Colţul cititorului – Nicoleta Pîslaru

Astăzi o avem invitată la Colţul Cititorului pe Nicoleta Pîslaru, creatoarea unor deosebite torturi din scutece. I-am dat voie Nicoletei sa se prezinte la mine pe blog, deoarece eu consider că genul acesta de cadouri sunt utile, impresionante din punct de vedere vizual, pot fi personalizate în funcţie de mamă/copil şi nu aveţi cum să daţi greş cu ele. Singura problemă ar putea fi ca părinţii copilului să fie atât de încântaţi de el încât să nu mai vrea să-l desfacă 🙂

“Sunt mămica unui băiețel vesel și plin de energie, în vârstă de aproape doi anișori. O corporatistă aflată în concediul de maternitate de doi ani. Mă felicit în fiecare zi pentru decizia de a sta acasă cu cel mic, întreaga perioadă. Nici cel mai răsunător succes profesional nu mi-ar fi putut aduce atâtea satisfacții câte am avut în momentele în care a făcut primii pași, a spus primele cuvinte, a rezolvat primul puzzle, a început să danseze etc.

Îmi doream de mult timp să pornesc o mică afacere, însă abia cand am devenit mămică mi-am găsit inspirația și timpul necesar pentru a face acest lucru. Așa cum am spus, sunt o corporatistă și îmi lipseau într-un fel termenele limită, proiectele, satisfacția lucrului bine făcut. Așa că, în timp ce bebe dormea, mami muncea 🙂

Împreună cu o bună prietenă am înființat firma numită Alpha Generation. Am ales acest nume nu întâmplător. Cei născuți după 1 ianuarie 2010 sunt numiți de sociologi generația Alfa, generația copiilor cu personalitate foarte puternică, perfect integrați în lumea consumeristă de azi, potrivit experților. Noi ne-am propus să fim reprezentații lor!

Am început prin a distribui, pentru prima oară în România, suzete haioase și boluri rotative. Vindem ceea ce a fost testat în “laboratorul” propriilor noștri copii.

Acum facem și Torturi din scutece Pampers. Vroiam să oferim celor care merg în vizită prima oară la un nou născut sau la un botez posibilitatea de a oferi un cadou original, de calitate, folositor și cu un design deosebit. Toate torturile sunt făcute cu mare grijă și dragoste și respectăm condițiile de igienă maximă. Calitatea ingredientelor folosite la alcătuirea torturilor este foarte importantă pentru noi, întrucât avem la rândul nostru copii și nu facem niciun compromis în această privință.

Când sunteți invitati la botez sau mergeți prima oară la un nou născut, treceți și pe la magazinul nostru în căutările voastre după cadouri. Ne găsiți pe www.suzetehaioase.ro Vă așteptăm cu drag! “

8 Replies to “Colţul cititorului – Nicoleta Pîslaru”

  1. Interesant site, o sa arunc o privire mai lunga in weekend

  2. de ce cei nascuti dupa 1 ianuarie 2010 sunt numiti de sociologi “generatia Alfa, generatia copiilor cu personalitate foarte puternica, perfecti integrati in lumea consumerista de azi”? cine sunt expertii aia?

    intreb si eu.

  3. Imi plac la nebunie torturile din scutece. Am facut si eu 2 pentru prieteni cu nou nascuti si au fost foarte de efect, impresioneaza pe toata lumea si chiar aduc zambete pe buzele tuturor. 🙂 Foarte buna idee sa le vindeti! Mult succes! 😀

  4. @luckyrock: sociologii au impartit generatiile din ultimii 100 de ani, dupa caracteristicile lor. Mai multe amanunte despre fiecare generatie poti afla de pe net, dand cautare dupa: generation X, generation Y, generation Z, Generation Alpha

    1. aha, mersi.

      mi se pare prea precisa limita asta: “nascuti dupa 1 ianuarie 2010”. copii cu personalitate foarte puternica se nasc / s-au nascut mereu.

      asta e cam ca zodiile. daca se naste azi e Fecioara, daca se naste maine e Balanta si are alt caracter. or nu-i chiar asa. oamenii nu-s batuti in cuie in anumite tipare.

  5. Ca si perioada, ianuarie 2010 este inceputul Generatiei Alpha, cum de exemplu generatia X a inceput in 1965 (cf Wikipedia). Sociologii spun despre copiii nascuti in Generatia Alpha ca vor fi educati in cel mai formal stil de pana acum, avand in vedere tehnologia si metodele existente. Vor fi mai materialisti decat generatiile trecute si mai focusati pe tehnologie. Toate acestea ii determina pe sociologi sa afirme ca vor fi o generatie cu o personalitate puternica, avand in vedere mediul in care vor creste si provocarilor carora vor trebui sa le faca fata. Intr-adevar sunt perfect de acord cu tine,copii cu personalitate s-au nascut si se vor naste mereu de acum incolo. Diferenta o face mediul in care ei trebuie sa creasca. Mediul exterior influenteaza personalitatea cuiva (competitivitatea, ambitia, increderea in sine, etc). Eu una ma lupt cu baietelul meu de 2 ani sa nu stea cu ochii in televizor, sa imi butoneze telefonul si calculatorul 🙂 Dar imi dau seama ca toate astea sunt parte din viata lui acum si ca nu ma pot impotrivi vremurilor. Sanatosi sa fie toti!

  6. Ma bucura acest articol. E foarte folositor. Multumesc atat Laurei, cat si autoarei 🙂

  7. Nicoleta,nu mai stiu mimic De 2 ani De voi. Sunati-ma Angela Velciu

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.