Nu ţi-e somn, ursuleţule?

Editura Cartea Copiilor şi-a mai îmbogăţit colecţia de titluri cu trei cărţi, două noi titluri de Eric Carle: 1,2,3 la Zoo (publicată de Eric Carle în 1968) şi Prima mea carte despre forme (publicată prima dată în 1974) şi Nu ţi-e somn, ursuleţule? de Martin Waddell (publicată prima dată în 1992), toate cele trei cărţi având ilustraţiile originale.

Evident că, fiind pasionată de cărţile pentru copii (mai ales de cele câştigătoare de premii importante în străinătate), nu puteam să trec cu vederea şi să nu vă laud aceste apariţii, mai mult, să laud munca susţinută a celor de la Cartea Copiilor de a ţine ştafeta atât de sus.

Aş vrea să vă vorbesc în detaliu astăzi despre Nu ţi-e somn, ursuleţule? – o carte pentru ora de culcare, urmând ca despre celelalte să vorbim altă dată. M-am gândit să pornesc de la această carte ca să discutăm un pic despre teama copiilor de întuneric sau chiar de somnul, în sine. În carte, Marele Urs îl pune la culcare pe Pui de Urs în “pătuţul lui aşezat în cea mai întunecoasă şi liniştită parte a peşterii”.  Marele Urs începe să citească din Cartea Urşilor dar Pui de Urs nu reuşeşte să adoarmă. Îi spune Marelui Urs că îi este frică de întuneric şi acesta îi aduce felinare din ce în ce mai mari să îi lumineze pătuţul si să-i calmeze teama. Care este deznodământul poveştii, veţi afla citind cartea. Ilustraţiile cu Pui de Urs sucit pe toate părţile în pătuţul lui sunt tare drăgălaşe şi haioase.

Am spicuit din câţiva psihologi şi puericultori câteva fragmente referitoare la somnul copiilor şi aş vrea să ne împărtăşiţi şi voi din experienţa voastră. De asemenea, dacă aveţi fragmente relevante din cărţile de puericultură citite, vă invit să lăsaţi un comentariu şi voi adăuga fragmentul la articol.

“Multor copii le este frică de întuneric la această vârstă. De ce să combateţi această teamă şi să obligaţi un copil să strângă din dinţi şi să doarmă într-o cameră întunecată? Nimic nu vă împiedică să lăsaţi aprinsă o mică veioză care să-i împrăştie temerile. Echilibrul psihologic al copilului valorează mai mult decât cei câţiva bănuţi în plus care se vor adăuga facturii de electricitate. Să nu vă temeţi că micuţul va avea mereu nevoie de lumină pentru a putea dormi. Crescând, teama de întuneric se va disipa şi va putea dormi foarte bine într-o cameră obscură.” (Totul se întâmplă înainte de 6 ani, Ana Savin)

“Când vorbeam de deprinderi, mă gândeam la reguli de viaţă: de exemplu, dimineaţa, la plimbare, masa şi apoi somnul. Iar părinţii stabilesc că trebuie să doarmă o oră şi jumătate, două ore sau două ore şi jumătate. Dacă, de pildă, după o jumătate de oră, ei îşi dau seama că, în loc să doarmă, copilul plânge în camera lui, trebuie să-l oblige să se odihnească deşi, evident, el nu vrea? Fiecare trebuie să-şi stabilească propriul ritm. Dar de ce “în camera lui?” Un copil adoarme acolo unde sunt toţi. Când îi este somn, adoarme oriunde şi e mult mai bine. Va dormi mai bine dacă aude vorbindu-se în jurul său. Copilul mic are nevoie să doarmă mult, dar nu e nevoie din cauza asta să fie izolat ca într-un pustiu. Când dormea în pântecele mamei sale, zgomotul nu îl deranja; apoi se trezea, căci şi acolo copilul doarme şi se trezeşte. Copilul trebuie integrat în familie, trebuie să trăiască cât mai mult posibil în cameră cu ceilalţi. Şi, totuşi, din motive de odihnă, nu are uneori nevoie să fie izolat, să aibă o lume la scara lui?” (Când apare copilul, Francoise Dolto)

“În momentul culcării, unii copii simt nevoia să şifoneze aşternutul de deasupra sau de dedesubt. Faceţi iarăşi patul şi, cinci minute, mai târziu, aşternutul e din nou şifonat. Poate pentru ei e o modalitate de a-şi crea un mediu imaginar protector pentru a înfrunta imensitatea şi necunoscutul nopţii, de a mărgini anume sentimente de teamă. Noaptea şi somnul aduc pierderea controlului asupra a ceea ce se va întâmpla. În timpul nopţii se poate întâmpla orice.” (Mami, tati, mă auziţi? Jacques Salome)

“De obicei, cererile care pot fi impuse au ca ţintă grija copilului faţă de propriul corp: somnul, mâncatul, plânsul sau mersul la toaletă. În aceste domenii, el deţine controlul final. Să-i spui unui copil: “Nu mai plânge!” sau “Culcă-te!” înseamnă să-i ceri lucruri în privinţa cărora nu-l poţi constrânge – realitate pe care un copil cu spirit de observaţie şi încăpăţânat o va descoperi foarte repede.” (Înţelege-ţi copilul, Kay Kuzma)

Aş fi vrut să am şi un fragment despre somn din cartea lui Brazelton, Somnul copilului, dar tocmai pe aceasta nu o am. Dacă reuşesc să fac rost de ea, sau de fragment îl voi adăuga mai târziu.