Concurs: Şcoala de basm

Şcoala de basm este una dintre puţinele reviste pentru copii de pe piaţă care chiar îmi plac cap-coadă. Are 49 de pagini doldora de conţinut original, documentat, muncit. Lucru cam greu de realizat în ultima vreme, dar posibil prin devotamentul şi dăruirea unor oameni cărora chiar le pasă de ceea ce fac. Este o revistă pentru 6-12 ani deci Eliza încă nu face parte din publicul ţintă, însă eu am citit-o cu atenţie şi cu siguranţă o voi păstra pentru când va mai creşte, aşa cum am păstrat şi altele, la fel de bune. Revista are pagini întregi de benzi desenate, informaţii aranjate şi prezentate într-un mod amuzant, jocuri diverse, un interviu cu o vedetă adevărată (violonistul Alexandru Tomescu), noutăţi (lansări de filme sau de carte, ateliere sau cercuri pentru copii), detalii despre sporturi sau curente artistice, pe scurt, o revistă care pune accentul pe cultură. De asemenea, are multe taloane pentru concursuri, astfel că elevii pot câştiga diverse jocuri şi cărţi şi chiar o tabletă. Rubrica mea preferată este, de departe, Copilărie în jurul lumii, unde sunt prezentate atracţii turistice pentru copii dintr-un anume oraş, precum şi câteva cuvinte în limba respectivă. Nu pot să vă spun mai multe pentru că ar însemna să descriu fiecare pagină în parte şi v-aş răpi plăcerea lecturii, dar vă las cu câteva poze şi un concurs:

DSCN7844 (Large)

DSCN7845 (Large)

DSCN7846 (Large)

DSCN7848 (Large)

DSCN7849 (Large)

DSCN7850 (Large)

DSCN7851 (Large)

Şi acum concursul: scrieţi într-un comentariu ce anume apreciaţi la o revistă pentru copii şi ce nu şi ce v-aţi dori să vedeţi în paginile acesteia. Părerile voastre îi vor ajuta pe cei de la Şcoala de Basm să-şi îmbunătăţească numerele viitoare. Vom avea 5 câştigători care vor primi câte un exemplar din numărul doi al revistei. Concursul ţine de azi şi până joi şi vineri anunţăm câştigătorii.

Revista Şcoala de basm costă 10 lei şi se distribuie în şcoli (nu ştiu exact maniera de distribuţie, mie mi se pare oricum aiurea faptul că n-o poţi cumpăra de la chioşcuri pentru că îngrădeşti accesul multora la ea).

18 Replies to “Concurs: Şcoala de basm”

  1. este prima data cand aflu de aceasta revista
    pare interesanta
    la o revista pentru copii, apreciez ca articolele/exercitiile sa fie conform grilei de varsta indicate pe coperta
    am intalnit multe reviste dedicate prescolarilor care contineau informatii mult peste nivelul lor de intelegere ori cu exercitii pentru scoala mai degraba
    prefer o revista care contine articole pe teme specializate (geografie, istorie, biologie etc) alaturi de exercitii complementare care sa ii ajute pe copii sa inteleaga mai bine textul dat
    ar fi de preferat totusi sa se gaseasca la chioscuri pentru a avea acces cat mai multe persoane

  2. Buun, pai sa incepem atunci cu ce zici la final:
    ce-mi place la o revista de scoala:
    1. daca o pot gasi inclusiv la chioscuri, ca poate copilul a lipsit la scoala in ziua cind a trecut distribuitorul
    2. daca are continut atractiv pentru copii (cu imagini, joculete, eventual ceva de decupat)
    3. daca nu are o tona de reclame la lucruri pe care le gasesti in magazine de copii, dimpotriva, daca are o pagina despre jucarii din materiale reciclate unde te invata sa faci asa o jucarie
    4. daca are o rubrica de mini-recenzii la carti pentru copii aparute recent, sa afle copilul despre ce a mai aparut
    5. daca are concursuri antrenante, nu genul raspunde la o intrebare si tragem la sorti cistigatorul
    6. daca are o pagina cu un joc gen piticot, legat de continutul revistei
    7. daca nu are un DVD inclus, si asa copiii stau prea mult la calculator…

    ce nu-mi place la revistele de gradi/scoala pe care le-am primit/achizitionat pina acum:
    1. ca multe aveau pagini intregi de reclama travestita – de ex., intr-una din reviste era o pagina despre iaurtul Paula. daca e reclama, macar sa fie clar reclama, nu poveste despre cit de draguta e vacuta Paula, ca zapacesti copilul care si asa e prea susceptibil sa creada toate reclamele…
    2. ca majoritatea sunt insotite de DVD-uri, CD-uri, aproape niciodata de o carte
    3. ca jucariile ce insoteau revistele erau adesea de 2 lei si rezistau 5 minute – pentru comparatie, jucariile de la revistele frantuzesti gen toupie, tobogan, bilou au jucarii super-faine, rezistente..

    multumesc de concurs, o sa ma uit peste pozele din revista, am citit despre revista asta dar n-am vazut-o – la scoala unde invata copiii n-a ajuns, altfel as fi avut-o cu siguranta, nu le scapa nici o revista…

  3. Am comandat si eu revista si astept s-o primesc..s-o rasfoim impreuna cu copiii.

    Imi plac revistele care contin informatii utile pentru copii. Nu-mi plac revistele care prezinta vedete tip Hanna Montana ca si cand ele ar fi singurele norme ale fetitelor (nici la haine nu gasim ce vrem noi.)

    Ne-ar placea sa gasim in paginile revistei:
    -curiozitati despre masini(pt baieti)/ animale (fetitei mele ii plac)
    -ghicitori si fabule
    -idei simple de decorat casa/felicitare/suport creioane/ semne de carte, etc.. copiilor le place sa FACA ceva ei singuri, nu doar sa scrie si sa citeasca
    -informatica pentru cei mai mari (peste 10 ani) si baiatul meu e interesat si nu prea gasim ceva adecvat varstei
    -limbi straine-cateva cuvinte
    -jocuri tip moara/ lupul si oile..care incep sa se uite, sau jocuri noi
    -experimente simple pe care le pot face ei (cu gheata, cu apa…etc)
    -si in general cam orice nu se face la scoala (asa mi-a zis baiatul meu).

  4. 4. Popa Roxana Elisabeta says: Reply

    Imi plac informatiile despre anumite destinatii sau fenomene. Imi plac revistele bine ilustrate si la obiect. De asemenea posterele imi plac, doar ca as prefera ca spatele posterului sa fie gol, valabil si pentru paginile din care decupam .

  5. Ce nu vreau sa vad intr-o revista pt copii?
    – greseli de ortografie/gramatica
    – informatii gresite
    – (prea multe) reclame

    Mi-ar placea sa vad:
    – informatii diverse, de cultura generala, adaptate segmentului de varsta caruia i se adreseaza
    – activitati/jocuri diverse
    – da, benzi desenate :)) (o placere a ei descoperita de curand).

    Carmen E.

  6. La mine in oras nu am vazut revista.Pare potrivita pentru copilul meu. Multam de prezentare, habar nu aveam de ea.

  7. Apreciez la o revista pentru copii imaginile clare, textul scurt, concis, potrivit cu varsta copiilor carora li se adreseaza, informatii diverse in forma unor jocuri, desene, hartia de calitate.
    Nu apreciez si nu cumpar reviste in care observ greseli gramaticale, traduceri din engleza sau alta limba care in romana nu au nici un sens, reclame peste masura (inteleg totusi ca reclama ma scuteste pe mine de un pret mare al revistei). Nu imi plac posterele, dar nici nu ma deranjeaza in mod deosebit. Nu imi plac revistele cu povesti/benzi desenate in episoade. Probabil cand Cezara va fi mai mare vom aprecia si astfel de “seriale” care ne vor face sa asteptam numarul urmator al revistei cu sufletul la gura.

  8. Ce m-as face eu fara tine! M-ai scos din impas cu niste copii:) Sarumanaaa!

  9. Apreciez la o revista, textul(este foarte important) grafica atractiva,informatiile adaptate varstei copiilor carora li se adreseaza, jocurile, persoane timpurilor noastre din diverse domenii de activitate cat si persoane importante din istorie.

    Nu imi place sa gasesc intr-o revista greseli de gramatica si ortografie, reclame la jucarii, informatii gresite sau traduceri necomplete din alte limbi(ni s-a intamplat).

    Cu toate ca pitica mea inca nu merge la scoala(la anul vom fi in clasa 0) mi-ar fi de mare folos revista.
    Ne-am bucura extrem de tare daca am fi printre norocosi :*

  10. 8. violeta.argatu says: Reply

    Multumim pt prezentare, Laura. Pacat ca nu se distribuie si la chioscuri,intr-adevar. Dar vedem noi cum rezolvam- poate castigam una si de restul mai vedem 😛
    Lui Ioan ii plac fff mult revistele cu benzi desenate.
    La o revista eu apreciez continutul, hartia,originalitatea, imaginile si mai ales, paginile cu activitati practice :).

    Nu-mi plac revistele cu foaie subtire 🙂

  11. Multumim ca ne-ai adus in atentia revista, pare foarte interesanta si bine lucrata. Nu apreciez deloc revistele pentru copii care sunt facute ”de mantuiala” la un pret care nu se justifica si eventual insotite de o jucarie de proasta calitate care ii atrage pe copii. Nu imi plac cele care sunt foarte aglomerate , imi plac cele bine structurate si aerisite. Sunt foarte multe reviste pe piata in momentul actual, insa foarte putin au un continut cu adevarat ”studiat” si atractiv si util. Uneori, ”less is more”.

  12. 10. Silaghi Gherlinde says: Reply

    ce imi place la o revista: faptul ca o poti gasi cu usurinta nu numai in scoli, imaginile clare, viu colorate, textul nu foarte mare si neaparat pe intelesul copiilor, faptul ca sunt fise de lucru in conformitate cu programa (nu toate revistele respecta acest detaliu).

    ce nu imi place la o revista de copii: reclama multa, nu imi plac posterele, mai ales cele in care apar cantareti, nu imi plac revistele care vin insotite de jucarii de doi lei ( chiar de curand au adus la scoala o astfel de revista care avea incus o jucarie care la prima folosire s-a si stricat, mie personal mi se pare risipa de bani ).

    imi place revista prezentata, are informatii foarte utile si e interesant structurata. dorim si noi sa ne inscriem in concurs si poate vom fi printre norocosi.

  13. Imi place la nebunie cum arata revista asta!
    Este asa aerisita si usor de inteles … iar interviul acela m-a uns pe suflet 🙂
    Cu siguranta o voi retine, pacat ca nu se fac astfel de reviste si pentru copii ceva mai mici!

    Eu as sugera si rubrici in care sa se laude mancarea sanatoasa (nu neaparat bio sau de fite, ci pur si simplu cat de bine iti face o alimentatie corecta, legume fructe, neaose, pe post de snacks) si sa se explice cat de mult rau face excesul de zahar, sau ce bine face miscarea, in aer liber si nu numai, dezvoltarea diverselor sporturi, cat de valoroasa este descoperirea si dezvoltarea talentelor (nu numai sa stai protapit in fata TV-ului sau a calculatorului), sa se incurajeze activitati intre copii, jocuri (nu numai socializarea in mediul virtual), si ar mai fi vreo cateva 🙂
    Oricum, felicitari maxime si la cat mai multe numere!

  14. Chiar am căutat-o la chioşc( în provincie )şi nu am găsit-o. Apreciez la o revistă pentru copii următoarele:
    1. dacă vorbim de conţinut
    – să fie adecvat vârstei lor
    – o mai mică raportare la personajele în vogă gen Monsterhigh (că e topită fiică-mea şi nu văd de ce)sau Hanna Montana (poate chiar deloc) sau piraţii Hai -Hui, etc;
    – structurare clară a textelor
    – articole scurte şi cu impact privind calitatea vieţii (bine zicea Andreea G)
    – articole privind accesarea Internetului ( securitatea copiilor în acest mediul online), pe înţelesul lor
    – poate extinsă rubrica “Copilăria în jurul lumii”
    – în fiecare număr să fie prezentat un joc al copilăriei gen “Împărate, împărate cât e ceasul ?”, cu reguli
    – fără multe reclame
    – poate şi un articol cum să combini culorile, cum să desenezi ceva adică o rubrică destinată artelor vizuale …sau poate cum se concep benzile desenate; concurs de benzi desenate realizate de copii, etc
    – în privinţa CD- urilor …poate dacă ar oferi lecţii în lb. engleză; noi ascultăm astfel de CD-uri în maşină, dimineaţa, în drum spre şcoală;cele 10-15 min în trafic, cu o mică lecţie de engleză, chiar contează.
    – bonusuri aş da de ex.câte un binoclu funcţional (evident, nu din cele adevărate şi scumpe), un ochean, o busolă, un zmeu mai mic, cretă colorată, clopoţel de sărbători (zic şi eu)chestii utile, chiar dacă copilăreşti.
    – mică lectie de gramatică a limbii române (sau ceva legat de antonime, sinonime,ortograme, etc)
    2. ca formă şi aspect
    – textele să fie scrise cu litere mai mari, să le poată citi copiii mai uşor
    – pagini aerisite ca aspect
    – coperţile aş dori să nu se rupă uşor, în rest paginile să aibă calitatea obişnuită pentru reviste
    – grafica să fie plăcută

  15. Matematica distractiva imi place foarte mult, mi-ar placea sa gasesc si ceva jocuri de cuvinte, idei practice de pliat, de decupat din hartie si scurte meniuri pentru copii adecvate perioadei in care e publicata revista. Nici mie nu-mi plac reclamele in reviste, scrisul prea mic,imaginile neclare.

  16. Ai anuntat castigatorii?

    1. O, Doamne, am avut vineri o zi asa de aglomerata ca am uitat total 🙁 Anunt azi, un pic mai tarziu.

  17. […] dat fiecărui comentariu câte un număr (verificaţi postarea originală), am tras la sorţi, mai jos aveţi numerele câştigătoare, vă rog să-mi daţi un […]

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.