Chiar că e darnică toamna asta – vreme bună am tot avut, fructele şi legumele au umplut tarabele iar multitudinea de flori colorate nu mai pridideşte să scadă în braţele ţărăncilor care stau pe la colţurile pieţelor. Şi pentru că mie îmi place mult toamna, am ales să sărbătoresc acest anotimp cu un concurs pe blog care să aibă drept premii trei CD-uri educaţionale Bogăţiile toamnei de la Eduteca, CD-uri de care v-am mai vorbit aici.
Pentru a participa la concurs trebuie să ne lăsaţi un comentariu în care să ne spuneţi dacă îi ajutaţi pe cei mici la teme sau la activităţile lor şi cum anume – interveniţi pentru a corecta, îi duceţi pe drumul cel bun prin întrebări ajutătoare, staţi în spatele lor, verificaţi tema doar la final etc. Chiar dacă aveţi copii de grădiniţă, suntem curioşi să ştim dacă atunci când le daţi ceva de făcut (fişe de lucru, ceva de pictat etc) interveniţi atunci când v-o cer sau chiar şi când nu o cer şi în ce anume constă intervenţia (le luaţi creionul din mână şi faceţi voi sau îi încurajaţi să continue).
Cele mai bune şi mai argumentate trei răspunsuri vor primi fiecare câte un CD. Ioana, reprezentantul sponsorului, va fi cea care va alege câştigătorii şi tot ea va expedia şi premiile în decurs de cinci zile de la primirea adreselor complete.
Concursul se încheie joi, 01 noiembrie, iar câştigătorii vor fi afişaţi vineri, 02 noiembrie.
Andreea are 3 ani si jumatate si este in grupa mica la gradinita, iar de curand am observat la ea o preocupare mai mare pentru a colora acasa. Avem o carticica de colorat cu abtibilduri, iar ea incearca pe cat posibil sa respecte culorile din imagine; dar la detalii imi cere mereu ajutorul si am observat cel mai mult ii place sa-i port eu manua pe plansa si sa facem impreuna. Oricum aproape de fiecare data isi doreste sa stau langa ea sa o urmaresc daca realizeaza bine desenul si sa o ajut cate un pic daca are nevoie. La finalul fiecarei lucrari se minuneaza si ea cat de frumos a iesit si binenteles ca o laud ca sa simta ca este incurajata. Copiilor in general le place sa lucreze impreuna cu cineva pentru ca se simt mai siguri pe ei; datoria noastra a parintilor este sa incurajam orice tentativa de-a face ceva de care ei sa fie mandrii ca a iesit din manutele lor.
Pentru ca am 2 copii de varste diferite am avut timp sa mai invat intre timp, in special pentru Andrei, cel mic, care este la clasa pregatitoare.
La Mara, care este deja in clasa a 4 a, intervin doar daca imi cere ajutorul, si atunci cu intrebari ajutatoare, ca sa ajunga singura la solutie. Nici de verificat nu ii mai verific temele intotdeauana, mai degraba verific daca a facut temele la toate materiile, pentru a evita sa mai lucreze fise la stiinte, de exemplu, la 9 seara pentru ca uitase ca mai are si asta de facut.
Andrei daca picteaza se descurca foarte bine singur, ma mai intreaba daca poate sa foloseasca alta culoare decat ar fi de asteptat sau daca poate sa deseneze si altceva decat era in cerinta. La fise ii explic doar cerintele si lucreaza singur, vin cu intrebari ajutatoare daca e cazul dar in special insist sa termine fisa, mai spre sfarsit simte nevoia de pauza. La clasa insa a primit niste teme usor fortate, dupa parerea mea, sa scrie pagini intregi, chiar 4 intr-o zi, cu semne grafice, si tare greu i-a mai fost. L-am incurajat sa ia pauza cand simte nevoia, dupa 2 sau 3 randuri, dar tare greu i-a fost la astfel de teme.Nu am facut o tragedie cand nu a putut sa termine a 4 a pagina. Nu-i iau stiloul din mana sa scriu eu decat daca are nevoie sa-i fac un semn grafic ca model, sau sa scriem vreunul amandoi, dar deja nu mai are nevoie de asta.
buna ! ma numesc nicoleta si sunt mama unei fetite de doar 4 ani in grupa mijlocie la gradinita ,desi am inscris-o la gradinita unde are multe activitati si acasa mai avem si noi in timpul liber cateva spre exemplu fetita mea vorbeste stalcit si o doamna draguta de logopedie ne-a facut un caietel cu cateva cuvinte inportante cu care trebuie sa lucrez eu acasa, apoi la gradinita deja au pus sa faca bastonase, oute si altele pe un caiet special varstei lor, noi insa acasa deja ne-am achizitionat o tabla cu litere si numere cu magnet si cu creta mai trece si mai lucram si altele. Da, imi place sa stau langa ea si sa o ajut asa cum stie ea mai strambe mai mari, mai uratele, vom avea timp sa ne perfectionam doar exersand zi de zi, eu doar ii fac primele si ea urmatoarele pina la capat randului, nu o cert, doar o incurajez pentru ca altfel nu am mai face nimic, pe langa am facut si cateva colaje pe hartie cu frunze si semintele toamnei, cantecele si poezii. Lucrez cu ea chiar daca eu gatesc la bucatarie, o asez pe scaun la masa si cat eu mai toc o ceapa si cativa morcovi mai discutam ce a mai facut ea la gradi, ce am mai facut eu la serviciu si asa ne petrecem noi o zi obisnuita de toamna, binenteles cand e cald profitam de razele soarelui de toamna si iesim prin parc in vizite la prietenele ei ..etc toamna este un anotimp frumos daca stim cum sa ne bucuram de el, de bogatiile ce le aduce .
Buna. Am o fetita de 4 ani foarte temperamentala. Incerc pe cat posibil sa o sustin si sa o incurajez in tot ceea ce face (pictat, citit, colorat, lipit, dansat, imbracat). In cazul activitatilor creative, nu intervin decat atunci cand imi solicita ajutorul, cand se afla intr-un blocaj si are tendinta sa renunte. Ca modalitate folosesc incurajarile, intrebarile suplimentare, ghicitori, versuri care ar putea-o inspira. Incerc, pe cat posibil sa-i dezvolt curiozitatea, increderea in propriile forte si transfor totul in joc si voie buna. Pentru activitatile mai dificile pentru ea, sau care implica un timp mai mare de lucru, asociez activitatea respectiva cu un ambient adecvat, imbietor: o muzica relazanta, aromoterapie.
Orice moment de interactiune reprezinta atat pentru ea, cat si pentru mine o provocare… Adesea am tendinta sa intervin, insa am reusit sa renunt la asteptarile ridicate pentru a o ajuta sa fie creativa. In joaca a invatat literele mari si mici si activitatea preferata in acest moment este cititul pe litere…. Alta provocare pentru mine… Oare stiati ca litera t seamana cu un f intors, u cu n , iar M cu W intors? Asa ca nu o corectez ci o las sa se joace in felul ei. Iar la replica incantata: Mami, uite, citesc! – o felicit pentru randare …
Ca o concluzie- consider ca este mai important pentru copii sa sa dezvolte armonios, sa aiba incredere in propriile puteri, idei si sa fie fericiti.
Buna mamici! Am trei copilasi, fetita de 3,5 ani care merge la gradinita cu [rogram prelungit, un baietel de 2 ani si o fetita de 9 luni. Fetita cea mare e tare incantata sa coloreze,dar nu respecta liniile si atunci incerc sa o ajut sa coloreze cat mai bine. ea insa imi spune ca e frumos asa cum coloreaza ea. Am facut impreuna cu fratiorul, arici din cartofi si scobitori de care a fost foarte incantata si a mers la gradinita sa-l arate colegilor. Atunci cand fac fursecuri ii place sa ma ajute, dar mananca aluat si eu o mai cert. M-a ajutat la taiat legumele cuburele pentru iarna. si era foarte incantata cand vedea ce culori frumoase aveau toate adunate in lighean. Cand mergem la bunici la tara ii place sa mearga sa dea mancare la animale, dar noi o certam ca le pune prea multa. Ea tace si face cum vrea ea. Ea ar vrea sa stau cat mai mult timp cu ea, sa ne jucam impreuna, sa coloram, dar din pacate si ceilalti copilasi au nevoie de atentia mea. Acum ne pregatim de iarna si am cules conuri de brad (m-a uimit ca si-a adus aminte ca am aranjat bradul anul trecut cu conurile, si acum ii explica fratiorului cum o sa aranjam conurile si ingerasii).
Poate din cauza ca sunt ocupata si cu ceilalti copii, nu am f mult timp sa il petrec cu ea, dar atunci cand reusim suntem bucuroase. Sunt f incantata ca am descoperit blog-ul tau , Laura, si prin intermediul lui multe activitati pe care le pot face cu copii mei. Am strans capacele de ghinda sa facem si noi struguri, apoi facem om de zapada sa lipim pe geam. Cat despre Eduteca, am descoperit site-ul lor acum un an, iar fetita e f incantata de jocurile lor, mai ales la pictat vaza cu flori, de asociat jumatatile de fructe si legume, si toate celelalte.
S. are trei ani si 8 luni, si lucram destul de mult impreuna, mai ales in joaca. In general nu il fortez sa faca ce nu vrea, dar recunosc ca ma enerveaza cand stiu ca poate numara corect si se prosteste. In ceea ce priveste desenatul, coloratul, trasatul de linii si altele de genul, rareori il ajut- se descurca la trasat, deseneaza frumos pentru varsta lui, sau cel putin asa mi se pare mie, iar la colorat il mai indrum, pentru ca banuiesc ca asta i se cere la gradinita si noi n-am prea facut, daca nu l-a interesat. Il ajut cand imi cere ajutorul, il las singur cand e absorbit si se descurca, strangem de indata ce se plictiseste. Ceea ce poate face singur, il las sa faca, unde isi poate manifesta creativitatea, il las sa si-o manifeste. El prefera sa faca toate lucrurile cu mine, si de cate ori ii propun sa facem ceva, nu refuza, pentru ca ceva de facut “impreuna”. Nu am intotdeauna timp numai pentru el, si il pretuieste.
Pentru azi am avut de invatat o poezie (prima lui poezie “obligatorie”) si l-am ajutat desenandu-i-o. Cate povesti a inventat pe marginea desenelor…se pot scrie inca multe “poezii” :))
La el functioneaza mult si psihologia inversa, si o buna motivatie este sa ii interzic sa faca o anumita chestie 🙂 Incerc sa ii mentin curiozitatea, sa ii dau indicii, sa il fac sa gandeasca, sa ghiceasca…e un copil bun, vrea sa ajute, sa se implice, sa gaseasca solutii, e creativ, mie imi place de el.
Incerc sa nu ii impun, ci sa il expun la cat mai multe lucruri, sa ii urmez interesele, sa adaug cate ceva educativ temelor saptamanale sau zilnice pe care le facem, in asa fel incat invatatul sa para (si sa fie) o joaca. Nu am pretentii, asteptari, nu prea am cu cine sa il compar, de aceea sunt foarte fericita ca e exact asa cum e, si ca se autodepaseste.
Buna. Numele meu este Mihaela si sunt mamica unei fetite, Alinuta, de 2 ani si 8 luni si a unui baietel, Mihai, de 1 an si 4 luni. Alinuta vorbeste foarte corect, stie poezii, cantecele, atat in romana, cat si in engleza, stie chiar si alfabetul in limba engleza, ii place sa ii citesc povesti si poezii, sa picteze, sa coloreze, sa deseneze, sa scrie, dar cel mai mult ii place sa se joace afara cu copiii si povestile. Atunci cand coloreaza, scrie, picteaza, etc. o ajut la ceea ce nu poate sa realizeze, dar am mereu tendinta de a-i spune unde greseste si cum ar fi mai bine sa faca. De cerut ajutorul mi-l cere putin mai rar, ii place sa faca asa cum doreste ea. Ma gandesc cum o sa reactioneze cand va fi la gradi si va avea anumite sarcini de realizat, iar doamna educatoare va avea ceva de spus in realizarea acestora. De obicei isi alege activitatile singura, dar ii mai dau si eu cate o idee, insa consider ca balanta inclina spre ea. Tot ceea ce a invatat pana acum a fost doar prin joc si cantecele, niciodata nu am obligat-o sa invete ceva. In acelasi timp insa am realizat foarte multe activitati cu ea dar pentru ca ea a dorit. Este o fetita foarte activa si foarte dornica de a invata ceva nou. Ne pune o sumedenie de intrebari, se uita prin carti minute in sir, foarte concentrata, si cere explicatii peste explicatii. In schimb pe plan comportamental ne-a dat si ne da inca de furca. Are ideile ei fixate foarte bine si totul trebuie sa fie cum vrea ea. Am fost si la medic cu ea din aceasta pricina pentru ca se infuria foarte repede daca nu faceam asa cum dorea ea. Concluzia a fost ca e foarte inteligenta, nu are probleme grave, dar ca are nevoie de o disciplinare pozitiva. Noi incercam acum sa facem ceva in privinta aceasta si ni s-a recomandat o carte foarte buna pe care o recomand cu toata caldura – “Disciplinarea pozitiva sau cum sa disciplinezi fara sa ranesti” – Adina Botis Matanie si Anca Axente. Pe mine m-a ajutat foarte mult sa imi dau seama de foarte multe lucruri.
Cu Mihai lucrurile stau cu totul altfel. Sunt doua firi diferite. El e foarte linistit, foarte darnic, iubeste pe toata lumea, dar inca nu vorbeste la 1 an si 4 luni. Alinuta deja avea un vocabular bogat la aceasta varsta. El abia ca zice mama, tata, da, ham-ham, mu, i-ha-ha, si canta ceva pe limba lui. Am auzit ca baieteii sa fie ceva mai lenesi la vorbit decat fetele. Dar de umblat a umblat singur la 11 luni. Aici nu s-ar integra in aceasta teorie. Atunci cand realizam o activitate nici lui nu ii prea convine sa ii arat cum sa tina pixul, carioca, pensula, dar e mai receptiv la sfaturile mele.
Eu incerc insa sa le dau libertate cat mai mare, atat cat ne permite varsta lor, dar in acelasi timp continui sa ma ocup cat mai bine de ei. Daca ar fi la gradi sau la scoala cred ca i-as lasa sa isi faca singuri temele, dar inainte i-as intreba daca au intrebari sau nelamuriri si m-as asigura ca stiu ce au de facut, iar apoi cam treaba lor … Le-as raspunde doar la eventuale intrebari ajutatoare. Cred ca fiecare parinte ar trebui sa se ocupe cat de cat de copil, sa ii ofere cateva clipe din zi, chiar si pentru un mic joc. Timpul petrecut cu un copil ar trebui sa fie masurat din punct de vedere calitativ si mai ales ca nu avem neaparat nevoie de jucarii, carti, fise, etc. de sute de mii de ron, cred ca si acestea sunt importante, dar mai importante sunt lucrurile realizate de parinte, cele realizate impreuna.
De cand merge la gradinita, Andreei, fetitei mele de 2 ani si 5 luni, ii place sa imi explice ea cum se deseneaza :). asa ca, de cele mai multe ori, inversam rolurile si atunci ea imi spune: “hai mami, pune manutza aici (n.b. pe creion) si te ajut eu. uite, vezi, asa, incet. ai grija sa nu depasesti”. cand vine vorba de facut ceva, incerc sa aleg activitati pe care sa le facem la dublu, ca ea sa vada cum fac eu si sa faca si ea. cand vad ca a prins ideea, ma prefac ca mi-e greu sau nu reusesc ceva si atunci se ofera sa ma ajute sau sa imi arate . cel mai greu este cand nu ii reuseste ceva pentru ca de cele mai multe ori vrea sa renunte. atunci intervin si o linistesc, pe urma ii mai arat o data, facem impreuna de cateva ori si daca se simte stapana pe ea, mai incearca singura, daca nu, o lasam pe alta data. exemple sunt multe, dar sunt sigura ca majoritatea mamicilor procedeaza sau au procedat la fel. la varsta asta, cand copilul invata cum sa faca lucrurile, el are nevoie de ajutor (sa vada, sa inteleaga, sa stapaneasca, sa exploreze cum se face fiecare lucru) pentru ca apoi sa ia decizii de unul singur.
Puiuțul meu are doar doi ani jumate! Unele mame pe care le știu deja la vârsta asta și-au dus copiii la grădiniță, dar din păcate pot spune că al meu știe mai multe decât al lor, cu toate că stă acasă! Noi facem diverse activități, bineînțeles sub formă de joacă! Când îi dau ceva de lucru, aplic metode de corecție în funcție de situația dată. Este important să nu dădăcim copilul, adică mai tot timpul să îl corectăm la fiecare mică greșeală. Să nu uităm că el prin joacă își antrenează și învață dexteritatea și noile noțiuni, deci nu are cum face lucrurile cum am vrea noi. Dădăcindu-l nu facem decât la un moment dat să-i oglindim o stimă de sine negativă sau dependentă mereu de aprobare, lucruri deloc de dorit! Copilul trebuie să fie independent, creativ și să aibă curaj să și greșească, pentru că de fapt el așa învață! De obicei eu încep sarcina pe care i-o dau, iar dacă este prea grea sau nu se descurcă, facem împreună sarcina, adică lucrăm în echipă. Dacă este ușoară, îi arăt regulile, apoi el continuă, iar la final vin și apreciez în funcție de modul de lucru. Nu spun lucruri negative, ci doar îi arăt modalitatea mai bună de lucru, în cazul în care a greșit. Dacă greșeala este evidentă, îi explic că este greșit, și îi arăt modalitatea corectă! Oricum nu este bine să dădăcim copilul, în sensul să stăm numai la spatele lui și în momentul când e gata să greșească noi deja să intervenim. Uneori este chiar educativ să-i lăsăm să facă greșeli, pentru prin asta ei vor învăța ce este corect, și vor avea curajul de a încerca lucruri noi chiar dacă a greșit, sau are riscul de a greși! 🙂
Mi-a spus odata o cunostinta : “nu am stiut cat este de frumoasa toamna pana cand nu m-am mutat la munte, sa o vad cum isi schimba culoarea, cum se transforma verdele padurii si al pajistii in multitudinea de colori”. De atunci parca sunt mai atenta la acest anotimp si incep sa -l indragesc tot mai mult.
Am un baietel de 2 ani si un pic, am inceput sa-l duc la camin din aceasta toamna, evident ca dupa 4 saptamani a venit si raceala :(…stam acasa, dar zilele acestea m-am dus pana acolo sa platesc caminul si erau multe planse de desen expuse cu frunze de toamna, atunci mi am zis cu nostalgie”Uite ce a ratat puiul meu!!!…dar ajunsa acasa i-am scos de pe net planse de colorat cu frunze, cu toamna , cu ploaie…si ne-am pus amandoi pe desenat…il intrebam”ce culoare au frunzele toamna? “si tot eu ii raspundeam “maro-galben -aurii ” el repeta dupa mine :)) si ii puneam in manuta culoarea respectiva si desenam impreuna, apoi ne laudam la tati :”uite ce frumoasa e toamna, uite cum am desenat”.. a fost tare mandru de ele si eu la fel…le-am lipit pe perete pe hol la inaltimea lui desenele sa le mai admiram cateva zile, asa ca avem expozitie la noi acasa!
Anul trecut stateam langa Alex din inertie si rau am facut. Era o jale si un chin daca nu ii spuneam la fiecare pas ce trebuie sa faca. Apoi eu am inceput serviciul (Ana a implinit un an in februarie) si s-a dezlantuit dezastrul: bona nu era adaptat la nevoile lui si el incepea sa planga si sa tipe doar cand se aducea vorba de teme, pana la sfarsitul zilei erau amandoi praf.
Anul acesta am schimbat placa chiar de la inceputul anului cand au avut teme putine si usoare. L-am lasat sa si le faca singur. I-am spus (in fiecare dimineata cand pleca la scoala) ca la ora 4, cel tarziu trebuie, sa fie la birou si daca e ceva ce nu intelege/nu stie sa ma sune la serviciu. Prima saptamana am fost privita cu suspiciuni de bona si cu lacrimi in ochi de copil care la 7 seara trebuia sa ma scrie la teme. Apoi a inceput incet-incet sa inteleaga cum merge treaba si sa si le faca singur.
Desigur, primesc cam 5-6 telefoane pe zi dar suntem pe drumul cel bun.
Cand nu intelege – pun intrebari ajutatoare care sa-l aduca pe drumul cel bun.
Pana acum un an si ceva,lucram cot la cot cu Ioan-pe vremea aceea avea 3 anisori. Acum,datorita celui mai nou membru al familiei-Ana-1,3 luni-,nu ne mai permitem acest lucru si parca-mi pare rau.Imi placea f mult sa lucrez cu el-stateam minute bune la masa de lucru,nascoceam fel si fel de activitati-si lui la fel. Cu cateva saptamani in urma,am culcat-o pe Ana un pic mai devreme decat de obicei,si am facut o activitate cu Ioan-ca pe vremuri-am lucrat cu el parte-n parte: am prezentat ideea,am trasat sarcinile-tu faci aia,eu fac asta,si tot asa.la sfarsit,ne-am minunat amandoi de ceea ce am obtinut…reactia lui a fost de genul
“maine o mai culci devreme pe Ana ca sa mai facem o activitate”?mi s-a rupt sufletul in mine…simt ca el vrea mai mult de la mine,ca nu-i place sa lucreze singur,chiar daca se descruca f b in tot ceea ce face,insa…asta este. din pacate,timpul nu-l pot imparti altfel,si de la cele cateva zeci de minute pe care mi le petreceam lucrand cu el,am ajuns la cateva minute,timp in care abia apuc sa-i “dau o tema”-el nu merge la gradinita-4 ani si 8 luni-,sa-i explic ce tre’ sa faca,sa merg la el din cand in cand sa-l mangai si sa-l incurajez,sa decupez,lipesc,colorez un colt atunci cand simt ca nu mai are chef,etc.Personal,consider ca cel putin atunci cand este mic-ma refer la cei 7 ani :D- copilul trebuie ajutat,incurajat,si in acelasi timp ambitionat-in sensul bun al cuvantului.nu mi-a placut niciodata sa-mi fortez copilul sa faca mai mult decat simt ca poate,sa-l invat pt ca altul stie mai mult decat el sau mai stiu eu ce.nu urmaresc ca el sa devina doctor docent in nush ce materie,ci vreau ca el sa fie om,sa-si pastreze latura umana pe care o descoperi din ce in ce mai rar chiar si la copii,sa respecte, si sa stie sa-ntoarca si celalalt obraz :D.cum o sa fac asta,nu stiu…stiu doar ca dupa 3 ani si ceva de “munca cot la cot cu el” rezultatele au inceput sa apara: Ioan cauta tot timpul sa faca ceva din nimic,sa lucreze cu placere,sa constientizeze anumite lucruri si…sa-mi dea niste raspunsuri pe masura.imi place sa cred ca timpul pe care l-am petrecut alaturi de el a avut un rol determinant si ca el a invatat ceva din tot ceea ce am facut. astept cu nerabdare ca ana sa mai creasca un pic, sa ne combinam cumva,astfel incat sa putem avea activitati comune. pana atunci…ma rog lui Dumnezeu sa-mi dea putere si rabdare sa pot sa fac pentru copiii mei ceea ce parintii mei nu au facut pentru/cu mine :”>
copilul meu are 5 ani si 10 luni , merge la grupa pregatitoare , avem acasa caiete pe care scriem elementele grafice, la inceput scrie cu degetelul in aer , apoi cu degetelul pe masa , apoi ia creionul in mana si scrie pe modelul deja scris apoi incepe singurica, la inceput mai tremurate apoi mai bine , de colorat ii place foarte mult ia carticele si deseneaza fara sa depaseasca ,picteaza dar singurica. La inceput stau langa ea apoi imi fac de treaba dar trec mereu pe langa ea sa o incurajez, asa a invatat literele de tipar si stie sa scrie cuvinte. Totul se intampla in joaca, sa vedem stii sa scrii mai dar tati si apoi au venit diverse cuvinte,intotdeauna avem timp atunci cand ea vrea .
Buna!Sunt educatoare si am o grupa de nivel II.Ofer ajutor copiilor ori de cate ori este nevoie.Chiar daca nu realizeaza o lucrare atat de bine, apreciez pozitiv comportamentul copilului, il incurajez spunandu-i ca maine va face mult mai bine.Cand au de rezolvat sarcinile unei fise, intervin atunci cand sunt solicitata, incercand prin intrebari ajutatoare sa gaseasca singur raspunsul, astfel se dezvolta creativitatea, operatiile gandirii, problematizarea.
Eu stau intotdeauna cu micuta mea (pentru ca e stangace, stau in fata ei) atunci cand lucram in caiete de gradinita, ii citesc enuntul, si o intreb daca a inteles ce are de facut. Cand vrea sa rezolve cerintele, parca mereu imi cauta aprobarea, sa ma auda spunandu-i “da, asa este” , “bravo, ai reusit”, “te pricepi”, “bine”. Ii mai spun si “fii mai atenta”, “mai gandeste-te”. E cam incapatanata, si nu-si lasa manuta ei in mana mea sa o invat cate ceva, eu exersez pe o foaie alaturata, ea e atenta la cum duce degetele mele creionul, si asa invata ce e nou, cum sa scriem cifrele, si unele litere.
Cand avem activitati gen lucru manual, Intai pregatim materialele de care avem nevoie, si se apuca usor de lucru, sub privirea mea auzind mereu pasii care-i are de facut. Cand imi spune “nu pot asta”, ii spun hai sa incercam, eu fac putin si tu continui.. Ii este greu sa decupeze, eu ii rasucesc hartia, ea se chinuie sa se descurce cu foarfeca. Nu-i place sa simta lipici pe degete, cand era mai mica aplicam eu lipiciul, acum o invat ca nu este nici o problema daca se lipiceste putin, ca se spala usor. Cand Oboseste, luam pauze in care ii face placerea sa-mi povesteasca cate ceva, apoi revenim la activitatile noastre. Cand sunt ocupata, atunci coloreaza dupa placul ei, picteaza ce ii place ei, chiar daca pune multa apa pe acuarele, sau combina culorile si le murdareste, modeleaza, sau cel mai mult ii palce sa ma surprinda cu desene minunate iesite din manutele ei. Atunci ma intreaba:”mami, dar de ce sunt asa de frumoase desenele mele?”, iar eu ii raspund :”pentru ca sunt facute de manutele fetitei mele scumpe!”
Cand a teminat ii spun :”da-mi sa-ti pupe mami manutele astea harnice”, si ea imi intinde manutele ei mici si parfumate…
Buna!sunt mama a doi copii minunati,unul in clasa a-V-a iar celalalt in grupa mijlocie.Incerc sa-i ajut pe fiecare dupa cum are nevoie de mine.Intrarea in clasa a-Va a fost destul de grea ,asadar am incercat sa fiu in preajma atunci cand isi face temele pentru a o ajuta,ma asezam langa ea si ii explicam unde nu intelesese in clasa,asa a fost o zi ,doua ,trei pana cand a reusit sa faca singura si atunci am inteles ca stie .Acum ma intreaba unde are ceva nelamuriri.Este foarte important sa i acorzi ajutor acasa copilului,dar nu sa-i faci temele ,deoarece temele sunt pentru ei si nu pentru parinti.Am incercat sa o fac sa inteleaga lectia acasa si apoi sa faca tema,trebuie sa descopere raspunsul singura.Pe cel mic il ajut mai ales la colorat ,incurajandu-l cat mai mult deoarece nu -i place,citim multe povesti impreuna mai ales dupa imagini.Are deja cateva povesti preferate pe care le povesteste cu lux de amanunte.O alta preferinta este limba engleza,invata cantecelele din clasa iar acasa le mai repetam impreuna sau le asculta pe youtube.
Ziua Mayey incepe la ora 7 cu 2 km per piedes…atunci cand nu e tati acasa sa stea cu ea. Desi are doar 2 anisori si ai crede ca pica lata la somn, continua cu joaca si mancare la matusa, abia la amiaza doarme un pic. Cand iese mami de la treaba, pe la 4, facem cale intoarsa acasica inca 2 km per piedes si totusi mai are energie si chef sa scrie…sa coloreze…sa se joace cu “pamant” asa ii spune ea la coca…pt ca eu i-am zis ca framant..
De sricris fise i-am doar cateva cu exercitii grafice si de colorat, care ii plac f mult…eu ii exemplific ce are de facut apoi doar privesc ce face ea…nici o sansa sa ii mai arat a doua oara, este f incapatanata. Asa e ea.
Lucram dar intervin in ceea ce face numai cand imi cere ajutorul…in rest nu am nici o sansa pentru ca as declansa o adevarata tragedie.
Chiar daca are doar 1 an si 5 luni Filip este un copil foarte atent la activitatile ce se desfasoara in jurul lui, fie ca sunt ludice sau practice. Prin joc, aprecieri, incurajari si indicatii reusesc sa-l conduc spre a finaliza anumite sarcini cum ar fi- asezarea intr-o anumita pozitie a pieselor puzzle gigant, colorarea unei anumite imagini pe o coala de hartie sau carte de colorat etc. De fiecare data copilul este incurajat, laudat, aplaudat si corectat cu blandete atunci cand nu reuseste sa faca anumite lucruri. Consider ca prin joc si joaca orice activitate poate deveni o placere. Daca redevenim copii si legam prietenii cu prichindeii nostri, vom reusi sa-i ajutam sa treaca peste orice obstacol.
Imi ajut copilul (clasa I) la teme supraveghindu-l. In momentul in care nu intelege incerc prin diferite mijloace sa l fac sa priceapa (joc, desen , ppt, fise cu diverse jocuri etc.) Il laud, apreciez, corectez de cate ori e cazul. Pentru sarcinile indeplinite este recompensat (joaca, desen, TV, etc.).
Acum ca ai deschis subiectul asta mi-amintesc de perioada de dinainte de inceperea serviciului si la cat timp aveam la dispozitie atunci… 🙂
In prezent cu baiatul meu de 4 ani jumate facem tot felul de activitati: pictura, modelaj desen, jocuri si ghicitori,, etc in care il las sa lucreze singur. ii place sa lucreze singur si e atent la detalii si meticulos (seamana cu tatal lui) insa i-e foarte usor de ditras atentia. De aceea atunci cand lucreaza el ceva, trebuie sa ii dau de lucru si fiicei mele de 2 ani si 3 luni. oricum n-as avea scapare fara ea facand acelasi lucru ca fratele ei. Desi sunt mari diferente intre ei, le place sa lucreze impreuna.
El nu suporta sa vina cineva la foaia lui, sa il miste, sau sa il corecteze in timp ce lucreaza. Vine la sfarsit, sau la un moment dat si ma intreaba cum e. Pana sa ii zic eu ceva deja incepe sa-mi explice cum vede el lucrarea 🙂
se necajeste in schimb cand depaseste chiar si putin sau cand i se darama piesele. Cand era mai mic si faceam o activitate cu el, imi luam si eu o foaie si el se lua dupa exemplul meu deci lucram unul langa altul. desenam sau pictam. nu interveneam decat daca vedeam ca se enerveaza sau daca mi-o cerea el. In ultimul timp cum tot ii place sa deseneze/modeleze oameni ma pune pe mine sa le fac nasul acolo unde ar trebui sa fie deoarece el il face ori intre ochi ori foarte aproape de gura.
Cu fiica mea e mai nostim. ea nu se supara ptr nimic. poate sa se darame in jurul ei, poate sa se imprastie culorile, sa se rupa foaia, ea nu are nici o treaba. lasa pe altcineva pe foaia ei, accepta ajutor, si vorbeste mult in timp ce lucreaza, are dialog, monolog, canta, ..:)
Imi place sa-i incurajez in tot ce fac si sunt acolo ca sa-i ajut. imi place ideea ca suntem o echipa.
Cred in efectul Pygmalion in ceea ce priveste educatia copiilor ptr ca l-am experimentat si pe copiii mei si pe copiii altora.
In afara de asta consider ca e important sa isi exprime parerea lor referitor la ce au facut. sa stam asa la sueta despre operele noastre 😉
Cezara (3 ani si 4 luni) merge la gradinita cu program prelungit. Desi aparent numai avem timp si energie seara pentru activitati, mereu invata cate ceva. In general, o corectez atunci cand greseste, fara sa o cert evident. Seara, unul din jocurile preferate cat pregatim cina este un fel de fazan: spunem cuvinte care incep cu o litera data, sau spunem cuvinte de genul feminin/masculin …. totul in joaca. Am observat ca mereu ii pun intrebari ajutatoare, o fi de vina si obisnuinta de la elevii mei.
da , imi fac timp si pentru teme sau discutii cu copiii , printre celelelte activitati pe care le presupune meseria de mama – si nu e putin lucru , in cazul meu , pentru ca sunt patru copii in casa noastra , intre 6 si 14 ani , fiecare cu nevoile varstei sale si personalitatea proprie ; avantajul , deocamdata , e ca stau acasa cu ei si reusim , e-adevarat cu ajutor din partea bunicilor sau a cadrelor didactice ,sa impartim timpul mereu insuficient , pe care am vrea sa-l alocam activitatilor necesare dezvoltarii armonioase a celor care reprezinta centrul universului nostru : scoala , activitati extrascolare , viata de familie dar si relatii sociale – toate avand rolul lor foarte important in evolutia unui copil…
Andrei, fiul meu, are 9 ani. De la o varsta frageda am descoperit ca este curios sa stie cat mai multe, asa ca, l-am invatat sa invete.
La 4 ani stia sa citeasca si sa scrie cu litere mari de tipar. Se incurca de literele mici si venea tot timpul sa intrebe ce litera nu stia. Pentru a-mi usura viata i-am desenat pe o plansa alfabetul cu toate literele: mari, mici, de mana si de tipar. Am pus plansa pe perete si , cand nu stia o litera il puneam sa o caute pe plansa. Cu timpul, a invatat sa se descurce singur.
Acum e clasa a III-a. Isi face singur temele, iar suplimentar lucram impreuna.
Suplimentar: inseamna teste online, culegeri, lecturi mai grele decat ceea ce fac la scoala, insa nu peste nivelul clasei a III-a si limba franceza.
Nu e usor. E foarte greu sa te stapanesti sa nu-i dai mura-n gura cand te intreaba ceva, dar prefer o tema imperfecta din care sa vad si eu, si invatatorul ce nu a inteles, decat o tema perfecta, facuta cu mine.
Lozinca mea este ca trebuie sa gandeasca singur daca nu vrea sa vin sa stau cu el in banca si la scoala. Rade cand ma aude, insa ma crede in stare (desi nu sunt). Prin urmare, nu intervin decat atunci cand chiar nu inelege ceva.
Nu va imaginati ca am copilul perfect! Duc o lupta zilnica sa il asez la teme. Desi nu are voie sa se uite la desene sau sa se joace la calculator pana nu-si termina temele, tot se lalaie si pierde timpul aiurea. O singura data l-am lasat sa nu-si faca tema si s-a trezit la 5 dimineata sa scrie. De atunci, prefer sa-l cicalesc decat sa-l vad scriind cu noaptea in cap:).
Ma mandresc cu el ca orice mama ce-si iubeste copilul. Imi e tare greu sa-l las sa greseasca, insa ma straduiesc sa nu-l protejez prea tare, sa nu-l las prea liber…. Echilibrul e ideal, dar tare-i greu de aflat!
Oricum, nu scoala e totul, seva si-o trage din intalnirile cu prietenii, Din joaca lor in care isi mai consuma din energia inepuizabila a copiilor. Acesta este stimulentul de baza. Niciodata nu ii promit drept rasplata dulciuri sau jucarii. Acelea i se cuvin pur si simplu. Cel mai adesea promit ca, daca terminam temele la timp, iesim in parc sa ne jucam. Am gasit formula magica.
Am un copil fericit si asta e tot ce imi doresc.
Pentru ca nu mi -a dat bunul Dumnezeu copii, din anumite motive de sanatate, am ajuns mamica pentru copiii de la scoala,practicand meseria pe care mi/am dorit/o inca de pe cand eram eu la gradinita.Pot spune ca-i ajut si la teme, incerc , pe cat posibil sa/i educ exact asa cum mi/as fi educat propriul copil si pun pasine in ceea ce fac, lucru care se observa din faptul ca piticii mei vin cu mare drag la scoala. Asteapta cu nerabdare sa lucreze exercitiile de pe fisele frumos colorate, dar mai ales asteapta lectiile in care folosesc videoproiectorul.Acest lucru m-a determinat sa va scriu …imi doresc foarte mult cd/urile deoarece sunt convinsa ca sunt la fel de reusite ca tot ceea ce se afla pe pagina dumneavoastra.Ma refer la fisele si imaginile pe care le folosesc si mai ales le recomand si colegelor mele.
Va urez mult succes in tot ceea ce faceti si multa sanatate echipei colaboratoare!
Buna ziua, ma numesc Viorica si am un baiat de 15 ani si o fetita de 3 ani. Pe cel mare nu l-am ajutat niciodata la teme, a fost mereu foarte constiincios (si inca este) si si le facea singur. In clasele 1-8 i-am verificat mereu caietele, insa acum la liceu evident ca nu mai este cazul – isi asuma singur responsabilitatea temelor precum si consecintele ne-efectuarii lor. Cu cea mica, insa, este alta mancare de peste. Nu face mai nimic singura iar daca nu reuseste, se enerveaza si renunta. Incerc s-o ghidez (sunt educatoare si imi sta in fire sa ghidez copiii, in loc sa ii ajut) dar vad ca ea, de fapt, isi doreste sa fac eu in locul ei. Sper ca in timp sa capete independenta necesara de a face singura anumite activitati simple (colorat in carte, modelat, asezat un puzzle simplu) pentru ca deocamdata nu o face 🙁
Cine nu a trimis inca datele pentru expedierea premiilor este rugat sa le trimita pana vineri, 09.11.2012. In caz ca nu ati aflat deja, toti sunteti castigatori!
Multumim din suflet pentru premiu. Astazi a ajuns la noi Cd-ul. Va pupam si va uram la cat mai multe concursuri…de Mos Nicolae CD-ul se va afla in ghetutele micutei Maya.