Am realizat aceste flori după cartea Ornamente din hârtie şi mărgele termoadezive (IC 42) – sunt foarte uşor de făcut şi aspectul lor final este impresionant – noi le-am făcut destul de mari, dar le puteţi face mai mici şi puteţi crea un întreg buchet. Noi le vom folosi pentru a înveseli plantele verzi din ghivece.
Materiale necesare: carton colorat, mărgele termoadezive (asta a fost partea preferată a Elizei), şablon rotund pentru mărgele, hârtie de mătase (asta am folosit eu, dar cred că ar merge şi hârtia creponată), aracet, beţişoare de îngheţată sau de cafea (eu am folosit unele reciclate de la Starbucks, sunt mai lungi şi mai rezistente decât cele de la Mac, de exemplu, care sunt destul de fragile şi scurte). În lipsă de beţe de îngheţată/cafea, merg şi beţe de frigărui sau crenguţe din grădină dar nu ştiu cât de bine se vor lipi.
Primul pas e să realizaţi centrul florii – discul de mărgele. Aranjaţi mărgelele cum doriţi şi călcaţi cu fierul pentru a le lipi. Lăsaţi să se răcească. Pentru flori decupaţi cercuri din carton cu 0,5 cm mai mari decât discul din mărgele, apoi luaţi un dreptunghi de hârtie de mătase şi împăturiţi-l stil acordeon. Îndoiţi şi ajustaţi vârfurile, astfel încât să fie ascuţite. Lipiti cele două laturi care se întâlnesc în partea de sus pentru a forma jumătate de floare. La acest pas în carte scrie să mai îndoiţi încă un dreptunghi, să faceţi evantaiul şi să-l lipiţi de primul, însă este mai simplu dacă la evantaiul deja obţinut, trageţi în jos şi celelalte două laturi şi le lipiţi – se formează mult mai uşor floarea. La aceste ultime două laturi, intercalaţi şi beţişorul de cafea. Pe mijloc ea se va desface puţin, puteţi pune puţin aracet, dar oricum se va fixa după ce veţi lipi cercurile din carton şi apoi discul de mărgele. Să nu vă fie teamă să apăsaţi puţin pentru a fixa lipiciul, florile se vor desface foarte frumos. Sună complicat dar vă asigur că nu este, imediat ce veţi face una, vă veţi da seama pe loc ce şi cum trebuie făcut.
În carte mai aveţi idei pentru a realiza: ornamente suspedante de Paşti (puişori cu ouă şi iepure), marionete din hârtie (buburuză, girafă, cal, gâscă), un calendar al zilelor de naştere, semne de carte cu mărgele, decoraţiuni pentru o petrecere cu ursuleţi, animăluţe cu surprize (din cutii de chibrituri, multe modele), ornamente colorate de primăvară (cu mărgele), o fantomă, un cozoroc amuzant, un lampion, un indian decorativ, un mobil cu rachete şi steluţe. Majoritatea sunt din hârtie, numai trei modele sunt cu mărgele, aşa că puteţi folosi cartea doar pentru modelele de hârtie, dacă nu aveţi mărgele.
Mărgele se găsesc în diverse librării, însă cele mai avantajoase ca preţ şi cantitate sunt cele de la Ikea – Pyssla, borcanul cu mărgele costă 25 de lei, iar setul de şabloane 5 lei. Cartea costă 10,32 lei pe site-ul editurii dar o mai găsiţi şi în alte librării online şi în magazinele de hobby.
foarte frumoase floricelele! noi pina acum doar am admirat margelele termoadezive, poate de Iepuras vor primi copiii un set. dar ne plac si noua, mult de tot, cartuliile de la Editura Casa. o saptamina creativa sa aveti, daca tot e potop afara.
Multumesc pentru comentariu. Am rugamintea ca daca revii la mine pe blog si iti face placere sa comentezi, sa lasi un nume/alias si dedesubt iti poti lasa linkul spre blog, altfel comentariul este considerat reclama si este sters. In plus, mi-ar placea sa stiu ca stau de vorba cu X sau cu Y nu cu “Activitati pentru copii”.
Scuze, uneori cimpurile de completat mi-o iau inainte si se completeaza singure:) Apreciez mult blogul vostru, e o sursa de inspiratie pentru noi.
Multumesc! 🙂
ce frumoase sunt! voi incerca si eu sa inveselesc cateva ghivece cu plante lenese care nu mai catadicsesc sa infloreasca 🙂 dar cred ca voi folosi margelute de nisip pentru ca nu am termoadezive. nu stiam ca exista hartie de matase, este foarte diafana din cate observ. se poate spune de unde ai luat-o?
Nicole, hartia de matase (sau hartie de mototolit) o am primita cadou de la cineva din strainatate, insa in Bucuresti se gaseste la Casa Retro, in toate culorile. Seamana cu hartia aceea fina care se gaseste uneori in cutiile de pantofi.