De când nu v-am mai prezentat o carte nouă? Hm, cred că de multă vreme! Cartea de azi e una care mie mi-a displăcut din prima, însă Eliza a făcut aşa o pasiune pentru ea, încât, vrând-nevrând, i-o citesc în fiecare seară.
Se numeşte Pozna lui Jackie de la editura Cartea Copiilor. Cred că am antipatizat-o pentru că mă aşteptam să fie o povestioară cu tâlc, cu morală, cu cap şi coadă, din care copilul să înveţe ceva şi am fost dezamăgită în aceste aşteptări: Jackie nu munceşte deloc la plăcintă, trage mâţa de coadă, se joacă, distruge plăcinta, se chinuie ea s-o vândă şi nu reuşeşte şi, la final, nu învaţă nimic din asta. Decât poate că poţi face ce vrei că până la urmă te salvează cei care te iubesc.
Să zicem. Sau poate asta o fi fost morala: cineva e mereu acolo să te salveze, oricâte boacăne ai face. Nu ştiu ce să zic. Iar ultimele două pagini par aruncate doar ca să îndeplinească planul editorial: primirea acelui cadou de la final nu are nicio legătură cu activitatea anterioară. Cu toate astea eu mă bucur, într-un fel, că e băgat pentru că pe ultima pagină ursuleţii se culcă ghemuiţi în pătură şi eu am ocazia să îi spun Elizei să se bage repede în pat şi să spună noapte bună.
Concluzia: cartea e haioasă, Eliza o adoră. Şi ştiu o mulţime de alţi copii care o adoră. M-a scăpat de citit Omida mâncăcioasă de două-trei ori pe seară. Părerea mea în cazul de faţă e absolut irelevantă. Cărţile de copii nu trebuie să fie toate cu morală. Copiii fac pozne şi nu învaţă mereu câte ceva din ele.
Cărţile pentru copii au ilustraţii frumoase pe baza cărora trebuie să mai clădeşti încă o poveste pe care trebuie să o repeţi cu exactitate în fiecare seară. Eliza e mega-haioasă când spune “gechi” (la jackie). Cartea e la reducere, la doar 8 lei şi merită banii. La orice comandă aveţi şi o carte cadou (luna asta e o carte cu Miffy).
Am comandat şi prima carte, Şcoala urşilor, în două exemplare, şi Pozna lui Jackie încă într-un exemplar, să le dau cadou finei mele. Transportul în Bucureşti la Cartea Copiilor e doar 9 lei, prin curier. În ţară e tot 9 lei, dar prin poştă. Nu daţi banii pe prostii, luaţi cărticele la copii! 🙂 Pam, pam!
Eu cred ca e foarte bine ca fetita ta si-a impus punctul de vedere: ei ii place cartea si trebuie sa-i respecti alegerea si parerile. De ce sa fim nedrepti cu copiii nostri si sa le impunem lucruri pe care in cazul nostru nu le aplicam ? Eliza vrea sa citeasca de placere – nu faci si tu la fel ? Daca o carte nu-ti place, n-o citesti, iar daca iti place cum te-ai simti sa-ti interzica altcineva s-o citesti ?
Placerea e singura motivatie eficienta care-i poate apropia pe copii de lectura. E gresit sa analizam o carte pentru copii ca pe un obiect de uz casnic – ce “dotari” are – si mai ales sa-i aplicam o grila educativa si morala compusa din ce ni se pare noua ca trebuie sa “invete” copilul. Tocmai prin joaca, distractie si placere invata copiii cel mai bine, nu prin “predici”. Nu degeaba cele mai proaste carti pentru copii sunt cele in care autorul spune la fiecare pas ceva de genul “Vedeti, copii, ce a patit puisorul daca n-a ascultat-o pe mamica lui?” iar cele mai bune sunt cele in care autorul pur si simplu povesteste, fara sa judece si sa arate cu degetul. Ce-ar fi “Tom Sawyer” daca, dupa fiecare pozna a lui Tom, autorul ne-ar spune “Copii, voi sa nu faceti ca Tom si sa fugiti de la scoala” sau “Copii, voi sa nu mintiti ca Tom” ?
Noi, adultii, citim numai din placere (la literatura ma refer). Copiii de ce n-ar avea acelasi drept?
Păi cam asta am zis şi eu, în cele din urmă, că părerea mea e irelevantă, din moment ce ei îi place. Copiii au un sistem de valori diferit de al nostru şi, evident, trebuie respectat ca atare.
eu n-am intalnit pana acum nici o carte in care sa scrie “Vedeti, copii, ce a patit puisorul daca n-a ascultat-o pe mamica lui?”, dar chiar de-as fi dat peste una de acest fel, n-as fi considerat-o “cea mai proasta”.
textele din manualele de limba romana au toate o morala, asta inseamna ca manualele sunt proaste? povestile lui Creanga sau ale Fratilor Grimm sunt pline de invataturi – din nou, asta inseamna ca aceste carti sunt proaste?
o carte atrage un copil prin imagini vesele si frumoase, text scurt si accesibil, un limbaj familiar, o poveste captivanta. sfarsitul fericit are iar o importanta. [mie nu mi-au placut in copilarie povestile triste, gen “Puiul” sau “Fetita cu chibriturile”]
mi se pare normal ca un parinte care da bani pe o carte sa o aleaga dupa anumite criterii. de acord, nu toate cartile trebuie sa aiba o morala, dar un copil poate alege o carte nepotrivita varstei sale, pentru ca, spre deosebire de un adult, nu stie sa deosebeasca binele de rau.
cartile cu morala sunt de mare ajutor cand vine vorba sa ii invatam pe copii ce este bine si ce este rau. o carte cu imagini bine realizate [si cu un text pe masura] impresioneaza un copil mai mult decat 5 ore de “teorie”.
nu poti sa lasi un copil sa decida singur. daca-i place, de exemplu, sa alerge in strada, ce faci? il lasi? nici gand, urmarile pot fi foarte grave. nu este necesar sa ii interzica cineva adultului sa fuga in strada, pentru el este constient de pericolul existent.
daca-i lasam pe copii sa faca tot ce vor [adica inclusiv lucruri care le dauneaza], nu inseamna ca le acordam un drept, ci ca nu ne pasa de ei.
[…] ne prezintă o carte pentru copii şi ne invită la o dezbatere despre conceptul de familie. Fărâme de suflet ne recomandă filme […]
si la noi in familie e in randul cartilor preferate 🙂
Si la noi e printre favorite, o vreme Andrei nu dormea fara Jackie si fara sa citim macar de 2 ori povestea 🙂
Jackie e fost mare hit inca de cand avea Eva doi ani. Poate nu este moralizatoare, dar copiii pot invata multe din ea: cum se munceste in echipa, cum se face o placinta, cat de important e sa ierti. Fara sa mai punem la socoteala micile detalii incantatoare din ilustratie
Adra, cu muncitul in echipa m-am lamurit: toti ursuletii muncesc, numai Jackie nu. Ca sa nu mai vorbesc ca in “Scoala ursilor” ursuletii fac curatenie si pe pagina cu ilustratia troneaza o poza cu niste tuburi de detergenti care arata cel putin periculos. Iar Jackie se balaceste in ligheanul cu zoaie pentru spalat pe jos. Si in plus, ursuletii se trezesc la sase dimineata si se apuca de treaba, seara se baga in pat si plang si nu are cine sa-i consoleze. Apare vreun adult pe undeva? Nu, din contra,se consoleaza intre ei. Mie mi-a dat senzatia unui orfelinat, sincera sa fiu si mi s-a cam ridicat parul pe ceafa.
Si nazdravanii mei indragesc carticelele acestea. Avem o postare despre “Pozna lui Jackie”….secventa in care se costumeaza ursuletii (este una dintre favorite ) :), mai ales ca, cel mare este la varsta in care ii place sa se costumeze/deghizeze.
http://ursuletinazdravani.wordpress.com/2012/02/17/ursulet-deghizat-cu-muuuuulte-costumatii/
Cand am vazut prima oara cartea, (am primit cadou “Pozna lui JAckie”, pe urmatoarea am cumparat-o)…mi s-a parut cam neatractiva…dar lui D. i-a placut tare mult. Si el m-a intrebat unde este mamica lor 🙂
Totodata, ma gandesc ca ii invata pe cei mici cat de bine e sa lucrezi in echipa, sa nu faci totul de unul singur…si cat de amuzant e sa fie si o mascota mica printre noi ca sa insenineze atmosfera. 🙂 E adevarat sunt insirate acolo o multime de “chestii” interzise…dar uite ca al meu nu si-a pus problema daca ursuletii mici aveau sau nu aveau voie sa le foloseasca. Ma intreba:” sa vedem, ce folosim noi cand facem curat?….sau cand facem mancare?”
[…] (trecem printr-o perioadă Disney, întreruptă ocazional doar de Povestea gentuţei roşii sau de Pozna lui Jackie) şi acum bineînţeles că îşi doreşte şi cartea cu Merida, protagonista altui film Disney la […]
[…] tot felul de discutii legate de micutii ursuleti si mediul in care traiesc ei. Chiar pe blogul Laurei, gasiti cateva comentarii legate de aceasta carte si parerea altor […]