Extras din jurnalul unei mame care nu are timp să scrie într-un jurnal

Luni

Mă trezesc la 7 dimineaţa după o noapte de nesomn. Mă târăsc la baie, mă spăl, mă îmbrac. Fug la bucătărie să fac două sandvişuri de pus în pacheţelul de grădiniţă, pregătesc rucsăcelul, pun sticla de apă. Trezesc cu greu copilul care nu vrea să se trezească şi vrea să stea acasă. Târăsc copilul la baie, o spăl pe faţă, o pun pe toaletă. O îmbrac total aiurea în roşu, galben şi albastru şi o trag de păr când îi pieptăn părul moale de pisică. Se încalţă cu sandalele dar uit să-i dau un hanorac. Afară e răcoare. Mergem la grădiniţă. Asistenta întreabă de ce tuşeşte, îi explic că aşa face ea dimineaţa dar nu e răcită. Ni se dă drumul să intrăm. Eliza refuză să se schimbe în papuceii pentru clasă şi rămâne în sandale.

Fug în piaţă după lapte şi în Mega Image după cumpărături. Mă opresc la chioşcul de ziare să iau dvd-ul cu Prinţesa şi broscoiul şi car cu greu plasele încărcate de cumpărături până acasă. Mă strădui să fac ordine. Pun laptele la fiert, fac patul, deschid geamul. Laptele aproape dă în foc. Beau un lapte cu ness cam tare. Deschid calculatorul, răspund la mailuri, sună telefonul. Frământ aluat pentru plăcinte şi îl las să crească. La 12 fără 1 minut mă duc după Eliza şi, evident, întârzii, e printre ultimii copii rămaşi. O aduc acasă, pe drum îmi spune că un băieţel a tras-o de codiţe. O întreb cum a reacţionat şi zice că i-a spus “lasă-mă în pace, lasă-mă în pace”.  Îi ţin teorie cum să reacţioneze dacă o mai sâcâie băieţeii (teorie upgradată). Îi dau să mănânce, fac două tăvi de plăcinte. Mai răspund la nişte mailuri şi mai fac nişte planuri pentru ziua ei. Îmi rămâne o groază de umplutură pentru plăcinte.

Pregătesc o cutie cu plăcinte pentru servit părinţii la balet. Mă chinui să pieptăn din nou copilul pentru balet, reuşesc un spic combinat cu un coc. Ieşim pe uşă fără plăcinte. Pierdem două autobuze dar vine altul. În autobuz Eliza îl tot loveşte cu picioarele pe tipul din faţa noastră şi îl murdăreşte pe blugi. O rog să-şi ceară scuze şi îmi spune, candidă, că ea nu vorbeşte cu străinii.

Ajung la balet, o schimb, o las acolo. Mă bucur de o oră de linişte în compania unei mămici, la o limonadă (o limonadă cu mentă foarte bună, de altfel). Revenim amândouă la balet să ne luăm fetiţele care aşteaptă deja în pragul uşii. O schimb şi plecăm, culege castane pe care le îndeasă în rucsăcelul de balet. Scapă castanele din mână pe jos şi aproape pierdem tramvaiul pentru că ne oprim să le culeagă. În tramvai se conversează cu o bătrână. După ce coboară bătrâna o întreb cum rămâne cu vorbitul cu străinii. Îmi spune că vorbeşte cu cine are ea chef.

Mergem pe Lipscani la un magazin cu produse de hobby să cumpărăm nişte materiale pentru ziua ei. Eliza se pune pe jos şi ameţeşte toate accesoriile pentru bijuterii, minunându-se de fiecare în parte. În timp ce mă uit la pânzele pentru pictură vine şi-mi spune că ea face acum, acum, acum pe ea. Îi spun că nu poate să facă acum, să aştepte să ieşim afară să găsim un loc de făcut pipi. Mă chinui s-o scot din magazin dar nu vrea, încă nu s-a uitat destul. Ieşim din magazin, miorlăie că vrea să mănânce la restaurant. “Sigur că avem bani, vreau la restaurant”.

Mergem la Mac la Unirii să facem pipi. În Mac începe să miorlăie că vrea să mănânce acolo. Explic că mâncarea e o porcărie, ea nu şi nu. Ajungem la baie, nu mai vrea să facă, zice că se ţine până acasă. Mă duc eu la toaletă măcar să justific că am stat la coadă, mă spăl pe mâini, îmi interzice să mă usuc (urăşte uscătoarele de mâini). Refuză să mă ia de mână pe motiv că sunt udă. Mergem la HandM după body şi fustă de balet. Se pune pe jos la fiecare stand de gablonţuri şi le admiră. Refuză să se ridice. Ajungem cu greu la zona de copii, găsesc body-urile, găsesc fustele. Eliza fuge prin magazin. Găsesc şosete şi elastice de păr, le iau. Golesc cardul de 120 de lei. Târăsc cu greu copilul din magazin pentru că nu s-a uitat la toate gablonţurile. Se mai opreşte iar şi se uită şi le admiră. Cumpărăm şi de la parter o floare de pus în păr. La casă e coadă şi Eliza ameţeşte toate produsele din display-ul de la case. În sfârşit plecăm.

Ajungem la metrou. Din fericire, nu mai face nazuri că vrea loc, dar vrea să se ţină de bară fix de unde se ţinea altcineva. Persoana cealaltă cedează, Eliza e fericită. Cântă şi se maimuţăreşte în geamul de la metrou.

Mergem în Cora. Mă trage să ne uităm într-un magazin cu flori nou-deschis. N-am timp, sunt obosită, aşa că o trag spre hipermarket să mai iau făină şi drojdie pentru o nouă tură de plăcinte. Eliza ia un coşuleţ de pe raft şi declară că e perfect pentru castanele ei. Se pune pe jos în magazin şi scotoceşte prin rucsăcel după castane. Facem cumpărături, cu tot cu coşuleţ (care, spre deosebire de baghetă, e ceva relativ util – prietenii mei de pe facebook ştiu episodul cu bagheta) şi plecăm spre casă. Ratăm troleibuzul pentru că Eliza a declarat că nu are chef să se grăbească pentru că o dor picioarele.

Ajungem acasă. Împart cumpărăturile pe ici-colo, bucătăria e vraişte. Frământ o nouă tură de aluat (Eliza vrea şi ea aluat), bag rufe la spălat, curăţ cartofi (incident cu cartofi pentru că Eliza vrea să mănânce unul crud, întreg), îi dau voie să mănânce cornul (din programul Cornul şi laptele) în dormitor, contra principiilor mele. Pregătesc somon la grătar şi cartofi natur, o chem la masă. Mănânc doar jumătate de porţie pentru că îmi dau seama că nu mai am timp să fac un nou fel de mâncare, aşa că îi las ei pentru azi la prânz ce-a mai rămas din somon şi din cartofi.

Coc plăcinte, pictez o decoraţiune din carton şi dau acrilic roz pe parchet. Pictez paste farfalle şi le dau cu sclipici. Toate fac parte din recuzita pentru ziua Elizei. Fac tablou (model pentru ziua ei, Eliza mă ajută, desigur). Reuşesc să strâng de prin bucătărie. Scot rufele din maşină şi le întind. Mai răspund la nişte mailuri. Eliza refuză să se schimbe în pijamale. Adoarme îmbrăcată. Reuşesc s-o schimb doar pe jumătate şi să-i dau agrafele jos din păr.

Constat cu groază că jumate din corn este pe jos, în faţa patului. Încerc să nu mă enervez pentru că eu i-am dat voie. Scot ultima tură de plăcinte din cuptor. Mai spăl nişte vase. Dau ultima tuşă de acrilic maro pe un alt tablou şi mă uit cu jind la borcanul plin de macarons pe care le-aş mânca dintr-o suflare. Mă duc la culcare fără să mă spăl pe dinţi. Mă bag în pat şi îmi amintesc că am uitat şi să mă spăl pe cap. Nu reuşesc să adorm pentru că a fost nessul prea tare. Fac planuri.

Marţi

Sună ceasul la ora 7. Mă dau jos din pat, pun broccoli la fiert. Mă spăl pe cap (doar cu un singur produs, nu mai reuşesc să pun şi balsam, evident). Fac quiche cu broccoli şi alte cele şi îl dau la cuptor. Pregătesc pachetul meu de prânz, pachetul ei de prânz. Mă îmbrac, mă usuc pe păr. Mătur resturile de pâine de pe jos şi o trezesc. Se spală pe faţă, o îmbrac pe repede înainte şi o pieptăn doar pe jumătate (rămâne spicul de ieri dar cocul devine două codiţe). Quiche-ul s-a răcit suficient cât să-mi pun mâncare la pachet. Nu găsesc caserolă, pun într-o farfurie pe care o învelesc în hârtie. Plecăm la grădiniţă. Îmi uit telefonul, mă întorc înapoi de la lift. La grădiniţă e hărmălaie, un alt copil plânge azi de mama focului. S-a decis să dăm 10 lei pentru angajarea unei îngrijitoare. 5 lei pentru teatru. Plec la serviciu grăbită. Bună dimineaţa, o nouă zi a început. Uf, şi azi sunt şi trei ceasuri rele!