Gala premiului Augustin Frăţilă, ediția 2012

Aseară la Intercontinental, într-o atmosferă foarte elegantă, dar relaxată şi plină de umor (atât discursul criticului Alex Ştefănescu, cât şi cel al lui Daniel Enache au fost extrem de savuroase), a avut loc Gala premiului literar Augustin Frăţilă. Dacă sunteţi interesaţi de subiect, probabil aţi aflat deja că romanul Matei Brunul de Lucian Dan Teodorovici a luat marele premiu de 10 000 de euro (roman căruia i-am acordat punctaj maxim), iar romanul Emoţia de Mirela Stănciulescu a luat premiul de popularitate de 2000 de euro acordat de Europa FM (roman căruia i-am acordat 3 puncte).

Pe locul doi a ieşit romanul Viaţa lui Kostas Venetis de Octavian Soviany, roman căruia i-am acordat 4 puncte. Am avut şi ocazia de a-l felicita pe domnul Soviany la final şi nu am putut să nu remarc asemănarea izbitoare a fizionomiei dumnealui cu fresca de pe coperta cărţii. Mai multe despre acest roman aici.

Punctajul obţinut de romanele finaliste este următorul: “Matei Brunul” – 84 de puncte, “Viaţa lui Kostas Venetis” – 78, “Ploile amare” – 57, “Emoţia” – 41, “FEM” – 40. Din punctajul final îmi dau seama că am ghicit locurile 1, 2 şi 5, pentru că tot romanului FEM i-am dat şi eu un punct.

La final, Lucian Dan Teodorovici mi-a spus că lucrează la un roman foarte solicitant, aşa că e posibil să mai dureze vreo doi ani până apare un nou titlu sub semnătura lui. De asemenea, am avut ocazia să schimb câteva cuvinte cu domnul Alexandru Vlad, care ne-a povestit istoria romanului Ploile amare (roman căruia i-am acordat 2 puncte) şi, la final, am apucat s-o felicit şi pe doamna Mirela Stănciulescu pentru premiul de popularitate.

Mulţumesc Asociaţiei Casa de Cultură pentru invitaţia de a face parte din juriu şi sper ca acest premiu să nu se oprească la prima ediţie.

Singura televiziune interesată de subiect (din păcate 🙁 ) a postat aici un reportaj despre Gală (apar şi eu pe acolo răsfoind broşura evenimentului).

Gala a fost extrem de elegantă şi m-aş fi bucurat şi mai mult dacă şi invitaţii ar fi avut o prezenţă pe măsură. Din păcate am văzut mai multe pulovere şi mai multe perechi de blugi decât la o lansare Zepter (Monica, tu ești scuzată!). Eu am fost cam overdressed și probabil singura, dacă nu printre puţinele, în afară de Sanda Nicola (gazda evenimentului) care a trecut și pe la coafor. Deși m-am simțit puțin stânjenită, mai bine overdressed decât underdressed, vorba Mihaelei 🙂

2 Replies to “Gala premiului Augustin Frăţilă, ediția 2012”

  1. […] mulţumesc Laura, Nebuloasa,  Corina, Raluxa, Ruxa, Roxana, Ioana, Oana, Ionuca, Monica, Maria, Constantin, […]

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.