Decor de Halloween – dovleci din fâşii de hârtie şi căpăţâni de usturoi

Chiar dacă nu sărbătoriţi Halloween-ul şi aveţi un dinte contra acestei sărbători, puteţi încerca aceşti dovleci nu ca decor de Halloween, ci asociindu-i cu sărbătoarea recoltei sau orice festival al toamnei.

Am folosit ca materiale un tub de carton de la hârtie igienică, fâşii de hârtie colorată, un fir chenille, un disc din fetru verde, aracet şi acrilic portocaliu. Eliza a pictat tubul, apoi s-a apucat să lipească fâşiile. Le ungea cu aracet la un colţ şi la celălalt şi le poziţiona pe tub. După ce s-a plictisit, am continuat să fac eu asta. La final am lipit discul din fetru în care am înfipt firul chenille pentru codiţă.

După ce dovleacul Elizei a fost gata, mi-au picat ochii pe bucata de hârtie portocalie rămasă după tăierea fâşiilor şi, cum semăna cu o hârtie de origami, am dat repede căutare pe google după “how to fold an origami pumpkin” (cum să împătureşti un dovleac origami). Am găsit un tutorial cu poze şi m-am apucat de împăturit. Dovleacul din imagine e foarte uşor de făcut, încât şi un copil de 7-8 ani l-ar putea face.

Cred că o ghirlandă din dovleci din ăştia ar arăta superb ca decoraţiune de Halloween sau de toamnă, totul e să avem răbdare să-i împăturim (mie mi-a luat cam cinci minute să-l fac, în condiţiile în care nu mă pricep la origami prea tare). Acesta este tutorialul după care am împăturit dovleacul. În realitate hârtia e mult mai portocalie, nu ştiu de ce o fi ieşit aşa ştearsă poza 🙁

Ultimul a fost un dovleac dintr-o căpăţână de usturoi. Da, da, chiar dintr-o căpăţână pe care am pictat-o cu acrilic portocaliu şi verde. Ideea mi-a venit comentând pe un blog unde autoarea pictase dovleci din plastilină care arătau în poză exact ca nişte căpăţâni de usturoi, aşa că aseară am intrat în supermarket şi am ales trei exemplare perfecte pentru pictat. Şi când spun perfecte, mă refer la faptul că trebuie să aibă intactă foiţa aceea care acoperă toţi căţeii şi să fie cât mai netedă. Iată ce ne-a ieşit:

Acesta este al Elizei:

Save

Save

17 Replies to “Decor de Halloween – dovleci din fâşii de hârtie şi căpăţâni de usturoi”

  1. Ce idei faine! O sa le folosim si noi!

    1. Bafta! M-as bucura sa vad poze daca faceti!

  2. Cred ca si eu fac si de una si de alta. Dovleceii din hartie poti sa-i tai cu o foarfeca zimtata, am vazut un model pe net si arata bine.

    1. Stiu, daca intri pe linkul de la Little Lucky, ea are model cu hartia taiata cu foarfeca zimtata.

  3. foarte dragute, apropo de idei, eu o sa fac pinata dovleac curand pentru o petrecere. 🙂

    1. Sa ne trimiti si noua o poza!

  4. foarte frumosi dovleceii! multumesc pentru idei! primul model il voi face cu clasa pregatitoare, iar pe al doilea cu clasele a II-a si a IV-a 🙂

    1. Sa ne trimiti poze daca ii faci, chiar sunt curioasa cum se descurca, mai ales la cel origami.

  5. ce frumos e dovleacul!
    cum, care?! si ala, si ala, si ala!:)))

    imi place si modelul origami, si ala din usturoi e nostim foc!:)))
    da, si Coca are niste idei de ramai mut de uimire.:)

    multumesc pentru dovlecii de astazi, chiar ma pregateam sa deschid o colectie cu dovleci.:D

    1. Abia astept colectia!

  6. super dovleceii, LAura!! tare frumos i-ati pictat!mult succes la concurs! 🙂
    multumim pentru link 🙂

    1. Multumim si noi si va asteptam sa ne faceti concurenta!

  7. Imi place mult ideea voastra de dovleac din usturoi; incercam si noi!

  8. Frumosi, foarte bune ideile, mai alesc ca acum vine frigul si trebuie sa facem tot felul de activitati in casa.

  9. […] o idee a Laurei, pentru care îi mulțumim, am făcut și noi un dovleac din hârtie. Data viitoare facem o […]

  10. puteti face si scenete intre 2vrajitoare multmesc frumos.

    1. Laura Frunză says: Reply

      Scenete pentru ce anume?

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.