|

Flori din hârtie creponată – brânduşe de primăvară

Aceste flori din hârtie creponată se fac, în teorie, destul de uşor – în practică, însă, nimic nu e atât de uşor pe cât pare. Am urmat pas cu pas instrucţiunile din cartea Flori din hârtie creponată de la editura Casa şi tot nu mi-au ieşit la fel de frumoase ca în carte, însă culoarea veselă a hârtiei a dat coşuleţului un aspect tare primăvăratic.

DSCN8184 (Large)

Pentru a le realiza aveţi nevoie de: hârtie creponată în culorile dorite, beţe de frigărui, lipici, sârmuliţă sau aţă pentru a lega petalele. Nu ştiu cât de clar va fi tutorialul meu pentru că am făcut florile mai mult seara şi nu aveam lumină pentru poze, dar iată-l:

Pentru stamine aveţi nevoie de un dreptunghi de aproximativ 4×2,5 cm de hârtie creponată galbenă. Pe o laterală se taie crestează în 6 fâşii iar aceste fâşii se răsucesc. Sper să vă daţi seama din poză, nu tăiaţi fâşiile până la capăt.

DSCN8145 (Large)

DSCN8146 (Large)

Fâşia astfel obţinută se înfăşoară pe capătul unui băţ de frigărui şi se fixează cu puţin adeziv.

DSCN8147 (Large)

Petalele se fac astfel: o fâşie de hârtie creponată de aproximativ 10×3 cm (eu le-am făcut un pic mai mari, cam de 12 x 4) se răsuceşte de două ori la mijloc, apoi se împătureşte o dată şi se răsuceşte şi celălalt capăt. Răsucirea iniţială a fâşiei va da petalei un aspect bombat. Se fac câte şase astfel de petale pentru fiecare floare.

colaj petala

Cele şase petale se aranjează în jurul staminelor şi se fixează cu sârmuliţă sau cu aţă. Mie mi s-a părut că ar fi arătat mai bine cu doar trei petale mai măricele, însă m-am chinuit să pun şase şi au ieşit cam “crăcănate”, însă tot frumoase.

DSCN8155 (Large)

Tulpina se înfăşoară cu hârtie creponată verde şi tot din hârtie creponată verde se decupează şi frunzele. Eu am făcut un aranjament într-un coşuleţ pe fundul căruia am pus burete floral pentru a le putea fixa mai bine.

DSCN8188 (Large)

Similar Posts

20 Comments

    1. Poate faceti narcisele sau lalele din categoria flori de primavara 🙂 Eu as fi vrut tare mult sa fac narcisele dar daca n-am avut sarma potrivita pentru codite…

  1. Foarte frumoase….Le vom face (eu cu cei doi pitici de 4 si 6 ani) pentru a le oferi de 8 Martie!
    Multumim !

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.