Am denumit aşa articolul pentru că nu ştiam cum să-i spun, însă mă refer la mai multe concepte, printre care empatia, spiritul civic, caritatea. Mă uitam aseara la o emisiune pe TLC – Kate+8 – sigur o ştiţi, cea cu tipa care are gemeni şi sextupleţi şi voia să îi înveţe cum să ofere şi ei ceva societăţii, cum să ajute pe alţii care au nevoie de acest ajutor şi îi dusese să servească mâncare săracilor la o cantină gratuită şi apoi la o colectă de alimente. Copilaşii cooperau destul de bine însă stau să mă întreb cât era show şi cât era sentiment autentic. Asta e mai puţin relevant, oricum, importantă e ideea.
Asta aş vrea să dezbatem noi astăzi: cum putem trezi spiritul civic în copiii noştri? În ce activităţi îi putem implica din care să înţeleagă că este important să îi ajutăm şi pe alţii. Şi nu mă refer doar la dat bani pentru anumite acţiuni (nu uitaţi de sms la 848 pentru Ştefan, da?), ci la o implicare mai activă cu timpul şi efortul personal. De asemenea, aş vrea să aflu de la voi de la ce vârstă putem începe cu aceste activităţi, cât de multă implicare e prea multă şi câtă expunere este benefic să le oferim la partea mai neplăcută a societăţii.
Aştept sugestiile voastre şi, de ce nu, păreri contra – de ce nu ar fi bine să îi învăţăm pe copii să fie caritabili?
1. multumim pentru ca ne-ai reamintit de 848 🙂
2. interesant subiect, eu sunt in pana de idei, abia astept sa ma inspire ceilalti cititori de blog 🙂
eu am inceput de cand era Daria mica, camd 2 ani si ceva….avea diverse hainute ramase mici si m-a vazut cand le strangeam….m-a intrebat ce fac si i-am explicat ca sunt copilasi ai caror parinti nu au bani sa le cumpere hainute;ale ei nu mai se potrivesc, insa sigur este pe undeva o fetita care ar fi incantata sa se imbrace cu ceva asa frumos!
a fost asa entuziasmata de asta incat a inceput sa scoata din dulap hainute (inclusiv unele bune 😀 ) si jucarii (a scos cam tot ce era de firma :))) ) ca sa le dea!
ei inteleg de mici acest lucru,daca le explici cu cuvinte simple, fara detalii in plus!
de fiecare data cand schimbam “garderoba”, isi strang singuri hainutele ramase mici (Daria a pastrat doar cateva hainute pentru papusile mari) ca sa le donam.
la jucarii au intervenit probleme, sunt in perioada cand sunt posesivi (plus interventia bunicii materne care le-a dat “argumente” sa nu le dea )….deocamdata fac pauza de la donat jucarii! Dariei i-a venit ideea sa vanda ceea ce nu mai foloseste ca sa-si cumpere altele 😀
Duminica dimineata la cafea ii povesteam socrului meu care l-a cunoscut personal pe Stefan (cel cu sms la 848) ca se poate dona. Ca un sms e doar 2 euro. Si bunicul gazei mele a deschis portofelul lui de pensionar a scos o moneda de doi euro zicand: “astia nu ii punem la tine in purcelus, ii dam mamei sa ii dea mai departe lui Stefan”. Gaza nu a zis nu. ” cand o sa se umple purcelusul o sa ii cumpar si mai multe lucruri lui Stefan”. Nu a avut probleme sa ii cedeze patutul lui de bebelus cat a fost la noi Stefan. Se oferea sa il invete sa mearga. Stie ca medicii il vor ajuta sa ii faca 10 degete ca ale lui. Gaza e copil unic si cel mai probabil asa va ramane. Dar nu e singur. Copiii se nasc cu o doza de bunatate si compasiune care nu ar trebui sa se micsoreze ci sa creasca. Noi donam lunar o suma unei organizatii caritabile care ofera masa calda si scoala pentru copiii din India. Unicef si alte organizatii de incredere cauta sponsori. gaza inca nu stie cata rautate si cate greutati sunt in lume. vede insa nedreptatea si o respinge. are un caracter frumos, cu el a venit pe lume. Nu stiu daca e mostenire genetica sau i-a fost sadit de Cel care i-a dat viata sa si-o traiasca alaturi de noi……. Cresteti copii frumosi pentru un viitor frumos.
Foarte frumos articolul, Laura! 🙂
Sigur, copilasii trebuie sa invete de mici sa daruiasca.
Mult mai fericit si mai implinit te simti cand daruiesti (si vezi bucuria de pe fata celui ce ti-a primit darul) decat atunci cand primesti ceva.
Si noi avem atatea jucarii,carti…hainute…..nu suntem bogati, nu avem un venit mare….dar suntem mult mai bine decat altii care nu au casa, mancare…..
INcerc pe cei mici sa-i constientizez sa fie multumitori pentru ceea ce au si sa se gandeasca la copilasii ce sunt orfani, ce nu au nici macar o jucarie…ce nu au parte de imbratisari si dragoste.
Cel mare este atat de sensibil…daca vede un copilas mai amarat pe strada , ma intreaba:”nu am putea face ceva pentru el?”.
dar, tot pentru ca este foarte sensibil, se ataseaza enorm de lucrurile lui…nu pentru ca este zgarcit, ci pentru ca i-au fost daruite de noi…si au pentru el o valoare sentimentala. Asa ca, atunci cand daruim ceva trebuie sa avem o discutie serioasa….pot foarte usor sa-i “santajez” sentimentele si sa-i spun:’uite, bietul copilas nu are nimic, cum ti-ar fi tie sa nu ai nici mama , nici macar o jucarie?”….ar plange foarte repede…si ar fi frustrat; ce s faca? sa sufere dupa jucaria la care tine…ar si darui-o…..Dar nu ar da pentru ca este convins ca e bine sa faca asa.
Nu l-am dus inca in vizita la un orfelinat acum de cand e mai maricel…nu l-am vazut pregatit emotional pentru o astfel de vizita….dar a fost la mine la serviciu (lucrez cu copilasi cu handicap sever) cand era de vreo 3 anisori….
NU are probleme cu daruitul hainutelor, e baietel 🙂 Ii place sa daruiasca si dulciuri altora, sa-si imparta gustarile. Daca luam ceva ca sa daruim altora (chiar si jucarii) ii spun dinainte ca nu sunt pentru noi…. e foarte fericit sa le dea chiar el.
Sunt multe de spus. Am sa va povestesc ce ni s-a intamplat saptamana trecuta.
Eram intr-un parc de joaca pentru copii. Pe un tobogan, un baietel care parea cam mare si nepotrivit pentru locul unde se suise ii striga bunicii ca ii este frica sa coboare. Mi-am dat seama ca ceva nu era in regula cu el, dupa miscarile leganate si dupa modul in care vorbea. Maria mea statea langa mine si il urmarea. Mi-a zis ca merge sa-l ajute. S-a dus langa el, i-a explicat ce si cum sa faca, nu a prea avut succes. M-am dus si eu langa ei si cu vorba buna, cu puterea exemplului Mariei, l-am putut convinge sa se dea pe tobogan. A prins curaj. Dupa cateva serii de urcat-coborat, a venit la mine si imbratisandu-ma, m-a intrebat: “sunt frumoasa?” Initial am crezut ca era o greseala copilareasca de exprimare, dar bunica mi-a explicat ca asa complimenteaza persoanele care ii sunt dragi. S-a nascut cu probleme si ea se ocupa mai mult de el. Incerca sa-l aduca in parc, ca sa socializeze. Mi-a povestit cat de rea este lumea, parinti care se uita la el ca la un ciudat si care isi indeparteaza copiii in mod intentionat, ca sa nu interactioneze cu el.
Maria (6,7 ani) nu isi daduse seama ca era ceva neobisnuit cu el in momentul in care s-a dus sa-l ajute. Pe parcurs a realizat ca ceva nu este in regula, dar mi-a placut ca nu s-a intimidat si si-a continuat eforturile de a-l ajuta. De-aici a pornit discutia despre oameni si copii “altfel” si cum sa ne comportam cu ei.
Eu cred ca spiritul civic la varsta copilariei are alt inteles. Ei ofera lucruri si ajutor dintr-un simt al normalului dupa cum vad eu. Poate nu o fac atunci cand vrem noi, insa daca li se da timp o fac fara remuscari
Copiii din jurul meu sunt obisnuiti sa-si dea lucruri unii altora. Ai mei copii au primit jucarii si hainute de la copii prietenelor mele, noi la randul nostru dam la altii. Cand fiul meu a implinit 2 ani l-am intrebat daca n-ar vrea sa dea jucarii si alte lucruri care ii apartin pentru alti copii. Atunci am luat o cutie si am facut cadouri. El a pus inauntru cate ceva, mai scotea, mai punea altele… I-am dat timp si in final a fost multumit. si eu la fel. M-a ajutat la impachetare si pe tot parcursul operatiunilor l-am lasat sa se razgandeasca de cate ori a vrut.
Cand au venit invitatii la petrecerea lui si a primit cadouri, a fost foarte entuziasmat si m-a intrebat unde sunt cutiile lui 🙂
Poate nu a inteles el atunci chiar care a fost rostul, insa la aniversarea de 3 ani am repetat operatiunea si atunci a facut-o cu incredere ca asa trebuie facut. la 4 ani a inteles mai multe si m-a ajutat sa dau si lucruri de-ale mele. Le-am dus impreuna la biserica si la o fundatie unde colaboram eu, si nu s-a sfiit sa explice tuturor ce inseamna sa fii bun.asa pe limba lui 🙂
Un scop al meu este sa il invat si sa nu se laude cu aceste actiuni si sa le faca indiferent daca gestul lui e vazut sau evidentiat de altii. Sper sa reusesc.
Am facut activitati din-astea doar la ocazii speciale, cum ar fi, aniversarea, Craciunul, Invierea, 1 iunie, si niciodata n-am insistat. Am vorbit despre ce as vrea sa facem, am luat cutii si am inceput sa impachetam, despachetam 🙂
Cred ca spiritul civic, bunatatea, compasiunea, empatia si caritatea nu pot fi educate. Adica ele nu pot fi impuse prin educatie. Copiii pot avea aceste trasaturi de caracter sau nu. Adultul de mai tarziu le poate dezvolta sau le poate inhiba. Dar ele trebuie sa existe. Cunosc si am intanit oameni care nu pot fi asa…nu e in natura lor sa le pese de altcineva decat de propria persoana.
Aici nu sunt de acord cu tine. Cred ca daca nu se porneste de la un exemplu din familie si nu se cultiva acest spirit, nici nu va exista de unul singur. Un copil nu trebuie fortat sa ii ajute pe altii, dar nici total descurajat. Copiii care nu stiu sa intinda o mana (sub orice forma ar fi ea) sunt niste viitori adulti ratati, din punctul meu de vedere.
Nici eu nu sunt de acord cu tine decat partial. Exista, poate, anumite trasaturi de caracter pe care un copil le poate manifesta, dar indrumarea parintilor, a familiei, a mediului in care traieste, poate sa fie decisiva. De aceea exista educatia si nu suntem lasati de izbeliste sa fim cum om fi si dupa cum ne taie capul. Pentru ca suntem, totusi, maleabili intr-o masura mai mica sau mai mare. Puterea exemplului personal este mare, felul in care educam copiii conteaza enorm…
Nu am spus ca e ok sa ii descurajam in sensul asta. Doar ca doar a fi incurajat si impins de la spate sa o faca nu garanteaza calitatea omului de mai tarziu. Daca exista fond evident ca rezultatele sunt altele. Dar fara fond nu se face nimic.
Nu suntem o cultura obisnuita cu voluntariatul- dar vad ca lucrurile incep sa se schimbe si la noi. Eu am facut voluntariat inca din liceu, in diferite feluri si in mai multe tari, si de fiecare data am simtit ca ceea ce primesc depaseste cu mult putinul pe care am putut sa-l dau. Generozitatea este o chestie foarte pretuita la noi acasa. Vreau ca S. sa invete si el lucrurile astea- deocamdata e un baietel destul de sensibil si generos, iar faptul ca are o surioara cu nevoi speciale sper sa fie benefic pentru el, sa ii sporeasca compasiunea si toleranta- de obicei asa am auzit ca se intampla. Pentru a invata sa fim fericiti, trebuie ca noi, romanii, sa invatam sa dam in primul rand. Sa scapam de mentalitatea asta de cersetori si sa dam celor mai putin binecuvantati decat noi. Altfel nu vom iesi niciodata din noi insine si nu ne putem schimba. Depinde de exemplul nostru ca parinti sa se formeze copii mai buni decat noi si decat bunicii lor.
Asa este, Raluca, la noi nu exista aceasta cultura, daca te duci undeva si spui ca vrei sa fii voluntar se uita la tine ca la felul sapte. Ia sa mergem noi la o casa de copii sa spunem ca vrem sa facem un atelier creativ, o dupa amiaza de lectura, orice. Ce sanse crezi ca avem? Tin minte fetele de la Iasi de 1 iunie ca povesteau ca au facut briose pt un centru de plasament privat pentru ca la stat nu le primeau din cauza birocratiei. Nici nu au si nici nu primesc 🙁
[…] intreba Laura cum credem ca putem trezi spiritul civic la copii, cum ii putem invata sa fie caritabili si mai […]