V-am povestit acum câteva zile de cadoul minunat primit de la Porter Novelli cu prinţesa Sofia şi ce nu v-am spus atunci e că în pachet era o scrisoare personalizată prin care eram rugată să scriu o poveste despre cât de important este să fii o prinţesă adevărată în viaţa de zi cu zi şi de ce îmi doresc ca Eliza să devină o prinţesă. În lumina a ceea ce am tot discutat noi zilele astea despre importanţa pe care copiii o dau aspectului fizic şi hainelor, am scris următorul text şi aş vrea să îl împărtăşesc şi cu voi.
“Mami, vreau să-mi dai rochia să fiu prinţesă!”
„Nu, Eliza, o rochie nu te face prinţesă, prinţesă eşti dacă eşti bună la suflet, răbdătoare, te porţi frumos cu toată lumea, ai maniere elegante la masă…”
„Nu, eu vreau rochia, nu pot fi prinţesă fără rochie!”
Cam aşa decurg discuţiile noastre despre ce înseamnă să fii prinţesă. Să ai rochie lungă, coroniţă şi eventual şi nişte pantofi cu sclipici. Sclipiciul e un element esenţial, altfel nu eşti suficient de prinţesă. Aspectul fizic devine din ce în ce mai important pentru fetiţele noastre pe măsură ce cresc şi, din păcate, în adolescenţă acesta primează în defavoarea celorlalte calităţi. Mă strădui s-o învăţ pe fetiţa mea că nu rochia face pe om dar se duce în parc, la joacă şi la groapa cu nisip sunt cel puţin trei fetiţe în rochiţe satinate şi pantofi albi de lac. La leagăne sunt fetiţele mai mari, cu unghii violet cu ştrasuri şi dresuri plasă. Cum să o conving eu că lacul de unghii nu e pentru fetiţe şi că rochiile din satin nu au ce căuta în parc, când are atâtea exemple contrare în jur?
Mă strădui să-i transmit valori şi nu tendinţe în modă, însă e din ce în ce mai greu. Pentru o fetiţă, indiferent de vârstă, e important să fie „prinţesă” în atitudine, în viaţa de zi cu zi – să fie discretă în purtare şi în vorbe, să aibă un comportament adecvat în fiecare situaţie, să vorbească corect, să ştie să evite sau să aplaneze conflictele, să aibă o vorbă bună pentru cine are nevoie de ea şi un pupic pentru mami când e supărată. E important să ştie să combine hainele, indiferent de stilul ales, şi să poarte hainele potrivite la momentul potrivit. Conform Elizei, o prinţesă ştie că, în parc, se pun colanţi la rochie ca să nu se vadă chiloţeii şi că dulciurile sunt nesănătoase în cantităţi mari. Mai ştie şi că toţi copiii sunt la fel, indiferent de naţionalitate sau de rasă şi că nu există copii cu care „nu ai voie” să te joci. O prinţesă îşi face prieteni în felul următor: „bună, pe mine mă cheamă Eliza. Pe tine cum te cheamă? Vrei să ne jucăm împreună?” O prinţesă nu abandonează îmbufnată locul de joacă dacă ceilalţi copii nu fac ce spune ea şi nu stă izolată, ca pe tron, aşteptând să fie invitată la joacă. Comorile cele mai de preţ ale unei prinţese nu sunt jucăriile cele mai lucioase şi mai scumpe, ci cele mai uzate pentru că ele îi sunt cele mai dragi şi pe ele le va împărţi şi cu prietenii. O prinţesă este deschisă la nou şi este dispusă să încerce lucruri şi experienţe noi. O prinţesă nu se va preface că e curajoasă dacă nu simte asta, ci se va lăsa încurajată şi sprijinită de cei dragi atunci când are nevoie şi va şti să îşi exprime emoţiile atunci când trebuie pentru ca ele să nu răbufnească mai târziu şi s-o transforme într-o „soră vitregă” înăcrită.
Genul acesta de prinţesă mi-aş dori să ajungă fetiţa mea, un statut pe care îl va atinge nu căsătorindu-se cu un prinţ care să o ducă undeva, departe, pe calul lui alb, ci învăţând, respectându-se pe ea însăşi şi pe cei din jur, muncind din greu ca visele să i se împlinească şi, nu în ultimul rând, zâmbind şi înfruntând viaţa cu optimism.
Din păcate, şi noi ne lovim de multe dintre cele spuse de tine mai sus. Observ că şi tu treci prin aceleaşi frământări ca şi mine. Tot din păcate, cred că majoritatea face regula şi că oricât ne-am dori noi să ne transformăm fetele în prinţese precum cele descrise de tine, le va fi greu să se integreze într-o societate în care marea majoritate e asemeni celor care pun accent pe formă, şi nu ştiu că au nevoie şi de fond…
corect! si eu am astfel de discutii cu fetele mele. e foarte greu sa-i explici ca la locul de joaca nu are ce cauta cu rochie de satin cand sunt cateva fetite imbracate exact asa….parintii sunt de vina , le insufla fetitelor false valori. si ne mai miram cat de false sunt tinerele domnisoare si ca tipul “pitzi” e asa de popular….
foarte frumos articolul,,,pacat ca tendinta asta de a ne “impodobi” copilul este din ce in ce mai mare si deja incep diferentele dintre ei la varste fragede, diferente de ordin material si spiritual
asa e!
de cand era Daria mica ii tot spun: vrei sa astepti mereu sa vina cineva sa te “salveze”? nu e cazul! printesele trebuie sa se descurce singure!
am profitat cu brio de desenele cu Shrek (era perioada cand Andrei era mare fan) si am vizionat partea a 4-a cu mare bucurie tocmai pentru ca Fiona se descurca singura,nu mai asteapta sa vina un print sa o salveze!
este un desen interesant pe care vi-l recomand din acest punct de vedere;dar nu stiu daca este potrivit pentru Eliza;oricum ar fi necesar sa vada si celelalte parti ca sa isi faca o idee despre ce inseamna printesa (in desenele acestea apar aproape toate personajele cunoscute: Alba-ca-Zapada, Cenusareasa, Frumoasa Adormita, Pinocchio etc)
De cind ma tin sa raspund, da’ nu mai imi ajunge timpul cu piticii astia ai mei. In principiu, sunt de acord cam cu tot ce s-a scris si discutat despre cele doua subiecte. Cred ca atitudinea unui copil depinde de cum este educat acasa in legatura strinsa cu scoala unde invata. Am un singur aspect cu care nu sunt de acord. Am vazut ca ati scris de nenumarate ori ca fetitele poarta rochii de printese in parc (nu vorbesc de oja si strampi gen plasa) ma refer strict la articolul rochia de printesa, ca si cum ar fi cel mai urit, neadecvat lucru de pe fata pamintului. Sa nu uitam ca la virsta de 3-6 ani copiii iubesc “pretend play” (nu vrei sa stii de cite ori am iesit cu fiu-meu la supermarket imbracat in pompier, pirat, politist etc). Ma gindesc, neavind fetite, ca asta e varianta lor, in cea mai mare parte, de a-si imagina si crea o lume in care lor le place sa se joace. Asa cum ati scris si voi, nu haina e importanta, deci nu cred ca e mare lucru ca fetita vine imbracata la groapa de nisip cu rochita de printesa, importante sunt atitudinea si comportamentul lor si felul cum ii trateaza pe ceilalti copii etc. Va pup si numai bine!
Clara, eu am doua probleme cu privire la rochita de printesa la locul de joaca: una este cea legata de atitudinea parintilor care ii spun non-stop “nu fa aia ca te murdaresti, murdaresti/rupi rochita, o s-o agati” etc etc astfel ca fetita ajunge doar sa stea si sa nu mai faca nimic si de acolo apare in foarte multe cazuri si atitudinea de superioritate. A doua este legata de siguranta copilului: se poate impiedica in poalele rochiei sau poate calca pe jupa si se poate accidenta. Sau fusta e mai scurta si se asaza cu funduletul direct pe pavaj, in nisip, pe pamantul umed si rece etc. Si numai cine n-a trecut cu fetita printr-o infectie urinara nu stie cat de groaznic e. Ideea e ca e pretend play-ul e ok atat timp cat e pretend play – ne aducem rochitele si ne jucam de-a printesele. Dar fetitele de care vorbesc eu se imbraca asa pentru ca vor sa fie cele mai elegante sau mai cu mot din parc – nu are nicio legatura cu joaca de rol, din pacate, pe care eu as fi prima s-o incurajez.
L. chiar acum se uita la Printesa Sofia si este de-a dreptul fascinata! A renuntat chiar si la plimbarea in parc pentru a putea vedea acest serial 🙂
Minunat articol. Ma straduiesc si eu sa insuflu Cezarei adevarata “conduita” a unei printese. Eu evit si la gradinita sa o trimit in rochii, mai ales unele pompoase, incomode. Ea fiind la o gradinita cu program prelungit, trebuie sa se poata schimba singura, sa se descurce la baie, la joaca, ba chiar la dat pe topogan (au un mic topogan de interior in sala grupei). ii explic in fiecare seara cand pregatim hainutele pentru a doua zi ca daca e frumos afara, dupa ce plecam de la gradinita, mergem in parc, se da pe topogan si asta ne ajuta sa alegem colantii/pantalonii comozi in detrimentul rochitelor cu volane.
Dar nu maine, sambata, e primul episod din Printesa Sofia?
Ba da, maine e primul episod din serial, insa episodul pilot (de 50 de minute) s-a lansat deja.
Noi am urmarit azi un episod… o fi fost o avanpremiera! Oricum, m-a prins si pe mine, asa de frumos a fost 🙂
Laura, daca mamele le cicale la cap pe fetite cu privire la “bunastarea” rochitei, atunci clar nu mai are rolul pentru care a fost achizitionata. Eu am vazut si aici in parc sau chiar si la gradi la Bryce fetitele imbracate in rochite de printese si jucind rolul de printesa. Probabil ca in Romania se cumpara rochita din alte motive decit cel mentionat mai sus iar parintii nu incurajeaza latura creativa a copiilor. Cit despre racit, prefer sa nu-mi dau cu parerea ca unu’ am baieti si doi traiesc intr-un mediu diferit, mai uscat si calduros.:) Va pup!
Fetitei mele ii plac printesele, dar nu vrea sa se imbrace ca o printesa. Nu stiu de ce anume depinde lucrul acesta. Are un frate mai mare, preocupat de masini (posibil s-o influenteze), locuim intr-o localitate mica, unde, cel putin in locurile care le frecventam noi, nu apar asemenea fetite-printese. La gradinita unde merge fetita, mi-a spus odata ca o fetita a spus ca ea e printesa, iar fetita mea a contrazis-o zicandu-i: nu poti fi printesa pentru ca nu-l spui corect pe “r”. Printesele vorbesc corect.
Sora mea mai mare are o fiica pe nume Medeea. Ea adora Sofia intai , si doar stiti ca Sofia are o amuleta. Acum ei dunt plecati in Londra,Anglia, iar noi iam trimis o gianta in care iam pus Medeei o coronita de plastic,si o amuleta de plasric la fel cu un fel de rubin tot din plastic.Cand a ajuns geanta la ei neau sunat pe skipe, iar Medeea a ramas cu gura casata. Mai apoi sia pus coronita si sia incheiat amuleta, apoi sa incalta in pantofii surorei mele si in una dintre rochitele ei personala de gala. Si timp vreo ora sau chiar mai mult, a facuto pe printesa prin casa , despletindusi parul si mergind cu nasul pe sus. Apropo un articol excelent !!!