Cartea de vacanţă – Mulţumesc pentru amintiri

Aş vrea să încep prin a le mulţumi tuturor celor care au participat la ghicitoarea mea de săptămâna trecută. Aţi ales titluri minunate din care unele sunt deja pe lista mea de citit în viitor. Iar cartea pe care o citeam era Mulţumesc pentru amintiri de Cecelia Ahern şi câştigătoarea tragerii la sorţi este Paula, pe care o rog să-mi lase adresa ei pentru expediere (comentariile sunt moderate şi nu va fi publicată).

Mi-am dat seama că îmi place enorm de mult Cecelia Ahern pentru că ea abordează în aceeaşi măsură şi suferinţa şi dragostea în cărţile ei.  Sper sa am ocazia sa mai citesc şi alte cărţi de Cecelia Ahern pe viitor. Mulţumesc pentru amintiri e o carte extraordinară tocmai din acest punct de vedere: personajele principale, Joyce şi Justin, au suferit fiecare pierderea lor, sunt deprimaţi, la începutul unei noi etape în viaţa lor, etapă pentru care nu sunt tocmai pregătiţi. Joyce primeşte, prin transplant, sângele lui Justin, şi începe să îşi aducă aminte lucruri din trecutul lui, să ţină discursuri despre arhitectură, să mănânce carne deşi era vegetariană şi să alerge după o himeră. La rândul lui, Justin începe să se simtă inexplicabil atras de o femeie care îi iese mereu în cale, ca din întâmplare, şi îşi începe şi el goana după himera lui proprie. Dacă drumurile celor doi se vor intersecta la un moment şi în ce fel,  rămâne să aflaţi din carte.

Şi două citate care mi-au plăcut mult:

“Deci asta faci când totul încetineşte şi minutele care ticăie le simţi mai lungi decât înainte. Nu te grăbeşti. Respiri încet. Deschizi ochii un pic mai mult şi priveşti la toţi şi la toate. Înţelegi totul. Rememorezi poveşti de demult, îţi aminteşti oamenii, timpurile şi ocaziile trecute. Tot ce vezi îţi aminteşte de ceva. Vorbeşti despre lucrurile acelea. Te opreşti şi îţi faci timp să observi acele lucruri şi faci în aşa fel încât lucrurile pe care le observi să conteze. Găseşti răspunsurile pe care nu le-ai ştiut ieri la cuvinte încrucişate. Încetineşti. Nu mai vrei să faci totul acum, în momentul ăsta, în clipa asta. Ţii oamenii în spatele tău pentru că nu-ţi pasă, îi simţi că te calcă pe tocuri, dar menţii pasul. Nu laşi pe nimeni să-ţi dicteze viaţa.”

” – E ca în grădina mea, iubito. Totul creşte. Aşa e şi iubirea. Iar cum totul creşte în fiecare zi, cum poţi să-ţi imaginezi că dorul ar putea să pălească? Totul se consolidează, inclusiv capacitatea noastră de a face faţă unei situaţii. Aşa putem merge mai departe. […]
– Şi eu care credeam că doar îţi place să pierzi vremea în grădină, îi spun eu cu un zâmbet.
– A, sunt multe de spus despre a pierde vremea. Ştii că Thomas Berry spunea că grădinăritul e o participare activă la cele mai mari mistere ale universului? Da, ai de învăţat chiar atunci când pierzi vremea.
– Cam ce? încerc eu să nu zâmbesc.
– Păi şi în grădină cresc buruieni, iubito. Cresc singure, se strecoară şi sufocă plantele care cresc în acelaşi pământ ca şi ele. Fiecare dintre noi avem demonii noştri, butoanele de auto-distrugere. Chiar şi în grădină. Unele pot fi chiar drăguţe. Dacă nu-ţi pierzi vremea acolo, nu le observi.”

Şi dacă n-aţi câştigat, nu vă întristaţi. Staţi pe aproape pentru că în curând vom sărbători trei ani de blog şi vom avea un concurs aniversar!