Sunt deja două luni de când a început anul şcolar şi cred că părinţii picilor de clasa zero s-au cam lămurit cum stă treaba. Unii sunt nemulţumiţi de felul în care se desfăşoară cursurile, alţii sunt mulţumiţii, unii sunt îngrijoraţi, alţii abordează noua clasă cu relaxare. Indiferent de categoria în care vă situaţi, cred că e bine să fiţi alături de cei mici şi să lucraţi cu ei suplimentar, în limita posibilităţilor, pentru că, aşa cum se întâmplă în cazul tuturor lucrurilor noi, nimic nu e pus la punct cum trebuie.
Una din cărţile care vă poate ajuta să lucraţi cu copilul este Totul de la zero de la editura Humanitas. Este concepută sub forma unor fişe care pot fi detaşate din carte şi puteţi lucra câte una-două pe zi, în completarea a ceea ce lucrează la şcoală. Eu deja am lucrat cu Eliza o parte din ea, chiar dacă ea e mai mică şi am descoperit că ştie foarte multe concepte concrete, însă e cam dificil cu cele abstracte (de exemplu, timpul). Cartea are exerciţii foarte variate pentru ca micul elev să nu se plictisească – eu am remarcat că Eliza ar fi vrut să parcurgem mult mai mult din ea şi s-a supărat pe mine că am întrerupt-o după vreo zece pagini. Fişele sunt color, formatul cărţii este mare, 21×30 cm, ilustraţiile sunt simpluţe, nu foarte complicate, iar exerciţiile respectă programa stabilită de Ministerul Educaţiei pentru clasa pregătitoare. Pe site găsiţi mai multe detalii despre carte, precum şi despre autori.
Mai jos aveţi câteva imagini din carte pentru a vă face o idee:
În aceeaşi colecţie a apărut şi Totul de la ABC! Comunicare în limba română.
Câţi dintre voi aveţi copii în clasa zero? Cum e până acum, simţiţi nevoia de a lucra suplimentar cu copilul?
Imi place acest tip de carte, noi mai avem ceva ani pana la clasa 0.
I-am luat astfel de carti ptr poze sa se obisnuiasca cu formatul dar nu putem face mare lucru decat sa imperechem lucrurile prin sageti si sa compunem o povestioara dupa imagine, avem doar 3 ani si un pic.
E mare lucru si ca imperecheaza lucrurile si ca reusiti sa compuneti o povestioara la 3 ani, felicitari!