Cine ascultă Itsy-Bitsy sigur ştie cine sunt Ziggy şi Zaggy, cele două animăluţe simpatice care îi învaţă pe cei mici engleza. În urma succesului avut de cei doi la radio, Shakespeare School a scos şi o carte de învăţare a limbii engleze cu Ziggy şi Zaggy (Ziggy şi Zaggy în Englishland, la editura Aramis, carte cu CD) şi organizează diverse ateliere pentru promovarea limbii engleze în rândul copiilor. În luna iunie, luna copiilor, avem parte de nu mai puţin de patru asemenea activităţi.
În primul rând, avem Carnavalul Ziggy şi Zaggy care se va desfăşura la toate cele trei sedii ale Shakespeare School pe data de 8 iunie. Carnavalul se adresează copiilor cu vârste între 4 şi 11 ani iar participarea este gratuită. Carnavalul va include activităţi distractive în limba engleză şi se va finaliza cu o tombolă cu premii.
Apoi avem cele trei ateliere “Happy Hour cu Ziggy şi Zaggy” organizate în Parcul Tineretului, la Biblioteca Suspendată din Orăşelul Copiilor (lângă Roata Mare), pe 1, 2 şi 8 iunie, începând cu orele 17.00
La toate cele patru evenimente, vor fi prezente mascotele Ziggy şi Zaggy precum şi profesori din cadrul Shakespeare School care le vor demonstra celor mici că poate fi distractiv să înveţi limba engleză. Pentru mai multe detalii despre ateliere şi activităţi, părinţii pot suna la 0755.132.228.
Multumesc mult, Laura!
Am inscris-o si eu pe Maria la Carnaval.
O zi frumoasa!
Si eu ii stiu pe Ziggy si Zaggy si am 19 ani :))) Nu esti niciodata prea mare ca sa asculti ceva dragut.