O sută de nume, Cecelia Ahern

Când am terminat O sută de nume, am avut aşa un sentiment de pierdere, de parcă mi-ar fi plecat cineva drag departe. Cartea asta mi-a fost tovarăş drag timp de câteva zile (nu multe, că atunci când îmi place o carte, o devorez într-un timp foarte scurt) în metrou, la coadă la poştă, în lift, în timp ce bâjbâiam în buzunare după chei şi chiar puţin seara, după ce o culcam pe Eliza. Mi s-a lipit de suflet aşa de tare pentru că abordează o problemă la care m-am gândit şi eu deseori: faptul că oamenii obişnuiţi au, de fapt, cele mai neobişnuite poveşti dacă stai suficient timp cu ei să-i asculţi şi să îi înţelegi.

Kitty, personajul principal al cărţii, trece prin nişte momente groaznice: prietena ei cea mai bună, Constance, moare de cancer, are de înfruntat un proces de calomnie pentru că a distrus reputaţia şi viaţa unui om, este concediată de la postul mult visat din cadrul unei televiziuni şi are probleme şi la actuala slujbă, cea de jurnalist la publicaţia fondată chiar de Constance şi de soţul ei. Pentru a-şi păstra slujba, Kitty trebuie să scrie o poveste a cărei idee i-a fost lăsată cu limbă de moarte de Constance, şi anume să găsească o sută de oameni, să vorbească cu fiecare în parte şi să afle ce anume îi leagă de au ajuns pe lista cu o sută de nume a lui Constance. În paralel cu sarcina dificilă de a identifica acei oameni şi poveştile lor de viaţă, Kitty trebuie să facă faţă şi unui eşec amoros, unor trădări din partea prietenilor, unor atacuri repetate cu vopsea şi fecale asupra uşii ei de la intrare şi perspectivei de a-şi pierde şi slujba actuală şi acoperişul de deasupra capului. În plus, Kitty se confruntă cu propriile ei mustrări de conştiinţă legate de ultimul ei reportaj, cel care a distrus viaţa unui profesor de şcoală iar acest proces de conştientizare a greşelilor făcute şi a consecinţelor lor o ajută să devină un om şi un reporter mai bun. Goana ei după senzaţional se transformă, în cele din urmă, într-o goană după poveştile unor oameni simpli care să transmită mesajul că fiecare om e special, indiferent de ceea ce face.

Se apropie târgul de carte Gaudeamus, aşa că vă sfătuiesc să vă puneţi cartea asta pe listă, fie pentru voi, fie pentru dat cadou de Crăciun. Este o carte specială care nu mai pune aşa de mult accent pe o poveste de dragoste, deşi la fiecare 50 de pagini îmi ziceam: păi şi povestea de dragoste unde e? [asta apropo de aşteptările pe care le ai uneori de la anumiţi autori] E mai degrabă o carte poliţistă fără poliţişti, o carte cu mistere frumoase care va fi pe placul unei categorii mai largi de public (şi cei cărora le plac poveştile de dragoste, dar şi cei cărora le plac misterele sau poveştile despre oameni simpli).

Singura mea observaţie e legată de traducere şi/sau tehnoredactare. Sunt câteva greşeli destul de mari care te fac să pierzi sensul frazei dacă nu eşti atent. Parcă n-am mai remarcat astfel de scăpări în cărţile citite până acum de la All şi aş vrea să cred că e doar o întâmplare.

Vreau să continui să mai citesc câte ceva de Cecelia Ahern, voi ce aţi citit şi îmi recomandaţi, în afară de Mulţumesc pentru amintiri pe care am devorat-o acum ceva vreme şi de Întâlnire cu viaţa care e în curs de lecturare. Ce să-mi pun pe listă pentru Gaudeamus?