Înainte de a scrie acest articol, am stat şi m-am gândit eu îndelung ce înseamnă mămică de toată lauda. Ca să scrii despre ceva, trebuie să ştii mai întâi despre ce scrii, nu? De lauda cui trebuie să fim şi, până la urmă, de ce trebuie să fim lăudate de cineva? Şi, printre zeci de gânduri şi cugetări, am ajuns la concluzia că există o singură persoană a cărei laudă trebuie s-o căutăm, să ne-o dorim, s-o aşteptăm, s-o merităm: copilul din faţa noastră.
Când fetiţa mea zâmbeşte, ştiu că am făcut lucrurile cum trebuie. Când spune „mulţumesc, mami”, ştiu că strădaniile mele sunt răsplătite. Când e supărată şi vine la mine în braţe, ştiu că are încredere în mine. Nu sunt o mamă perfectă şi nu voi fi niciodată. De fapt, nici nu ştiu ce înseamnă să fii o mamă perfectă. La un moment dat spuneam că o mamă bună e cea care face ce e mai bine pentru copilul ei, în împrejurările date şi cu resursele pe care le are la îndemână. Cred că aş putea substitui sintagma „bună” cu „de toată lauda”, în acest context. O mămică de toată lauda se descurcă în orice context, improvizează, crează şi rezolvă. Oricare ar fi problema, această mămică o va rezolva într-un fel sau altul. Sau va delega pe altcineva s-o rezolve. După cum am spus, cu resursele pe care le are la îndemână, nu? Fie ele materiale sau umane!
Când sunt eu de toată lauda pentru Eliza? Când mă întrerup din orice fac ca să îi recitesc a mia oară cartea preferată. Când îmi spune „lasă, lasă” după ce a mâzgălit peretele cu creionul şi eu nu mă enervez. Când facem prăjituri împreună şi o las să amestece cu telul în aluat. Când îi cânt „un elefant se legăna pe o pânză de păianjen” şi sar peste câteva cifre şi ea mă corectează şi eu o iau de la capăt. Când îi gătesc paste chiar dacă n-am chef (mai ales atunci!). În micile şi marile momente ale vieţii noastre. Poate nu mereu, poate nu continuu. Important e ca la finalul zilei, când ne băgăm în pat una lângă alta (da, da, sunt adepta co-sleepingului) să ne iertăm una pe alta pentru greşelile făcute şi s-o luăm de la capăt a doua zi, căci fiecare nouă zi ne aduce ceva special, momente deosebite petrecute împreună.
Un articol scris la iniţiativa Kinder Chocolate, via mamicadetoatalauda.
ma gandeam ca o sa ma blogosloveasca mamicile ca si eu sutn adepta coo-slipingului….a mea e mica zic eu, doar 1 an si 10 luni….si mi-e tare drag sa stau cu ea…si sa o vad cum doarme…is dilie?
Nu, deloc, eu n-am gustat din placerile co-sleepingului (inclusiv picioarele in cap si suturile in rinichi) decat dupa doi ani 🙂 Si acum cand are camera ei nu sunt eu pregatita s-o mut acolo 🙂
🙂 sunt sigura ca esti cea mai buna mama pentru copilul tau! … si asta conteaza cel mai mult! 😉
Multumesc, ma stradui, daca am reusit sau nu, voi vedea cand va fi mare, banuiesc, nu? 🙂
cam asa ceva… “parintitul” (aka parentingul) e mai special: gresim acum, platim mai tarziu! 🙂
Cam asa ceva 🙂
Cand am citit titlul am avut retineri sa deschid articolul, acum m-am relaxat. Am oroare de competitiile intre mame si de frustrarile aduse de intrebarea “oare fac destul pentru copilul meu”? Pentru mine cel mai important este sa o vad ca este sanatoasa si voioasa, curioasa si sa simta ca orice rau i s-ar intampla poate veni la mine sa o alin si sa gasim o solutie, dar sa o las si pe ea sa gaseasca singura solutia. Intre toate lucrurile de nota 7-8 pe care le-am facut in viata copilul asta a iesit de nota 10 si mi-e frica sa nu stric ceva. Nu vreau sa fie un copil de nota 10, nici eu o mama de nota 10, nu vreau sa-i compar rezultatele cu alti copii, si nici macar cu niste standarde si in orice fac incerc sa merg pe mijloc , fara sa sar in sus la orice cazatura sau sa o infund cu pastile la orice stranut.Nu vreau sa exagerez incercand sa fie multidisciplinara si sa stie sa faca balet, innot, scrima, pian si mai stiu eu ce, toate deodata si f bine, dar nici sa o limitez in cunoastere…..aaa! sunt prea multe de spus, mai las loc si altora. dar ma bucur inca odata ca nu sunt singura care gandeste asa in legatura cu “toata lauda”
Ma bucur ca l-ai citit, pana la urma! Eu pot face orice, dar sfaturi in materie de cum sa fii parinte perfect, nu pot oferi! M-am dat cu capul de pragul de sus de atatea ori ca sigur mi-a ramas semn 🙂
Draga Laura,
Pentru aceste rinduri iti sint recunoscatoare. Mereu ma framint cum sa fac sa fiu o mama mai buna. Articolul tau are darul de a imi arata ca uneori mai si reusesc.
Multumesc, Flora, si eu iti sunt recunoscatoare pentru comentariul tau!
dar taticii de toata lauda cum sunt?
tu ne tii la curent cu ce faci si cum consideri ca este mai bine, nici nu incape indoiala ca iti dai silinta. iar mamicile care-ti citesc blogul cu siguranta fac la fel. cum ramane cu taticii? vreau sa constat si eu mai multa implicare din partea taticilor. pentru ca mi se pare ca prea multi tatici stau cu bratele incrucisate si privesc cu satisfactie cat de bine le sunt crescuti copiii.
din fericire, am un tata care mi-a fost mereu a doua mama si un sot la fel de dedicat educarii fetitei noastre, dar ma doare sufletul cand vad atatea mame imbatranite prematur, surghiunite si triste 🙁
Renata, nu prea stiu cum sunt taticii de toata lauda, poate ne spun ei 🙂 Eu cred ca, desi nu se manifesta public, si taticii se implica foarte mult in cresterea copiilor, mai ales cei din generatia noastra.
mai, mai, ce mamica de toata lauda!:D
participi la concurs? sa ne spui daca putem sa te ajutam!:)
Multumesc, dar nu particip la niciun concurs. Chiar m-a mai intrebat cineva pe facebook 🙂 Am scris de drag pentru ca m-au invitat cei de la Kinder si a fost un moment bun de introspectie.
[…] rugăciune ce merită ascultată găsiţi la Fărâme de suflet. Laura este o mămică de toată laura (a se citi mămică de toată lauda în varianţa Laura). Lucky Rock ne spune că s-a mai dus o […]
frumos! plin de bun simt si normalitate ….sa-ti traiasca fetita!:)
Multumesc, si te mai astept la mine pe blog!