgii, dureri de cap, stare de rău generală.
  2. Artrita migratorie – dacă tratamentul nu este instituit la timp, la săptămâni sau chiar luni de la infecţie poate apare tumefacţia articulară cu durere locală. Afectează preferenţial articulaţiile mari – genunchiul, dar poate afecta orice articulaţie. Se remite de obicei în 1-2 săptămâni, apoi reapare la o altă articulaţie.
  3. Afectare neurologică – la săptămâni, luni sau chiar ani de la infecţie pot apărea meningita aseptică, paralizia facială unilaterală (Bell), parestezii şi slăbiciune la nivelul membrelor, afectarea funcţiei musculare. La copii, paralizia de nerv facial e relativ frecventă putând fi manifestarea iniţială sau unica manifestare a bolii. Durează 2-8 săptămâni şi are rezoluţie completă.
  4. Rar: cardită (tulburări de ritm, blocuri – la câteva săptămâni de la infecţie, de obicei dispar fără tratament în câteva zile), conjunctivita, uveita, hepatita, oboseală extremă persistentă.

 Complicaţii:

  • artrita Lyme – inflamaţie articularţ cronică, mai ales la nivelul genunchiului
  • afectare neurologică: neuropatii, paralizie facială; la copil neuroborelioza terţiară este foarte rară, la adult poate apărea encefalita cronică demielinizantă cu polinevrită, deficit cognitiv, afectarea memoriei
  •  tulburări de ritm cardiac

 Diagnostic:

  • dozarea IgM specific prin tehnica ELIZA sau Imunoblot –  detectabili la 3-4 săptămâni cu maxim la 6-8 săptămâni de la infecţie
  • dozarea IgG specific – la 4-8 săptămâni, maxim plasmatic la 4-6 luni de la infecţie

 Dacă aţi fost muşcat de o căpuşă:

  •  contactaţi-vă doctorul imediat
  • tratamentul bolii Lyme este mai eficient dacă este început precoce
  •  riscul de a face boala Lyme creşte proporţional cu intervalul de timp în care căpuşa a rămas ataşată
  • dezinfectaţi zona muşcăturii cu spirt sau alcool iodat, presăraţi sare; apucaţi căpuşa cu o pensetă, uşor, din apropierea capului şi trageţi constant, cu grijă, pe direcţie verticală, fără a răsuci

 Tratament:

 În funcţie de durata apreciată a contactului cu căpuşa, medicul dumneavoastră poate opta pentru tratament profilactic de 5-10 zile cu un antibiotic de genul: amoxicilină, claritromicină, cefuroxime, sau pentru tratamentul bolii Lyme, care presupune antibioterapie cu durata de 14-21 zile. În cazurile tardive sau diseminate se va opta pentru tratament intravenos.

 Prevenire:

  • când mergeţi în zone împădurite sau cu iarbă înaltă, purtaţi pantaloni lungi şi mânecă lungă
  • folosiţi substanţe speciale pentru alungarea insectelor aplicate pe corp sau pe haine ( la copii) (eu am găsit în farmacii un spray repellent pentru ţânţari şi căpuşe marca Autan, căutaţi-l pe acela şi citiţi cu atenţie eticheta)
  • deparazitaţi-vă regulat animalele de companie
  • verificaţi copiii în zonele predilecte pentru muşcătura de căpuşe: inghinal, scrotal, axilar, periombilical (în zona buricului), retroauricular (în spatele urechii)
  • chiar daca aţi avut boala Lyme NU sunteţi imun!

 

10 Replies to “Boala Lyme – cum ne ferim, cum o tratăm”

  1. capusele nu-s ceva nou. nu are loc acum o “invazie” a capuselor, ele au fost mereu acolo, in iarba, in asteptarea “victimelor”.

    de obicei, capusele ies “la atac” dupa ploaie. urca pe picioarele animalului sau omului si isi infig capul in piele. apoi incep sa suga sange. corpul lor, cand sunt satule, arata ca un bob de strugure. apoi, de obicei, isi dau drumul.

    nu este recomandat sa se smulga o capusa pur si simplu cu mana, capul poate ramane sub piele, rupandu-se de corp. este bine sa se foloseasca o penseta sau chiar un patent. fara gluma, capusele astea se infig foarte puternic in piele.

    din cate stiu, un om intepat de o capusa face repede temperatura. si probabil simte imediat intepatura. nu cunosc exact, nu m-a muscat nici una niciodata.:)

    oricum ar fi, cu simptome sau nu, copilul sau adultul trebuie sa mearga urgent la doctor.

    tot ce am scris, stiu din experienta proprie, am avut caini si toti au luat capuse din iarba. curatarea lor a fost foarte scarboasa. bleah. [au avut si foarte multe]

    1. Laura Frunza says: Reply

      Luckyrock, n-a zis nimeni ca are loc o invazie a capuselor 🙂 Doar ca eu nu am vazut niciodata una in zona in care am copilarit, si am mers desculta in iarba si prin padure ani intregi, si anul acesta, deja mi s-au plans prietenele ca le-au muscat capusele copiii. Cred ca au inceput sa migreze (zic si eu, dintr-un punct de vedere neavizat). Exista pensete speciale pentru capuse, din cate stiu eu, cu varfurile rotunjite ca niste lingurite (asa mi s-a spus). De asemenea, eu stiu ca ele nu cad pur si simplu, sau poate ca o fac, dar nu inainte de a elibera in sangele oamenilor toxinele cu pricina. Tocmai de aia trebuie scoasa cu mare grija. Am mai auzit si ca se poate pune ulei pe ea ca sa fie scoasa mai usor (in loc de spirt, de ex, care “arde” pielea unui copil), dar nu stiu daca functioneaza. Banuiesc ca in disperare de cauza, incerci orice.

    2. aha, am inteles. ziceam doar ca nu-i ceva nou cu capusele astea, nu-s mai multe acum ca in trecut.

      si eu am scapat, nu am fost muscata niciodata, desi cainii mei au fost plini: aratau ca o vita-de-vie. le-am dat cu gaz pe blana, i-am spalat cu sampon special, apoi am scos capusele una cate una. [erau stafidite] scarboasa treaba, dar eficienta. iar daca animalul sta la curte, trebuie neaparat curatat si cotetul lui.

      toate astea s-au intamplat demult. pe atunci citeam despre caini si vorbeam cu medici veterinari. acum ma documentez despre copii.:D

  2. Laura, ma bucur ca ai scris acest articol. Noi locuim intr-o zona bogata in capuse si am fost muscati nu o data de ele. In ultimii ani am fost muscati cel putin o data pe vara. Stim de boala Lyme, dar analize de-abia anul acesta am hotarat sa facem (sotul si Mariuta au fost muscati acum vreo 2 saptamani). Mai nou ne verificam pe piele de cate ori venim de afara :), dar surprize pot aparea in ciuda acestui control: asa am patit cu Mariuta anul acesta, seara n-avea nimic, iar dimineata avea o capusa mica pe mana, sugand deja sange! Numai in par a putut sa se ascunda… Anul trecut am fost muscata de capusa desi purtam haine lungi. Autan inca n-am folosit, dar sunt foarte dispusa! 🙂

  3. voi incepe prin a mentiona ca nu exista un vaccin impotriva bolilor cauzate de capuse dar exista vaccine pt prevenirea unui anumit tip de encefalita cronica demielinizanta cu polinevrită. E de asemenea important de stiut ca nu toate capusele au virusul Borrelia. Zona in care locuiesc eu e bogata in capuse pt ca iarna temperaturile scad numai uneori sub 0 grade si astfel nu exista posibilitatea ca ele sa inghete si sa moara. Acum 3 ani am avut impresia ca m-a muscat o capusa si nevrand sa fac Borreleoza l-am rugat pe medicul de familie sa ma vaccineze. Am primit prima injectie, urmand sa o primesc si pe a doua dupa 8 luni iar la un an dupa a doua,pe a treia. A doua injectie nu am m-ai facut-o pt. ca fusesem plecata la studii in Canada si cand m-am intors inapoi am considerat ca nu mai am nevoie. Probabil ca voi reincepe vaccinul pt. ca zona e extrem de periculoasa.
    Aici la tv se atrage atentia ca llocul muscat de capuse se inroseste foarte tare si se mareste in timp- astea ar fi primul simptom, restul sunt descrise de Laura.
    Am avut o amica care a fost muscata de o capusa purtand virusul Borrelia si cum nu a descoperit-o la timp, a facut Borrelioza si apoi i-a fost atacat sistemul nervos. Cum nu exista vaccin, a ajuns sa nu poata misca degetele, degete care ii aduceau venit pt ca era pianista…
    oricum capusele nu trebuie subestimate. Ma bucur ca si la noi in tara se trag semnale de alarma…

  4. Sincera sa fiu pana sa vad articolul asta nu stiam ca exista pericole la iarba verde mai mari de gandacei enervanti, albine sau tantari. Din pacate nu prea ai cum sa previi dar macar sa stii sa acorzi primul ajutor in caz ca o patesti. E f important si un prim ajutor pana ajungi din mijlocul naturii la civilizatie la doctor. Oricum doctorii pentru mine sunt un zero barat care daca nu te vad impuscat in plina strada te pun sa iei aspirina. Ma indoiesc ca stiu toti ce sa faca in astfel de cazuri.

  5. Si baietelul meu a luat o capusa acum 2 saptamani, eram la o pensiune si au fost mai multi intr-o zona de crang/poienita, exact cum ai zis Laura, zona impadurita si cu iarba. De fapt au fost 3 (2 copii si o mamica) care au “vizitat” ziua zona respectiva si seara aveau capuse. Radu a avut una in zona soldului, am mers la spital, i-a scos-o cu penseta speciala si i-a dat antibiotic 14 zile preventiv. Au fost mai multi copii sus acolo in crangul respectiv, insa cei doi “infestati” au avut tricouri cu maneca scurta, ceilalti aveau bluza de trening si pantaloni lungi. Nu am incercat sa o scoatem, am mers repede la spital, nu cred ca a stat mai mult de 2-3 ore capusa infipta in piele, dar am inteles ca se scot cu ulei sau crema grasa sau, sigur, cu acetona. Te contrazic Mihaela, doctorita stia perfect ce trebuie sa faca, mai avusese cazuri in perioada asta. Din pacate, chiar n-ai cum sa previi, nimeni n-are nici o vina, doar ghinion.

    1. Ma bucur ca ai avut noroc si a stiut doctorita exact ce trebuie sa faca. Eu ziceam ca nu stiu toti ce trebuie sa faca, sunt convinsa ca pe undeva exista si medici competenti. N-am dat eu de ei insa 🙂

  6. bune sfaturi, bune! si eu, care imi inchipuiam ca heeei, ce veselie nemasurata pentru mici si mari deopotriva prin toate spatiile verzi, sa umbli descult prin iarba si sa-ti fluture vantul prin plete in paduri si poienite. si doar vazusem episodul ala din house cu pustoaica muscata de capusa! sa ne fereasca dumnezeu de toate si sa avem grija si noi!

  7. Foarte utila postarea, multu’ 🙂

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.